ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului,

din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Satu Mare

- secția comercială de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1745/LC

din 22 decembrie 2009 a admis acțiunea reclamantei I.G.L.O. în contradictoriu

cu pârâții D.D.A. și SC A.M. SRL, județul Satu Mare.

A obligat pârâții, în

solidar, la plata către reclamantă a sumei de 391.373,23 euro sau

contravaloarea în lei la data efectuării plății la cursul de schimb B.N.R.,

precum și la dobânda în sumă de 268.744,50 lei calculată asupra acestei sume

până la data de 05 august 2009, și în continuare calculată de la această dată

și până la data plății efective. De asemenea a fost obligată pârâta la plata

sumei de 23.289,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a încheiat

cu SC A.M. SRL și cu D.A.D. convenția din 31 august 2006, prin care pârâta A.M.

se obliga să achite suma de 445.000 euro cu titlu de contravaloare a părților

sociale deținute de reclamantă la SC I.G.N. SRL. Prin aceeași convenție, plata

prețului se garantează prin gajul instituit asupra părților sociale deținute de

SC A.M. SRL și de A.D. în toate societățile comerciale în care aceștia sunt

asociați.

Pârâtul D.A.A., la

data de 08 martie 2007, își asumă din nou, prin înscris autentic obligațiile

convenite prin convenția din 2006 iar, prin al treilea înscris, convenția sub

semnătură privată, încheiată la data de 22 mai 2007 pârâții, își iau un

angajament față de reclamantă, obligându-se să-i achite reclamantei suma de

50.000 euro până la data de 31 mai 2007, iar restul de 395.000 euro nu mai

târziu de 07 iulie 2007.

În intervalul 26

iunie 2007 – 28 septembrie 2007 pârâții au virat în contul reclamantei suma de

53.626,77 euro, iar restul prețului convenit în cuantum de 391.373,23 euro nu

s-a mai plătit.

Instanța, în urma analizei

clauzelor înserate în convenția din 31 august 2006 încheiată în baza Hotărârii

A.G.A. din 31 august 2006, care face parte integrantă din convenție, a

calificat acest act ca fiind un contract de cesiune de părți sociale prin care

reclamanta a cedat părțile sociale - reprezentând 60% din capitalul social al

SC I.G.N. SRL pârâtei SC A.M. SRL în schimbul prețului de 445.000 euro, preț ce

urma a fi achitat de către pârâtă conform graficului stabilit de comun acord de

părți prin aceeași convenție, respectiv Hotărârea A.G.A., urmând ca în data de

11 septembrie 2006 părțile să procedeze la încheierea contractului în formă

autentică.

S-a convenit, de

asemenea, că neexecutarea obligației de plată a prețului conform graficului dă

dreptul reclamantei să procedeze la executarea garanțiilor aduse de pârâți,

fără punere în întârziere, somație, sau trecerea vreunui termen, convenția

constituind titlu executoriu pentru sumele neplătite în termen. Garanțiile

urmau să fie constituite până la data perfectării contractului în fața

notarului public de către pârâtul D.A.D., persoană fizică, dar acesta nu și-a

executat obligația asumată prin contract de constituire a garanțiilor,

respectiv încheierea contractelor de gaj și de ipotecă, lipsind astfel

reclamanta de posibilitatea conferită de clauza contractuală care îi dă dreptul

să procedeze la executarea silită a acestor garanții în caz de neplată a

prețului conform graficului stabilit. De asemenea, pârâții nu s-au prezentat la

notar pentru a încheia contractul în formă autentică.

Rezultă deci, că în

caz de nerespectare a graficului de plată a prețului, pârâtul persoană fizică

poate fi urmărit silit în solidar cu pârâta persoană juridică.

Instanța de fond a

reținut că, contractul în baza căruia reclamanta a solicitat obligarea

pârâților la plata sumei solicitate nu a fost invalidat de instanța judecătorească,

că părțile nu au contestat acest contract, recunoscând efectele contractului

prin plățile efectuate și că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii

civile contractuale conform art. 1073, 1082, 1083 și 1086 C. civ.

Curtea de Apel Oradea

- secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 45/2011

– AC din 17 mai 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții D.A.D.

și SC A.M. SRL Satu Mare împotriva sentinței nr. 1745/LC din 22 decembrie 2009

a Tribunalului Satu Mare - secția comercială de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Prin procesul verbal al

Adunării Generale a Asociaților SC I.G.N. SRL, întocmit în data de 31 august 2006

s-a convenit, ca D.A.D. în calitate de administrator al SC A.M. SRL (asociată a

IGN) să achiziționeze părțile sociale ale celorlalte două societăți asociate I.G.L.

și SC D.R. , urmare a pagubelor produse în calitate de administrator al I.G.N.

SRL, pentru suma de 445. 000 euro în mai multe rate, procesul verbal fiind

semnat de toate părțile implicate - în dosarul curții.

Prin același proces

verbal părțile s-au obligat ca în ziua de 01 septembrie 2006 să se prezinte la

notar în vederea perfectării contractului.

Ulterior, prin

convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, încheiată în

baza hotărârii AGA din 31 august 2006, reclamanta I.G.L. s-a obligat să

cesioneze 6 părți sociale reprezentând 60% din capitalul social al SC I.G.N.

SRL pârâtei SC A.M. SRL, pentru prețul de 445.000 euro care urma să fie achitat

în mai multe rate la termenele stabilite de către părți, transferul

proprietății părților sociale urmând a se face la data plății integrale a

prețului, adică 10 martie 2007.

Prin aceeași

convenție, s-a stipulat că plata prețului va fi garantată de către cesionar cu

garanții imobiliare și prin gajul instituit asupra părților sociale.

Anterior expirării

termenului de plată a ultimei rate, termen la care urma să aibă loc transferul

părților sociale, prin declarația autentificată de către notar public M. la

data de 08 martie 2007, D.A.D. în calitate de asociat și administrator al SC A.M.

SRL arată că își menține în continuare obligațiile contractuale stipulate în

convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006.

De asemenea, prin

angajamentul din 22 mai 2007 D.A.D. s-a obligat să efectueze o primă plată de

50.000 euro pentru achiziționarea a 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL

înainte de 31 mai 2007, iar diferența de preț de 395.000 euro până la data de

07 iulie 2007, aflat la dosar fond.

Curtea de apel a

reținut că, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea precizată a

reclamantei, în raport de situația de fapt, de înscrisurile existente la dosar

și de dispozițiile art. 969 C. civ.

S-a apreciat că

tribunalul pe bună dreptate a stabilit că din ansamblul înscrisurilor încheiate

de părți, la care s-a făcut referire mai sus rezultă fără putință de tăgadă că

voința părților a fost de a încheia un contract de cesiune de părți sociale.

Chiar dacă s-ar

accepta ideea apelanților că prin procesul verbal din 31 august 2006 nu se

vorbește de vreun contract de cesiune - ceea ce nu se poate reține văzând

conținutul acestuia - înscrisurile ulterioare întocmite de părți confirmă

existența încheierii unei asemenea convenții și respectarea cerințelor art. 948-968

C. civ. privind condițiile generale de fond necesare încheierii unui act

juridic.

S-a reținut că deși

s-a încheiat procesul verbal de ședință al AGA din 31 august 2006, în cauză nu

s-a făcut dovada întocmirii unei hotărâri AGA, și că potrivit art. 202 din

Legea nr. 31/1990 cu modificările aduse acesteia până la 20 iulie 2006, părțile

sociale pot fi transmise între asociați, nefiind necesară o hotărâre AGA a

acestora.

Prin urmare, cum

vânzarea părților sociale în cauză nu era condiționată de vreo aprobare din

partea asociaților nici pentru cesionar și nici pentru cedent, nu se pot nega efectele

juridice ale procesului verbal în privința intervenirii acordului de voință al

părților referitor la transmiterea părților sociale ale I.G.L. către SC A.M.

SRL, cu atât mai mult cu cât acesta a fost semnat de părți și a fost confirmat

și prin înscrisurile ulterioare încheiate de ele.

De asemenea, din

cuprinsul procesului verbal a reieșit clar obiectul înțelegerii părților,

prețul și acordul apelantului D.A.D. cu privire la cesiune, așa încât nu se

poate reține incidența sancțiunii nulității

Referitor la preț,

una din cerințele pe care trebuie să le îndeplinească vânzarea este ca el să

fie serios, adică să nu fie derizoriu-infim, atât de disproporționat în raport

cu valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț.

Dacă prețul este

serios, contractul este valabil chiar dacă prețul este superior valorii reale a

lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul vânzării.

Așadar motivele de

nulitate a înțelegerii cuprinse în procesul verbal din 31 august 2006, pe

considerentul neseriozității prețului nu sunt pertinente.

Obiectul vânzării,

respectiv procentul părților sociale ce urmează a fi cesionat rezultă din

procesul verbal din 31 august 2006, însă și din celelalte înscrisuri

intervenite între părți, respectiv declarația notarială dată de D.A.D. dosar

fond și convenția cu încheiere de dată certă, dosar fond, care deopotrivă au

conturat convingerea instanței în privința înțelegerii părților de a încheia un

contract de cesiune.

Curtea de Apel Oradea

a reținut că izvorul obligației pârâtului D.A.D. rezidă din declarația

autentică dată, pe care deși o face ca asociat și administrator al SC A.M. SRL,

o semnează ca persoană fizică și că nu se poate clarifica destinația plăților

făcute de pârâții apelanți, deși din probatoriul administrat reiese în mod clar

că părțile au încheiat un contract de cesiune, ale cărui clauze se impun a fi

respectate.

Împotriva deciziei nr.

45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL, au declarat

recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului

și pe cale de consecință, privitor la excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului D.A.D., excepție nesoluționată de Curtea de Apel Oradea,

casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, iar pe fond, modificarea în tot a deciziei recurate, după

reaprecierea și reverificarea probelor administrate de instanța de fond și

apel, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și respingerea acțiunii

reclamantei ca nelegală.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenții prezintă amplu argumentat

criticile, însă instanța de recurs urmează a răspunde acestora, sintetizând din

cuprinsul lor numai motivele de nelegalitate care pot forma obiect al

controlului de nelegalitate.

- În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții arată

că în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea

nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin modalitatea de

soluționare a cauzei a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului

consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât aceasta

nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost

investită și nu a făcut nici un demers real pentru soluționarea corectă a cauzei,

astfel că motivarea deciziei nu poate fi implicită, ea trebuie să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Nesoluționarea de

către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului D.A.D., conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., constituie motiv de

nelegalitate a deciziei recurate, sens în care se impune casarea hotărârii cu

trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât acest aspect face imposibilă

exercitarea controlului judiciar.

Recurenții mai susțin

că decizia pronunțată în apel, cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii, decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din C.E.D.O., privind examinarea cauzei în mod echitabil, cu referire la

existența contractului de cesiune de părți sociale care este analizat prin

prisma plăților parțiale efectuate de către pârâți, sens în care instanța de

fond a dispus scăderea acestei sume din totalul sumei revendicate, aspect neanalizat

în apel.

În opinia

recurenților motivarea hotărârii trebuie să fie clară, să se refere la toate probele

administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și

în drept la toate criticile și apărările formulate de părți, să arate

temeiurile de fapt și de drept pe care își întemeiază hotărârea.

- Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții învederează

nerespectarea de către instanța de apel a principiului disponibilității

părților în procesul civil, a art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care prevede că în

toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății.

Față de

circumstanțele cauzei, respectiv față de soluțiile instanțelor, precizează că

suntem în prezența unui plus petita.

Astfel, Curtea de

Apel Oradea a reținut angajarea răspunderii civile contractuale a pârâților

pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate, obligându-i

pe pârâți la plata în solidar a sumei menționate, în condițiile în care

reclamanta prin cererea introductivă a cerut numai obligarea pârâților la plata

unei sume reprezentând rest de plată din obligația asumată prin convenție, că

în atare situație, Curtea de Apel a transformat o cerere de executare în natură

a obligațiilor într-o executare indirectă, axată pe daune interese, ceea ce

constituie o încălcare a principiului disponibilității.

- Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost dezvoltat

arătându-se că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

aspect ce a dus la denaturarea drepturilor și obligațiilor părților.

Recurenții, după

prezentarea situației de fapt cu referire la conținutul Hotărârii AGA din 31

august 2006, a convenției din 1 septembrie 2006, susțin că pentru pronunțarea

unei hotărâri legale, se impune lămurirea conținutului convenției din 1

septembrie 2006, care a fost încheiată sub condiție suspensivă, întrucât de

realizarea acesteia depinde nașterea retroactivă a raportului juridic

obligațional, a prețului cesiunii, avându-se în vedere că reclamanta și-a negociat

retragerea din societate pentru suma de 345.000 euro și nu de 445.000 euro cum

rezultă din acțiunea introductivă și că pârâtul D.A.D. și-a asumat doar o

obligație de garantare a plății prețului, printr-o modalitate expres înscrisă

în convenție, iar nu ca pe o obligație solidară sau de fidejusiune cum s-a

reținut în hotărârea instanței de apel.

- Recurenții pârâți

mai susțin că decizia pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei

legal și s-a dat cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiat pe art.

304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 204 alin. (1) și art.

203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ce vizează modificarea actului constitutiv

al societății, cu privire la transmiterea părților sociale, care se face numai

prin Hotărârea AGEA sau printr-un act adițional sau hotărâre judecătorească,

precum și înregistrarea actului la registrul comerțului. Pentru nerespectarea

acestor condiții legale, convenția din 31 august 2006, nu poate să producă

efecte juridice și nu este opozabilă terților.

Se mai arată că, în

cauză s-a reținut greșit de către instanța de apel aplicarea art. 1295 alin.

(1) C. civ., potrivit căruia transferul dreptului de proprietate operează în

momentul în care a intervenit acordul de voință al părților, fără să țină cont și

de dispozițiile art. 1296 C. civ., în sensul că ,,vinderea se poate face sau

pur sau sub condiție”.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă I.G.L.O., solicită respingerea recursului ca

nefondat, avându-se în vedere că se încearcă discreditarea înscrisurilor pe

care le-au semnat în cunoștință de cauză, că asociații olandezi ai I.G.L. i-au

adus la cunoștință partenerului lor de afaceri A.D. într-un cadru societar

perfect legal toate ilegalitățile făcute de acesta cu ocazia administrării societății

înființate împreună, astfel că în urma negocierilor s-a concis ca acesta

împreună cu SC A.M. SRL, societate deținută de el, prin care controla părți

sociale ale SC I.G.N. SRL, să cumpere părțile sociale ale I.G.L. la prețul

convenit.

Analizând decizia nr.

45/2011/AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate,

temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M.

SRL este nefondat.

Înalta Curte

apreciază că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este

suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportat la probele

administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea

corectă a legii în raport de situația astfel stabilită.

Prin urmare, instanța

de recurs constată că instanța de apel în mod corect a reținut următoarea

situație de fapt:

Cu ocazia Adunării Generala

Asociaților

I.G.N.

SRL

,

prin procesul verbal întocmit în data de 31 august 2006 s-a convenit, ca D.A.D.

în calitate de administrator al SC A.M. SRL ( asociata I.G.N. ) să

achiziționeze părțile sociale ale celorlalte două societăți asociate I.G.L. și

SC DC R., urmare a pagubelor produse în calitate de administrator al I.G.N.

SRL, pentru suma de 445.000 euro în mai multe rate, procesul verbal fiind

semnat de toate părțile implicate. Prin același proces verbal părțile s-au

obligat ca în ziua de 01 septembrie 2006 să se prezinte la notar în vederea

perfectării contractului.

Reclamanta I.G.L. prin

convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, încheiată în

baza hotărârii AGA din 31 august 2006 s-a obligat să cesioneze 6 părți sociale

reprezentând 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL pârâtei SC A.M. SRL,

pentru prețul de 445.000 euro care urma să fie achitat în mai multe rate la

termenele stabilite de către părți, conform graficului de plăți, transferul

proprietății părților sociale urmând a se face la data plății integrale a

prețului, adică 10 martie 2007.

S-a stipulat, prin

aceeași convenție, că plata prețului va fi garantată de către cesionar cu

garanții imobiliare și prin gajul instituit asupra părților sociale și că

anterior expirării termenului de plată a ultimei rate, la 10 martie 2007,

termen la care urma să aibă loc transferul părților sociale, prin declarația

autentificată de către notar public M. la data de 08 martie 2007, D.A.D. în

calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL arată că își menține în

continuare obligațiile contractuale stipulate în convenția cu încheiere de dată

certă nr. 131 din 31 august 2006.

Prin angajamentul din

22 mai 2007 D.A.D. s-a obligat să efectueze o primă plată de 50.000 euro pentru

achiziționarea a 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL înainte de 31 mai 2007,

iar diferența de preț de 395.000 euro urma să fie achitată până la data de 07

iulie 2007.

Dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu

se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia

recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform

cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar critica vizând respingerea

apelului fără nicio justificare este nefondată.

Este de observat că

în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții vizează greșita reținere a

situației de fapt de către ambele instanțe, în contradicție cu întregul

probatoriu administrat în cauză, dar greșita reținere a situației de fapt în

raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care

nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că reaprecierea probelor

administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11

al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Critica recurenților

pârâți prin care susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.A.D. este nefondată, în

condițiile în care Curtea de Apel Oradea a reținut că izvorul obligației

pârâtului D.A.D., rezidă din declarația autentificată de către notarul M., la

data de 8 martie 2007 aflată la fila 54 dosar fond, pe care deși o face în

calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL, o semnează ca persoană

fizică.

Prin această

declarație pârâtul D.A.D. își menține în continuare obligațiile stipulate prin

convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, iar prin

înscrisul sub semnătură privată încheiat la 22 mai 2007 își ia un angajament

față de reclamantă, prin care se obliga să-i achite suma de 50.000 euro până la

data de 31 mai 2007, iar restul sumei nu mai târziu de 7 iulie 2007.

Cât privește critica

prin care se invocă nerespectarea art. 6 din C.E.D.O., se constată că aceasta

este una formală.

Este de necontestat

că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepție, asigurarea și

recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate

drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod

echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o

instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea

cauzei, instanțele au dovedit pe deplin că au respectat cu rigurozitate spiritul

european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile privitoare atât

la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor

în procesul civil.

Astfel critica

recurenților prin care învederează că existența contractului de cesiune de

părți sociale a fost analizată numai prin prisma plăților parțiale efectuate de

către pârâți nu poate fi primită, avându-se în vedere faptul că instanța a

apreciat că procesul verbal de transmitere a părților sociale de I.G.L. către

SC A.M. SRL, întocmit la data de 31 august 2006, produce efecte juridice prin

voința părților semnatare.

Recurenții susțin că nu

s-au respectat dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., privind rolul

activ al judecătorului, judecătorul fiind dator să stăruie prin toate

mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situației de fapt

și aplicarea corectă a legii, dar această critică nu poate fi primită întrucât

procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al

judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu

celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și

contradictorialității; în cauză și pârâții și reclamanta au posibilitatea de a

propune și administra probatorii, astfel că art. 129 alin. (3) C. proc. civ. nu

poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia

din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza

descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului nu

poate înlocui implicarea părților în exercitarea obligațiilor procesuale

prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel a analizat criticile invocate de apelanți, argumentând motivele avute în

vedere pentru care a fost reținută răspunderea pârâților, ținând cont de

obligațiile asumate prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ.

Din modul în care s-a

derulat procesul în fața Curții de Apel Oradea rezultă că în cauză recurenții

apelanți au beneficiat de un proces echitabil așa cum este conturat în art. 6 pct.

1 din C.E.D.O., iar instanța și-a exercitat rolul activ respectând dispozițiile

art. 129 C. proc. civ.

Ca urmare, nu poate

fi reținut în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții pârâți susțin că

instanța de apel, față de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nu s-a

pronunțat în limitele cererii cu care a fost investită de reclamanta I.G.L.O.,

acordând mai mult decât s-a cerut, obligând pârâții în solidar la plata sumei

de 391.373,23 euro.

Cazul de plus petita

invocat de recurenți, în raport de care se susține că instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut nu poate fi reținut, deoarece dispozițiile art. 304 pct. 6

C. proc. civ. (plus petita) au în vedere obiectul litigiului, nu probele

încuviințate pentru dovedirea pretențiilor.

Instanța a respectat

cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului fără a

se încălca principiul disponibilității procesuale având în vedere că intimata

reclamantă a solicitat prin precizarea de acțiune obligarea pârâților, în

solidar, la plata sumei de 1.917.365,5 lei reprezentând rest de plată din obligația

pe care și-au asumat-o prin convenția din 31 august 2006 și dobânzi în sumă de

7% calculate până la plata integrală a datoriei principale, aspect menționat și

în încheierea de ședință nr. 1745/LC din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Satu

Mare – secția comercială contencios administrativ și fiscal și în concluziile scrise

depuse la dosar.

Or, în cauză instanța

a respectat cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului

litigiului, analizând doar ceea ce s-a pus în discuție, respectiv obligarea în

solidar a pârâților la restul de plată a sumei rămasă neachitate de 391.373,23 euro,

din totalul de 445.000 euro ca valoare a părților sociale deținute de I.G.L.O.

la SC I.G.N. SRL, știut fiind că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

contrar susținerilor recurenților, se constată că instanța de apel a analizat toate

criticile invocate prin cererea de apel, stabilind aceleași împrejurări de fapt

– esențiale în cauză – ca și prima instanță, cu evocarea normelor incidente,

soluția pronunțată fiind în concordanță cu cele reținute în considerente.

Din enunțul acestui

motiv, prin care se cere ca instanța să fi interpretat greșit actul dedus

judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia rezultă cu evidență că ceea ce se poate critica este diferendul în

legătură cu un act juridic, când instanța îi schimbă înțelesul, natura sau

caracterul vădit neîndoielnic.

În cazul de față,

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor.

Critica recurenților

prin care se solicită lămurirea condiției suspensive sub care s-a încheiat

convenția din 1 septembrie 2006, de realizarea căreia depindea nașterea

retroactivă a raportului juridic obligațional excede cadrului procesual, fiind

invocată pentru prima dată în recurs (omisio medio).

Cât privește suma ce

face obiectul recursului, 391.323,23 euro se reține că aceasta este menționată

expres atât în convenția din 31 august 2006, cât și în actele ulterioare

încheiate de părți, aceasta fiind corect indicată de reclamantă în acțiunea sa

astfel cum a fost precizată, la fila 59 dosar fond, cuantumul acesteia nefiind

contestat nici în fața instanței de fond și nici a Curții de Apel Oradea.

Susținerea

recurenților pârâți în sensul că pârâtul D.A.D. a fost obligat greșit în

solidar la plata sumei ce face obiectul recursului, nu poate fi primită, în

raport de procesul verbal al AGA din 31 august 2006 a SC I.G.N. SRL, prin care

pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL, s-au obligat să achite suma de 445.000 euro

rezultată în urma analizei financiare și negocierii părților cu titlu de

datorie a pârâtului D.A.D. către I.G.L.O. ca preț pentru cesiunea părților

sociale și de declarația autentificată de notar public M. din 8 martie 2007,

prin care D.A.D. în calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL arată

că își menține în continuare obligațiile contractuale stipulate prin convenție

cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006.

Cum prin convenție

părțile au convenit că neexecutarea obligației de plată a prețului conform graficului,

dă dreptul reclamantei să procedeze la executarea garanțiilor aduse de pârâți, fără

punere în întârziere, somație sau trecerea vreunui termen, convenția

constituind titlu executoriu pentru sumele neîncasate în termen, iar pârâtul D.A.D.

nu și-a executat obligația asumată prin contract de constituire a garanțiilor

și nici de încheiere a contractului de cesiune de părți sociale în formă

autentică, în mod corect instanța de apel a admis acțiunea reclamantei și a

obligat pârâții în solidar la plata sumelor menționate.

Potrivit art. 969 C.

civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,

iar pârâții au recunoscut efectele contractului prin efectuarea de plăți

parțiale și cum în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile

contractuale, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este legală.

Nemulțumirea

recurenților față de argumentele aduse în justificarea hotărârii și faptul că

nu îmbrățișează punctul de vedere al instanței, considerând că s-ar fi aplicat greșit

normele incidente în cauză, nu pot constitui o justificare în invocarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct.

9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din această

perspectivă precum și din criticile deciziei recurate, Înalta Curte reține că

decizia instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale

aplicabile în cauză.

Critica prin care se

susține că, convenția din 31 august 2006 nu produce efecte juridice nici față

de părți și nici față de terți pentru nerespectarea prevederilor art. 204 alin.

(1) și art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

în sensul că nu s-a întocmit o hotărâre AGA, un act adițional la contractul de

societate care să menționeze cesiunea părților sociale, care să fie înregistrat

la Registrul Comerțului și publicat în M. Of. nu poate fi reținută în raport

de dispozițiile Legii nr. 31/1990 în vigoare la acea dată.

Se constată că în mod

corect Curtea de Apel Oradea a reținut că la data respectivă 20 iulie 2006 art.

202 din Legea nr. 31/1990, nu instituia în sarcina societăților comerciale

obligația întocmirii unei hotărâri AGA în situația cesiunii de părți sociale de

către asociați.

Față de această

situație, cum vânzarea părților sociale în cauză nu era condiționată de vreo

aprobare din partea asociaților nici pentru cesionar și nici pentru cedent, nu

se pot nega efectele juridice ale procesului verbal de ședință al AGA din 31

august 2006, în privința realizării acordului de voință al părților referitor la

transmiterea părților sociale ale I.G.L. către SC A.M. SRL, în condițiile în

care acesta a fost semnat de părți și confirmat ulterior prin celelalte înscrisuri

încheiate de ele.

Se reține ca

nefondată și critica conform căreia în perfectarea convenției în sensul că

transferul dreptului de proprietate s-a făcut greșit prin aplicarea art. 1295 alin.

(1), raportat la dispozițiile art. 1296 C. civ., avându-se în vedere încheierea

convenției sub condiție.

Curtea de Apel Oradea

a apreciat corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1295 alin. (1) C.

civ., potrivit cărora dreptul de proprietate asupra părților sociale vândute se

strămută de la vânzător la cumpărător, îndată ce părțile sau învoit asupra

lucrului și asupra prețului, chiar și în situația în care lucrul nu a fost predat,

iar prețul nu a fost achitat.

Cum din cuprinsul

procesului verbal reiese clar obiectul înțelegerii părților, prețul și acordul

pârâtului D.A.D. cu privire la cesiune, corect a reținut instanța de apel că nu

se poate reține incidența sancțiunii nulității procesului-verbal din 31 august

2006, aspect ce rezidă de altfel și din celelalte înscrisuri intervenite între

părți care au format convingerea instanței în privința înțelegerii părților de

a încheia un contract.

La data de 7 iulie

2011 recurenții pârâți, prin avocat M.M., fără delegație, au depus completări

la motivele de recurs aflate la dosar recurs.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă

legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs (art. 303 alin. (1) C. proc. civ.).

Față de aceste

prevederi legale, criticile invocate de recurenții pârâți în completările la

motivele de recurs depuse la dosar, nu pot fi examinate, acestea fiind depuse

cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL

împotriva deciziei nr. 45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea – secția

comercială de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL județul Satu Mare împotriva deciziei nr.

45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea – secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2011.