ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1747/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., aflați în stare de arest, respectiv B.P., B.V., G.C.V., B.Z., cercetați în stare de libertate, trimiși în judecată sub aspectul comiterii unor infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 270 - 274 din Legea nr. 86/2006 a dispus, printre altele: În baza art. 160 b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R.

și M.S. cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, iar în baza art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) 1 C. proc. pen., a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara au următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a României decât cu aprobarea instanței; - să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (2) C. proc.

pen., a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să respecte și următoarele obligații: - să nu se apropie unul de celălalt și nici de martorii din prezenta cauză menționați în rechizitoriu, respectiv C.C.N., S.C.M., P.A.G., C.D.M. și A.D.V. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; - să nu se ocupe de comerțul cu țigări. În baza art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. În baza art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unui exemplar al prezentei hotărâri către următoarele instituții: I.P.J.

Satu Mare, Jandarmeria Satu Mare, Poliția Comunitară Porumbești, Halmeu, Turulung, Viile Satu Mare și Satu Mare, Posturile de poliție ale comunelor în care își au domiciliul inculpații, Serviciul Public Comunitar de emitere și eliberare a pașapoartelor simple românești Satu Mare și Poliția de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării obligațiilor ce le revin inculpaților, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea pașapoartelor sau să ridice provizoriu pașapoartele pe durata măsurii. În considerentele acestei hotărâri, instanța, făcând o evaluare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, a apreciat că acestea au fost corect reținute cu ocazia arestării preventive, dar că au survenit modificări.

Astfel, s-a constatat că urmărirea penală a fost finalizată, iar instanța a fost sesizată prin rechizitoriu. Mai mult, în cauză s-a început cercetarea judecătorească, procedându-se la ascultarea detaliată a inculpaților din prezenta cauză, au fost audiați aproape toți martorii propuși de acuzare (cu excepția martorului A.D.V.) urmând ca la termenul viitor să fie audiat acesta, precum și martorii propuși în apărare de inculpatul H.G.S., iar celelalte acte de judecată ce urmează a fi efectuate nu sunt împiedicate de prezența inculpaților în libertate.

Pe de altă parte s-a apreciat că natura și gravitatea acuzațiilor penale aduse inculpaților prin rechizitoriu, nu au caracter dovedit, ca urmare a incidenței prezumției de nevinovăție, precum și faptul că reacția publică față de aceștia a putut justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și menținerea acesteia o anumită perioadă de timp (un an de zile) însă, la prezentul termen, acest motiv nu mai poate fi considerat relevant și suficient, întrucât nu mai este bazat pe fapte dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaților ar determina o tulburare reală a ordinii publice, făcându-se trimitere la cauza Litellier contra Franței, Hotărârea C.E.D.O.

din 26 iulie 1991. Curtea de la Strasbourg a subliniat că existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite nu justifică, în sine, o detenție îndelungată (cauza Tomasi contra Franței, 1992). De asemenea, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite conjugate și negative a inculpaților îndreptate împotriva bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât din actele cauzei nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților ar produce o perturbare esențială și substanțială a ordinii publice și nici gradul de previzibilitate și probabilitate a perturbărilor.

În acest context instanța de fond a concluzionat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat.

Motivând dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, instanța a argumentat că, ținandu-se seama de principiile penale ale gradualității măsurilor preventive și ale subsidiarității acestora, principii reflectate din ce în ce mai consistent în practica instanțelor, pentru a oferi o garanție suplimentară asupra bunei desfășurări a procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive și pasive în raport de ceilalți participanți în procesul penal și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune intenții ale inculpaților privind conduita viitoare, se impune ca restrângerea dreptului fundamental la libertate al inculpaților să fie realizat printr-o altă măsură cu un grad de ingerință mai scăzut, respectiv asupra dreptului la libera circulație, dispunându-se față de aceștia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea pentru considerente de netemeinicie a hotărârii atacate, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul aflat la filele 21-25 din dosarul de recurs. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 3 mai 2010, reprezentantul parchetului a susținut oral motivele de recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii. Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de casare dezvoltate în scris și susținute oral de reprezentantul parchetului, concluziilor apărătorilor recurenților inculpați, precum și susținerilor intimaților inculpați, a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpații M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., este fondat, pentru considerentele se se vor arăta în continuare: Prin rechizitoriul întocmit la data de 14 mai 2009 în Dosarul nr. 42/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I.

și Ș.E.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.M.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., H.G.S., K.R. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților B.P. și B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped.

de art. 7 din Legea 39/2003 și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., G.C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.Z.

pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, grupul infracțional coordonat de inculpatul M.V., din care făceau parte inculpații D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T., H.G.S., K.R., G.C. și M.S., fiecare cu atribuții prestabilite, în baza aceleași rezoluții infracționale, a introdus în țară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cantitatea de 1.194.340 pachete de țigări, valoarea acestora fiind, conform raportului de constatare, de 1.552.453 euro.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori sub nr. 611/35/2009. În ceea ce privește măsurile preventive dispuse față de inculpați, se constată că prin Ordonanțele emise în cauză la 24 martie 2009, inculpații M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S. au fost reținuți preventiv pe o durată de 24 ore, iar la data de 24 martie 2009 au fost prezentați Curții de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 329/35/P/2009, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R., M.S. și G.C., reținându-se că sunt cercetați pentru constituire, respectiv aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, precum și pentru contrabandă calificată, respectiv complicitate la contrabandă calificată.

Au fost reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpații ar fi comis faptele reținute în sarcina lor, precum și faptul că infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică. Recursurile declarate de inculpați împotriva acestei încheieri au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr. 1294 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 329/35/2009.

Prin încheierea penală nr. 2 din 17 aprilie 2009 s-a dispus admiterea propunerii D.N.A. de prelungire a măsurii arestării preventive pentru intervalul de timp cuprins între 21 aprilie - 20 mai 2009. După înregistrarea dosarului la 15 mai 2009, prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300 C. proc. pen., s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., menținându-se măsura. Procedând în conformitate cu dispozițiile art. 160 b C. proc. pen., instanța a verificat periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, menținând de fiecare dată această măsură.

Prin încheierile din 15 februarie 2010 și 22 martie 2010 ale Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțate în Dosarul nr. 611/35/2009 instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituind în sarcina inculpaților mai multe obligații cărora ar urma să li se supună. încheierile au fost atacate cu recurs, calea de atac promovată de D.N.A., fiind admisă. Ulterior, prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 611/35/2009, care face obiectul analizei în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituindu-se în sarcina inculpaților mai multe obligații cărora ar urma să li se supună. Încheierea atacată este netemeinică și nelegală, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea și susținute de reprezentantul parchetului dovedindu-se a fi întemeiate. art. 23 din Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive.

Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale. Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Conform dreptului intern, respectiv dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b iar potrivit art. 160 b procedură penală.

„(1) În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. (2)Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. (3)Cănd instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător." Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpații M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., în conformitate cu dispozițiile legale mai sus evocate, prima instanța, în mod netemeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., prin raportare la art. 143 și art. alin. (10) C. proc. pen., s-au modificat, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În cauză, se constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (volumele IV-X dosar urmărire penală), procesele-verbale de percheziție, declarațiile inculpaților, declarațile martorilor, raportul de constatare întocmit de specialistul vamal din cadrul D.N.A.

- Serviciul Teritorial Oradea, declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați până în prezent în cadrul cercetării judecătorești, rezultă, în esență, că în cursul anului 2008, inculpatul M.V. a inițiat și coordonat un grup infracțional organizat, care acționa pe raza județului Satu Mare, cu precădere în zona de frontieră cu Ucraina, pe raza localităților Porumbești și Halmeu, având ca scop săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina, pentru a obține în mod direct un beneficiu financiar. Din grup făceau parte D.F., F.I., B.P., B.V., H.A.I. și Ș.T., aceștia având rolul de a introduce în țară țigări prin contrabandă, de la linia de frontieră româno-ucraineană, unde erau aduse de cetățeni ucraineni, respectiv de a le transporta și depozita în diverse locuri din zona Halmeu - Porumbești.

De aici, ulterior, țigările erau transportate fie de către B.Z., fie de către C.M. în alte locuri (depozite) din județul Satu Mare, acestea fiind pe urmă încărcate în mijloace mari de transport (tiruri, autocamioane) de către cumpărători, în vederea vânzării acestora fie în alte județe din țară, fie, cu precădere, în alte state U.E. Grupul infracțional era sprijinit de H.G.S., K.R. și G.C., toți agenți de poliție de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, care, cu intenție își încalcau atribuțiile de serviciu, oferind cu regularitate liderului grupului, M.V., sau altor membri ai grupării, contra cost, informații despre securizarea liniei de frontieră și despre dispozitivul de pază.

Acești agenți ai poliției de frontieră asigurau protecția activității grupului, precum și suportul informațional legat de modul de organizare și desfășurare a pazei frontierei de stat, prin furnizarea de informații membrilor grupării infracționale în legătură cu zilele, orele și locurile de la frontieră prin care se puteau introduce prin contrabandă în România țigări din Ucraina, fără nici un fel de riscuri. La acest grup infracțional a aderat și oferit sprijin concret și M.S. - subinspector în cadrul I.J.P. Satu Mare, coordonator al Compartimentului Urmăriți, afin (cumnat) al liderului M.V. care, cunoscând proveniența ilicită a țigărilor, s-a implicat în transportarea și plasarea nor cantități de țigări către diverși cumpărători.

De asemenea, acesta a transport sume importante în lei și valută, pentru M.V., pentru plata furnizorilor de țigări din Ucraina. În cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave sau aderare și sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup infracțional, prev. și ped.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată (și complicitate la această infracțiune), prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen.

noțiunii „public ” în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea ce vizează autoritățile publice, instituțile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și calitatea în care inculpații au săvârșit-o. Prin noțiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod. Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O.

în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp.

în circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputand fî menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza Letellier vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi vs. Franța din 27 august 1992). Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracțiuni de corupție - constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave și contrabandă calificată, la care au participat trei subofițeri din cadrul I.J.P.F.

Satu Mare și un ofițer din cadrul I.J.P. Satu Mare.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor -perioada lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, cantitatea deosebit de mare de țigări de contrabandă, amploarea operațiunilor privind activitatea de contrabandă exercitată de inculpați, numărul mare de persoane implicate, printre care se numără și polițiști de frontieră, al căror rol era acela de a da informații contracost cu privire la securizarea liniei de frontieră, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de comitere - prin antrenarea unui ofițer de poliție angajat în folosul statului, care ar trebui să vegheze la respectarea ordinii și combaterea oricăror manifestări antisociale, precum și a trei agenți ai poliției de frontieră, care aveau obligația directă de a supraveghea frontiera de stat, în scopul împiedicării și combaterii contrabandei.

Pericolul social rezultă și din amploarea pe care au luat-o astfel de operațiuni de contrabandă în zonă, existând o percepție la nivelul opiniei publice în sensul că, este cunoscut faptul că în mod frecvent se practică activități de contrabandă pe linia de frontieră respectivă. În plus, dat fiind faptul că toți inculpații sunt bănuiți de săvârșirea acelorași infracțiuni, cu nuanțe doar în ceea ce privește forma de participare, motivarea existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate este comună, aserțiunile apărătorilor intimaților inculpați cu privire la acest aspect fiind neîntemeiate.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Serviciul Teritorial Oradea, va casa, în parte, încheierea din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, numai în ceea ce privește dispoziția instanței de înlocuire, în baza art. 160 b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. va menține starea de arest a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., înlăturând din încheierea recurată aplicarea dispozițiilor art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) 1 , art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) 2 și art. 145 alin. (2) 2 C. proc.

pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor obligații de către inculpații mai sus menționați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpații M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S. Casează în parte încheierea atacată numai în ceea ce privește dispoziția instanței de înlocuire, în baza art. 160 b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. menține starea de arest a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S. Înlătură din încheierea recurată aplicarea dispozițiilor art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) 1 , art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) 2 și art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor obligații de către inculpații mai sus menționați. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate. Sumele de câte 100 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., K.R. și M.S., se vor plăti din fondul M.J.L.C. Suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.A.I.

până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C. Onorariul interpretului de limba maghiară pentru inculpata Ș.E.T. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2010.