ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 1309 din data de 30.04.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A., S.C. B. S.R.L., C. și S.C. D. S.R.L. din infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192, alin. (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă comisă în data de 29.10.2012).

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a, b și c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe durata executării sau considerării ca executată pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea din speță este concurentă cu infracțiunea pedepsită prin sentința penală nr. 238/F/12.12.2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 332/A/28.09.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (administrator al S.C. B. S.R.L.), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 4 C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată în speță, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 238/F/12.12.2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 332/A/28.09.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului A. drepturile prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe durata executării sau considerării ca executată pedepsei principale.

În baza art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 rap. la art. 711 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. B. S.R.L. (cu sediul în Slobozia, județul Ialomița, CUI x prin mandatar special E., cu sediul în Slobozia, str. x) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500.000 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă comisă în data de 29.10.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a dispus achitarea inculpatei C. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a dispus achitarea inculpatei S.C. D. S.R.L. (cu sediul în com. Cocora, județul Ialomița, CUI x prin mandatar F. cu sediul în Slobozia, str. x, et. parter), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 25 și art. 397 din C. proc. pen.. rap. la art. 1357, alin. (1) C. civ., a fost admisă - în parte - acțiunea civilă formulată de părțile civile G., H., I. și J..

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ., au fost obligați inculpații A. și S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata către părțile civile a următoarelor sume:

- 12.350 RON către partea civilă G., cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare și pomenire, contravaloare servicii psiholog,

- 700 RON către partea civilă H. domiciliată în județul Ialomița, reprezentând contravaloare servicii psiholog,

- 50.000 euro către partea civilă G., cu titlu de daune morale,

- 50.000 euro către partea civilă H., cu titlu de daune morale,

- 13.250 RON către partea civilă I. , cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare și pomenire, contravaloare servicii psiholog,

- 500 RON către partea civilă J. , reprezentând contravaloare servicii psiholog,

- 50.000 euro către partea civilă I., cu titlu de daune morale,

- 50.000 euro către partea civilă J., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ.., au fost obligați inculpații A. și S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea H., începând cu luna noiembrie 2012. până la finalizarea studiilor de către partea civilă H., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ.., au fost obligați inculpații A. și S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea J., începând cu luna noiembrie 2012 până la finalizarea studiilor de către partea civilă J., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile G., H., I. și J. în contradictoriu cu inculpații C. și S.C. D. S.R.L.

În temeiul art. 249 C. proc. pen.., cu aplicarea Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, aparținând inculpatului A., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumelor de 46.127,125 RON și 200.000 euro, la care se adaugă cheltuielile judiciare efectuate în apel, în cazul exercitării acestei căi de atac.

În temeiul art. 249 C. proc. pen.., cu aplicarea Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei S.C. B. S.R.L., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumelor de 46.127,125 RON și 200.000 euro, la care se adaugă cheltuielile judiciare efectuate în apel, în cazul exercitării acestei căi de atac.

B. Prin decizia penală nr. 197/A din data de 15.02.2019, Curtea de Apel București, secția I Penală a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și părțile civile G., H., I., J. împotriva sentinței penale nr. 1309 din data de 30.04.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2017, a desființat, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând:

A majorat pedeapsa principală la care a fost condamnat inculpatul A. de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa rezultantă aplicată de la 5 ani, la 5 ani și 6 luni închisoare.

A anulat liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 4506/10.12.2018 a Judecătoriei Găiești, definitivă prin decizia penală nr. 71/2019 a Tribunalului Dâmbovița.

A dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata detenției de la 29.09.2017, la 4.02.2019.

În baza art. 53

1

alin. (3) lit. b) C. pen. și art. 71

3

alin. (1) C. pen. anterior, a dispus suspendarea pentru un an a activității S.C. B. S.R.L.

În baza art. 53

1

alin. (3) lit. e) C. pen. și art. 71

7

C. pen. anterior, a dispus afișarea hotărârii de condamnare a S.C. B. S.R.L.

În baza art. 71

7

C. pen. anterior, a dispus ca afișarea să se facă la sediul Consiliului Local al orașului Slobozia, județul Ialomița. Se vor afișa dispozitivul sentinței penale nr. 1309/2018 a Judecătoriei Sectorului 4 București și cel al prezentei decizii în condițiile art. 71

7

alin. (2) C. pen. anterior și fără datele de stare civilă ale vreunui participant procesual.

În baza art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 81-82 C. pen. anterior și pus în vedere inculpatei disozițiile art. 83 C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. anterior, rap. la art. 64 lit. a) teza finală și b C. pen. anterior.

În baza art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 rap. la art. 71

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. D. S.R.L. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500.000 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 53

1

alin. (3) lit. e) C. pen. și art. 71

7

C. pen. anterior, a dispus afișarea hotărârii de condamnare a S.C. D. S.R.L.

În baza art. 71

7

C. pen. anterior a dispus ca afișarea să se facă la sediul Consiliului Local al comunei Cocora, județul Ialomița. Se va afișa dispozitivul prezentei decizii, în condițiile art. 71

7

alin. (2) C. pen. anterior și fără datele de stare civilă ale vreunui participant procesual.

În baza art. 1357 alin. (1) C. civ., a obligat în solidar pe inculpații A., C., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. la plata în favoarea părților civile a următoarelor sume:

- 12.350 RON, către partea civilă G., cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare și pomenire, contravaloare servicii psiholog;

- 700 RON, către partea civilă H. domiciliată în județul Ialomița, reprezentând contravaloare servicii psiholog;

- 100.000 euro, către partea civilă G., cu titlu de daune morale;

- 100.000 euro, către partea civilă H., cu titlu de daune morale;

- 13.250 RON, către partea civilă I. , cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare și pomenire, contravaloare servicii psiholog;

- 500 RON, către partea civilă J. , reprezentând contravaloare servicii psiholog;

- 100.000 euro, către partea civilă I., cu titlu de daune morale;

- 100.000 euro, către partea civilă J., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ., a dispus obligarea inculpaților A., C., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie, către partea H., începând cu luna noiembrie 2012, până la finalizarea studiilor de către partea civilă H., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ., a dispus obligarea inculpaților A., C., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea J., începând cu luna noiembrie 2012, până la finalizarea studiilor de către partea civilă J., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpați.

C. Prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., C., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 197/A din 15 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 12 februarie 2020 apreciind că aspectele invocate de inculpați vizând evaluarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă și a pronunțării unei hotărâri de condamnare succesiv achitării prin reevaluarea materialului probator deja administrat pot fi evaluate în cadrul recursului în casație prin prisma cazului de casare invocat.

Analizând recursurile în casație declarate de inculpații A., C., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte constată că inculpatele C. și S.C. D. S.R.L. au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatele au menționat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă apreciind că actul de conduită reținut în sarcina acestora nu coincide cu modelul abstract prevăzut de norma de incriminare. Au menționat că instanța de apel a reținut în mod eronat că încălcarea obligației prevăzute de art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006, respectiv aceea de a se asigura că, înainte de deschiderea șantierului, să fie stabilit un plan de securitate și sănătate, conform art. 54 lit. b) din aceeași Hotărâre, echivalează uciderea, prin inacțiune, a două persoane, precizând că încălcarea acestor obligații au un rol în procesul tanatogenerator. Au arătat că astfel cum rezultă din raportul de expertiză și din situația de fapt reținută de instanța de judecată, accidentul s-a produs din cauza prăbușirii unui zid în construcție, prăbușire ce s-a datorat lipsei perpendicularității panourilor de zidărie realizate față de placa pe care au fost edificate.

De asemenea, inculpatele au mai susținut că nu aveau obligația să desemneze un coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării în ceea ce privește existența succesivă pe șantier a antreprenorilor S.C. K. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., întrucât nu a avut cunoștință de faptul că S.C. B. S.R.L. a subcontractat lucrarea. Au considerat că și în cazul în care le-ar fi incumbat obligația de a desemna un coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării în cazul existenței mai multor entități pe șantier, conform art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006, inculpata nu a fost informată în acest sens de către antreprenor. Astfel, nu se poate imputa faptul că nu a îndeplinit o obligație legală, dat fiind faptul că este o condiție esențială pentru desemnarea unui responsabil, cunoașterea faptului că pe șantier există un antreprenor si unul sau mai mulți subantreprenori.

Totodată, inculpatele au precizat că în cauză lipsește din structura laturii obiective a infracțiunii, legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, respectiv legătura dintre inacțiunea de se asigura ca, înainte de deschiderea șantierului, să fie stabilit un plan de securitate și sănătate conform art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006 și rezultatul socialmente periculos produs în cauză, respectiv, decesul a două persoane în urma prăbușirii unui zid din cauza modalității defectuoase în care acesta fusese construit de către antreprenor.

În egală măsură, inculpatele C. și S.C. D. S.R.L. au invocat faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare succesiv achitării prin reevaluarea materialului probator deja administrat în cauză.

Inculpații A. și S.C. B. S.R.L. au înțeles să indice, de asemenea, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererilor de recurs în casație inculpații au apreciat că prin raportare atât la tipicitatea obiectivă, cât și la tipicitatea subiectivă, fapta, astfel cum a fost reținută, nu este prevăzută de legea penală.

Au menționat că elementul material al infracțiunii, pentru a se încadra în rigorile urmărite de legiuitor, presupune în același timp și identitatea dintre persoana responsabilă de respectarea dispozițiilor legale și persoana care a încălcat efectiv dispozițiile legale (îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru subiectul activ). Astfel, au precizat că dispozițiile legale care stabilesc răspunderea în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă prevăd că responsabilitatea implementării planului privind securitatea în muncă revine angajatorului, iar această obligație nu poate reprezenta un temei al răspunderii penale, atât timp cât asigurarea securității și sănătății de către angajator nu presupune exercitarea în mod direct de către acesta a acțiunilor aferente securității si sănătății în muncă, acest aspect derivând din coroborarea tuturor textelor legale ce stabilesc atribuțiile si răspunderea persoanelor implicate într-un astfel de proces.

S-a susținut că elementul material constând în acțiunea de neasigurare a măsurilor corespunzătoare de prevenire a deplasării zidului ca urmare a instabilității temporare dată de fazele de execuție a lucrărilor, precum și acțiunea de nerealizare a unei evidențe a zonelor periculoase existente în șantier și neluarea de măsuri de delimitare și semnalizare a zonei periculoase, reprezintă acțiuni strict tehnice aflate în atribuția persoanelor ce ocupau posturile menționate, nefiind identificate printre atribuțiile generale ale angajatorului.

Totodată, s-a susținut cu privire la latura subiectivă a faptei prevăzute de legea penală că vinovăția, sub forma culpei, trebuie dovedită și în aceste cazuri, ea nu poate fi prezumată. S-a arătat că, în speță, în motivare, s-a dat curs prezumției în sensul răspunderii, inclusiv penale a administratorului. A precizat că, în calitate de angajator, prin administrator A., a asigurat elaborarea unui plan de securitate și siguranță în muncă, a asigurat echipamentul de protecție al angajaților, a asigurat realizarea instructajului specializat al acestora și a numit persoane special angajate pentru realizarea și aducerea la îndeplinire și respectarea acestor dispoziții. A considerat că motivele pentru care accidentul de muncă s-a produs nu au fost reprezentate de greșeli la nivelul conducerii societății, ci, dimpotrivă, sunt legate de nerespectarea dispozițiilor și documentelor interne elaborate cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, la nivelul șantierului.

Inculpații au mai menționat că luând în considerare probele administrate și depozițiile martorilor nu a fost informat cu privire la toate deciziile, acțiunile și inacțiunile care au concurat la producerea accidentului de muncă, fiind vorba de angajați a căror colaborare a început de o perioadă însemnată de timp, ce dețineau o experiență semnificativă în construcții. În acest sens, a apreciat că, deși este greu de dovedit împrejurarea că nu a putut prevedea producerea acestui rezultat, relevante în speță sunt declarațiile martorilor referitoare la faptul că în șantier au fost luate decizii de către persoanele cu atribuții de conducere, în mod direct, atât în ceea ce privește neasigurarea lucrărilor de zidărie, cât și privitor la decizia de mutare a muncitorilor și lăsarea lucrărilor de zidărie fără asigurare și fără marcarea zonei respective.

Astfel, sub aspect subiectiv, s-a considerat că forma de vinovăție cerută pentru reținerea infracțiunii de ucidere din culpă nu este îndeplinită, iar circumstanțele reale și personale favorabile inculpaților nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate s-a considerat, în esență, că în măsura în care factorul decizional ar fi existat în vreun moment în sarcina inculpaților, s-ar fi conturat o eventuală culpă, existând în acea situație si o legătură de cauzalitate între decizia acestora de a nu lua măsurile de mai sus si uciderea celor două victime. Însă au considerat că prin izolarea faptică a fiecărei contribuții la săvârșirea uciderii din culpă, se poate aprecia că inacțiunea angajatorului nu este de natură să producă acest rezultat, sens în care se poate concluziona că nu există o legătură de cauzalitate în situația analizată.

De asemenea, inculpații A. și S.C. B. S.R.L. au susținut încălcarea dreptului la un proces echitabil apreciind că prezumția de nevinovăție a fost înlocuită cu o prezumție de vinovăție.

În ceea ce privește recursul în casație formulat de inculpatele C. și S.C. D. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Jurisprudența CEDO cu privire la condamnarea în calea de atac prin reaprecierea probatoriului ce a stat la baza soluției de achitare

În ceea ce privește pronunțarea unei soluții de condamnare succesiv achitării, Înalta Curte amintește că modalitatea de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecința condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (CEDO).

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curții Europene (Curtea EDO) și jurisprudența națională dezvoltată în considerarea acestui aspect, prin care s-a constatat că stabilirea vinovăției și condamnarea inculpatului fără audierea directă a martorilor, deși inculpatul fusese achitat de două instanțe inferioare, este contrară cerințelor unui proces echitabil (Curtea EDO - cauza Potoroc c. României, par. 38, cauza Manolachi c. României, par. 51, cauza Hogea c. României, par. 54, cauza Moinescu c. României, par. 39-40, cauza Spînu c. României, par. 64, ICCJ, S.P., dec. nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, ds. 2216/99/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, dec. nr. 3223 din 22 octombrie 2013, ds. 9111/62/2011, www.x.ro).

În jurisprudența sa, Curtea EDO a arătat care sunt exigențele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunțării condamnării succesiv achitării, față de același inculpat, direct în calea de atac. În cauza Dănilă împotriva României (cererea nr. x/00), hotărârea din 8 martie 2007, Curtea EDO a reținut că, deși Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentințe care făcuse obiectul unui apel, trebuia să procedeze la propria apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se statueaza asupra unor aspecte de fapt și de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăției, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. Curtea EDO a conchis, și în această cauză, în sensul că soluția de condamnare a reclamantului, pronunțată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană și mai ales după achitarea de cele două jurisdicții inferioare, este contrară cerințelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenției.

Când unei instanțe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt și în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăției și nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanța de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăției sau nevinovăției, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menținerea soluției de achitare, fie să pronunțe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. x/20, hotărârea din 29 martie 2007).

Instanța amintește jurisprudența constantă ce atestă posibilitatea evaluării aspectelor privind condamnarea succesiv achitării în cadrul recursului în casație, aceasta fiind valorificată de instanța supremă în cadrul mai multor cauze: ICCJ, SP, dec. 203/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2014, ICCJ, SP, dec. 204/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2017, ICCJ, SP, dec. 205/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2018; ICCJ, SP, dec. 65/RC din 20 februarie 2019, dosar nr. x/2016, ICCJ, SP, dec. 203/RC din 29 mai 2019, dosar nr. x/2016

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la soluția de achitare dispusă în calea de atac a recursului în casație prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 15 din C. pen. "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.". Astfel, se instituie un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, raportat la soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege". (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza în cadrul acestui caz de casare și a vinovăției prevăzute de lege: acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Altfel spus, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În aplicarea acestor considerente teoretice, instanța supremă a constatat lipsa elementelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare și a dispus achitarea inculpaților în calea de atac a recursului în casație (ICCJ, SP, decizia nr. 64/RC din 19 februarie 2019, dosar nr. x/2013).

De asemenea, Înalta Curte, în recurs în casație, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 din C. pen.

În considerentele deciziei, instanța supremă a reținut, în esență, că îndeplinirea defectuoasă de către inculpat a unei atribuții de serviciu impusă prin Codul deontologic sau prin fișa postului nu are semnificație penală, impunându-se achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu. Fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 298 din C. pen., putând constitui temei al răspunderii civile sau al răspunderii disciplinare, fără să constituie o faptă prevăzută de legea penală (ICCJ, SP, decizia nr. 46/RC din 12 februarie 2019, dosar nr. x/2017).

Înalta Curte, în recurs în casație, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut că în raport cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor din conținutul normelor legale ce definesc infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., neexistând concurs de infracțiuni între cele două infracțiuni. S-a arătat că, în cauză, recurentul inculpat a fost condamnat pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului și de mărturie mincinoasă raportat la declarația acestuia din data de 15.04.2016 în sensul că, în desfășurarea evenimentelor din 14.09.2014, rolurile au fost schimbate, respectiv persoana vătămată ar fi fost atacatorul, iar inculpatul ar fi fost persoana vătămată, condiții în care instanța de recurs a constatat întemeiată cererea recurentului de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului (ICCJ,SP, decizia nr. 175/RC din 15 mai 2019, dosar nr. x/2017).

Faptele imputate inculpatelor C. și S.C. D. S.R.L.:

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor C. și S.C. D. S.R.L. reținându-se că: faptele inculpatei C., care, în calitate de administrator al S.C. D. S.R.L. (beneficiarul obiectivului "moara" Cocora), nu a asigurat întocmirea planului de securitate și sănătate pentru șantiere temporare și mobile nedesemnând un coordonator de securitate și sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor; nu a asigurat desemnarea unui coordonator de securitate, contrar prevederilor art. 7, 10 și 60 din H.G. nr. 300/2006, deși pe șantier s-au succedat mai mulți antreprenori-executanți, omisiuni care au legătură de cauzalitate cu producerea accidentului de muncă din data de 28.10.2012, ce s-a soldat cu decesul numiților L. și M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar faptele inculpatei S.C. D. S.R.L. (beneficiarul obiectivului "moara Cocora"), care, prin administratorul său (inculpata C.), nu a asigurat întocmirea planului de securitate și sănătate pentru șantiere temporare și mobile nedesemnând un coordonator de securitate și sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor; nu a asigurat desemnarea unui coordonator de securitate, contrar prevederilor art. 7, 10 și 60 din H.G. nr. 300/2006, deși pe șantier s-au succedat mai mulți antreprenori-executanți, omisiuni care au legătură de cauzalitate cu producerea accidentului de muncă din data de 28.10.2012, ce s-a soldat cu decesul numiților L. și M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192 alin. (2) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatelor apreciind că existența planului de securitate și sănătate întocmit de către beneficiar nu împiedica producerea accidentului de muncă întrucât, pe de o parte, zona periculoasă era un survenită, sens în care antreprenorul avea obligația de adapta planul în funcție de evoluția șantierului (art. 21 din H.G. nr. 300/2006), iar, pe de altă parte, accidentul de muncă nu a fost prevenit nici în prezența planului de securitate și sănătate întocmit de către antreprenor care prevedea în mod expres că zidurile trebuie rigidizate, planul de securitate și sănătate în muncă întocmit de antreprenor nefiind respectat în șantier.

S-a considerat că, în condițiile în care aplicarea în concret a planului de securitate și sănătate al antreprenorului nu a fost respectată, în mod evident prezența planului de securitate și sănătate întocmit de beneficiar nu era apt să prevină producerea accidentului de muncă și implicit decesul persoanelor vătămate, lipsind astfel legătura de cauzalitate între inacțiunea reținută în sarcina inculpatelor S.C. D. S.R.L. și C. și decesul persoanelor vătămate.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că nu rezultă o legătură de cauzalitate între eventuala obligația de a desemna un coordonator în materie de securitate și sănătate în muncă de către inculpatele S.C. D. S.R.L. și C., și producerea accidentului de muncă de la data de 29.10.2012, implicit, decesul persoanelor vătămate.

Instanța de apel a reținut vinovăția inculpatelor și a dispus condamnarea acestora. A apreciat că, în speță, este aplicabil art. 7 din H.G. nr. 300/2006, în sensul că beneficiarul trebuie să desemneze un coordonator de securitate și sănătate, pe durata lucrării, acesta fiind obligat ca, în condițiile art. 54 lit. b) din H.G. nr. 300/2006, să elaboreze sau să solicite să se elaboreze, sub responsabilitatea sa, un plan de securitate și sănătate, precizând regulile aplicabile șantierului respectiv și ținând seama de activitățile de exploatare care au loc în cadrul acestuia.

A reținut că planul depus la instanță în cursul judecății nu are dată certă și nu poate fi opus niciunui participant procesual, în afara emitenților.

De asemenea, a precizat că, prima instanță a arătat că, indiferent, dacă ar fi existat un astfel de plan pe șantier, acest lucru nu ar fi împiedicat producerea rezultatului infracțional. Curtea a considerat că un astfel de raționament ar lipsi de efect juridic dispozițiile art. 10 și 54 lit. b) din H.G. nr. 300/2006.

S-a arătat că dispozițiile sus-amintite au un scop bine definit și anume de a aduce garanțiile suplimentare din partea tuturor persoanelor implicate, în calitate de beneficiar sau antreprenor, în activitatea de șantier, tocmai pentru a proteja viețile lucrătorilor de pe șantier.

S-a considerat că încălcarea acestei obligații își are rolul său în procesul tanatogenerator, instanța trebuind să se asigure că toate persoanele implicate au respectat dispozițiile legale privind securitatea și sănătatea în muncă apreciindu-se că nu este vorba de o răspundere obiectivă a celor două inculpate, pentru că acestea nu ar fi fost ținute să răspundă pentru orice accident de muncă de pe șantier, ci este vorba de o răspundere subiectivă, datorată încălcării dispozițiilor menționate anterior, cu referire la securitatea în muncă.

Dispozițiile legale încălcate:

Instanța de apel a reținut încălcarea următoarelor dispoziții din Hotărârea de Guvern nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile

Art. 7: Atunci când la realizarea lucrărilor pe șantier participă mai mulți antreprenori, un antreprenor și unul sau mai mulți subantreprenori, un antreprenor și lucrători independenți ori mai mulți lucrători independenți, beneficiarul și/sau managerul de proiect trebuie să desemneze un coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării.

Art. 10: Beneficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să asigure ca, înainte de deschiderea șantierului, să fie stabilit un plan de securitate și sănătate, conform art. 54 lit. b).

Art. 54 lit. b): Coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării, numit în conformitate cu art. 6, are următoarele atribuții:

b) să elaboreze sau să solicite să se elaboreze, sub responsabilitatea sa, un plan de securitate și sănătate, precizând regulile aplicabile șantierului respectiv și ținând seama de activitățile de exploatare care au loc în cadrul acestuia;

Art. 57: Atunci când beneficiarul sau managerul de proiect desemnează un coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării, altul decât cel desemnat pe perioada realizării proiectului, această desemnare va avea loc înaintea începerii lucrărilor pe șantier.

Art. 60: Atunci când un beneficiar sau un manager de proiect a desemnat unul ori mai mulți coordonatori în materie de securitate și sănătate pentru a executa sarcinile prevăzute la art. 54 și 58, acesta nu va fi exonerat de răspunderile care îi revin în acest domeniu.

Evaluarea elementelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare

Existența formei agravate a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) teza I din C. pen. necesită îndeplinirea cumulativă a mai multor cerințe: fapta să fie comisă cu ocazia exercitării unei profesii sau meserii ori a efectuării unei anumite activități, să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activități, fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere. Prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudență pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități pentru care există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenție în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenție față de viața celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viața persoanei - obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenție, chibzuință în relațiile sociale ori de câte ori efectuează activități care ar putea provoca moartea unei persoane. Sintagma "unei anumite activități" se referă, așadar, la acele activități pentru a căror desfășurare există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenție în efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau a mai multor persoane. (CCR, decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 315 din 3 mai 2017, par. 16).

În acest context, se constată că "uciderea din culpă profesională" se poate reține atunci când rezultatul este produs ca urmare a nesocotirii unor norme, reguli ori măsuri specifice exercițiului unei activități, meserii sau profesii.

Înalta Curte amintește că pentru existența infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o acțiune sau inacțiune a autorului care să producă rezultatul prevăzut de lege, decesul unei persoane, fiind totodată necesar a exista și o încălcare a dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea acelei activități.

Determinarea existenței legăturii de cauzalitate implică stabilirea unui raport cauză-efect între acțiunea inculpatului și urmarea imediată a acesteia, pentru a se putea constata că acțiunea prevăzută de norma de incriminare a fost cea care a cauzat urmarea imediată. Astfel, în ipoteza în care se pune problema unei culpe profesionale, atragerea răspunderii penale nu este automată, în sensul că nu decurge din simpla efectuare neconformă sau neefectuare a unei activități reglementate necesare sau obligatorii, situație ce ar echivala cu o răspundere obiectivă.

Conduita de care sunt acuzate inculpatele constă într-o inacțiune, respectiv faptul că nu au asigurat întocmirea planului de securitate și sănătate pentru șantiere temporare și mobile, nu au desemnat un coordonator de securitate și sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor, precum și că nu au desemnat un coordonator de securitate.

A. Plecând de la acuzația adusă inculpatelor, Înalta Curte reține, în primul rând, că la dosarul cauzei există un plan de securitate și sănătate elaborat de proiectantul N. ce datează din august 2010.

Astfel, instanța de recurs constată existența planului de securitate depus la dosarul cauzei de către inculpata C.. Veridicitatea acestuia nu poate fi contestată cât timp nicio parte nu s-a înscris în fals, iar acest înscris nu a fost desființat ca urmare a constatării caracterul fictiv.

Mai mult, se constată că singura persoană ce putea da detalii despre realizarea și data întocmirii acestui plan, proiectantul N., nu a fost audiat de instanța de apel, deși a fost solicitată audierea sa de către reprezentantul Ministerului Public, teza probatorie fiind reprezentată de momentul întocmirii acestui plan.

Instanța de apel a apreciat că audierea martorului nu este utilă întrucât nu poate da dată certă și există posibilitatea ca martorul să se autoincrimineze, însă a reținut în susținerea vinovăției inculpatelor faptul că planul nu are dată certă și nu poate fi opus niciunui participant procesual, în afara emitenților.

Totodată, și dacă s-ar reține inexistența unui plan de securitate, instanța constată că prin contratul de antrepriză nr. 801 din 14.08.2012, încheiat de antreprenorul executant S.C. B. S.R.L., reprezentată legal de inculpatul A. și beneficiara S.C. D. S.R.L., reprezentată legal de inculpata C. s-a stipulat expres, în capitolul II art. 2 alin. (1), faptul că obiectul contractului îl constituie executarea de către antreprenor, pe riscul său și în mod independent, în favoarea beneficiarului, pe terenul proprietatea acestuia, a lucrărilor care fac obiectul proiectului.

De asemenea, la art. 2 alin. (4) s-a stipulat că antreprenorul se obligă să respecte întocmai proiectul de execuție, planurile generale și de detaliu, precum și toate planurile și specificațiile atașate, executând lucrările de construcție la calitatea și parametrii indicați, ținându-se cont de toleranțele admise de normativele în vigoare de industria construcțiilor. Alin. (4) al contractului prevede că antreprenorul va dispune de independență absolută, va lucra la capacitatea și eficiența maximă, cu respectarea întocmai a proiectului de execuție, a termenelor de executare ce vor fi stabilite de comun acord de părți, a prevederilor prezentului contract, a tuturor normelor și avizelor legale în vigoare, fiind direct răspunzător de încălcarea acestora.

Or, în considerarea acestor aspecte se constată că inculpata C., în calitate de administrator al beneficiarei S.C. D. S.R.L., avea reprezentarea faptului că toate riscurile edificării construcției s-au transmis prestatorului de servicii.

Astfel, din perspectiva inculpatei, la nivelul unui om "obișnuit" și diligent, ce a încheiat un contract în vederea edificării unei construcții, prin care antreprenorul și-a asumat respectarea tuturor normelor impuse de legislația în construcții, toate obligațiile și riscurile fuseseră transferate antreprenorului. Din această perspectivă este exclusă evaluarea sau prevederea unui rezultat periculos de către inculpată.

În egală măsură, ceea ce se impunea în prezenta cauză era a se stabili dacă rezultatul produs, respectiv decesul celor două persoane, este o consecință a stării de pericol creată prin inacțiunea inculpatei, respectiv omisiunea de a desemna un coordonator de securitate sau sănătate în muncă.

Subsecvent constatării existențe planului de securitate întocmit de beneficiar, respectiv S.C. D. S.R.L. prin administrator C., Înalta Curte va analiza și raportul de cauzalitate între conduita inculpatei legată de întocmirea planului și urmarea produsă, respectiv decesul persoanelor vătămate.

Evocarea probatoriului științific

Potrivit concluziilor raportului de expertiză din data de 22.11.20112 întocmit în faza de urmărire penală de expertul tehnic O. la solicitarea organului de cercetare penală prin ordonanța din 05.11.2012: Vinovatul principal de producere a prăbușirii zidului este șeful de șantier (a se urmări dacă fișa postului prevede acest lucru), dirigintele de șantier nu a urmărit execuția calitativa a lucrărilor, nu a cerut lămuriri suplimentare la proiectant si nu a recepționat blocurile ceramica (BKS 25) conform legii alături de constructor (să se urmărească contractele cu beneficiarul), responsabil tehnic cu execuția nu a urmărit execuția corectă a zidului ce s-a prăbușit (să se urmărească contractele cu beneficiarul), proiectanții nu au întocmit corect memoriile justificative de arhitectură (memoriu de rezistență este lipsă), nu au menționat clar ce fel de zidărie este (confinată, umplutură în cadre, BCA etc.) de fapt planșa nedatata de rezistență nr. R5 arată în secțiune dimensiunea corectă a stâlpului. Planșa se referă de fapt la cadre de beton armat și nu la zidărie confinată cum este în realitate executată. Nu a elaborat toate detaliile de execuție privitoare la zidăria Pavilionului Administrativ.

După prăbușirea zidului și în urma controlului Inspecției de Stat în Construcții, proiectantul și verificatorul de proiecte dau dispoziția de șantier nr. 8 din 4.12.2012 în care se propun soluții de remediere și de continuare a lucrărilor.

Ca observație colaterală afirm faptul că zidul de la et 1 al Pavilionului Administrativ s-a prăbușit datorită executării incorecte si nerespectării fișei tehnice elaborate de furnizori. Vântul care nu a fost de mare putere în acea perioada este o cauză minoră deoarece orice altă cauză ar fi putut produce accidentul (simpla rezemare a unui muncitor, rezemarea scărilor în vederea realizării cofrajelor, un seism neperceput de om, ploaie, ninsoare etc), el s-a comportat ca o diafragmă în echilibru neprinsă solid de placa de beton și nerezemată în niciun fel.

De asemenea, raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, la data de 4 februarie 2016, de către dl. expert P. la solicitarea organului de cercetare penală, probă dispusă prin ordonanța din 05.10.2015, atestă următoarele: Construcția a fost realizată fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența, fapt care a produs pierderea de vieți omenești și distrugerea parțială a construcției.

Numitul Q. în calitate de șef de șantier a încălcat prevederile art. 25 lit. a), c) și g) din Legea 10/1995 republicată, prin faptul că nu a sesizat investitorul prin Dirigintele de șantier autorizat, despre neconformitățile și neconcordanțele din documentația de proiectare în vederea soluționării acestora, nu a întocmit Planul calității pentru acest obiectiv, conform prevederilor Regulamentului privind conducerea si asigurarea calității în construcții aprobat prin H.G. nr. 766/1997.

Persoana responsabilă de neluarea măsurilor de protecție a muncii (asigurarea tuturor măsurilor de securitate) este șeful de șantier Q., conform prevederilor punctului 2 pag. 2 din Planul de securitate și sănătate elaborat conform H.G. nr. 300/2006 și întocmit pentru șantierul în cauză. Numitul Q. mai îndeplinea conform Deciziei 134/01.06.2011 și funcția de Persoană desemnată cu activitatea SSM pentru același șantier, fiind și semnatarul Planului de securitate și sănătate în muncă întocmit conform H.G. nr. 300/2006.

Obligațiile și răspunderile proiectantului nu au fost respectate în totalitate, astfel prevederile lit. b), d) și f), art. 23 din Legea 10/1995 republicată, au fost încălcate prin neîntocmirea în documentația tehnică a Caietului de sarcini, Instrucțiuni tehnice - cu detalii, Dispoziții de șantier modificatoare de soluții cu detalii aferente (Vezi Dispoziția de Șantier 8 cu detaliu și Caietul de sarcini care au fost întocmite la data de 04.12.2012 după data producerii accidentului mortal) privind execuția lucrărilor aferente obiectului "Pavilion Administrativ".

Astfel a izvorât/s-a generat încălcarea art. 5 lit. a) și a) art. 6 alin. (1) și (2) din Legea 10/1995 republicată.

Deci proiectarea unei construcții fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența care a produs pierderea de vieți omenești și distrugerea parțială a construcției în acest caz este imputabilă proiectantului de specialitate structură - rezistență și anume N..

Cerința la care trebuia verificat de către verificator de proiecte atestat obiectul "Pavilion Administrativ", pentru partea de rezistență și stabilitate este A1, aceasta verificare fiind asigurată pentru piesele desenate (planșe) din Proiect, de Ing. R., atestat MLPAT nr. x, conform prevederilor Legii 10/1995 republicată.

Dar ceea ce trebuie precizat este aceea că verificarea a fost realizată doar pentru partea desenată, partea scrisă de structură - rezistență nefiind verificată deoarece Memoriu tehnic de structură sau rezistență, Breviar de calcul al structurii de rezistență, Caiet de sarcini, Instrucțiuni tehnice privind execuția lucrărilor aferente obiectului "Pavil