ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din 31 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 160

b

cu referire la

art. 139 alin. (1) C. proc. pen.,a fost înlocuită măsura arestării preventive a

inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., măsură

luată prin încheierea penală nr. 1 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea,

cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

În baza art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen.

, s-a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu

părăsi țara au următoarele obligații:

-

să nu depășească limita

teritorială a României decât cu aprobarea instanței;

-

să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la

organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori

este chemat;

-

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145

1

cu referire la

art. 145 alin. (1)

2

C. proc. pen., s-a impus inculpaților ca pe

durata măsurii

obligării de a nu părăsi

țara să respecte și următoarele obligații:

-

să nu se apropie unul de

celălalt și nici de martorii din prezenta cauză menționați în rechizitoriu,

respectiv C.C.N., S.C.M., P.A.G., C.D.M. și A.D.V. și să nu comunice cu aceștia

direct sau indirect;

-

să nu se ocupe de comerțul cu țigări.

În baza art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen., s-a atras

atenția

inculpaților că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii

sau a obligațiilor impuse, se va lua față de

aceștia măsura arestării

preventive.

S-a reținut că prin încheierea nr. 1

din 24 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, a dispus arestarea preventivă a

inculpaților M.V., D.F., F.l., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S.,

reținându-se că sunt cercetați pentru constituire, respectiv aderare și

sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea

săvârșirii de infracțiuni grave, precum și pentru contrabandă calificată,

respectiv complicitate la contrabandă calificată. A fost reținut că temei al

arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se

că în cauză există

indicii care fac

verosimilă bănuiala că inculpa ții ar fi comis faptele

reținute în

sarcina lor, precum și faptul că infracțiunile pentru care aceștia sunt

cercetați sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar

lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de

comitere a

acestora și sentimentul acut de

insecuritate socială și dezaprobare

publică.

Făcând o evaluare a temeiurilor avute

în vedere la luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, instanța de fond

apreciat

că acestea au fost corect

reținute cu ocazia arestării preventive, dar au survenit modificări.

Astfel, se constată că, urmărirea

penală a fost finalizată, iar instanța a fost sesizată prin rechizitoriu. Mai

mult, în cauză cercetarea judecătorească este aproape finalizată procedându-se

la ascultarea detaliată a tuturor inculpaților din prezenta cauză, au fost

audiați toți martorii propuși de acuzare și apărare urmând ca în cauză să se

mai efectueze doar expertiza financiar vamală dispusă în cauză, iar efectuarea

acestei expertize nu este împiedicată de prezența inculpaților în libertate.

Pe de altă parte, natura și gravitatea

acuzațiilor penale aduse inculpaților prin rechizitoriu, nu au caracter

dovedit, ca urmare a incidenței prezumției de nevinovăție, precum și reacția

publică față de aceștia, au putut justifica luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților și menținerea acesteia o

anumită perioadă

de timp (aproape un an și trei luni de zile) însă, la

prezentul

termen, acest motiv nu mai poate

fi considerat relevant și suficient,

întrucât nu mai este bazat pe fapte

dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaților ar determina o

tulburare reală a ordinii publice.

În acest sens, a se vedea cauza L. contra

Franței, Hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991. De asemenea, Curtea de la

Strasbourg a subliniat că existența și persistența unor indicii serioase cu

privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii

săvârșite nu justifică, în sine, o detenție îndelungată (cauza T. contra

Franței, 1992).

în prezenta cauză, nu există probe care să

contureze previzibilitatea unei conduite conjugate și negative a inculpaților,

îndreptate împotriva bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu

cât din actele cauzei nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților ar

produce o perturbare esențială și substanțială a ordinii publice și nici gradul

de previzibilitate și probabilitate a perturbărilor.

În acest context

s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la

luarea

măsurii arestării preventive s-au modificat.

Ținându-se seama însă de principiile

penale ale gradualității măsurilor preventive și ale subsidiarității acestora,

principii reflecta te din ce în ce mai consistent în practica instanțelor,

pentru a oferi o garanție suplimentară asupra bunei desfășurări a procesului

penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive și pasive

în raport de ceilalți participanți în procesul penal

și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune

intenții

ale inculpaților privind conduita viitoare, s-a impus ca

restrângerea dreptului fundamental la libertate

al inculpaților, să fie

realizat printr-o altă măsură cu un grad de

ingerință mai scăzut, respectiv asupra dreptului la liberă circulație,

dispunându-se față

de aceștia măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial

Oradea, susținându-se că este netemeinică în ce privește dispoziția de înlocuire

a măsurii

arestării preventive a

inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi

țara. Sub acest aspect,

s-a arătat că acele criterii cu element de noutate invocate de instanță nu

justifică schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive. Motivarea instanței, că acuzațiile nu au caracter dovedit este

neavenită în contextul cauzei, reglementarea arestării preventive fiind în

acord cu dispozițiile internaționale în materie. în cauză, temeiul în baza

căruia au fost arestați inculpații, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

operează cu noțiunea de faptă prevăzută de

legea

penală, iar nu infracțiune, ceea ce înseamnă că instanțele se

pronunță

asupra legalității arestării preventive, iar nu asupra vinovăției inculpaților.

La acest moment, pericolul pentru ordinea

publică este de

actualitate, în raport cu

natura infracțiunilor grave, de contrabandă

calificată, criminalitate

organizată, numărul mare de acte infracționale, în care a fost atras și un

ofițer de poliție, chemat să exercite atribuțiile autorității de stat, precum

și valoarea prejudiciului de peste 2 milioane de euro.

Pe de altă parte,

aceeași instanță, la 15 februarie, 22 martie,

26 aprilie a

dat hotărâri în același sens, față de inculpați, iar instanța supremă a admis

recursul D.N.A., menținând starea de arest a inculpaților.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate

și din oficiu conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

În ce privește

excepția tardivității declarării recursului, Curtea

reține

că potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen. Încheierea dată în primă instanță

prin care se dispune înlocuirea unei măsuri preventive poate fi atacată separat

cu recurs de către procuror în termen de 24 de ore de la pronunțare.

De asemenea, potrivit art. 186 alin. (2)

C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socotește ora de la care

începe să curgă termenul și nici ora la care acesta se împlinește.

În speță, instanța de fond a pronunțat

soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților pe data de

31 mai 2010, la ora 14,00, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii

recurate.

În aceste condiții, termenul de 24 de ore în

care procurorul putea ataca soluția sus-menționată expira la 1 iunie 2010 oral

5,00.

Din înscrisurile aflate la dosarul de

recurs,rezultă că Parchetul a înregistrat calea de atac la registratura Curții

de Apel Oradea la data de 1 iunie 2010,în timpul programului cu publicul,

respectiv între orele 8,30 - 12,30, fapt cert și atestat prin adresa Curții de

Apel Oradea, ceea ce înseamnă că Parchetul a declarat recursul în termenul

legal, cu consecința respingerii excepției tardivității formulate de inculpați.

Pe fondul

recursului, Înalta Curte reține că potrivit art. 139 alin. (1)

C. proc. pen. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură

preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Dispunând înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,instanța de fond a avut în

vedere în esență faptul că atât urmărirea penală,cât și cercetarea

judecătorească sunt finalizate(cu excepția unei

expertize financiar-

vamale dispusă în faza de judecată),că natura și

gravitatea acuzațiilor penale aduse inculpaților nu au caracter dovedit ca

urmare a incidenței prezumției de nevinovăție și

că nu există probe

care să contureze previzibilitatea unei conduite

conjugate și negative a inculpaților îndreptată împotriva bunei desfășurări a

procesului penal.

Înalta Curte constată că prin încheieri

succesive,ultima fiind cea recurată în prezenta cauză,prima instanță a dispus

înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a

nu părăsi țara,însă toate încheierile anterioare au fost casate de către

instanța de control judiciar,care a menținut astfel starea de arest a

inculpaților.

În acest sens,Curtea constată că încheierea

anterioară celei deduse judecății în prezenta cauză,din 26 aprilie 2010 a fost

casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr.

1747 din 3 mai 2010,hotărâre prin care s-a menținut starea de arest a

inculpaților.

În aceste condiții,procedând la o nouă

verificare a stării de arest la 31 mai 2010,instanța de fond era obligată să

analizeze temeiurile arestării preventive prin prisma perioadei scurse de la

ultima menținere a stării de arest,efectuată de către instanța de recurs la 3

mai 2010.

Or, din încheierea recurată nu rezultă

care au fost

schimbările intervenite în

privința temeiurilor arestării preventive în

această perioadă de timp,de

natură să justifice înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara.

Pe de altă parte înlocuirea unei măsuri

preventive presupune că este în continuare necesară o asemenea măsură, chiar

dacă mai puțin gravă,pentru buna desfășurare a procesului penal,iar în cazul

particular al măsurii obligării de a nu părăsi țara,că sunt

întrunite implicit condițiile prevăzute de lege

pentru luarea acestei

măsuri.

Cu alte cuvinte înlocuind măsura arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,instanța constată că ea este

necesară pentru a asigura buna desfășurare în continuare a procesului penal (art.

136 alin. (1) C. proc. pen.) și există probe sau indicii temeinice că

inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art. 145 alin. (1) C.

proc. pen.), fără însă a (mai) fi incident și vreunul dintre cazurile prev.

de art. 148 C. proc. pen (în particular, cel de

la lit. f) care să justifice măsura arestării

preventive.

Din încheierea recurată rezultă însă că

.înlocuind măsura

arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța

de fond a

reținut,dimpotrivă,că nu există probe care să contureze previzibilitatea unei

conduite conjugate și negative a inculpaților îndreptată împotriva bunei desfășurări

a procesului penal.

Tot astfel din considerentele încheierii

recurate, rezultă că în opinia instanței de fond natura și gravitatea

acuzațiilor penale aduse inculpaților nu au caracter dovedit, făcându-se

confuzie între probarea acuzațiilor și demonstrarea gravității acestora (prin

raportare la faptele imputate inculpaților, la modalitatea în care se presupune

că ar fi fost comise), aceasta din urmă nefiind de natură a aduce atingere

prezumției de nevinovăție de care inculpații se bucură până la soluționarea

definitivă a cauzei.

Or, acuzațiile aduse inculpaților(contrabandă

săvârșită în

condițiile unui grup

infracțional organizat),circumstanțele în care se

reține că ar fi fost

comise infracțiunile (fiind vorba despre o activitate de mare anvergură,

presupus desfășurată de 13

inculpați,între

care se regăsesc 2 agenți ai poliției de frontieră și un

ofițer de

poliție,persoane chemate să apere și să aplice legea), valoarea bunurilor ce au

făcut obiectul contrabandei (țigări de peste 2 milioane de euro), justifică

aprecierea că și la acest moment persistă pericolul pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

Pe de altă parte,prin lăsarea în

libertate a inculpaților s-ar încuraja posibile conduite infracționale de același

gen ale altor

persoane. În condițiile în

care activitățile de contrabanda în zona de

frontieră cu Ucraina nu

reprezintă un fenomen izolat,fiind de presupus că acestea vor lua amploare în

condițiile economice și financiare dificile din România de astăzi.

În ce privește durata arestării preventive, Curtea

constată că inculpații sunt privați de libertate de circa 1 an și trei luni, perioadă

de timp rezonabilă, ținând seama de stadiul cercetărilor prin raportare la

obiectul și complexitatea cauzei.

În concluzie Înalta Curte apreciază că

și la acest moment subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive,iar acestea impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților, sens în

care recursul Parchetului

va fi admis. Încheierea casată în ce privește

înlocuirea măsurii

arestării preventive a

inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi

țara și rejudecând

conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va înlătura această

dispoziție și va menține starea de arest a

inculpaților,

în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.

Onorariile apărătorilor din oficiu pentru

inculpați se vor avansa din fondul M.J., iar onorariul interpretului de limbă

maghiară se va plăti din fondul I.C.C.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării

recursului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea

împotriva încheierii din 31 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe intimații inculpați M.V., D.F., F.l., C.M.S.,

H.G.S., Ș.E.T., H.A.l., K.R. și M.S.

Casează încheierea atacată, numai cu privire la

dispoziția referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a

inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziție pe care o

înlătură.

În baza art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (3) din C.

proc. pen., menține, ca legală și temeinică, măsura

arestării

preventive a inculpaților M.V., D.

F., F.l.,

H.A.l., S.E.T.,

C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S.

Menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru intimații

inculpați M.V. și C.M.S.,

în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru intimații inculpați D.F., F.l., H.G.S.,

S.E.T., H.A.l., K.R. și M.

S., în sumă de câte 25 lei, se vor

plăti din fondul M.J.

Onorariul interpretului de limba maghiară

desemnat pentru intimata inculpată S.E.T. se va plăti din fondul Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 iunie 2010.