ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. a. obligarea pârâtei B. la plata indemnizației de asigurare către beneficiarul B. în baza certificatului de asigurare nr. x din 11 octombrie 2017, constând în soldul neachitat din contractul de credit nr. x/11.10.2007, începând cu data de 11 noiembrie 2012, data producerii evenimentului asigurat;

II. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.:

b. constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. x/11.10.2007 prevăzute la art. 6 lit. a) privind comisionul de acordare a creditului;

c. restituirea comisionului de acordare a creditului în valoare de "1% flat" - 670 euro;

d. obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 2.093,68 RON reprezentând contravaloare rate, dobânzi și comisioane achitate de reclamant în perioada 11 noiembrie 2012 - 1 ianuarie 2014 în temeiul contractului de credit.

La data de 22 septembrie 2014, reclamantul a depus o precizare a acțiunii, menționând faptul că prin capătul unu de cerere solicită suma de 56.308,52 euro formată din: sold credit curent în valoare de 51.630,51 euro, sold credit restant în valoare de 1.714,7 euro, dobândă curentă în valoare de 12,04 euro, sold cont dobândă restantă în valoare de 2.873,04 euro și dobândă aferentă credit restant în valoare de 78,26 euro; prin capătul II pct. 3 solicită obligarea B. S.A. la plata comisionului de acordare în valoare 2.960 RON, iar prin capătul II pct. 4 restituirea sumei de 2.093,68 euro, evaluată la 9.250 RON.

La data de 20 martie 2015, reclamantul a arătat că acțiunea a fost îndreptată împotriva pârâtei B. S.A. în ceea ce privește capătul unu și împotriva pârâtei B. S.A. în ceea ce privește capetele doi, trei și patru ale acțiunii. În ceea ce privește cererea formulată împotriva B., se arată că aceasta reprezintă o acțiune oblică întrucât reclamantul are calitatea de garant ipotecar.

Astfel, s-a constatat că reclamantul a dovedit faptul că are o creanță certă și exigibilă față de debitoarea sa C. și aceasta nu mai poate să-și exercite drepturile dobândite din contractele încheiate cu pârâtele, motiv pentru care prima instanță a apreciat că, în cauză, a fost justificată calitatea procesuală activă a reclamantului, care prin intermediul acțiunii oblice valorifică drepturi ale debitoarei sale în legătură cu acele contracte.

A fost obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 53.345,21 euro reprezentând indemnizație de asigurare și a dobânzii acumulate până la plata indemnizației către beneficiarul B. S.A.

Totodată, a fost obligată pârâta B. S.A. la restituirea către reclamant a sumei de 2.093,68 euro reprezentând contravaloarea ratelor și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că la data de 11 octombrie 2007, între pârâta B. S.A. și C. s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. 962 având ca obiect suma de 67.000 euro, iar la data de 16 octombrie 2007 a fost autentificat contractul de ipotecă pentru garantarea creditului acordat, soții C. și A. semnând respectivul contract în calitate de garanți ipotecari.

Odată cu contractul de credit nr. x/11.10.2007, împrumutata C. a încheiat și o poliță de asigurare cu pârâta B., fiind emis în acest sens certificatul de asigurare nr. x, beneficiarul asigurării fiind creditoarea-pârâtă B., iar evenimentul asigurat era decesul asiguratului. În cadrul certificatului de asigurare, la art. 6 au fost evidențiate clauzele de excludere de la plata indemnizației de asigurare, iar la art. 8.2 a fost definită noțiunea de indemnizație de asigurare, ce cuprinde soldul neachitat înregistrat la data scadentă imediat următoare producerii evenimentului asigurat, plus dobânda cumulată până la data plății indemnizației.

La data de 10 noiembrie 2012 împrumutata C. a decedat, iar față de concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză și documentele medicale depuse la dosar, instanța a apreciat că evenimentul asigurat, respectiv decesul asiguratei C., s-a produs din cauza unei afecțiuni survenite ulterior încheierii contractului de asigurare, nefiind incidente niciuna dintre cauzele de excludere prevăzute la art. 6, motiv pentru care a apreciat că s-a născut în sarcina asiguratorului obligația de plată a indemnizației de asigurare, în temeiul art. 8.1 din contract.

În ceea ce privește valoarea indemnizației de asigurare s-au avut în vedere dispozițiile art. 8.2 din contract, precum și înscrisurile provenind de la creditor, pârâta B. S.A., cu privire la soldul creditului, reieșind că indemnizata de asigurare ce trebuie achitată de pârâta B. S.A. se ridică la suma de 53.345,21 euro, reprezentând soldul creditului, la care se adaugă dobânzile acumulate până la plata indemnizației către beneficiarul B. S.A.

Prima instanță a reținut precizarea reclamantului din data de 20 martie 2015, în sensul că acțiunea formulată împotriva pârâtei B. S.A. reprezintă o acțiune oblică, prin intermediul căreia creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului.

Instanța a subliniat că reclamantul invocă în cauză calitatea sa de creditor al defunctei C., iar prin încheierea din 15 mai 2015, s-a stabilit cu caracter interlocutoriu, calitatea reclamantului de creditor în raport cu defuncta C., precum și faptul că aceasta se află în imposibilitate de a-și exercita drepturile generate de contractul de asigurare, ceea ce a justificat calitatea procesual activă a reclamantului, care, prin intermediul acțiunii oblice, valorifica drepturile debitoarei sale în legătură cu contractul de asigurare.

Raportat la situația de fapt reținută, instanța a apreciat că s-a născut în sarcina pârâtei B. S.A. obligația de plată a indemnizației de asigurare, condițiile activării răspunderii sale contractuale fiind probate, iar reclamantul face astfel dovada temeiniciei dreptului pe care-l valorifică în baza contractului încheiat de debitoarea sa, defuncta C..

S-a stabilit ca plata indemnizației de asigurare să fie făcută către beneficiarul poliței, având în vedere că în contractul de asigurare încheiat între defuncta C. și pârâta B. S.A. este inserată o stipulație pentru altul, în sensul că beneficiarul indemnizației de asigurare este pârâta B. S.A.

Cu privire la pretențiile în suma de 2.093,68 euro, ce reprezintă contravaloarea ratelor ce au fost achitate de reclamant după decesul debitoarei-asigurate C., în cadrul întâmpinării, pârâta B. S.A. a arătat că este de acord cu restituirea acestei sume, dacă asigurătorul B. S.A. va plăti indemnizația de asigurare aferentă contractului de credit încheiat cu defuncta. Având în vedere obligarea pârâtei B. S.A. la plata indemnizației de asigurare și acordul pârâtei B. S.A. de restituire a sumei de 2.093,68 euro către reclamant, instanța a dispus restituirea sumei solicitate.

Prin decizia civilă nr. 772 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost admise apelurile promovate de apelantele - pârâte B. S.A. și B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2631 din 23 iunie 2017 și a încheierii din 15 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Au fost schimbată în parte încheierea din 15 mai 2015 și sentința apelată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul I, formulat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și a fost respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

S-a respins ca neîntemeiat capătul II.4 formulat în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A fost păstrată dispoziția din sentință cu privire la renunțarea la judecată.

A fost obligat intimatul - reclamant la plata către apelanta B. S.A. a sumei de 390 RON cheltuieli de judecată și către B. S.A. a sumei de 4.523 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că reclamantul nu are calitatea de creditor al B. S.A., pentru ca, față de pasivitatea acesteia, să poată formula acțiunea oblică împotriva B. S.A., nefiind titularul niciunui drept de creanță față de aceasta, ci dimpotrivă, are calitatea de subiect pasiv al raportului juridic civil, deoarece față de B. S.A. are calitatea de debitor al obligației de restituire a sumei împrumutate.

Totodată, s-a constatat că susținerile reclamantului de la prima instanță potrivit cărora față de calitatea sa de garant ipotecar i s-a transmis o notificare prin care i s-a pus în vedere să achite debitul restant, sub consecința declarării scadenței anticipate a creditului nu fac decât să confirme faptul că reclamantul nu are calitatea de subiect activ al raportului juridic civil, ci pasiv, astfel că nu are calitate procesuală activă cu privire la capătul unu de cerere.

Instanța de apel a mai reținut că C. a decedat anterior formulării cererii de chemare în judecată, nemaiavând așadar capacitate de folosință. În aceste condiții, s-a apreciat că reclamantul nu mai putea avea calitatea de creditor al defunctei sale soții, nefiind posibil ca subiect activ al unui raport juridic civil să fie o persoană care și-a pierdut calitatea de subiect de drept.

În plus, s-a subliniat că reclamantul nu are nici măcar calitatea de moștenitor al soției sale C., care figura ca asigurat în certificatul de asigurare, din înscrisul aflat la dosarul primei instanțe reieșind că procedura succesorală de pe urma acesteia nu a fost dezbătută.

Referitor la cererea prin care pârâta B. S.A. a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii obligării sale la plata sumei de 2.0093,68 euro, instanța de apel a admis-o, având în vedere că, atât timp cât acțiunea oblică a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, nu mai subzistă obligația asigurătorului B. S.A. de plată a soldului creditului, astfel că implicit este reconfirmată obligația intimatului reclamant în calitate de garant ipotecar de plată a ratelor scadente.

Recurentul-reclamant a contestat soluția instanței de apel de admitere a excepției lipsei calității procesuale active în cadrul acțiunii oblice, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul a criticat motivarea instanței de apel, care în considerente a reținut că acesta nu îndeplinește calitatea de creditor al B. S.A. în numele căreia a formulat acțiunea, apreciindu-se că are calitatea de debitor. De asemenea, recurentul a arătat că motivarea instanței de apel în sensul că în calitate de creditor al lui C., acesta nu poate exercita acțiunea, deoarece după deces C. nu mai poate fi subiect de drept.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că este greșită și contradictorie interpretarea instanței de apel cu privire la calitatea sa de creditor. În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că are dublă calitate de creditor, respectiv, atât față de defuncta C. și succesorii săi - fiind garant ipotecar al contractului de credit - cât și față de B. S.A. în raport cu ratele deja achitate în cuantum de 2093,68 euro și soldul de credit pretins.

Totodată, s-a arătat că decesul defunctei C. constituie o imposibilitate obiectivă a exercitării acțiunii, la fel cum pasivitatea succesorilor săi naște aceeași situație, iar calitatea reclamantului de creditor față de pârâta B. S.A. se constituie chiar în petitul acțiunii, prin care se solicită plata ratelor achitate, în valoare de 2093,68 euro, la momentul depunerii acțiunii, precum și iminența executării sale silite cu soldul de credit, astfel cum rezultată din notificarea ce i-a fost transmisă.

Având în vedere pasivitatea pârâtei B. S.A. de a solicita indemnizația de asigurare datorată de B., recurentul a susținut că are calitatea de creditor al acesteia și o creanță certă și exigibilă în sumă de 2093,68 euro, reprezentând ratele achitate.

Recurentul-reclamant a mai precizat că pasivitatea pârâtei B. S.A. în recuperarea poliței de asigurare a cărei beneficiar este, nu justifică refuzul de plată a sumei de 2093,68 euro, fiind astfel îndreptățit în formularea acțiunii oblice.

Creanța în valoare de 2093,68 euro, deja achitată de reclamant are, în accepțiunea acestuia, un caracter cert și exigibil, în timp ce soldul de credit are caracter cert și exigibil față de notificarea de la dosarul tribunalului, prin iminența executării.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1560 C. civ., prin criterii de analiză lacunară, fără a lua în calcul întregul raport juridic al cauzei.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susținut că recurentul nu demonstrează prin argumente juridice că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ca ar cuprinde motive contradictorii și nici că hotărârea ar fi data cu aplicarea greșita a normelor de drept material, din moment ce chiar recurentul constată că este aplicabil art. 1560 alin. (1) C. civ., adică același articol care este menționat și de instanța de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la rândul său întâmpinare prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata B. S.A. Totodată, a admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 772 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, stabilind termen de judecată la 31 martie 2020, când a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că este greșită și contradictorie interpretarea instanței de apel cu privire la calitatea sa de creditor. Astfel, recurentul a arătat că are dublă calitate de creditor, respectiv atât față de defuncta C. și succesorii săi - fiind garant ipotecar al contractului de credit -, cât și față de B. S.A. în raport cu ratele deja achitate în cuantum de 2093,68 euro și soldul de credit pretins, sub sancțiunea executării sale.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu conține motive contradictorii în sensul arătat de recurent, instanța de apel prezentând în mod logic argumentele în temeiul cărora a apreciat că reclamantul A. nu are calitate procesuală activă în cadrul acțiunii oblice formulate, raportat la faptul că nu îndeplinește condiția de a avea calitatea de creditor.

Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanței de apel, nu echivalează cu incidența unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe acest temei vor fi respinse.

În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ. se regăsesc în conținutul hotărârii recurate, fiind prezentate motivele de fapt și de drept care au justificat pronunțarea soluției.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1560 C. civ., prin criterii de analiză lacunară, fără a lua în calcul întregul raport juridic al cauzei.

Prin urmare, recurentul contestă motivarea instanței de apel sub aspectul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale active în cadrul acțiunii oblice.

Motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a argumentat că, în raport cu prevederile art. 1560 C. civ., reclamantul nu are calitatea de creditor al B. S.A., pentru a putea formula, în condițiile pasivității acesteia, acțiunea oblică împotriva B. S.A., deoarece nu este titularul niciunui drept de creanță față de aceasta, ci dimpotrivă, are calitatea de subiect pasiv al raportului juridic civil, în sensul că față de B. S.A. are calitatea de debitor al obligației de restituire a sumei împrumutate.

În egală măsură s-a argumentat corect prin decizia recurată că reclamantul neavând calitatea de creditor al beneficiarului poliței de asigurare, respectiv al pârâtei B. S.A., nu justifică nici calitatea procesuală activă pentru formularea acțiunii oblice în conformitate cu dispozițiile art. 1560 C. civ.

Din această perspectivă, se constată că decizia recurată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel evocând raționamentul care a condus la concluzia că reclamantul nu are calitate procesuală activă, raportat și la faptul că C. a decedat anterior formulării cererii de chemare în judecată, nemaiavând așadar capacitate de folosință, împrejurare care a condus în mod logic la lipsirea calității de creditor al defunctei sale soții, nefiind posibil ca subiect activ al unui raport juridic civil să fie o persoană care și-a pierdut calitatea de subiect de drept.

În plus, s-a reținut prin decizia recurată că reclamantul nu are calitatea de moștenitor al soției sale, având în vedere că procedura succesorală de pe urma acesteia nu a fost dezbătută. Mai mult decât atât, la termenul de judecată din 20 martie 2015 acesta a arătat că nu invocă calitatea de succesor în raport cu B. S.A., ci pe cea de garant ipotecar. Prin urmare, având în vedere precizarea reclamantului în sensul celor arătate, Înalta Curte subliniază că motivele recurentului-reclamant întemeiate pe calitatea de succesor al defunctei în raport cu B. S.A. nu mai pot face obiectul analizei în recurs.

Cu toate acestea, instanța supremă constată că, în ceea ce privește criticile formulate de recurent cu privire la creanța în valoare de 2093,68 euro, solicitată de la B. S.A. cu titlu de rate deja achitate, susținându-se că această sumă este certă și exigibilă, fiind achitată după decesul lui C., nu pot fi primite, având în vedere că raționamentul juridic al instanței de apel este unul valid, în sensul că reclamantul avea obligația de plată a ratelor scadente, în calitatea sa de garant ipotecar, motiv pentru care această sumă este datorată de recurentul-reclamant, nefiind incident art. 1341 alin. (1) din C. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că argumentele recurentului-reclamant întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 1560 C. civ. referitoare la condițiile de exercitare a acțiunii oblice, reținând că nu este îndeplinită condiția privind calitatea de creditor a reclamantului față de B. S.A., motiv pentru care și criticile formulate sub acest aspect vor fi înlăturate.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelurilor pârâtelor, în sensul schimbării în parte a încheierii din 15 mai 2015 și a sentinței apelate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul I al cererii, formulat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind evocat raționamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și conformă circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

În ceea ce privește cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9575,05 RON, Înalta Curte urmează să o respingă având în vedere că intimata-pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., în sensul depunerii la dosar a dovezilor privind existența cheltuielilor de judecată. Verificând actele dosarului, se constată că intimata B. S.A. a depus un tabel din care rezultă anumite sume fiind menționate niște ordine de plată, fără însă a atașa în concret și documentele care să ateste achitarea sumelor respective pentru această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 772 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.