ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. și intervenientul forțat C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând despăgubiri datorate în temeiul Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului produs la data de 27 iunie 2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 136/1995 și cele ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentința civilă nr. 785 din 25 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 Euro (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1913A din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 785 din 25 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 785 din 25 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 10.000 Euro, la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 49 pct. l lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România; art. 1391 alin. (1) C. civ. potrivit căruia:

"în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viața familială și socială"; dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ. care prevăd obligația reparării integrale a prejudiciului.

În acest context, recurenta susține că, deși instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile Ordinului CSA nr. 23/2014, se impune a observa că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 12 noiembrie 2014 (nr. 826), intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2015. Prin urmare, având în vedere că evenimentul rutier s-a produs în data de 27 iunie 2014, anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 23/2014, se apreciază că acesta nu este incident, instanța de recurs urmând să aibă în vedere dispozițiile Ordinului CSA nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului.

Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, recurenta arată că instanța, la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2014. nesocotind atât criteriile jurisprudențiale, cât și dispozițiile Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În acest context, recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier,

În acest sens, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanțele de judecată au acordat, în situații similare, sume de bani - cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanța de apel, context în care apreciază că suma acordată cu titlu de daune morale de instanța de apel constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență și la criterii stabilite în practică.

Mai mult decât atât, consecințele accidentului asupra vieții sale sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosarul cauzei, precum și în declarația martorei audiată în prezenta cauză, însă aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Prin urmare, vătămarea sănătății și integrității corporale i-a adus recurentei un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităților de deplasare și prin restrângerea posibilității de a avea o viață normală în care să poată desfășura toate activitățile de dinaintea accidentului, calitatea vieții fiindu-i diminuată în mod semnificativ

Astfel, regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite în plan fizic si moral, având în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, ori, este lesne de constatat că instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității, nici la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Așadar, rezultă fără echivoc că posibilitățile de viață familială și socială ale recurentei i-au fost restrânse semnificativ, aspect ce trebuia cuantificat de către instanța de apel dând eficiență principiului reparării integrale și obligând asigurătorul la plata sumei solicitate cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Se arată însă în continuare, că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, evocând, la nivel teoretic, o parte dintre normele substanțiale și procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluția este nesusținută și pur formală.

Nici motivarea sumară nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. pentru că instanța de control judiciar, într-o asemenea situație, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv al hotărârii atacate.

Raportând aceste considerații teoretice la decizia pronunțată de instanța de apel, se poate observa că instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier și nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale, rezumându-se la a reține că "suma de 10.000 euro constituie o reparație morală echitabilă a prejudiciului suferit de apelanta-reclamantă".

În concluzie, recurenta apreciază că instanța nu a analizat motivele de apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudențială, de practica judiciară, de circumstanțele particulare ale speței, de consecințele suportate de reclamantă în urma accidentului și nici nu a făcut aplicarea dispozițiilor din C. civ. a căror nesocotire a fost invocată, ceea ce a condus la o soluție nemotivată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 februarie 2020, intimata B. S.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 9 martie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 9 aprilie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 13 aprilie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 2 iulie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că recurenta-reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din analiza memoriului de recurs se apreciază că acestea nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor evocate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind modul în care a fost soluționată cererea de reducere a daunelor morale cu referire la obligativitatea valorificării jurisprudenței în privința dimensionării daunelor morale de către instanțe, inclusiv a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Astfel, recurenta nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare invocat, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care țin exclusiv de fondul litigiului dintre părți și care, oricum, a fost soluționat de instanțe în ciclurile procesuale anterioare.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material de la art. 1391 alin. (1) și 1385 alin. (1) C. civ., cu referire la despăgubirile ce se pot acorda părților și în ceea ce privește obligația reparării integrale a prejudiciului, respectiv care ar fi fost interpretarea/aplicarea corectă a acestor prevederi legale.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerință imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situației de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în fața instanței de apel, urmărind să o obțină o nouă interpretare a faptelor prezentate și a probatoriului administrat în cauză.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la greșita reducere a daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel și fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate a acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, ce vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta arată că instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt și nu a analizat motivele de apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudențială, se constată că și aceste chestiuni vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiect în calea de atac a recursului, respectiv au în vedere tot nemulțumirile părții legate de cuantumul daunelor morale acordate în dosar.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta contrazice elementele de fapt reținute de instanța de apel cu privire la situația de fapt, în condițiile în care, la termenul de judecată reclamanta, prin apărător a arătat în fata instanței de apel că nu are alte probe noi de administrat față de cele de la fond, cât și faptul că nu mai are alte cereri de formulat, astfel încât nu se poate reține că instanța de apel nu a administrat probele solicitate, cum în mod eronat se susține prin memoriul de recurs.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată de către instanța de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1913 A din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1913 A din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2020.