ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2011

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Satu Mare - secția comercială de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1745/LC din 22 decembrie 2009 a admis acțiunea reclamantei I.G.L.O. în contradictoriu cu pârâții D.D.A. și SC A.M. SRL, județul Satu Mare. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 391.373,23 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plății la cursul de schimb B.N.R., precum și la dobânda în sumă de 268.744,50 lei calculată asupra acestei sume până la data de 05 august 2009, și în continuare calculată de la această dată și până la data plății efective. De asemenea a fost obligată pârâta la plata sumei de 23.289,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a încheiat cu SC A.M. SRL și cu D.A.D. convenția din 31 august 2006, prin care pârâta A.M. se obliga să achite suma de 445.000 euro cu titlu de contravaloare a părților sociale deținute de reclamantă la SC I.G.N. SRL. Prin aceeași convenție, plata prețului se garantează prin gajul instituit asupra părților sociale deținute de SC A.M. SRL și de A.D. în toate societățile comerciale în care aceștia sunt asociați.

Pârâtul D.A.A., la data de 08 martie 2007, își asumă din nou, prin înscris autentic obligațiile convenite prin convenția din 2006 iar, prin al treilea înscris, convenția sub semnătură privată, încheiată la data de 22 mai 2007 pârâții, își iau un angajament față de reclamantă, obligându-se să-i achite reclamantei suma de 50.000 euro până la data de 31 mai 2007, iar restul de 395.000 euro nu mai târziu de 07 iulie 2007. În intervalul 26 iunie 2007 – 28 septembrie 2007 pârâții au virat în contul reclamantei suma de 53.626,77 euro, iar restul prețului convenit în cuantum de 391.373,23 euro nu s-a mai plătit. Instanța, în urma analizei clauzelor înserate în convenția din 31 august 2006 încheiată în baza Hotărârii A.G.A.

din 31 august 2006, care face parte integrantă din convenție, a calificat acest act ca fiind un contract de cesiune de părți sociale prin care reclamanta a cedat părțile sociale - reprezentând 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL pârâtei SC A.M. SRL în schimbul prețului de 445.000 euro, preț ce urma a fi achitat de către pârâtă conform graficului stabilit de comun acord de părți prin aceeași convenție, respectiv Hotărârea A.G.A., urmând ca în data de 11 septembrie 2006 părțile să procedeze la încheierea contractului în formă autentică. S-a convenit, de asemenea, că neexecutarea obligației de plată a prețului conform graficului dă dreptul reclamantei să procedeze la executarea garanțiilor aduse de pârâți, fără punere în întârziere, somație, sau trecerea vreunui termen, convenția constituind titlu executoriu pentru sumele neplătite în termen.

Garanțiile urmau să fie constituite până la data perfectării contractului în fața notarului public de către pârâtul D.A.D., persoană fizică, dar acesta nu și-a executat obligația asumată prin contract de constituire a garanțiilor, respectiv încheierea contractelor de gaj și de ipotecă, lipsind astfel reclamanta de posibilitatea conferită de clauza contractuală care îi dă dreptul să procedeze la executarea silită a acestor garanții în caz de neplată a prețului conform graficului stabilit. De asemenea, pârâții nu s-au prezentat la notar pentru a încheia contractul în formă autentică. Rezultă deci, că în caz de nerespectare a graficului de plată a prețului, pârâtul persoană fizică poate fi urmărit silit în solidar cu pârâta persoană juridică.

Instanța de fond a reținut că, contractul în baza căruia reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei solicitate nu a fost invalidat de instanța judecătorească, că părțile nu au contestat acest contract, recunoscând efectele contractului prin plățile efectuate și că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale conform art. 1073, 1082, 1083 și 1086 C. civ. Curtea de Apel Oradea - secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 45/2011 – AC din 17 mai 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL Satu Mare împotriva sentinței nr. 1745/LC din 22 decembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare - secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele: Prin procesul verbal al Adunării Generale a Asociaților SC I.G.N. SRL, întocmit în data de 31 august 2006 s-a convenit, ca D.A.D. în calitate de administrator al SC A.M. SRL (asociată a IGN) să achiziționeze părțile sociale ale celorlalte două societăți asociate I.G.L. și SC D.R. , urmare a pagubelor produse în calitate de administrator al I.G.N. SRL, pentru suma de 445. 000 euro în mai multe rate, procesul verbal fiind semnat de toate părțile implicate - în dosarul curții. Prin același proces verbal părțile s-au obligat ca în ziua de 01 septembrie 2006 să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului. Ulterior, prin convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, încheiată în baza hotărârii AGA din 31 august 2006, reclamanta I.G.L.

s-a obligat să cesioneze 6 părți sociale reprezentând 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL pârâtei SC A.M. SRL, pentru prețul de 445.000 euro care urma să fie achitat în mai multe rate la termenele stabilite de către părți, transferul proprietății părților sociale urmând a se face la data plății integrale a prețului, adică 10 martie 2007. Prin aceeași convenție, s-a stipulat că plata prețului va fi garantată de către cesionar cu garanții imobiliare și prin gajul instituit asupra părților sociale. Anterior expirării termenului de plată a ultimei rate, termen la care urma să aibă loc transferul părților sociale, prin declarația autentificată de către notar public M. la data de 08 martie 2007, D.A.D.

în calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL arată că își menține în continuare obligațiile contractuale stipulate în convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006. De asemenea, prin angajamentul din 22 mai 2007 D.A.D. s-a obligat să efectueze o primă plată de 50.000 euro pentru achiziționarea a 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL înainte de 31 mai 2007, iar diferența de preț de 395.000 euro până la data de 07 iulie 2007, aflat la dosar fond. Curtea de apel a reținut că, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea precizată a reclamantei, în raport de situația de fapt, de înscrisurile existente la dosar și de dispozițiile art. 969 C. civ. S-a apreciat că tribunalul pe bună dreptate a stabilit că din ansamblul înscrisurilor încheiate de părți, la care s-a făcut referire mai sus rezultă fără putință de tăgadă că voința părților a fost de a încheia un contract de cesiune de părți sociale.

Chiar dacă s-ar accepta ideea apelanților că prin procesul verbal din 31 august 2006 nu se vorbește de vreun contract de cesiune - ceea ce nu se poate reține văzând conținutul acestuia - înscrisurile ulterioare întocmite de părți confirmă existența încheierii unei asemenea convenții și respectarea cerințelor art. 948-968 C. civ. privind condițiile generale de fond necesare încheierii unui act juridic. S-a reținut că deși s-a încheiat procesul verbal de ședință al AGA din 31 august 2006, în cauză nu s-a făcut dovada întocmirii unei hotărâri AGA, și că potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990 cu modificările aduse acesteia până la 20 iulie 2006, părțile sociale pot fi transmise între asociați, nefiind necesară o hotărâre AGA a acestora.

Prin urmare, cum vânzarea părților sociale în cauză nu era condiționată de vreo aprobare din partea asociaților nici pentru cesionar și nici pentru cedent, nu se pot nega efectele juridice ale procesului verbal în privința intervenirii acordului de voință al părților referitor la transmiterea părților sociale ale I.G.L. către SC A.M. SRL, cu atât mai mult cu cât acesta a fost semnat de părți și a fost confirmat și prin înscrisurile ulterioare încheiate de ele. De asemenea, din cuprinsul procesului verbal a reieșit clar obiectul înțelegerii părților, prețul și acordul apelantului D.A.D. cu privire la cesiune, așa încât nu se poate reține incidența sancțiunii nulității Referitor la preț, una din cerințele pe care trebuie să le îndeplinească vânzarea este ca el să fie serios, adică să nu fie derizoriu-infim, atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț.

Dacă prețul este serios, contractul este valabil chiar dacă prețul este superior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul vânzării. Așadar motivele de nulitate a înțelegerii cuprinse în procesul verbal din 31 august 2006, pe considerentul neseriozității prețului nu sunt pertinente. Obiectul vânzării, respectiv procentul părților sociale ce urmează a fi cesionat rezultă din procesul verbal din 31 august 2006, însă și din celelalte înscrisuri intervenite între părți, respectiv declarația notarială dată de D.A.D. dosar fond și convenția cu încheiere de dată certă, dosar fond, care deopotrivă au conturat convingerea instanței în privința înțelegerii părților de a încheia un contract de cesiune.

Curtea de Apel Oradea a reținut că izvorul obligației pârâtului D.A.D. rezidă din declarația autentică dată, pe care deși o face ca asociat și administrator al SC A.M. SRL, o semnează ca persoană fizică și că nu se poate clarifica destinația plăților făcute de pârâții apelanți, deși din probatoriul administrat reiese în mod clar că părțile au încheiat un contract de cesiune, ale cărui clauze se impun a fi respectate. Împotriva deciziei nr. 45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL, au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului și pe cale de consecință, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.A.D., excepție nesoluționată de Curtea de Apel Oradea, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar pe fond, modificarea în tot a deciziei recurate, după reaprecierea și reverificarea probelor administrate de instanța de fond și apel, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenții prezintă amplu argumentat criticile, însă instanța de recurs urmează a răspunde acestora, sintetizând din cuprinsul lor numai motivele de nelegalitate care pot forma obiect al controlului de nelegalitate.

- În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții arată că în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prin modalitatea de soluționare a cauzei a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât aceasta nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită și nu a făcut nici un demers real pentru soluționarea corectă a cauzei, astfel că motivarea deciziei nu poate fi implicită, ea trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Nesoluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.A.D., conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., constituie motiv de nelegalitate a deciziei recurate, sens în care se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât acest aspect face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Recurenții mai susțin că decizia pronunțată în apel, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., privind examinarea cauzei în mod echitabil, cu referire la existența contractului de cesiune de părți sociale care este analizat prin prisma plăților parțiale efectuate de către pârâți, sens în care instanța de fond a dispus scăderea acestei sume din totalul sumei revendicate, aspect neanalizat în apel.

În opinia recurenților motivarea hotărârii trebuie să fie clară, să se refere la toate probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate criticile și apărările formulate de părți, să arate temeiurile de fapt și de drept pe care își întemeiază hotărârea. - Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții învederează nerespectarea de către instanța de apel a principiului disponibilității părților în procesul civil, a art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care prevede că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Față de circumstanțele cauzei, respectiv față de soluțiile instanțelor, precizează că suntem în prezența unui plus petita.

Astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut angajarea răspunderii civile contractuale a pârâților pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate, obligându-i pe pârâți la plata în solidar a sumei menționate, în condițiile în care reclamanta prin cererea introductivă a cerut numai obligarea pârâților la plata unei sume reprezentând rest de plată din obligația asumată prin convenție, că în atare situație, Curtea de Apel a transformat o cerere de executare în natură a obligațiilor într-o executare indirectă, axată pe daune interese, ceea ce constituie o încălcare a principiului disponibilității. - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost dezvoltat arătându-se că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aspect ce a dus la denaturarea drepturilor și obligațiilor părților.

Recurenții, după prezentarea situației de fapt cu referire la conținutul Hotărârii AGA din 31 august 2006, a convenției din 1 septembrie 2006, susțin că pentru pronunțarea unei hotărâri legale, se impune lămurirea conținutului convenției din 1 septembrie 2006, care a fost încheiată sub condiție suspensivă, întrucât de realizarea acesteia depinde nașterea retroactivă a raportului juridic obligațional, a prețului cesiunii, avându-se în vedere că reclamanta și-a negociat retragerea din societate pentru suma de 345.000 euro și nu de 445.000 euro cum rezultă din acțiunea introductivă și că pârâtul D.A.D. și-a asumat doar o obligație de garantare a plății prețului, printr-o modalitate expres înscrisă în convenție, iar nu ca pe o obligație solidară sau de fidejusiune cum s-a reținut în hotărârea instanței de apel.

- Recurenții pârâți mai susțin că decizia pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei legal și s-a dat cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 204 alin. (1) și art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ce vizează modificarea actului constitutiv al societății, cu privire la transmiterea părților sociale, care se face numai prin Hotărârea AGEA sau printr-un act adițional sau hotărâre judecătorească, precum și înregistrarea actului la registrul comerțului. Pentru nerespectarea acestor condiții legale, convenția din 31 august 2006, nu poate să producă efecte juridice și nu este opozabilă terților.

Se mai arată că, în cauză s-a reținut greșit de către instanța de apel aplicarea art. 1295 alin. (1) C. civ., potrivit căruia transferul dreptului de proprietate operează în momentul în care a intervenit acordul de voință al părților, fără să țină cont și de dispozițiile art. 1296 C. civ., în sensul că ,,vinderea se poate face sau pur sau sub condiție”. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă I.G.L.O., solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că se încearcă discreditarea înscrisurilor pe care le-au semnat în cunoștință de cauză, că asociații olandezi ai I.G.L. i-au adus la cunoștință partenerului lor de afaceri A.D. într-un cadru societar perfect legal toate ilegalitățile făcute de acesta cu ocazia administrării societății înființate împreună, astfel că în urma negocierilor s-a concis ca acesta împreună cu SC A.M.

SRL, societate deținută de el, prin care controla părți sociale ale SC I.G.N. SRL, să cumpere părțile sociale ale I.G.L. la prețul convenit. Analizând decizia nr. 45/2011/AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL este nefondat. Înalta Curte apreciază că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportat la probele administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea corectă a legii în raport de situația astfel stabilită.

Prin urmare, instanța de recurs constată că instanța de apel în mod corect a reținut următoarea situație de fapt: Cu ocazia Adunării Generala Asociaților I.G.N. SRL , prin procesul verbal întocmit în data de 31 august 2006 s-a convenit, ca D.A.D. în calitate de administrator al SC A.M. SRL ( asociata I.G.N. ) să achiziționeze părțile sociale ale celorlalte două societăți asociate I.G.L. și SC DC R., urmare a pagubelor produse în calitate de administrator al I.G.N. SRL, pentru suma de 445.000 euro în mai multe rate, procesul verbal fiind semnat de toate părțile implicate. Prin același proces verbal părțile s-au obligat ca în ziua de 01 septembrie 2006 să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului.

Reclamanta I.G.L. prin convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, încheiată în baza hotărârii AGA din 31 august 2006 s-a obligat să cesioneze 6 părți sociale reprezentând 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL pârâtei SC A.M. SRL, pentru prețul de 445.000 euro care urma să fie achitat în mai multe rate la termenele stabilite de către părți, conform graficului de plăți, transferul proprietății părților sociale urmând a se face la data plății integrale a prețului, adică 10 martie 2007. S-a stipulat, prin aceeași convenție, că plata prețului va fi garantată de către cesionar cu garanții imobiliare și prin gajul instituit asupra părților sociale și că anterior expirării termenului de plată a ultimei rate, la 10 martie 2007, termen la care urma să aibă loc transferul părților sociale, prin declarația autentificată de către notar public M. la data de 08 martie 2007, D.A.D.

în calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL arată că își menține în continuare obligațiile contractuale stipulate în convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006. Prin angajamentul din 22 mai 2007 D.A.D. s-a obligat să efectueze o primă plată de 50.000 euro pentru achiziționarea a 60% din capitalul social al SC I.G.N. SRL înainte de 31 mai 2007, iar diferența de preț de 395.000 euro urma să fie achitată până la data de 07 iulie 2007. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., iar critica vizând respingerea apelului fără nicio justificare este nefondată. Este de observat că în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții vizează greșita reținere a situației de fapt de către ambele instanțe, în contradicție cu întregul probatoriu administrat în cauză, dar greșita reținere a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Critica recurenților pârâți prin care susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.A.D.

este nefondată, în condițiile în care Curtea de Apel Oradea a reținut că izvorul obligației pârâtului D.A.D., rezidă din declarația autentificată de către notarul M., la data de 8 martie 2007 aflată la fila 54 dosar fond, pe care deși o face în calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL, o semnează ca persoană fizică. Prin această declarație pârâtul D.A.D. își menține în continuare obligațiile stipulate prin convenția cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006, iar prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 22 mai 2007 își ia un angajament față de reclamantă, prin care se obliga să-i achite suma de 50.000 euro până la data de 31 mai 2007, iar restul sumei nu mai târziu de 7 iulie 2007. Cât privește critica prin care se invocă nerespectarea art. 6 din C.E.D.O., se constată că aceasta este una formală.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanțele au dovedit pe deplin că au respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Astfel critica recurenților prin care învederează că existența contractului de cesiune de părți sociale a fost analizată numai prin prisma plăților parțiale efectuate de către pârâți nu poate fi primită, avându-se în vedere faptul că instanța a apreciat că procesul verbal de transmitere a părților sociale de I.G.L. către SC A.M. SRL, întocmit la data de 31 august 2006, produce efecte juridice prin voința părților semnatare. Recurenții susțin că nu s-au respectat dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc.

civ., privind rolul activ al judecătorului, judecătorul fiind dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situației de fapt și aplicarea corectă a legii, dar această critică nu poate fi primită întrucât procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și contradictorialității; în cauză și pârâții și reclamanta au posibilitatea de a propune și administra probatorii, astfel că art. 129 alin. (3) C. proc. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părților în exercitarea obligațiilor procesuale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a analizat criticile invocate de apelanți, argumentând motivele avute în vedere pentru care a fost reținută răspunderea pârâților, ținând cont de obligațiile asumate prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ. Din modul în care s-a derulat procesul în fața Curții de Apel Oradea rezultă că în cauză recurenții apelanți au beneficiat de un proces echitabil așa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., iar instanța și-a exercitat rolul activ respectând dispozițiile art. 129 C. proc.

civ. Ca urmare, nu poate fi reținut în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții pârâți susțin că instanța de apel, față de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nu s-a pronunțat în limitele cererii cu care a fost investită de reclamanta I.G.L.O., acordând mai mult decât s-a cerut, obligând pârâții în solidar la plata sumei de 391.373,23 euro. Cazul de plus petita invocat de recurenți, în raport de care se susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut nu poate fi reținut, deoarece dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (plus petita) au în vedere obiectul litigiului, nu probele încuviințate pentru dovedirea pretențiilor.

Instanța a respectat cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului fără a se încălca principiul disponibilității procesuale având în vedere că intimata reclamantă a solicitat prin precizarea de acțiune obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.917.365,5 lei reprezentând rest de plată din obligația pe care și-au asumat-o prin convenția din 31 august 2006 și dobânzi în sumă de 7% calculate până la plata integrală a datoriei principale, aspect menționat și în încheierea de ședință nr. 1745/LC din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare – secția comercială contencios administrativ și fiscal și în concluziile scrise depuse la dosar.

Or, în cauză instanța a respectat cadrul procesual determinat de părți în privința obiectului litigiului, analizând doar ceea ce s-a pus în discuție, respectiv obligarea în solidar a pârâților la restul de plată a sumei rămasă neachitate de 391.373,23 euro, din totalul de 445.000 euro ca valoare a părților sociale deținute de I.G.L.O. la SC I.G.N. SRL, știut fiind că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., contrar susținerilor recurenților, se constată că instanța de apel a analizat toate criticile invocate prin cererea de apel, stabilind aceleași împrejurări de fapt – esențiale în cauză – ca și prima instanță, cu evocarea normelor incidente, soluția pronunțată fiind în concordanță cu cele reținute în considerente.

Din enunțul acestui motiv, prin care se cere ca instanța să fi interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia rezultă cu evidență că ceea ce se poate critica este diferendul în legătură cu un act juridic, când instanța îi schimbă înțelesul, natura sau caracterul vădit neîndoielnic. În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor. Critica recurenților prin care se solicită lămurirea condiției suspensive sub care s-a încheiat convenția din 1 septembrie 2006, de realizarea căreia depindea nașterea retroactivă a raportului juridic obligațional excede cadrului procesual, fiind invocată pentru prima dată în recurs (omisio medio).

Cât privește suma ce face obiectul recursului, 391.323,23 euro se reține că aceasta este menționată expres atât în convenția din 31 august 2006, cât și în actele ulterioare încheiate de părți, aceasta fiind corect indicată de reclamantă în acțiunea sa astfel cum a fost precizată, la fila 59 dosar fond, cuantumul acesteia nefiind contestat nici în fața instanței de fond și nici a Curții de Apel Oradea. Susținerea recurenților pârâți în sensul că pârâtul D.A.D. a fost obligat greșit în solidar la plata sumei ce face obiectul recursului, nu poate fi primită, în raport de procesul verbal al AGA din 31 august 2006 a SC I.G.N. SRL, prin care pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL, s-au obligat să achite suma de 445.000 euro rezultată în urma analizei financiare și negocierii părților cu titlu de datorie a pârâtului D.A.D.

către I.G.L.O. ca preț pentru cesiunea părților sociale și de declarația autentificată de notar public M. din 8 martie 2007, prin care D.A.D. în calitate de asociat și administrator al SC A.M. SRL arată că își menține în continuare obligațiile contractuale stipulate prin convenție cu încheiere de dată certă nr. 131 din 31 august 2006. Cum prin convenție părțile au convenit că neexecutarea obligației de plată a prețului conform graficului, dă dreptul reclamantei să procedeze la executarea garanțiilor aduse de pârâți, fără punere în întârziere, somație sau trecerea vreunui termen, convenția constituind titlu executoriu pentru sumele neîncasate în termen, iar pârâtul D.A.D. nu și-a executat obligația asumată prin contract de constituire a garanțiilor și nici de încheiere a contractului de cesiune de părți sociale în formă autentică, în mod corect instanța de apel a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții în solidar la plata sumelor menționate.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar pârâții au recunoscut efectele contractului prin efectuarea de plăți parțiale și cum în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este legală. Nemulțumirea recurenților față de argumentele aduse în justificarea hotărârii și faptul că nu îmbrățișează punctul de vedere al instanței, considerând că s-ar fi aplicat greșit normele incidente în cauză, nu pot constitui o justificare în invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Critica prin care se susține că, convenția din 31 august 2006 nu produce efecte juridice nici față de părți și nici față de terți pentru nerespectarea prevederilor art. 204 alin. (1) și art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în sensul că nu s-a întocmit o hotărâre AGA, un act adițional la contractul de societate care să menționeze cesiunea părților sociale, care să fie înregistrat la Registrul Comerțului și publicat în M. Of. nu poate fi reținută în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990 în vigoare la acea dată.

Se constată că în mod corect Curtea de Apel Oradea a reținut că la data respectivă 20 iulie 2006 art. 202 din Legea nr. 31/1990, nu instituia în sarcina societăților comerciale obligația întocmirii unei hotărâri AGA în situația cesiunii de părți sociale de către asociați. Față de această situație, cum vânzarea părților sociale în cauză nu era condiționată de vreo aprobare din partea asociaților nici pentru cesionar și nici pentru cedent, nu se pot nega efectele juridice ale procesului verbal de ședință al AGA din 31 august 2006, în privința realizării acordului de voință al părților referitor la transmiterea părților sociale ale I.G.L. către SC A.M. SRL, în condițiile în care acesta a fost semnat de părți și confirmat ulterior prin celelalte înscrisuri încheiate de ele.

Se reține ca nefondată și critica conform căreia în perfectarea convenției în sensul că transferul dreptului de proprietate s-a făcut greșit prin aplicarea art. 1295 alin. (1), raportat la dispozițiile art. 1296 C. civ., avându-se în vedere încheierea convenției sub condiție. Curtea de Apel Oradea a apreciat corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1295 alin. (1) C. civ., potrivit cărora dreptul de proprietate asupra părților sociale vândute se strămută de la vânzător la cumpărător, îndată ce părțile sau învoit asupra lucrului și asupra prețului, chiar și în situația în care lucrul nu a fost predat, iar prețul nu a fost achitat. Cum din cuprinsul procesului verbal reiese clar obiectul înțelegerii părților, prețul și acordul pârâtului D.A.D.

cu privire la cesiune, corect a reținut instanța de apel că nu se poate reține incidența sancțiunii nulității procesului-verbal din 31 august 2006, aspect ce rezidă de altfel și din celelalte înscrisuri intervenite între părți care au format convingerea instanței în privința înțelegerii părților de a încheia un contract. La data de 7 iulie 2011 recurenții pârâți, prin avocat M.M., fără delegație, au depus completări la motivele de recurs aflate la dosar recurs. Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (art. 303 alin. (1) C. proc.

civ.). Față de aceste prevederi legale, criticile invocate de recurenții pârâți în completările la motivele de recurs depuse la dosar, nu pot fi examinate, acestea fiind depuse cu depășirea termenului legal de 15 zile. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL împotriva deciziei nr. 45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea – secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții D.A.D. și SC A.M. SRL județul Satu Mare împotriva deciziei nr. 45/2011-AC din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2011.