ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1597/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 09.12.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. și Societatea C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B., în calitate de Asigurător (Garant), în favoarea reclamantei, în calitate de Beneficiar, în valoare totală de 86.075,07 EURO (în echivalent RON la data efectuării plății), sumă reprezentând diferență avans nerestituit de către Asiguratul (Garantat), C., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, sumă a cărei restituire a fost asigurată (garantată) prin încheierea Poliței de garantare a avansului seria x nr. x din 11.03.2013, modificată prin Suplimentul de asigurare nr. 1 din 31.10.2013, precum și obligarea pârâtei B. la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 13/2011 calculată de la data scadenței obligației de despăgubire prevăzută în Polița de garantare a avansului descrisă mai sus, și până la plata integrală a debitului datorat (modul de calcul al dobânzilor penalizatoare și al taxei de timbru sunt calculate în anexa nr. 1 a prezentei cereri de chemare în judecată). Solicită și obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 2721 de la 04.07.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 86.075,07 euro în echivalentul în RON la data efectuării plății, reprezentând diferență avans nerestituit, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei de 86.075,07 euro de la data de 23.12.2013 până la plata efectivă a debitului principal. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9294,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei sentințe pârâta B. S.A. a formulat apel.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 291 din 18 februarie 2019 a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta - pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2721/04.07.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.A. și intimata pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar CII D..

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că instanța a pronunțat decizia atacată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât A. S.A. a acceptat preluarea de datorie ce a rezultat ca urmare a contractului nr. x/21.10.2015 (art. 1.599,1.600, 1.602, 1.605 C. civ.), prin care C., asiguratul recurentei, a fost liberat de obligațiile asumate față de creditoarea A. până la concurența sumei de 647.395,07 Euro.

Conform art. 2 din contractul indicat mai sus, noua debitoare E. S.R.L. preia obligația de a achita către creditoarea A. S.A. suma de 647.395,07 Euro, prin emiterea de bilete la ordin scadente în perioada 06.11.2015- 31.08.2016, pe care C. o are față de creditoarea A. S.A. conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 și nr. y/11.03.2013.

Conform art. 5 din contractul nr. x/21.10.2015 debitoarea C. S.R.L. este liberată de obligațiile asumate față de creditoarea A. S.A. până la concurența sumei de 647.395,07 Euro cu condiția ca noua debitoare să fie solvabilă la data încheierii contractului.

Efectul preluării de datorie este reglementat expres de art. 1600 C. civ., conform căruia prin încheierea contractului de preluare a datoriei, noul debitor îl înlocuiește pe cel vechi, care, dacă nu s-a stipulat altfel, și sub rezerva art. 1601, este liberat.

Rezerva prevăzută de art. 1601 C. civ. face referire la faptul că debitorul inițial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedește că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimțit la preluare, fără a cunoaște aceasta împrejurare.

Recurenta arată că un număr de 8 dintre biletele la Ordin menționate în anexa la contractul de tranzacție nr. 3927 din data de 30.09.2015 au fost achitate, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de intimata-reclamantă la cererea de chemare în judecată introductivă de instanță. Prin urmare, la data perfectării contractului de preluare de datorie nr. 572/21.10.2015, noul debitor E. era solvabil, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 1600 și 1601 C. civ., pentru liberarea asiguratului C..

Prin intermediul deciziei atacate, instanța de apel a reținut faptul că nu prezintă relevanță operațiunile de preluare a datoriei de restituire a avansului și respectiv liberarea debitorului inițial de către creditor astfel cum susține apelanta asigurătoare, întrucât polița de avans seria x nr. x/11.03.2013 a asigurat, astfel cum rezultă din articolul 1 din clauza de garanție de returnare, îndeplinirea corectă a obligațiilor decurgând din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 respectiv a obligației de restituire a avansului în limitele sumei asigurate de 499.720 euro în strictă concordanță cu termenele și condițiile stipulate în contract.

Potrivit dispozițiilor art. 1602 C. civ., creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată, în cauza de față inclusiv de polița de asigurare încheiată între părțile inițiale.

Prin urmare, raportat la această argumentație, instanța de apel nu a mai analizat susținerile recurentei în ceea ce privește existența acordului A. cu privire la preluarea de datorie de către E..

În opinia recurentei, acest acord din partea intimatei-reclamante a existat și a avut drept consecință preluarea de datorie și liberarea vechiului debitor.

Astfel, prin contractul de tranzacție nr. 3927 încheiat în data de 30.09.2015, A. a acceptat în mod expres ca plata sumelor datorate de C. să se facă prin introducerea succesivă la plată a celor 19 bilete la Ordin emise de E., bilete la Ordin menționate în anexa la Contractul de tranzacție.

Biletele la ordin indicate în anexa la contractul de tranzacție nr. 3927 urmau să fie scadente în perioada cuprinsă între 10.11.2015 si 11.08.2016, or aceasta este exact perioada menționată și în Contractul de preluare a datoriei nr. 572/21.10.2015.

Biletele la Ordin emise de E. au fost în parte încasate de intimata-reclamantă, ca urmare a introducerii acestora la plată. Contractul de preluare a datoriei nr. 572 a fost încheiat în data de 21.10.2015, tocmai ca o consecință a faptului că prin Contractul de tranzacție nr. 3927 încheiat în data de 30.09.2015, deci cu mai puțin de 30 de zile înainte, intimata-reclamantă agrease această preluare de datorie.

Actul adițional la contractul de tranzacție nr. x/30.09.2015 a fost perfectat la data de 8 februarie 2016, adică ulterior contractului de preluare a datoriei nr. 572, ocazie cu care s-a confirmat faptul că intimata-reclamantă cunoștea și acceptase aceasta operațiune.

Nu în ultimul rând, o dovadă de necontestat a luării la cunoștință a operațiunii de preluare de datorie este faptul că, după ce instanța de fond i-a pus în vedere acest lucruri, intimata-reclamantă a fost cea care a depus la dosarul cauzei contractul de preluare a datoriei nr. 572/21.10.2015.

În aceste condiții, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1599 coroborat cu art. 1605 din C. civ. pentru a opera preluarea de datorie și liberarea vechiului debitor, respectiv C., aspect care lasă fără obiect Polița nr. 003522 și solicitarea de obligare la plată a recurentei.

Recurenta arată că, în conformitate cu prevederile art. 1602 C. civ., creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată care nu are niciun efect asupra existenței garanțiilor creanței, afară de cazul când acestea nu pot fi despărțite de persoana debitorului.

Or, în situația de față Polița nr. 003522 reprezintă un contract de asigurare, care a fost încheiat de intuitu personae, în considerarea persoanei asiguratului recurentei. Prin urmare, Polița nr. 003522 este tipul de contract referit de art. 1602 C. civ. teza finală, care nu poate fi despărțit de persoana debitorului C..

Pentru ca intimata-reclamantă să se poată prevala în contra noului debitor (E.) de toate drepturile pe care le avea în legătură cu datoria preluată, în considerarea vechiului debitor C. în temeiul Poliței nr. 003522, ar fi fost necesar ca acesta să fi fost la rândul sau cesionată de la C. la E., însă, în situația de față, o astfel de cesiune nu a avut loc.

Situația în care nu este necesar acordul asigurătorului pentru cesiunea asigurării este expres prevăzută de lege și se limitează la situația creditului ipotecar pentru investiții imobiliare. Pentru toate celelalte tipuri de asigurări, pentru a putea opera cesiunea contractului trebuie să existe o clauza specială care să descrie procedura de realizare a cesiunii. Or, în Polița nr. 003522 nu este prevăzută o astfel de posibilitate pentru C., ca atare nu poate să fie transmisă.

Recurenta apreciază că, în speță, ne găsim în situația de excepție reglementată de art. 1602, respectiv "(...) afara de cazul când acestea nu pot fi despărțite de persoana debitorului" și, pe cale de consecință, creditorul A. nu se poate prevala în contra noului debitor E. de drepturile pe care le avea față de vechiul debitor C..

Printr-o altă critică se arată că instanța a pronunțat decizia cu aplicarea greșita a normelor de drept material și nu a analizat aplicabilitatea art. 1608 C. civ., invocat de recurentă.

Recurenta consideră că principalul efect al preluării de datorie constă în înlocuirea debitorului inițial cu noul debitor însă, indiferent dacă creditorul a acceptat sau nu preluarea de datorie, efectul obligației de plată a datoriei subzistă în raporturile dintre debitorul inițial și noul debitor, acesta din urmă fiind obligat în continuare să îl elibereze pe debitorul inițial, prin plata la timp a obligației. În acest sens, art. 1608 C. civ. prevede că, atâta timp cât creditorul nu și-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligația.

Prin urmare, datoria asiguratului recurentei a fost preluată de o altă persoană, respectiv E., acesta fiind exonerat de plata sumelor ce rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013.

Într-o astfel de situație, art. 1.1 din Condițiile generale aferente Poliței nr. 003522 prevede în baza prezentei polițe de asigurare, Asigurătorul, în calitate de Garant, în schimbul primei de asigurare plătite de Asigurat și în limita sumei asigurate, garantează acoperirea pierderilor înregistrate de Beneficiar ca urmare a producerii în perioada asigurată a evenimentelor asigurate, pe care Asiguratul nu le poate onora/acoperi la data solicitării de plată a obligațiilor transmise de Beneficiar, în conformitate cu prevederile contractului de bază.

Or, în condițiile în care asiguratul recurentei a fost liberat de obligațiile asumate față de creditoarea A. până la concurența sumei de 647.395,07 Euro, polița nr. 003522 rămâne fără obiect.

Astfel, având în vedere că altă societate a preluat datoria asiguratului recurentei și acesta a fost liberat de plată, nu mai există obligația subscrisei de a efectua vreo plată a despăgubirii.

În condițiile în care instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță operațiunile de preluare a datoriei, toate aceste aspecte legate de consecințele incidenței art. 1608 C. civ., raportat la art. 1.1 din Condițiile generale aferente Poliței nr. 003522 au rămas neanalizate.

Printr-o altă critică se susține că instanța a pronunțat decizia atacată cu aplicarea greșită a normelor de drept material conținute de art. 1.270 C. civ.

În acest sens se arată că potrivit Poliței nr. 003522 s-a stipulat că Polița de asigurare, Certificatul de garantare, Condițiile Generale de Asigurare și orice alt document semnat de către Asigurător și Asigurat, fac parte integrantă din Contractul de Asigurare emis de S.C. B. S.A. Art. 1.1 din Condițiile generale aferente Poliței nr. 003522 prevede că în baza poliței de asigurare, Asigurătorul, în calitate de Garant, în schimbul primei de asigurare plătite de Asigurat și în limita sumei asigurate, garantează acoperirea pierderilor înregistrate de Beneficiar ca urmare a producerii în perioada asigurată a evenimentelor asigurate, pe care Asiguratul nu le poate onora/acoperi la data solicitării de plată a obligațiilor transmise de Beneficiar, în conformitate cu prevederile contractului de bază.

Prin urmare, răspunderea recurentei este subsidiară răspunderii C., urmând să fie efectuată plata numai în situația în care asiguratul nu poate acoperi obligațiile contractuale, la data solicitării de plata a beneficiarului. Conform art. 8.3 din Condițiile generale după primirea documentației menționate la art. 8.2., Asiguratorul are dreptul și obligația de a analiza și evalua faptele prezentate de Beneficiar și Asigurat, urmând să efectueze plata numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: solicitarea de plată efectuată de Beneficiar să fie întemeiată și recunoscută de Asigurat; asiguratul este în imposibilitatea remedierii situației și/sau situația financiară nu-i permit efectuarea plații.

Or, potrivit adresei cu nr. 4407/20 decembrie 2013, asiguratul recurentei a solicitat să nu dea curs solicitării de plată a beneficiarului pentru că este neîntemeiată și în susținerea acestei solicitări prin aceeași adresa a fost invocat faptul că neîndeplinirea contractelor mai sus menționate este generată de culpa exclusivă a Beneficiarului acestei polițe.

În privința celei de a doua condiții, arată că nici aceasta nu este îndeplinită și că, din discuțiile purtate cu asiguratul C., rezultă că acesta dispune de resurse financiare care-i permit să efectueze plata sumelor solicitate.

Prin decizia atacată a fost menținută în mod greșit soluția instanței de fond, în sensul că dobânda ar fi datorată începând cu data de 23.12.2013 și până la data achitării integrale.

Conform cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat instanței să se dispună obligarea recurentei la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenței obligației de despăgubire prevăzută în Polița nr. 003522 și până la plata integrală a debitului datorat. În acest sens recurenta arată că în conformitate cu polița nr. 003522 emisă de B., plata se va face în termenul menționat în cerere, dar nu mai devreme de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii, prin urmare, prima solicitare a intimatei-reclamante a fost înregistrată în data de 13.12.2013 la registratura B..

Cu toate acestea, prin tranzacția din data de 30.07.2014, C. s-a obligat ca, în termen de trei luni de la data semnării tranzacției, să stingă datoria în suma de 426.229,32 euro pe care o are față de A. prin orice modalitate va crede de cuviința (plata sau echivalent).

Prin urmare, data scadentă a obligațiilor contractului asigurat prin polița nr. 003522 s-a prelungit cu trei luni.

Conform tranzacției încheiate în data de 30.07.2014, intimata-reclamantă s-a obligat ca pe întreaga perioada de derulare a tranzacției precum și a actelor adiționale ulterioare, daca va fi cazul, să nu aibă nicio pretenție asupra sumei garantate de B. în temeiul Poliței de asigurare și nici să nu introducă vreo cerere de chemare în judecată cu privire la obiectul tranzacției.

Ulterior, întrucât C. nu și-a îndeplinit integral obligațiile asumate, s-a formulat o nouă cerere de plată a despăgubirii, care s-a finalizat cu încheierea tranzacției din data de 30.09.2015, când recuperarea sumei datorate s-a eșalonat in 19 transe garantate prin emiterea a 19 bilete la ordin care trebuiau introduse la plată și încasate pe măsură ce ajungeau la termen.

Conform actului adițional la tranzacția încheiată în data de 30.09.2015, ultima rată, respectiv scadența ultimului dintre cele 19 de bilete la ordin, a fost data de 11.08.2016.

De asemenea, prin intermediul tranzacției, A. s-a obligat ca pe întreaga perioadă de derulare a acesteia, să nu aibă nicio pretenție asupra sumei garantate de recurentă în temeiul Poliței nr. 003522 și să nu introducă vreo acțiune pe rolul instanțelor de judecată, cu privire la obiectul tranzacției.

Având în vedere că cele două tranzacții încheiate au prelungit data scadentă de plată a avansului, obligația recurentei a fost suspendată până la data de 11.08.2016.

Recurenta susține că nu a aflat de împrejurarea că C. nu și-a onorat obligațiile de a achita sumele garantate prin Biletele la Ordin decât în data de 21.06.2016 când A., pe de o parte, a notificat C. rezoluțiunea unilaterală a contractului de tranzacție încheiat în data de 30.09.2015 iar, pe de altă parte, a solicitat plata sumei de 86.075,07 euro, reprezentând diferența de plata în avans conform Contractului nr. x

Astfel, începând cu data de 21.06.2016, a început să curgă termenul de 15 zile lucrătoare, conform art. 8 din Polița nr. 003522, acest termen împlinindu-se în data de 13.07.2016.

Prin urmare, A. nu poate solicita plata unor dobânzi calculate pentru întreaga perioadă cuprinsă între data avizării inițiale a daunei și data introducerii cererii de chemare în judecată, de aceea, în urma perfectării contractelor de tranzacție, nu se pot aplica nici termenele de plată din Polița nr. 003522, nici scadența inițială a datoriei.

Recurenta susține că tranzacțiile din 01.08.2014 și din 30.09.2015 au valoarea unor novații prin care a fost schimbat raportul obligațional inițial, așa cum reieșea din polița nr. 003522.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului sub raport valoric, susținând că legea de procedură aplicabilă speței este cea de la data 9.12.2016, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1270, art. 1599, art. 1600, art. 1602, art. 1605 C. civ. și nu a analizat aplicabilitatea art. 1608 C. civ., având în vedere că A. a acceptat preluarea de datorie ce a rezultat ca urmare a contractului nr. x/21.10.2015.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte instanța de apel a efectuat analiza raportului juridic dedus judecății față de probele administrate în cauză și de dispozițiile incidente, stabilind în mod judicios raporturile contractuale dintre părțile litigante și reținând corect voința părților la încheierea actelor juridice în consecința contractului nr. x/11.03.2013.

Coroborând dispozițiile legale cu prevederile stipulate în polița de avans seria x nr. x/11.03.2013, se poate observa că instanța de apel a respectat întru-totul voința părților și a reținut, în mod corect, că polița de restituire a avansului plătit de beneficiar vizează restituirea, de către asigurator, a avansului achitat de către beneficiar, în caz de nerespectare, de către asigurat, a obligațiilor contractuale stipulate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, indiferent de debitorul obligației de restituit.

Potrivit dispozițiilor art. 1599 C. civ., obligația de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestație poate fi transmisă de debitor unei alte persoane: a) fie printr-un contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, sub rezerva dispozițiilor art. 1605 C. civ. b) fie printr-un contract încheiat între creditor și noul debitor, prin care acesta din urmă își asumă obligația.

În acord cu reținerile instanței de apel se constată că nu prezintă relevanță operațiunile de preluare a datoriei de restituire a avansului și, respectiv, liberarea debitorului inițial de către creditor, iar printr-o analiză judicioasă instanța de apel a dat corect eficiență art. 1 din clauza de garanție de returnare în polița de avans seria x nr. x/11.03.2013.

Totodată, se reține că potrivit art. 1605 C. civ. preluarea datoriei convenită cu debitorul își produce efecte numai dacă creditorul își dă acordul, însă în cauză, astfel cum s-a reținut de instanțele anterioare, pârâta nu a făcut dovada cererii acordului de către părțile implicate în contractul de preluare a datoriei și nu există acordul creditoarei reclamante în acest sens.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și a unei aprecieri convingătoare a faptelor reținute în cauză.

Totodată, se constată că recurenta-pârâtă prin invocarea unor pretinse încălcări ale normelor de drept material, ca de altfel întreaga argumentare a recursului, tinde la o reanaliză a situației de fapt și implicit la o soluționare pe fond a cauzei, omițând faptul că se află în etapa procesuală a recursului în care se analizează doar aspectele de nelegalitate și nu cele de netemeinicie.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție situația de fapt stabilită și de a solicita instanței de recurs să o reconsidere în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

În acest context, se constată că analiza deciziei instanței de apel nu relevă nicio încălcare sau aplicare greșită a legii de natură a conduce la casarea deciziei recurate, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 7500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse la dosar filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 291/2019 din 18 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta - pârâtă B. S.A. la plata sumei de 7500 RON, cheltuieli de judecată către intimata S.C.A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.