ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8331/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8331/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului

de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

La 22 decembrie 2003, reclamanții A.M., S.B., I.B., Ș.D.B.

și Ș.C.N. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Craiova,

solicitând anularea Dispoziției nr. 9637 din 18 noiembrie 2003, constatarea

calității lor de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 cu privire

la imobilul situat în Craiova (Casa Albă) și restituirea în natură a acestui

bun sau, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea cererii,

întemeiată pe art. 3, 6-7, 11, 20, 22 și 51 din Legea nr. 10/2001, reclamanții

au susținut că:

- imobilul menționat a

aparținut B.C. SA Craiova, care a fost naționalizată în baza Legii nr. 119/1948;

- această bancă a fost

înființată în anul 1897, din inițiativa lui C.N., ca o afacere de familie;

- la 24 martie 1948, anterior

naționalizării, numiții C.C.N., C.N., M.B., V.M., C.M. (N.), E.N. și B.N.,

autorii lor (în prezent decedați), aveau calitatea de acționari ai băncii

proprietare, deținând 16.819 acțiuni, 40.000 acțiuni, 7.012 acțiuni, 695

acțiuni, 7.012 acțiuni, 10.000 acțiuni și, respectiv, 3.606 acțiuni (în total

85.144 acțiuni);

- prin dispoziția

contestată, pârâta le-a respins notificările formulate conform Legii nr. 10/2001,

pe considerentul că nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii, ceea ce este neadevărat.

Pe parcursul procesului, S.I.,

S.G., C.M. și Asociația de Locatari Casa Albă Craiova, chiriași ai unui spațiu

din imobil (primii doi) și, respectiv, proprietara apartamentului nr. 11

(următoarea), au formulat cereri de intervenție în interesul pârâtei,

solicitând respingerea contestației.

Tribunalul Dolj, secția

civilă, prin sentința nr. 393 din 20 aprilie 2007, a admis în parte contestația, a anulat dispoziția și stabilit dreptul reclamanților la

1.640.364 RON despăgubiri pentru imobilul în discuție (corpurile de construcție

A, B și C, cu subsol, parter, 3 etaje și mansardă).

Totodată, tribunalul a admis

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C.M., a respins

celelalte cereri de intervenție și l-a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului

Craiova să le plătească reclamanților 5.100 RON cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- dreptul de proprietate al

fostei B.C. SA asupra imobilului din Craiova, denumit în prezent Casa Albă,

este dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv buletinul clădirii,

lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și tabelul anexă cuprinzând clădirile

naționalizate ale aceleiași bănci;

- nedepunerea unui înscris

constatator al unui act juridic translativ sau constitutiv de proprietate este

irelevantă în rapot de prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001

și împrejurarea că, în sistemul de publicitate imobiliară personală, dovada

dreptului de proprietate era relativă (cu excepția uzucapiunii);

- prin decizia nr. 383 din

18 august 1948 (publicată în M. Of. nr. 153 din 21 august 1948), Curtea

Superioară Bancară a decis trecerea în lichidare a băncii proprietare (la care

autorii reclamanților aveau calitatea de acționari), conform Decretului nr. 197/1948

pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de

credit;

- actul normativ menționat,

adoptat în baza art. 11 al Constituției din 1948, avea evident un caracter

abuziv;

- potrivit expertizei din

cauză, nu s-a efectuat nici o operațiune de lichidare propriu zisă, întregul

patrimoniu al B.C. SA Craiova fiind preluat prin naționalizare, conform

Decretului nr. 92/1950;

- preluarea imobilului în

baza decretului menționat (calificat drept abuziv de art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001) este confirmată de mai multe înscrisuri depuse la dosar

(adresa nr. 1186/2002 a Primăriei Municipiului Craiova și tabelul întocmit în

anul 1959 de Comitetul Provizoriu al Orașului Craiova);

- din cuprinsul unei adrese

emise în anul 1950 de Secțiunea Financiară a Comitetului Provizoriu al Comunei

Urbane Craiova rezultă că anterior naționalizării, 3 apartamente (nr. 4, 8 și

11) au fost vândute unor persoane fizice, printre care și intervenienta C.D.M.;

- susținerile intervenientei

Asociația de Locatari Casa Albă, că B.C. SA Craiova a intrat în faliment ca

urmare a ineficienței activității sale, sunt infirmate de actele și lucrările

dosarului, potrivit cărora entitatea privată menționată a fost lichidată din

voința legiuitorului, în aplicarea politicii de etatizare, specifică regimului

totalitar;

- atâta timp cât în cauză nu

s-a dovedit că banca era oricum falimentară, existența unor creanțe bugetare

față de această instituție nu duce la concluzia contrară;

- experții constructori au evidențiat

că imobilul este amplasat în intersecția străzilor A.I.C. - T.A. și cuprinde

trei corpuri de clădire (A, B și C), fiecare alcătuit din subsol, parter, 3

etaje și mansardă, iar unul dintre ei a descris într-o notă sinteză destinația

actuală a spațiilor ce-l compun;

- astfel, expertul a

identificat 5 spații comerciale la parterul clădirii, toate vândute de

R.A.A.D.F.P.L. Craiova, 4 apartamente înstrăinate chiriașilor (două în baza

Legii nr. 115/1995 și celelalte două în anul 1948), precum și 43 apartamente

închiriate;

- în speță nu este incidentă

ipoteza prevăzută de Legea nr. 10/2001 la art. 18 alin. (1) lit. a) teza a 2-a

deoarece la 24 martie 1948, în afară de autorii reclamanților, membrii ai

aceleiași familii (care dețineau 89.139 acțiuni, adică 68% din totalul de

129.310 acțiuni), existau încă 251 acționari;

- așa fiind, conform

textului menționat, reclamanții sunt îndreptățiți numai la măsuri reparatorii

în echivalent, respectiv despăgubiri de 1.640.364 RON, sumă obținută prin

raportarea procentului de 68% la valoarea imobilului (2.412.362,8 RON),

stabilită de expertul contabil;

- din lucrările dosarului nu

rezultă că banca era proprietara vreunei suprafețe de teren, astfel că față de

această situație juridică incertă, valoarea terenului de sub clădire nu poate

fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor;

- intervenienta C.M. și-a

dovedit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 11 (fost nr. 8) și, ca

atare, cererea sa de intervenție trebuie admisă pentru că, în ipoteza

restituirii imobilului în natură, acest bun nu putea face obiectul unei

asemenea măsuri reparatorii;

- în schimb, celelalte

cereri de intervenție trebuie respinse deoarece intervenienții S.G., S.I. și

Asociația de Locatari Casa Albă tind spre respingerea acțiunii în totalitate,

negând preluarea abuzivă a imobilului și contestând calitatea reclamanților, de

persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin Decizia nr. 277 din 16 septembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat parțial sentința, în sensul stabilirii

dreptului acestor apelanți la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri

bănești) și pentru suprafața de 1294,04 mp., teren aflat sub construcție, în

valoare de 116.390 RON.

Totodată, instanța a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelurile declarate de

pârâții Consiliul Local Craiova și Primarul Municipiului Craiova și

intervenienta Asociația de Locatari Casa Albă.

S-a reținut că:

- actele de proprietate

depuse la dosar se referă la întregul imobil, și nu numai la construcție, din

cuprinsul lor nu rezultă că această lucrare s-ar fi edificat pe terenul altei

persoane, iar potrivit art. 492 C. civ., se prezumă că proprietarul terenului

este și proprietar al construcției;

- în atare situație,

distincția între proprietatea asupra terenului și cea asupra construcției este

lipsită de temei și de logică;

- mai mult, într-un înscris

întocmit la 31 august 1949, s-a consemnat că imobilul Casa Albă este amplasat

pe un teren de 1350 mp., din care 1060 mp. reprezintă suprafață construită;

- potrivit raportului de

expertiză, terenul aferent este de 1456,20 mp., iar pe această suprafață sunt

amplasate clădirea băncii naționalizate (care ocupă efectiv doar 1294,04 mp.)

și alte construcții (magazie și ateliere);

- la stabilirea întinderii

măsurilor reparatorii trebuie luată în considerare doar suprafața ocupată de

clădirea băncii deoarece suprafața indicată de expert este mai mare decât

suprafața menționată în actul întocmit la 31 august 1949 și nu s-a făcut dovada

că magazia și atelierele amplasate pe terenul de 1456,20 mp. ar fi aparținut

entității naționalizate;

- valoarea terenului de

1294,04 mp. aflat sub construcție s-a stabilit pe baza prețului calculat de

expert (899,5 lei/mp.);

- dreptul de proprietate al

B.C. SA Craiova asupra imobilului Casa Albă rezultă din numeroasele acte depuse

la dosar (buletinul clădirii, adresa nr. xxx, Decizia nr. 1834/1950 a Curții

Superioare Bancare, adresa nr. zzz a R.A.A.D.F.P.L. Craiova, contractele încheiate

în anul 1940 de banca vânzătoare cu persoane fizice, Dosarul nr. 412/1950 al

Tribunalului județean, adresa din 31 august 1949 ș.a);

- mențiunea din anexa

Decretului nr. 92/1950, care leagă imobilul de o anume B.C. SA Craiova, este

contrazisă de înscrisurile menționate;

- drept consecință, această

mențiune constituie o eroare evidentă, care nu poate fi opusă reclamanților;

- preluarea imobilului de

către stat a avut un caracter abuziv deoarece lichidarea băncii nu a fost

determinată de starea de faliment, ci s-a realizat în cadrul procesului de

etatizare a întreprinderilor bancare și institutelor de credit, inițiat prin

Decretul nr. 197/1948 și desăvârșit prin Decretul nr. 92/1950;

- existența unei datorii a

băncii față de bugetul de stat nu echivalează cu starea de faliment, iar

operațiunea de lichidare, pornită în baza Deciziei nr. 383/1948 a Curții

Superioare Bancare, nu a fost finalizată ca urmare a preluării întregului

patrimoniu al băncii prin naționalizare;

- vânzarea imobilului în

cadrul procedurii executării silite pentru datorii ale băncii proprietare față

de bugetul de stat nu este confirmată de actele depuse la dosar;

- modalitatea de evaluare a

construcției a fost corect aleasă de expert, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001

și normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ;

- împrejurarea că spațiile

comerciale de la parterul imobilului au fost vândute anterior la un alt preț

decât cel indicat de expert este irelevantă pentru că prețul de înstrăinare a

spațiilor menționate a fost stabilit de primărie în baza altor acte normative,

care nu aveau în vedere valoarea de piață;

- la stabilirea valorii

construcției expertul a ținut seama și de împrejurarea că aceasta a fost

edificată în perioada 1925-1927, deci are o vechime considerabilă;

- dispoziția de respingere a

notificării a fost emisă și contestată înaintea intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005, iar Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia

nr. 52/2007, pronunțată în condițiile art. 329 C. proc. civ., au decis că în asemenea situații nu sunt aplicabile prevederile art. 16 și urm.

din actul normativ precitat;

- intervenienta nu are nici un

interes în promovarea apelului deoarece prima instanță a respins cererea de

restituire a imobilului în natură, astfel că membrii asociației de locatari au

rămas în continuare chiriași.

Împotriva ultimei hotărâri

au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții, solicitând modificarea

acesteia, în sensul restituirii în natură a părții din imobil aflată în

administrarea primăriei și acordării de măsuri reparatorii în echivalent

(despăgubiri) pentru partea înstrăinată și, respectiv, admiterii apelului

autorităților locale, schimbării sentinței și respingerii contestației.

Reclamanții au mai

solicitat, în subsidiar, casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare, în vederea administrării unor expertize (topo și construcții)

pentru stabilirea valorii reale de circulație.

În primul motiv de recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța

de apel a interpretat greșit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, calitatea

impusă de text pentru a fi incidentă excepția prevăzută de ultima teză (membrii

ai aceleiași familii) referindu-se exclusiv la persoanele îndreptățite la

măsuri reparatorii, și nu la toți asociații persoanei juridice proprietare.

Recurenții reclamanți au

invocat în acest sens concluzia ambelor instanțe, că B.C. SA Craiova a fost

înființată în anul 1897 din inițiativa lui C.N., având caracterul unei afaceri

de familie și că autorii lor dețineau pachetul majoritar, precum și prevederile

art. 1 pct. l din Decretul nr. 92/1950, care se referă, între altele, la naționalizarea

imobilelor „…foștilor bancheri”, ceea ce înseamnă că autoritățile comuniste nu

aveau în vedere instituția de credit ci, mai degrabă, pe acționarul majoritar

C.N., ca persoană fizică; totodată, recurenții reclamanți au opinat că soluția

de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent ar fi contrară Constituției

și C.E.D.O.

În următoarele motive de

recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:

- instanța de apel nu a

analizat critica lor privitoare la cuantumul despăgubirilor și, ignorând și

interpretând greșit contractele de înstrăinare depuse la dosar (din care

rezulta că în privința spațiilor comerciale de la parter prețul/mp. stabilit de

expert este mai mic decât prețul practicat de primărie la vânzarea lor), le-a

respins cererea de efectuare a unei noi expertize;

- potrivit Legii nr. 10/2001,

la stabilirea valorii de circulație trebuie avute în vedere și actele normative

în baza cărora au fost înstrăinate spațiile de la parter;

- hotărârea instanței de

apel nu face vreo referire la respingerea cererii de stabilire a valorii

terenului, ceea ce înseamnă că nici acest aspect nu a fost analizat.

Prin ultimele motive de

recurs, întemeiate pe art. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că,

deși a reținut că suprafața indicată în actul din 31 august 1949 este de 1350

mp. și că expertiza a stabilit o suprafață de 1456,20 mp., instanța de apel

le-a acordat despăgubiri doar pentru 1294,20 mp., iar la stabilirea cuantumului

acestor măsuri reparatorii nu a luat în calcul suprafața ocupată de

construcțiile edificate ulterior (magazie și ateliere).

Pârâții Consiliul Local

Craiova și Primarul Municipiului Craiova și-au întemeiat recursul pe art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând că:

- actele depuse la dosar nu

dovedesc dreptul de proprietate al B.C. SA Craiova asupra imobilului în

discuție;

- reclamanții nu au dovedit

că B.C. SA Craiova este identică persoanei juridice trecute în anexa Decretului

nr. 92/1950, respectiv B.C. SA Craiova;

- B.C. SA Craiova nu mai

putea avea, în anul 1950, calitatea de proprietar deoarece această entitate se

afla în lichidare încă din anul 1948;

- toate actele depuse la

dosar duc la concluzia că B.C. SA Craiova a fost preluată de stat în urma

îndeplinirii procedurii de lichidare, și nu ca efect al naționalizării;

- valoarea imobilului nu a

fost determinată conform prevederilor art. 31 și urm. din Legea nr. 10/2001 și

ale H.G. nr. 250/2007;

- potrivit art. 16 din H.G. nr.

1095/2005 (text omis de ambele instanțe), competența stabilirii cuantumului

măsurilor reparatorii în echivalent aparține, în totalitate, Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală.

Prima critică formulată de

reclamanți este nefondată deoarece:

- autorii recurenților reclamanți,

acționari majoritari ai persoanei juridice proprietare a imobilului preluat

abuziv de stat, erau membrii aceleiași familii dar în afara lor existau,

incontestabil, și alți acționari, fără nici o legătură cu familia menționată;

- în asemenea situații sunt

incidente dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, cu două excepții, ultima

având în vedere ipoteza apartenenței tuturor persoanelor îndreptățite asociate

la aceeași familie;

- textul menționat trebuie

coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii toate persoanele

fizice, asociați sau acționari ai persoanei juridice proprietare a imobilului

preluat abuziv de stat, precum și moștenitorii acestora;

- prin urmare, pentru a

deveni incidentă ultima excepție prevăzută de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

este necesar ca toate persoanele fizice, asociați sau acționari ai persoanei juridice

proprietare, să facă parte din aceeași familie;

- or, interpretarea

susținută de recurenții reclamanți restrânge practic sfera acestei excepții la

persoanele fizice asociați/acționari ai persoanei juridice proprietare (sau

moștenitorii acestora) care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii, deși

textul analizat nu face nici o distincție între cei ce au exercitat un asemenea

demers și celelalte persoane;

- imobilul revendicat

aparținea unei persoane juridice și a fost preluat de stat de la această

entitate, și nu de la vreunul dintre autorii recurenților reclamanți, evident

persoană fizică;

- de principiu, măsurile

reparatorii în echivalent nu sunt contrare Constituției și C.E.D.O., așa cum

pretind recurenții reclamanți, care nu aduc nici un argument concret în

sprijinul acestei susțineri.

Sunt nefondate și

următoarele trei critici ale recurenților reclamanți pentru că:

- instanța de apel a

analizat susținerile apelanților reclamanți cu privire la cuantumul

despăgubirilor și le-a respins motivat de modalitatea de evaluare utilizată de

experți, vechimea apreciabilă a construcției și lipsa de relevanță a diferenței

dintre valoarea stabilită prin expertiză și prețul obținut de primărie ca

urmare a înstrăinării spațiilor comerciale de la parter;

- în cazul construcțiilor

nedemolate preluate abuziv de stat și nerestituibile în natură, art. 10 alin. (9)

din Legea nr. 10/2001 impune stabilirea valorii de piață la data soluționării

notificării, ceea ce înseamnă că valoarea aceluiași bun anterior momentului

menționat este irelevantă;

- or, apelanții reclamanți

se referă la prețurile obținute de primărie în perioada 2004-2005 din vânzarea

spațiilor comerciale de la parter, în timp ce evaluarea întregii construcții

nedemolate (inclusiv a spațiilor comerciale menționate) a avut loc în anul

2006, deci ulterior;

- prin urmare, instanța de

apel nu a ignorat și nici nu a interpretat greșit contractele de înstrăinare a

spațiilor comerciale de la parter, ci a reținut, corect, că față de prevederile

Legii nr. 10/2001, prețurile obținute de primărie din vânzări realizate

anterior stabilirii valorii de piață a construcției nedemolate nu pot fi luate

în considerare;

- la stabilirea valorii

terenului, instanța de apel a avut în vedere prețul/mp. indicat de experți,

corespunzător valorii de piață;

- reclamanții nu au

contestat acest preț la instanța de fond, iar în apel au solicitat, la modul

general, efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului;

- în lipsa unor argumente

pertinente, instanța de apel nu avea însă posibilitatea legală de a dispune

efectuarea unei noi expertize și, drept consecință, a respins cererea

apelanților reclamanți.

Ultimele două critici

formulate de reclamanți, precum și primele patru critici ale pârâților presupun

reaprecierea materialului probator și, ca atare, nu se încadrează în nici unul

din motivele de nelegalitate prevăzute imperativ de art. 304 C. proc. civ.

Cealaltă critică a pârâților

este nefondată atâta timp cât concluzia ambelor instanțe referitoare la

inaplicabilitatea, în speță, a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 10/2001 (și,

implicit, a art. 16 din H.G. nr. 1095/2005, modificată și completată prin H.G. nr.

128/2008), corespunde întru totul soluției adoptate Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007,

pronunțată în condițiile art. 329 C. proc. civ.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

Totodată, conform art. 274

și 276 C. proc. civ., recurenții pârâți vor fi obligați să le plătească

recurenților reclamanți 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând ½

din onorariul de avocat achitat de aceștia din urmă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanți și pârâți împotriva deciziei civile nr. 277 din 16

septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă ca nefondate.

Obligă recurenții pârâți să

plătească 1.500 lei cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2009.