ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2010

HOTĂRÂRE
15.01.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2010, a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1), cu referire la art. 145

1

D.F.,

F.I.

K.R.,  și M.S.

În baza art. 145

1

, cu referire la art. 145 alin. (1)

1

- să nu depășească limita teritorială a României decât cu aprobarea instanței;

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte sunt chemați, sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

În baza art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

2

- să nu se aproprie unul de celălalt și nici de martorii din prezenta cauză menționați în rechizitoriu, respective, C.C.N., S.C.M., P.A.G., C.D.M. și A.D.V. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

- să nu se ocupe de comerțul cu țigări;

A fost atrasă atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor care le revin se va lua, din nou, fața de aceștia, măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a apreciat că, întrucât s-a început deja cercetarea judecătorească, procedându-se la ascultarea detaliată a inculpaților, celelalte activități de judecată ce urmează a fi efectuate nu sunt împiedicate de lăsarea inculpaților în libertate. S-a mai arătat că natura și gravitatea acuzațiilor, aduse inculpaților prin rechizitoriu, nu au caracter dovedit, că, nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite conjugate și negative a inculpaților, îndreptate împotriva bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât din actele cauzei nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților ar produce o perturbare esențială și substanțială a ordinii publice și nici gradul de previzibilitate și probabilitate a perturbărilor.

Împotriva acestei Încheieri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, pentru motivele expuse pe larg în conținutul părții introductive, casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților în baza art. 300

2

și 160

b

Recursul este fondat pentru considerentele care vor arăta în continuare.

Potrivit art. 300

2

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, verificându –se actele și lucrările de la dosar, se constată că prin Încheierea nr. 1 din 24 martie 2009 instanța a dispus arestarea preventivă a inculpaților, apreciindu-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților „ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor – perioada lungă de timp în care se reține că s-ar fi desfășurat activitatea, cantitatea deosebit de mare de țigări de contrabandă, amploarea operațiunilor privind activitatea de contrabandă exercitată de inculpați, numărul mare de persoane implicate printre care se numără și polițiști de frontieră; s-a mai apreciat că pericolul social rezultă și din amploarea pe care au luat-o astfel de operațiuni de contrabandă în zonă, existând o percepție la nivelul opiniei publice, în sensul că este cunoscut faptul că în mod frecvent se practică activități de contrabandă pe linia de frontieră respectivă.

Curtea constată că încheierea atacată, este netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Astfel, aprecierile  instanței de fond în sensul că s-a procedat deja la audierea inculpaților, „că celelalte acte de judecată ce urmează a fi efectuate nu sunt împiedicate de prezența inculpaților în stare de libertate”, că nu s-ar produce o perturbare esențială și substanțială a ordinii publice și nici gradul de previzibilitate și probabilitate a perturbărilor nu sunt fondate.

Totodată Înalta Curte apreciază că, chiar dacă inculpații care au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriu în stare de arest preventiv, au fost audiați, nu s-au schimbat  temeiurile care a determinat arestarea lor preventivă; astfel, față de natura și amploarea infracțiunilor comise, ca și față de atragerea în componența grupului – prin corupție - a unor cadre din poliția de frontieră, se impune pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru a înlătura orice suspiciuni cu privire la influențarea în vreun mod a aflării adevărului în cazul menținerea stării de arest a inculpaților.

Pentru aceste considerente urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., să se caseze în parte, încheierea atacată și să se înlăture aplicarea art. 139 alin. (1) și art. 145

1

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., să fie menținută măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009.

Casează, în parte, încheierea atacată și înlătură aplicarea art. 139 alin. (1) și art. 145

1

Conform art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați F.I., C.M.S., Ș.E.T., H.A.I. și M.S., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limbă maghiară pentru intimații inculpați F.I. și Ș.E.T. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-03
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1747/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind investită cu sol
ÎCCJ 2010-07-14
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2716/2010
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 5 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, printre alte măsuri, în baza
ÎCCJ 2011-01-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 19/2011
. (3) 5 C. proc. pen. raportat la art.136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara față de următorii inculpați: T.D., B.V., P.
ÎCCJ 2010-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1345/2010
Asupra cauzei penale de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din Camera de Consiliu din 10 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a
ÎCCJ 2010-08-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2953/2010
Asupra recursurilor penale de față constată: Prin încheierea din 17 august 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, a fost menținută starea de arest a inculpaților M.V., D
Sursă