ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2010

Asupra

cererii de recurs de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. din cadrul

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

anularea deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, prin

care a fost eliberat din funcția de director executiv al Centrului

Județean A.P.I.A. Bacău și suspendarea executării acestei

decizii până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În

motivarea cererii de suspendarea, reclamantul a arătat că punerea în

executare a deciziei de eliberare din funcție ar fi în măsură

să-i aducă atingere unor drepturi fundamentale (dreptul la

muncă, la protecția socială a muncii, dreptul la un trai decent),

fiind de asemeni în pericol de a suferi grave prejudicii materiale și

morale.

La termenul din 5 noiembrie 2009, instanța, din oficiu, a invocat

excepția autorității de lucru judecat, în raport de

sentința civilă nr. 104 din 21 iulie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 350/32/2009, pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Prin

sentința civilă nr. 153 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel

Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat și

a admis cererea de suspendare a deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă

de Directorul General al A.P.I.A., formulată de reclamantul M.I. și a

dispus suspendarea executării deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009

emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

că în ceea ce privește excepția autorității de lucru

judecat, aceasta nu este întemeiată, deoarece prima cerere de suspendare a

deciziei 609/2009 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004, în timp ce prezenta cerere de suspendare este întemeiată pe

dispozițiile art. 15 din aceeași lege, iar pe de altă parte, la

momentul în care reclamantul a susținut a doua cerere de suspendare,

intervenise un aspect nou și anume Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009

a Curții Constituționale, prin care s-a constatat

neconstituționalitatea Legii de aprobarea O.U.G. nr. 37/2009.

Pe fondul cererii de suspendare, a reținut prima instanță

că, în ceea ce privește „cazul bine justificat", astfel cum

această noțiune este definită în art. 2 alin. (1)

lit.

t), această condiție este

îndeplinită, , în sensul că față de Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, se poate aprecia că

există îndoială asupra legalității actului contestat.

Referitor

la condiția iminenței producerii unei pagube, curtea de apel a

reținut că executarea actului administrativ contestat este în

măsură să îi producă reclamantului un prejudiciu material,

viitor și previzibil, în măsura în care acesta nu beneficiază în

prezent de salariul pe care l-ar fi încasat în funcția publică pe

care a ocupat-o până în momentul emiterii deciziei de eliberare din

funcție.

S-a

mai constatat că legea nu impune condiția ca prejudiciul creat

să fie de neînlăturat, astfel încât apărarea pârâtei în sensul

că i s-a oferit reclamantului un alt post de execuție nu poate fi

reținută.

Împotriva acestei hotărâri , în

termen legal, a formulat recurs pârâta A.P.I.A.

În motivarea recursului, pârâta a

arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond trebuia

să rețină ca fondată excepția puterii de lucru

judecat, singura diferență între cele două cereri de suspendare formulate

de reclamant fiind temeiul de drept, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004

ca temei a celei de a doua cereri.

Pe fondul cauzei, a precizat pârâta,

nu sunt întrunite condițiile cumulative din art. 14, iar invocarea de către

instanță a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr.

37/2009 nu este de natură să creeze premisa de „îndoială asupra

legalității actului contestat”, la momentul pronunțării

sentinței recurate decizia Curții Constituționale nefiind publicată

în Monitorul Oficial . Nici condiția pagubei iminente nu a fost dovedită,

oferindu-se reclamantului postul de șef serviciu, pe care însă acesta

l-a refuzat.

Examinând hotărârea atacată,

prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 si art.

304

1

C. proc. civ., recursul este nefondat și urmează a fi

respins ca atare pentru următoarele considerente, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Instanța de fond, prin sentința

civilă nr. 153 din 5 noiembrie 2009, a admis acțiunea principală formulată de reclamant, în consecință, a anulat actul a

cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, în speță

fiind incidente prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza

admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în

condițiile art. 14 se prelungește de drept la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea

executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Având ca reper acest text de lege și observând că

decizia nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă a fost

anulată de judecătorul fondului, urmează ca suspendarea în

prezenta cauză să opereze până la soluționarea irevocabilă

a dosarului de fond, prin efectul legii, astfel că analizarea motivelor de

recurs a devenit superfluă, motiv pentru care Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le va mai examina.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.I.A.

În fine, observă Înalta Curte, pârâta a emis, după

pronunțarea instanței de fond, decizia nr. 132 din 11 februarie 2010,

prin care reclamantul a fost reintegrat în funcția de conducere din care

fusese eliberat prin actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o

în prezenta cauză (decizia 609 din 24 aprilie 2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A.,

împotriva sentinței civile nr. 153 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.