ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 428/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 847, din 22

decembrie 2000, a Tribunalului Olt, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta, SC R.M. SA, cu sediul în Caracal, și pârâta, SC R.R. SRL, cu

sediul în Caracal, a fost obligată la plata sumei de 498.410.000 lei reprezentând

contravaloarea sumei de 22.000 dolari americani, rezultată, din convenția

părților intervenită la 3 martie 2000, și la 20.531.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că pârâta nu a respectat convenția încheiată între părți, la 3 martie 2000, așa

încât sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C. civ.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 416 din 3 mai 2001, a admis apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul

că a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o la 9.856.600 lei cheltuieli de

judecată efectuate în apel.

S-a reținut de instanță că nu suntem

în prezența unui pact de preferință, ci a unei convenții încheiată între părți,

de vânzare-cumpărare, care prin clauza penală stipulată, a stabilit obligații

în sarcina ambelor părți. Că reclamanta nu a somat-o pe pârâtă să încheie

contractul, mai mult, bunul a fost înstrăinat imediat altei persoane.

Reclamanta, SC R.M. SA Caracal, a

declarat recurs împotriva acestei decizii și a susținut că este nelegală și

netemeinică.

A arătat, recurenta, că prin

convenția încheiată între părți la 3 martie 2000, reclamanta s-a obligat să

vândă până la 15 martie 2000, iar pârâta să cumpere, imobilul situat în

Caracal, pentru prețul de 100.000 dolari SUA. Că, prin clauza penală, s-a

prevăzut că neîndeplinirea de către una din părți a obligației atrage o

penalitate de 22.000 dolari SUA.

S-a susținut că potrivit art. 1068 C.

civ., creditorul, în cazul neexecutării obligației din partea debitorului,

poate cere, fie îndeplinirea obligației principale, fie clauza penală, și

recurenta a ales-o pe aceasta din urmă.

Recursul nu este fondat.

Prin convenția încheiată la 3 martie

2000, reclamanta, SC R.M. SA, cu sediul în Caracal, s-a obligat să vândă, iar

pârâta, SC R.R. SRL, cu sediul în Caracal, să cumpere, până la 15 martie 2000,

imobilul situat în Caracal, județ Olt, compus din suprafața de 22.000 mp. și

clădirile aferente, la un preț de 100.000 dolari americani.

Părțile au stipulat o clauză penală,

prin care s-a prevăzut că cel care nu respectă convenția va plăti o

„penalizare” de 22.000 dolari S.U.A.

Potrivit art. 977 C. civ.,

interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților

contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

În raport de aceste dispoziții

legale, voința reală a părților a fost aceea că reclamanta avea obligația să

vândă pârâtei imobilul până la 15 martie 2000, și întrucât nu s-a prevăzut un termen

la care părțile să se prezinte în vederea încheierii contractului, reclamanta

trebuia să o notifice pe pârâtă pentru perfectarea acestuia.

Față de considerentele mai sus

reținute, susținerea recurentei, că a devenit creditoarea clauzei penale la 15

martie 2000, dată până la care intimata debitoare nu a dorit să încheie

contractul de vânzare-cumpărare, va fi înlăturată, întrucât nu are suport

probator.

Nici critica referitoare la

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1068 C. civ., nu este întemeiată.

Potrivit acestui text de lege ,„creditorul

are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau

îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale”.

În speță, nu s-a făcut dovada că

intimata-pârâtă ar fi cea care nu și-a îndeplinit obligația asumată, prin convenția

încheiată între părți la 3 martie 2000.

Mai mult decât atât,

recurenta-reclamantă a vândut imobilul la 22 martie 2000, chiar

administratorului societății, Ș.S.G., așa cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare, autentificat de Notariat sub nr. 1277 din 22 martie 2000.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea constată, că în mod corect instanța de apel a reținut, că reclamanta nu

a făcut dovada emiterii vreunei somații către pârâtă, în vederea perfectării

contractului de vânzare cumpărare, și aceasta ar fi refuzat, pentru a opera

clauza penală stipulată de pârâtă, în convenția încheiată la 3 martie 2000.

Potrivit dispozițiilor art. 969 C.

civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cum reclamanta este cea care nu a

respectat înțelegerea dintre părți, Curtea urmează, ca potrivit dispozițiilor art.

312 alin (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, SC R.M. SA Caracal,

împotriva deciziei nr. 416 din 3 mai 2001, a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 februarie 2004.