ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2019

HOTĂRÂRE

17.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data de 6 iunie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă B. SA și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 625 RON reprezentând cheltuieli materiale globale și a sumei de 52.200 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din data de 11 aprilie 2014, soldat cu vătămarea sa corporală.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1381 și următ., art. 1387 și următ. din C. civ., art. 49, art. 54 și următ. din Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011, Directiva 2009/103/CE.

La data de 23 noiembrie 2016, reclamanta a arătat că înțelege să-și modifice cererea de chemare în judecată prin mărirea cuantumului cheltuielilor materiale globale la suma de 1.474 RON.

Prin Sentința nr. 4138 din 10 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea.

S-a constatat, în esență, că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1349 și aer. 1357 din C. civ., nefiind făcută dovada săvârșirii vreunei fapte ilicite de către asiguratul pârâtei și nici dovada unei legături de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de către reclamantă și conduita intervenientului, în condițiile lipsei impactului constatată prin raportul de expertiză.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 815 din 23 aprilie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

S-a constatat, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și necontestate (acte de urmărire penală efectuate în Dosarul penal nr. x/2014 constituit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București și expertiza tehnică), că vătămarea corporală suferită de către apelanta - reclamantă la data de 11 aprilie 2014 nu se datorează faptei delictuale a intervenientului forțat, C.. Astfel, potrivit declarațiilor părților, care s-au coroborat cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare de la fața locului, curtea a constatat că, în mod judicios, tribunalul a reținut că apelanta, la data producerii incidentului, alerga pe partea carosabilă, prin loc nepermis. De asemenea, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert D., care s-au coroborat cu declarația intervenientului, curtea a constatat lipsa impactului dintre autoutilitara condusă de către C. și apelantă. Sub alt aspect, curtea nu putut reține susținerea apelantei, în condițiile în care, în situația existenței unui impact de natura celui descris de către aceasta în plângerea adresată organelor de urmărire penală (plecarea autoutilitarei de pe loc, în forță, urmată de proiectarea victimei pe o distanță de aproximativ 2 metri), leziunile suferite nu ar fi fost numai cele reținute în raportul de expertiză medico - legală nr. A1/4883/2014.

Asupra forței probatorii a acestor înscrisuri, contestate de reclamantă prin motivele de apel formulate, curtea a constatat că în mod legal prima instanță le-a analizat ca mijloace de probă pertinente și concludente. Astfel, chiar dacă aspectele cuprinse în actele procedurale de urmărire penală nu au fost confirmate în mod definitiv de către o instanță penală și deci nu se pot impune cu autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, acestea reprezintă înscrisuri în accepțiunea art. 1171 și următ. din C. civ. și, deci, mijloace de probă admisibile în cadrul procesului civil.

Apreciind asupra neîndeplinirii condițiilor prevăzute în mod cumulativ și imperativ de dispozițiile art. 1349 raportate la cele ale la art. 1357 din C. civ., în sensul că în sarcina intervenientului forțat nu poate fi reținută nicio faptă delictuală, curtea de apel a apreciat că în mod legal nu s-a reținut nici răspunderea asigurătorului de răspundere civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., reclamanta A..

Prevalându-se și de jurisprudența instanței de la Strasbourg referitoare la noțiunea de proces echitabil și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta a criticat decizia curții de apel, prin prisma pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., arătând că instanța nu a arătat motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea.

În opinia recurentei, în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc referiri suficiente din care să reiasă raționamentul de la care a pornit instanța atunci când a decis respingerea în totalitate a apelului reclamantei. A arătat că instanța de apel nu a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, rezumându-se la a face o referire generică cu privire la motivarea primei instanțe.

În ceea ce privește motivul de recurs circumscris pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta, prin prisma jurisprudenței Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a susținut încălcarea de către curtea de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din C. civ.. A apreciat astfel că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

A solicitat a se observa că ipoteza lipsei impactului dintre autospeciala condusă de intervenient și recurentă nu poate fi primită, în condițiile în care contravine declarației din 4 iunie 2014.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus, prin rezoluția din 19 iunie 2018, comunicarea recursului către intimați, cu mențiunea de a formula întâmpinare, urmând ca după efectuarea formalităților de comunicare să fie întocmit raportul prevăzut de art. 493 din C. proc. civ.

La 19 iulie 2018 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul - intervenient, iar la 7 septembrie 2018, notele scrise depuse de intimata - pârâtă.

La data de 10 septembrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care, potrivit rezoluției din 11 septembrie 2018, a fost comunicat părților, acordându-se termen la 17 octombrie 2018, în care de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

În ședința camerei de consiliu din 17 octombrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți.

Prin rezoluția din 21 ianuarie 2019, având în vedere dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019) și soluționarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți prin decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, dosarul a fost repus pe rol, în vederea reluării procedurii de filtru și s-a dispus completarea raportului prin care să fie analizate celelalte condiții prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin completarea la raport din 7 februarie 2019 s-a reținut că motivele de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la 12 februarie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra aspectelor referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Prin punctul de vedere depus la 7 martie 2019, intimatul - intervenient C. a considerat nul recursul.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 18 martie 2019, s-a stabilit termen la 17 aprilie 2019, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speță, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, deși s-au indicat formal dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nemotivarea deciziei atacate, respectiv neexaminarea în mod real a problemelor esențiale care i-au fost supuse spre analiză curții de apel, fără a face o referire concretă, în sensul de a preciza care sunt respectivele aspecte.

Astfel, recurenta a prezentat o serie de considerații cu caracter teoretic și general asupra noțiunii de proces echitabil, conform jurisprudenței instanței de la Starsbourg și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținând, prin prisma acestora, că instanța de apel trebuia să prezinte criteriile care au stat la baza hotărârii luate.

În același mod formal, prevalându-se de motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta a invocat generic aplicarea greșită a legii și încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din C. civ., considerând că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de lezare al valorilor ocrotite.

Astfel, recurenta s-a limitat din nou a prezenta conținutul pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., prin prisma căruia a susținut încălcarea art. 1385 din C. civ., dar fără a arăta modul efectiv în care instanța a aplicat greșit respectivul text de lege, în funcție de gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

În ceea ce privește susținerea referitoare la greșita ipoteză a lipsei impactului dintre autospeciala condusă de intervenient și recurentă, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care privește o stare de fapt, care nu poate fi analizată în recurs.

Se reține, în aceste condiții, că recurenta nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat și nemotivat raționamentul instanței de apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 din C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, motivele de recurs ale reclamantei ridică o problemă de încadrare, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.