ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2019

Ședința publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.04.2013 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.400.000 RON, reprezentând contravaloarea poliței de asigurare, actualizată cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1582/28.03.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.628.278,87 RON, reprezentând contravaloarea poliței de asigurare, actualizată cu rata inflației de la data pronunțării hotărârii până la data plății efective, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 80.201,89 RON și la plata către expertul desemnat a sumei de 1.500 RON, reprezentând rest de onorariu neachitat; în rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți.

Prin decizia nr. 963/23.10.2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul promovat de pârâtă și a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a respins în tot acțiunea ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor hotărârii apelate; apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea sa în tot și trimiterea cauzei către Curtea de Apel București spre o nouă judecată.

Prima critică vizează pretinsa nemotivare a hotărârii atacate.

În dezvoltarea acesteia, a susținut că decizia nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanței de control în sensul respingerii apelului său. Din această perspectivă, a subliniat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și că mențiunea curții cu privire la inutilitatea analizării motivelor sale de apel nu poate suplini lipsa motivării deciziei sub aspectul evocat, consecința fiind imposibilitatea exercitării controlului ierarhic asupra acesteia. A mai notat că pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea normei legale se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă vizează considerentele reținute de curte în soluționarea apelului declarat de pârâta B. S.A. În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a analizat niciuna dintre criticile dezvoltate de pârâtă în memoriul de apel depus la dosar, ci a cenzurat sentința atacată din perspectiva unei singure critici, care însă nu a fost formulată de pârâtă.

Detaliind, recurenta a arătat că în apelul formulat, pârâta nu a menționat că simpla încheiere a actelor adiționale, având ca obiect reeșalonarea creditului, ar conduce la lipsirea de asigurare a creditului, ci că prin încheierea unor acte adiționale a fost suplimentată valoarea inițială a creditului asigurat, iar valoarea suplimentară nu face obiectul poliței de asigurare.

În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut contrariul celor expuse de apelanta-pârâtă, respectiv că prin actele adiționale nu a fost mărit obiectul creditului și nu a fost depășit termenul maxim stabilit prin acordul de plafon multiprodus, însă prin reeșalonare, ar fi intervenit o novație prin intermediul căreia nu au fost păstrate toate garanțiile care însoțeau creditul inițial. Recurenta-reclamantă a arătat că un astfel de motiv nu se regăsește printre criticile dezvoltate de pârâtă în memoriul de apel depus la dosar.

O altă critică formulată de recurentă privește reținerea de către instanța de apel că parte în litigiul dedus judecății este doar A. S.A. în nume propriu. Referitor la această concluzie a curții, autoarea recursului de față a susținut că instanța de apel a dezvoltat un raționament contradictoriu față de situația de fapt și de drept reținută. Din această perspectivă, recurenta a arătat că pe de o parte, curtea a reținut că, în temeiul Legii nr. 96/2000, A. S.A. își desfășoară activitatea în numele și contul statului, precum și în nume și cont propriu și că art. 1 alin. (2) din lege îi conferă acesteia calitate contractuală și procesuală în litigiile ce derivă din și în legătură cu operațiunile la care se referă și, pe de altă parte, a notat că în litigiul dedus judecății are legitimare procesuală activă doar banca, nu și Statul Român reprezentat de A. S.A. și nici eventual, Statul Român de sine stătător, alături de aceasta. Astfel, recurenta a apreciat că această concluzie este lipsită de suport legal și în neconcordanță cu cadrul procesual fixat prin cererea intoductivă.

Din perspectiva aceleiași concluzii a curții privind calitatea procesuală activă unică în cauză, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care a menționat încălcarea prevederilor Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea A. S.A. și prevederilor Hotărârii Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții si Asigurări nr. 129/2011, care reglemenează cadrul de desfășurare a activității A. S.A., organizarea și funcționarea băncii și competențele și atribuțiile acesteia respectiv, în numele și contul statului și în nume și cont propriu.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă vizează reținerea de către curtea de apel în mod eronat a intervenirii unei novații a raporturilor dintre părți. În acest sens, a notat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte, curtea a reținut nemodificarea obiectului material și scadenței finale a creditului, iar pe de altă parte, a reținut intervenția unei novații obiective, ceea ce presupune stingerea obligației vechi și nașterea uneia noi, operație imposibilă în contextul în care obiectul creditului nu a fost modificat.

Raportat la existența unei novații, autoarea a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1609-1611 și art. 1613 C. civ., în contextul în care obligația născută prin contractul de credit asigurat de intimata-pârâtă nu fusese stinsă.

În continuare, a detaliat critica mai sus expusă din perspectiva naturii juridice a operațiunii de reeșalonare a creditului, arătând eroarea instanței de apel în aprecierea operațiunii de reeșalonare ca fiind de creditare, subliniind că este total eronată și în dezacord cu prevederile legale incidente. A mai precizat că ceea ce părțile convin să modifice prin intermediul procedurii de reeșalonare este scadența intermediară a unui credit (ratele de credit), ceea ce echivalează cu modificarea termenului de executare a obligației, iar termenul, ca modalitate a obligației, afectează doar executarea acesteia, nu însăși existența ei.

De asemenea, recurenta a arătat că pentru a fi în prezența unei novații trebuiau îndeplinite o serie de condiții pe care actele adiționale, prin care s-a procedat la rescadențarea creditului în litigiu, nu le îndeplinesc.

Astfel, a subliniat că este de esența novației transformarea unei obligații vechi într-una nouă, aceasta din urmă trebuind să aibă un element de noutate, ce poate consta în schimbarea uneia dintre părți, a cauzei ori a obiectului raportului obligațional, elemente ce nu se regăsesc îndeplinite în speță.

În final, recurenta a arătat că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

La 24.04.2015, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, cărora li s-a pus în vedere că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 03.11.2015, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea acestuia la 02.02.2016, în ședință publică, când, constatând că prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a deschis procedura falimentului împotriva B. S.A., a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Astăzi, în ședință publică, apreciind că nu mai subzistă temeiurile suspendării, instanța supremă a dispus redeschiderea judecății, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii și, analizând textele de lege incidente, reține că potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 242 din aceeași lege.

Prin urmare, măsura suspendării judecății este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Or, sentința civilă nr. 9661/03.12.2015, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva B. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor, prin decizia nr. 788A/28.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așadar, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, s-au produs efectele suspendării, de la acel moment intervine încetarea acțiunii judiciare.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acțiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale sus-menționate, urmează să decidă încetarea judecății recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 963/23.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2019.