ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8331/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: La 22 decembrie 2003, reclamanții A.M., S.B., I.B., Ș.D.B. și Ș.C.N. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Craiova, solicitând anularea Dispoziției nr. 9637 din 18 noiembrie 2003, constatarea calității lor de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în Craiova (Casa Albă) și restituirea în natură a acestui bun sau, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În motivarea cererii, întemeiată pe art. 3, 6-7, 11, 20, 22 și 51 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au susținut că: - imobilul menționat a aparținut B.C. SA Craiova, care a fost naționalizată în baza Legii nr. 119/1948; - această bancă a fost înființată în anul 1897, din inițiativa lui C.N., ca o afacere de familie; - la 24 martie 1948, anterior naționalizării, numiții C.C.N., C.N., M.B., V.M., C.M.

(N.), E.N. și B.N., autorii lor (în prezent decedați), aveau calitatea de acționari ai băncii proprietare, deținând 16.819 acțiuni, 40.000 acțiuni, 7.012 acțiuni, 695 acțiuni, 7.012 acțiuni, 10.000 acțiuni și, respectiv, 3.606 acțiuni (în total 85.144 acțiuni); - prin dispoziția contestată, pârâta le-a respins notificările formulate conform Legii nr. 10/2001, pe considerentul că nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, ceea ce este neadevărat. Pe parcursul procesului, S.I., S.G., C.M. și Asociația de Locatari Casa Albă Craiova, chiriași ai unui spațiu din imobil (primii doi) și, respectiv, proprietara apartamentului nr. 11 (următoarea), au formulat cereri de intervenție în interesul pârâtei, solicitând respingerea contestației.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 393 din 20 aprilie 2007, a admis în parte contestația, a anulat dispoziția și stabilit dreptul reclamanților la 1.640.364 RON despăgubiri pentru imobilul în discuție (corpurile de construcție A, B și C, cu subsol, parter, 3 etaje și mansardă). Totodată, tribunalul a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C.M., a respins celelalte cereri de intervenție și l-a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Craiova să le plătească reclamanților 5.100 RON cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - dreptul de proprietate al fostei B.C.

SA asupra imobilului din Craiova, denumit în prezent Casa Albă, este dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv buletinul clădirii, lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și tabelul anexă cuprinzând clădirile naționalizate ale aceleiași bănci; - nedepunerea unui înscris constatator al unui act juridic translativ sau constitutiv de proprietate este irelevantă în rapot de prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 și împrejurarea că, în sistemul de publicitate imobiliară personală, dovada dreptului de proprietate era relativă (cu excepția uzucapiunii); - prin decizia nr. 383 din 18 august 1948 (publicată în M. Of.

nr. 153 din 21 august 1948), Curtea Superioară Bancară a decis trecerea în lichidare a băncii proprietare (la care autorii reclamanților aveau calitatea de acționari), conform Decretului nr. 197/1948 pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit; - actul normativ menționat, adoptat în baza art. 11 al Constituției din 1948, avea evident un caracter abuziv; - potrivit expertizei din cauză, nu s-a efectuat nici o operațiune de lichidare propriu zisă, întregul patrimoniu al B.C.

SA Craiova fiind preluat prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950; - preluarea imobilului în baza decretului menționat (calificat drept abuziv de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001) este confirmată de mai multe înscrisuri depuse la dosar (adresa nr. 1186/2002 a Primăriei Municipiului Craiova și tabelul întocmit în anul 1959 de Comitetul Provizoriu al Orașului Craiova); - din cuprinsul unei adrese emise în anul 1950 de Secțiunea Financiară a Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane Craiova rezultă că anterior naționalizării, 3 apartamente (nr. 4, 8 și 11) au fost vândute unor persoane fizice, printre care și intervenienta C.D.M.; - susținerile intervenientei Asociația de Locatari Casa Albă, că B.C.

SA Craiova a intrat în faliment ca urmare a ineficienței activității sale, sunt infirmate de actele și lucrările dosarului, potrivit cărora entitatea privată menționată a fost lichidată din voința legiuitorului, în aplicarea politicii de etatizare, specifică regimului totalitar; - atâta timp cât în cauză nu s-a dovedit că banca era oricum falimentară, existența unor creanțe bugetare față de această instituție nu duce la concluzia contrară; - experții constructori au evidențiat că imobilul este amplasat în intersecția străzilor A.I.C. - T.A. și cuprinde trei corpuri de clădire (A, B și C), fiecare alcătuit din subsol, parter, 3 etaje și mansardă, iar unul dintre ei a descris într-o notă sinteză destinația actuală a spațiilor ce-l compun; - astfel, expertul a identificat 5 spații comerciale la parterul clădirii, toate vândute de R.A.A.D.F.P.L.

Craiova, 4 apartamente înstrăinate chiriașilor (două în baza Legii nr. 115/1995 și celelalte două în anul 1948), precum și 43 apartamente închiriate; - în speță nu este incidentă ipoteza prevăzută de Legea nr. 10/2001 la art. 18 alin. (1) lit. a) teza a 2-a deoarece la 24 martie 1948, în afară de autorii reclamanților, membrii ai aceleiași familii (care dețineau 89.139 acțiuni, adică 68% din totalul de 129.310 acțiuni), existau încă 251 acționari; - așa fiind, conform textului menționat, reclamanții sunt îndreptățiți numai la măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri de 1.640.364 RON, sumă obținută prin raportarea procentului de 68% la valoarea imobilului (2.412.362,8 RON), stabilită de expertul contabil; - din lucrările dosarului nu rezultă că banca era proprietara vreunei suprafețe de teren, astfel că față de această situație juridică incertă, valoarea terenului de sub clădire nu poate fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor; - intervenienta C.M.

și-a dovedit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 11 (fost nr. 8) și, ca atare, cererea sa de intervenție trebuie admisă pentru că, în ipoteza restituirii imobilului în natură, acest bun nu putea face obiectul unei asemenea măsuri reparatorii; - în schimb, celelalte cereri de intervenție trebuie respinse deoarece intervenienții S.G., S.I. și Asociația de Locatari Casa Albă tind spre respingerea acțiunii în totalitate, negând preluarea abuzivă a imobilului și contestând calitatea reclamanților, de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin Decizia nr. 277 din 16 septembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat parțial sentința, în sensul stabilirii dreptului acestor apelanți la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri bănești) și pentru suprafața de 1294,04 mp., teren aflat sub construcție, în valoare de 116.390 RON.

Totodată, instanța a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Craiova și Primarul Municipiului Craiova și intervenienta Asociația de Locatari Casa Albă. S-a reținut că: - actele de proprietate depuse la dosar se referă la întregul imobil, și nu numai la construcție, din cuprinsul lor nu rezultă că această lucrare s-ar fi edificat pe terenul altei persoane, iar potrivit art. 492 C. civ., se prezumă că proprietarul terenului este și proprietar al construcției; - în atare situație, distincția între proprietatea asupra terenului și cea asupra construcției este lipsită de temei și de logică; - mai mult, într-un înscris întocmit la 31 august 1949, s-a consemnat că imobilul Casa Albă este amplasat pe un teren de 1350 mp., din care 1060 mp.

reprezintă suprafață construită; - potrivit raportului de expertiză, terenul aferent este de 1456,20 mp., iar pe această suprafață sunt amplasate clădirea băncii naționalizate (care ocupă efectiv doar 1294,04 mp.) și alte construcții (magazie și ateliere); - la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii trebuie luată în considerare doar suprafața ocupată de clădirea băncii deoarece suprafața indicată de expert este mai mare decât suprafața menționată în actul întocmit la 31 august 1949 și nu s-a făcut dovada că magazia și atelierele amplasate pe terenul de 1456,20 mp. ar fi aparținut entității naționalizate; - valoarea terenului de 1294,04 mp. aflat sub construcție s-a stabilit pe baza prețului calculat de expert (899,5 lei/mp.); - dreptul de proprietate al B.C.

SA Craiova asupra imobilului Casa Albă rezultă din numeroasele acte depuse la dosar (buletinul clădirii, adresa nr. xxx, Decizia nr. 1834/1950 a Curții Superioare Bancare, adresa nr. zzz a R.A.A.D.F.P.L. Craiova, contractele încheiate în anul 1940 de banca vânzătoare cu persoane fizice, Dosarul nr. 412/1950 al Tribunalului județean, adresa din 31 august 1949 ș.a); - mențiunea din anexa Decretului nr. 92/1950, care leagă imobilul de o anume B.C.

SA Craiova, este contrazisă de înscrisurile menționate; - drept consecință, această mențiune constituie o eroare evidentă, care nu poate fi opusă reclamanților; - preluarea imobilului de către stat a avut un caracter abuziv deoarece lichidarea băncii nu a fost determinată de starea de faliment, ci s-a realizat în cadrul procesului de etatizare a întreprinderilor bancare și institutelor de credit, inițiat prin Decretul nr. 197/1948 și desăvârșit prin Decretul nr. 92/1950; - existența unei datorii a băncii față de bugetul de stat nu echivalează cu starea de faliment, iar operațiunea de lichidare, pornită în baza Deciziei nr. 383/1948 a Curții Superioare Bancare, nu a fost finalizată ca urmare a preluării întregului patrimoniu al băncii prin naționalizare; - vânzarea imobilului în cadrul procedurii executării silite pentru datorii ale băncii proprietare față de bugetul de stat nu este confirmată de actele depuse la dosar; - modalitatea de evaluare a construcției a fost corect aleasă de expert, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ; - împrejurarea că spațiile comerciale de la parterul imobilului au fost vândute anterior la un alt preț decât cel indicat de expert este irelevantă pentru că prețul de înstrăinare a spațiilor menționate a fost stabilit de primărie în baza altor acte normative,

care nu aveau în vedere valoarea de piață; - la stabilirea valorii construcției expertul a ținut seama și de împrejurarea că aceasta a fost edificată în perioada 1925-1927, deci are o vechime considerabilă; - dispoziția de respingere a notificării a fost emisă și contestată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 52/2007, pronunțată în condițiile art. 329 C. proc. civ., au decis că în asemenea situații nu sunt aplicabile prevederile art. 16 și urm. din actul normativ precitat; - intervenienta nu are nici un interes în promovarea apelului deoarece prima instanță a respins cererea de restituire a imobilului în natură, astfel că membrii asociației de locatari au rămas în continuare chiriași.

Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții, solicitând modificarea acesteia, în sensul restituirii în natură a părții din imobil aflată în administrarea primăriei și acordării de măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri) pentru partea înstrăinată și, respectiv, admiterii apelului autorităților locale, schimbării sentinței și respingerii contestației. Reclamanții au mai solicitat, în subsidiar, casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unor expertize (topo și construcții) pentru stabilirea valorii reale de circulație. În primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții au susținut că instanța de apel a interpretat greșit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, calitatea impusă de text pentru a fi incidentă excepția prevăzută de ultima teză (membrii ai aceleiași familii) referindu-se exclusiv la persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, și nu la toți asociații persoanei juridice proprietare. Recurenții reclamanți au invocat în acest sens concluzia ambelor instanțe, că B.C.

SA Craiova a fost înființată în anul 1897 din inițiativa lui C.N., având caracterul unei afaceri de familie și că autorii lor dețineau pachetul majoritar, precum și prevederile art. 1 pct. l din Decretul nr. 92/1950, care se referă, între altele, la naționalizarea imobilelor „…foștilor bancheri”, ceea ce înseamnă că autoritățile comuniste nu aveau în vedere instituția de credit ci, mai degrabă, pe acționarul majoritar C.N., ca persoană fizică; totodată, recurenții reclamanți au opinat că soluția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent ar fi contrară Constituției și C.E.D.O. În următoarele motive de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că: - instanța de apel nu a analizat critica lor privitoare la cuantumul despăgubirilor și, ignorând și interpretând greșit contractele de înstrăinare depuse la dosar (din care rezulta că în privința spațiilor comerciale de la parter prețul/mp.

stabilit de expert este mai mic decât prețul practicat de primărie la vânzarea lor), le-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize; - potrivit Legii nr. 10/2001, la stabilirea valorii de circulație trebuie avute în vedere și actele normative în baza cărora au fost înstrăinate spațiile de la parter; - hotărârea instanței de apel nu face vreo referire la respingerea cererii de stabilire a valorii terenului, ceea ce înseamnă că nici acest aspect nu a fost analizat. Prin ultimele motive de recurs, întemeiate pe art. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că, deși a reținut că suprafața indicată în actul din 31 august 1949 este de 1350 mp. și că expertiza a stabilit o suprafață de 1456,20 mp., instanța de apel le-a acordat despăgubiri doar pentru 1294,20 mp., iar la stabilirea cuantumului acestor măsuri reparatorii nu a luat în calcul suprafața ocupată de construcțiile edificate ulterior (magazie și ateliere).

Pârâții Consiliul Local Craiova și Primarul Municipiului Craiova și-au întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că: - actele depuse la dosar nu dovedesc dreptul de proprietate al B.C. SA Craiova asupra imobilului în discuție; - reclamanții nu au dovedit că B.C. SA Craiova este identică persoanei juridice trecute în anexa Decretului nr. 92/1950, respectiv B.C. SA Craiova; - B.C. SA Craiova nu mai putea avea, în anul 1950, calitatea de proprietar deoarece această entitate se afla în lichidare încă din anul 1948; - toate actele depuse la dosar duc la concluzia că B.C. SA Craiova a fost preluată de stat în urma îndeplinirii procedurii de lichidare, și nu ca efect al naționalizării; - valoarea imobilului nu a fost determinată conform prevederilor art. 31 și urm. din Legea nr. 10/2001 și ale H.G.

nr. 250/2007; - potrivit art. 16 din H.G. nr. 1095/2005 (text omis de ambele instanțe), competența stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent aparține, în totalitate, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală.

Prima critică formulată de reclamanți este nefondată deoarece: - autorii recurenților reclamanți, acționari majoritari ai persoanei juridice proprietare a imobilului preluat abuziv de stat, erau membrii aceleiași familii dar în afara lor existau, incontestabil, și alți acționari, fără nici o legătură cu familia menționată; - în asemenea situații sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, cu două excepții, ultima având în vedere ipoteza apartenenței tuturor persoanelor îndreptățite asociate la aceeași familie; - textul menționat trebuie coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii toate persoanele fizice, asociați sau acționari ai persoanei juridice proprietare a imobilului preluat abuziv de stat, precum și moștenitorii acestora; - prin urmare, pentru a deveni incidentă ultima excepție prevăzută de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, este necesar ca toate persoanele fizice, asociați sau acționari ai persoanei juridice proprietare, să facă parte din aceeași familie; - or,

interpretarea susținută de recurenții reclamanți restrânge practic sfera acestei excepții la persoanele fizice asociați/acționari ai persoanei juridice proprietare (sau moștenitorii acestora) care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii, deși textul analizat nu face nici o distincție între cei ce au exercitat un asemenea demers și celelalte persoane; - imobilul revendicat aparținea unei persoane juridice și a fost preluat de stat de la această entitate, și nu de la vreunul dintre autorii recurenților reclamanți, evident persoană fizică; - de principiu, măsurile reparatorii în echivalent nu sunt contrare Constituției și C.E.D.O., așa cum pretind recurenții reclamanți, care nu aduc nici un argument concret în sprijinul acestei susțineri.

Sunt nefondate și următoarele trei critici ale recurenților reclamanți pentru că: - instanța de apel a analizat susținerile apelanților reclamanți cu privire la cuantumul despăgubirilor și le-a respins motivat de modalitatea de evaluare utilizată de experți, vechimea apreciabilă a construcției și lipsa de relevanță a diferenței dintre valoarea stabilită prin expertiză și prețul obținut de primărie ca urmare a înstrăinării spațiilor comerciale de la parter; - în cazul construcțiilor nedemolate preluate abuziv de stat și nerestituibile în natură, art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 impune stabilirea valorii de piață la data soluționării notificării, ceea ce înseamnă că valoarea aceluiași bun anterior momentului menționat este irelevantă; - or, apelanții reclamanți se referă la prețurile obținute de primărie în perioada 2004-2005 din vânzarea spațiilor comerciale de la parter, în timp ce evaluarea întregii construcții nedemolate (inclusiv a spațiilor comerciale menționate) a avut loc în anul 2006, deci ulterior; - prin urmare, instanța de apel nu a ignorat și nici nu a interpretat greșit contractele de înstrăinare a spațiilor comerciale de la parter, ci a reținut, corect, că față de prevederile Legii nr. 10/2001, prețurile obținute de primărie din vânzări realizate anterior stabilirii valorii de piață a construcției nedemolate nu pot fi luate în considerare;

- la stabilirea valorii terenului, instanța de apel a avut în vedere prețul/mp. indicat de experți, corespunzător valorii de piață; - reclamanții nu au contestat acest preț la instanța de fond, iar în apel au solicitat, la modul general, efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului; - în lipsa unor argumente pertinente, instanța de apel nu avea însă posibilitatea legală de a dispune efectuarea unei noi expertize și, drept consecință, a respins cererea apelanților reclamanți. Ultimele două critici formulate de reclamanți, precum și primele patru critici ale pârâților presupun reaprecierea materialului probator și, ca atare, nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute imperativ de art. 304 C. proc.

civ. Cealaltă critică a pârâților este nefondată atâta timp cât concluzia ambelor instanțe referitoare la inaplicabilitatea, în speță, a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 10/2001 (și, implicit, a art. 16 din H.G. nr. 1095/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 128/2008), corespunde întru totul soluției adoptate Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007, pronunțată în condițiile art. 329 C. proc. civ. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate. Totodată, conform art. 274 și 276 C. proc. civ., recurenții pârâți vor fi obligați să le plătească recurenților reclamanți 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând ½ din onorariul de avocat achitat de aceștia din urmă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanți și pârâți împotriva deciziei civile nr. 277 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă ca nefondate. Obligă recurenții pârâți să plătească 1.500 lei cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.