ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 283/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Satu - Mare reclamanții O.M., R.G., P.F., W.I., L.F., L.I., K.I., T.I.,

V.G., M.E., C.A., H.I., K.I., S.E. au chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S.

București, SC K. L. Satu Mare și SC A.A.V. SA, prin lichidator M.S. din Satu

Mare solicitând constatarea nulității absolute a întregii proceduri de vânzare

prin licitație publică a imobilului situat în Satu Mare, județul Satu Mare,

precum și a procesului-verbal de licitație nr. 273 din 18 martie 2004 ca având

o cauză ilicită și încheiată în frauda legii, repunerea pârâților în situația

anterioară vânzării prin licitație publică în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei SC K. L. S.R.L. asupra acestui imobil, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii arată că prin

licitația publică organizată la 18 martie 2004 SC K. L. a cumpărat imobilul

situat în Satu Mare.

La acea dată ei erau chiriași ai

apartamentelor acestui bloc de locuințe, având contracte de închiriere cu fosta

SC A.A.V. SA în temeiul raporturilor de muncă.

SC K. L. S.R.L. nu era îndreptățită

să cumpere acest imobil în condițiile în care reclamanții aveau un drept de

cumpărare, au solicitat acest lucru, iar SC A.A.V. SA a refuzat.

Imobilul s-a vândut la un preț de

28.446 dolari SUA pe care și ei ar fi avut posibilitatea să o plătească, dar nu

au fost anunțați de intenția de a vinde imobilul.

Deși din 2004 imobilul a trecut în

proprietatea SC K. L. S.R.L., fostul proprietar a pretins și a primit lunar

plata chiriei.

Invocă prevederile Legii nr. 85/1992,

care permite chiriașilor cumpărarea locuințelor construite din fondurile

statului în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și arată că au făcut o serie

de cereri în acest sens, adresându-se inclusiv primăriei Municipiului Satu

Mare.

În cauză au formulat cerere de intervenție

P.A.V., F.E., F.B., L.M., cererea lor fiind admisă în principiu prin încheierea

din 25 iunie 2007.

Prin sentința nr. 1595/LC din 1

octombrie 2007 a Tribunalului Satu Mare s-a declinat competența de soluționare

a acțiunilor în favoarea Curții de Apel București reținând aplicabilitatea

dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Prin decizia nr. 95/C din 20 martie

2008 a Curții de Apel Oradea s-a admis recursul reclamanților și

intevenienților, s-a casat sentința Tribunalului Satu Mare cu reținere pentru o

nouă judecare în primă instanță la Curtea de Apel Oradea reținând că

dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 trebuie coroborate cu

art. 9 C. proc. civ. iar doi dintre pârâți au sediul în raza Curții de Apel

Oradea.

Verificând actele dosarului instanța

reține că în vederea executării creanțelor A.V.A.S. București s-a instituit

sechestru asigurator asupra imobilului situat în Satu Mare și apoi a fost

vândut prin procesul-verbal de licitație nr. 273 din 18 martie 2004.

Excepția tardivității invocate este

nefondată.

Deși pârâții invocă tardivitatea

introducerii acțiunii, iar sarcina dovezii revenea lor cu privire la data de la

care începe să curgă prescripția, nu au administrat nicio probă în acest sens.

Art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 prevede

că termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. București

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască

faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de

la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un

termen mai scurt.

Termenul prevăzut la alin. (1)

pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanțe de

urgență, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.

Legiuitorul astfel a reglementat

două termene de prescripție și anume: de 6 luni de la data la care s-a cunoscut

sau trebuia să se cunoască faptul sau actul de vânzare a imobilului și un

termen de 12 luni care curge de la data aprobării prin lege a acestei

ordonanțe.

Verificând succesiunea actelor

normative adoptate în legătură cu O.U.G. nr. 51/1998 se constată că a fost

modificată și completată prin Legea nr. 149/2004, Legea nr. 360/2004, Legea nr.

292/2006, dar niciuna nu aprobă această ordonanță, pentru care termenul de 12

luni încă nu a început să curgă.

Cu privire la aplicabilitatea

termenului de 6 luni se constată că nu există nicio dovadă din care ar reieși

că reclamanții au aflat sau trebuia să fi aflat mai înainte de comunicarea

cererii de chemare în judecată prin care se solicită evacuarea lor despre

faptul că acest imobil ar fi fost vândut.

Pârâții nici nu au susținut și nici

nu au dovedit că ar fi adus la cunoștința reclamanților într-un fel vânzarea

imobilului, dimpotrivă fostul proprietar SC A.A.V. SA s-a comportat ca fiind

proprietar încă și în anul 2006 încasând chirie de la unii dintre reclamanți.

Excepția prematurității acțiunii

este nefondată.

Art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998

prevede obligația comunicării acțiunii de către reclamant cu scrisoare

recomandată cu conformare de primire înainte de depunerea acestora în instanță

și arată că judecătorul nu va primi cererea fără dovada îndeplinirii obligației

de comunicare.

Aceleași prevederi obligatorii sunt

reglementate și în sarcina pârâților pentru depunerea întâmpinării, sub

sancțiunea decăderii de a formula probe, însă comunicarea reciprocă a actelor

nu este o procedură prealabilă în sensul art. 109 C. proc. civ. care să permită

respingerea acțiunii ca fiind prematură.

În ceea ce privește lipsa calității

procesuale active a reclamanților, urmează a se reține că această excepție este

nefondată.

Art. 1 din Legea nr. 554/2004

prevede că sunt subiecte de sesizare a instanței nu numai persoanele care se

consideră vătămate într-un drept al lor, dar care, sunt vătămate chiar și

într-un interes legitim.

Este drept că reclamanții aveau un

termen suficient din 1998, data apariției Legii nr. 85 pentru a legaliza

dreptul lor de a cumpăra imobilul, că la data instituirii sechestrului

asigurător asupra imobilului din 2004 proprietarul al cărui chiriaș a fost nu

mai avea dreptul să vândă acest imobil și că dreptul chiriașilor nu înlătură

dreptul creditorilor de a urmări imobilul, dar reclamanții au un interes

legitim de a participa la vânzarea imobilului prin licitație, interes invocat

prin acțiune.

Pe fondul cauzei urmează a se reține

că vânzarea imobilului s-a făcut fără să fie publicată într-un ziar local la

sediul pârâtei A.V.A.S. București.

S-a făcut o publicare în ziarul

local „Informația Zilei” ca fiind vorba despre două blocuri de locuințe fără

teren, situate în Satu Mare cu suprafața construită de 567 mp și suprafața

desfășurată de 1314 mp, anunț care însă nu se referă la imobilul în care

locuiesc reclamanții, acesta fiind situat în Satu Mare, așa cum rezultă din

Cartea de identitate depusă de reclamanți.

Este semnificativ sub acest aspect

și faptul că prin procesul-verbal de licitație nu identifică în niciun fel

imobilul vândut, nici cel puțin sub aspectul numărului administrativ greșit.

Instanța a concluzionat că vânzarea

imobilului s-a făcut cu încălcarea regulilor care reglementează licitația

publică și drept urmare a considerat că acțiunea trebuie admisă în baza art. 18

din Legea nr. 554/2004.

Pe baza celor reținute și arătate

mai sus Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 95 din 26 mai 2008 a respins

excepția tardivității acțiunii, cea a lipsei calității procesuale active și cea

a prematurității acțiunii și a admis acțiunea reclamanților constatând

nulitatea procedurii de vânzare prin licitație publică a imobilului situat în

Satu-Mare, județul Satu - Mare, precum și a procesului-verbal de licitație nr. 273

încheiat la 18 martie 2004. De asemenea a dispus repunerea părților în situația

anterioară vânzării la licitație publică a imobilului, în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestui imobil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen, pârâta SC K. L. SRL Satu-Mare solicitând admiterea

recursului său și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sau modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta critică instanța de fond pentru încălcarea principiilor

contradictorialității și dreptului la apărare prin aceea că a încuviințat proba

cu interogatoriul după ce a respins fără temei cererea sa de amânare a cauzei

și fără a pune proba în discuția părților.

De asemenea se susține că instanța,

cu încălcarea esențială a legii, a respins excepția tardivității acțiunii

invocată de pârâtă cu motivarea că termenul de prescripție de 12 luni prevăzut

de art. 40 din O.U.G. nr. 51/1998 nu a început să curgă, întrucât această

ordonanță de urgență a fost aprobată prin Legea nr. 409 din 17 iulie 2001,

publicată în M.Of. nr. 398 din 19 iulie 2001 iar termenul de prescripție

prevăzut de ea curge, potrivit alin. (2) al art. 49 din ordonanță, de la data

intrării în vigoare a acesteia. Or, cum procesul-verbal de licitație a fost

încheiat ulterior Legii nr. 409/2001, termenul de prescripție curge de la data

încheierii actului, respectiv 18 martie 2004 iar acțiunea se prescrie prin

trecerea a 12 luni de la acea dată.

Pe fondul cauzei în mod greșit

instanța a interpretat prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 51/1998 considerând

că vânzarea imobilului s-a făcut ilegal întrucât nu a fost publicată într-un

ziar local la sediul A.V.A.S. în condițiile în care publicația de vânzare a

fost publicată în ziarul local „Informația Zilei”, ziar local de la sediul

debitoarei ale cărei bunuri se vor executa silit. Se mai arată că acest anunț

cuprinde, conform art. 71 din O.U.G. nr. 51/1998, sintetic datele de

identificare a imobilului.

Intimații-pârâți au depus

întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei

la cheltuieli de judecată.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Instanța de fond a făcut o greșită

interpretare și aplicare a prevederilor art. 49 al O.U.G. nr. 51/1998 , motiv

de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Astfel instanța a

respins în mod greșit excepția tardivității introducerii acțiunii ridicată de

către pârâtă întrucât, potrivit alin. (1) al art. 49, aplicabil în speță,

termenul de prescripție a acțiunii începe să curgă de la data care s-a cunoscut

sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, caz

în care termenul de prescripție este de 6 luni fără însă a depăși 12 luni, ori,

când acest moment nu poate fi stabilit, de la data producerii faptului sau

încheierii actului, caz în care termenul nu poate depăși 12 luni.

În raport de aceste prevederi

termenul de prescripție a acțiunii în constatarea nulității absolute a

procesului - verbal de licitație din 18 martie 2004 a început să curgă de la

data încheierii lui și s-a împlinit după trecerea a 12 luni, respectiv la 18

martie 2005, aceasta în condițiile în care reclamanții nu au susținut că au

cunoscut încheierea actului la o dată ulterioară dar înainte de expirarea celor

12 luni. Este de precizat că prevederile art. 49 al O.U.G. nr. 51/1998 nu fac

distincție între acțiunile în realizare și cele în constatare (cum este de

exemplu cea de față în constatarea nulității absolute) și, drept urmare, termenele

de prescripție prevăzute de acest text se aplică tuturor acțiunilor îndreptate

împotriva A.V.A.S. și întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 51/1998.

Față de cele arătate și având în

vedere că acțiunea reclamanților a fost înregistrată abia la 6 martie 2007,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul

pârâtei și să modifice sentința instanței de fond în sensul respingerii

acțiunii reclamanților ca prescrisă.

Curtea urmează ca, în temeiul art. 274

C. proc. civ., să oblige pe intimații-reclamanți, în solidar, să plătească

recurentei-pârâte cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC K.L. SRL Satu Mare, împotriva sentinței

Curții de Apel Oradea nr. 95 din 26 mai 2008, modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.

Obligă intimații reclamanți și

intervenienții să plătească recurentei, în solidar, suma de 8.227 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

4 februarie 2009.