ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1747/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1747/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

fiind investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații M.V., D.F., F.I.,

C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., aflați în stare de arest,

respectiv B.P., B.V., G.C.V., B.Z., cercetați în stare de libertate, trimiși în

judecată sub aspectul comiterii unor infracțiuni prevăzute și pedepsite de art.

7 din Legea nr. 39/2003 și art. 270 - 274 din Legea nr. 86/2006 a dispus,

printre altele:

În baza art. 160

b

cu referire

la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a

inculpaților

M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R.

și M.S. cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței,

iar în baza art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a

nu părăsi țara au următoarele obligații:

- să nu depășească limita teritorială a

României decât cu aprobarea instanței;

- să se prezinte la instanță ori de câte

ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de

instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție,

sau ori de câte ori este chemat;

-

să

nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

-

să

nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145

1

cu referire

la art. 145 alin. (2) C. proc. pen., a impus inculpaților ca pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara să respecte și următoarele obligații:

- să nu se apropie unul de celălalt și

nici de martorii din prezenta cauză menționați în rechizitoriu, respectiv C.C.N.,

S.C.M., P.A.G., C.D.M. și A.D.V. și să nu comunice cu aceștia direct sau

indirect;

- să nu se ocupe de comerțul cu țigări.

În baza art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că în caz de încălcare cu

rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de aceștia

măsura arestării preventive.

În baza art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unui exemplar al prezentei hotărâri către

următoarele instituții: I.P.J. Satu Mare, Jandarmeria Satu Mare, Poliția

Comunitară Porumbești, Halmeu, Turulung, Viile Satu Mare și Satu Mare,

Posturile de poliție ale comunelor în care își au domiciliul inculpații,

Serviciul Public Comunitar de emitere și eliberare a pașapoartelor simple

românești Satu Mare și Poliția de Frontieră Română, în vederea asigurării

respectării obligațiilor ce le revin inculpaților, urmând ca organele în drept

să refuze eliberarea pașapoartelor sau să ridice provizoriu pașapoartele pe

durata măsurii.

În considerentele acestei hotărâri,

instanța, făcând o evaluare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii

preventive împotriva inculpaților, a apreciat că acestea au fost corect

reținute cu ocazia arestării preventive, dar că au survenit modificări.

Astfel, s-a constatat că urmărirea

penală a fost finalizată, iar instanța a fost sesizată prin rechizitoriu. Mai

mult, în cauză s-a început cercetarea judecătorească, procedându-se la

ascultarea detaliată a inculpaților din prezenta cauză, au fost audiați aproape

toți martorii propuși de acuzare (cu excepția martorului A.D.V.) urmând ca la

termenul viitor să fie audiat acesta, precum și martorii

propuși în

apărare de inculpatul H.G.S., iar celelalte acte de judecată ce urmează a fi

efectuate nu sunt împiedicate de prezența inculpaților în libertate.

Pe de altă parte s-a apreciat că natura

și gravitatea acuzațiilor penale aduse inculpaților prin rechizitoriu, nu au

caracter dovedit, ca urmare a incidenței prezumției de nevinovăție, precum și

faptul că reacția publică față de aceștia a putut justifica luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților și menținerea acesteia o anumită perioadă

de timp (un an de zile) însă, la prezentul termen, acest motiv nu mai poate fi

considerat relevant și suficient, întrucât nu mai este bazat pe fapte dovedite

de natură să demonstreze că eliberarea inculpaților ar determina o tulburare

reală a ordinii publice, făcându-se trimitere la cauza Litellier contra

Franței, Hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991. Curtea de la Strasbourg a

subliniat că existența și persistența unor indicii serioase cu privire la

vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite nu

justifică, în sine, o detenție îndelungată (cauza Tomasi contra Franței, 1992).

De asemenea, instanța de fond a apreciat

că în prezenta cauză nu există probe care să contureze previzibilitatea unei

conduite conjugate și negative a inculpaților îndreptate împotriva bunei desfășurări

a procesului penal, cu atât mai mult cu cât din actele cauzei nu rezultă că

lăsarea în libertate a inculpaților ar produce o perturbare esențială și

substanțială a ordinii publice și nici gradul de previzibilitate și

probabilitate a perturbărilor.

În acest context instanța de fond a

concluzionat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive s-au modificat.

Motivând dispoziția de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără

încuviințarea instanței, instanța a argumentat că, ținandu-se seama de

principiile penale ale gradualității măsurilor preventive și ale

subsidiarității acestora, principii reflectate din ce în ce mai consistent în

practica instanțelor, pentru a oferi o garanție suplimentară asupra bunei

desfășurări a procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei

conduite pozitive și pasive în raport de ceilalți participanți în procesul

penal și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune

intenții ale inculpaților privind conduita viitoare, se impune ca restrângerea

dreptului fundamental la libertate al inculpaților să fie realizat printr-o

altă măsură cu un grad de ingerință mai scăzut, respectiv asupra dreptului la

libera circulație, dispunându-se față de aceștia măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri, în termenul

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea pentru considerente de netemeinicie

a hotărârii atacate, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul aflat la

filele 21-25 din dosarul de recurs.

La termenul acordat pentru soluționarea

recursului, 3 mai 2010, reprezentantul parchetului a susținut oral motivele de

recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul declarat, potrivit

motivelor de casare dezvoltate în scris și susținute oral de reprezentantul

parchetului, concluziilor apărătorilor recurenților inculpați, precum și susținerilor

intimaților inculpați, a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din

oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată

că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 26

aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpații M.V., D.F., F.I.,

C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S., este fondat, pentru

considerentele se se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul întocmit la data de

14 mai 2009 în Dosarul nr. 42/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.V., D.F.,

F.I., H.A.I. și Ș.E.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui

grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și

ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată, prevăzută și

pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.M.S. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în

scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003

și complicitate la contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C.

pen. raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., H.G.S., K.R. și M.S.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire sub orice formă a

unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave,

prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă

calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 rap.

la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților B.P. și B.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în

scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea

39/2003

și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art.

274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., G.C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și

sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în scopul

săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003

și complicitate la contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 26 C.

pen. raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum și punerea în mișcare

a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.Z. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în

scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003

și contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274

din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în

perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, grupul infracțional coordonat de

inculpatul M.V., din care făceau parte inculpații D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T.,

H.G.S., K.R., G.C. și M.S., fiecare cu atribuții prestabilite, în baza aceleași

rezoluții infracționale, a introdus în țară, din Ucraina, prin alte locuri

decât cele stabilite pentru controlul vamal, cantitatea de 1.194.340 pachete de

țigări, valoarea acestora fiind, conform raportului de constatare, de 1.552.453

euro.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori sub nr. 611/35/2009.

În ceea ce privește măsurile preventive

dispuse față de inculpați, se constată că prin Ordonanțele emise în cauză la 24

martie 2009, inculpații M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și

M.S. au fost reținuți preventiv pe o durată de 24 ore, iar la data de 24 martie

2009 au fost prezentați Curții de Apel Oradea, cu propunere de arestare

preventivă.

Prin încheierea nr. 1 din 24 martie

2009, pronunțată în Dosarul nr. 329/35/P/2009, Curtea de Apel Oradea a dispus

arestarea preventivă a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S.,

K.R., M.S. și G.C., reținându-se că sunt cercetați pentru constituire,

respectiv aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional

organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, precum și pentru

contrabandă calificată, respectiv complicitate la contrabandă calificată.

Au fost reținute ca temeiuri ale

arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se

că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpații ar fi

comis faptele reținute în sarcina lor, precum și faptul că infracțiunile pentru

care aceștia sunt cercetați sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a

faptelor, modalitatea de comitere a acestora și sentimentul acut de

insecuritate socială și dezaprobare publică.

Recursurile declarate de inculpați

împotriva acestei încheieri au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr.

1294 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală în Dosarul nr. 329/35/2009.

Prin încheierea penală nr. 2 din 17

aprilie 2009 s-a dispus admiterea propunerii D.N.A. de prelungire a măsurii

arestării preventive pentru intervalul de timp cuprins între 21 aprilie - 20

mai 2009.

După înregistrarea dosarului la 15 mai

2009, prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300

C. proc. pen., s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării

preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R.

și M.S., menținându-se măsura.

Procedând în conformitate cu

dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen., instanța a verificat periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, menținând de

fiecare dată această măsură.

Prin încheierile din 15 februarie 2010

și 22 martie 2010 ale Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțate în Dosarul nr. 611/35/2009 instanța de fond a dispus înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,

instituind în sarcina inculpaților mai multe obligații cărora ar urma să li se

supună. încheierile au fost atacate cu recurs, calea de atac promovată de D.N.A.,

fiind admisă.

Ulterior, prin încheierea din 26 aprilie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. 611/35/2009, care face obiectul analizei în recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul

Teritorial Oradea, s-a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituindu-se în sarcina inculpaților

mai multe obligații cărora ar urma să li se supună.

Încheierea atacată este netemeinică și

nelegală, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea și susținute de reprezentantul

parchetului dovedindu-se a fi întemeiate. art. 23 din Constituție garantează libertatea

individuală și siguranța persoanei.

Din dispozițiile art. 23 din Constituție

rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu

reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este

rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme

garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură

care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul

dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție

conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare,

separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care

protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu dispozițiile art. 5

paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană

poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea

aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției

obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Conform dreptului intern, respectiv

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. "în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

iar potrivit art. 160

b

procedură

penală.

„(1) În cursul judecății, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

(2)Dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3)Cănd instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate fi

atacată cu recurs, prevederile art. 160

a

alin. (2) aplicându-se în

mod corespunzător."

Pe de altă parte, conform art.

139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă

măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii.

Procedând la verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpații

M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., în conformitate

cu dispozițiile legale mai sus evocate, prima instanța, în mod netemeinic, a

apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., prin raportare la art. 143 și art. alin. (10) C. proc. pen.,

s-au modificat, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestări preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

Pornind de la temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.V., D.F.,

F.I., H.A.I., Ș.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., se reține că potrivit art. 148

alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a

inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se

referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există indicii,

obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor

legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli

legitime că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

Astfel, din analiza coroborată a

mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței

de judecată până în prezent, respectiv procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice (volumele IV-X dosar urmărire penală), procesele-verbale

de percheziție, declarațiile inculpaților, declarațile martorilor, raportul de

constatare întocmit de specialistul vamal din cadrul D.N.A. - Serviciul

Teritorial Oradea, declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați până în

prezent în cadrul cercetării judecătorești, rezultă, în esență, că în cursul

anului 2008, inculpatul M.V. a inițiat și coordonat un grup infracțional

organizat, care acționa pe raza județului Satu Mare, cu precădere în zona de

frontieră cu Ucraina, pe raza localităților Porumbești și Halmeu, având ca scop

săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina, pentru

a obține în mod direct un beneficiu financiar.

Din grup făceau parte D.F., F.I., B.P.,

B.V., H.A.I. și Ș.T., aceștia având rolul de a introduce în țară țigări prin

contrabandă, de la linia de frontieră româno-ucraineană, unde erau aduse de

cetățeni ucraineni, respectiv de a le transporta și depozita în diverse locuri

din zona Halmeu - Porumbești.

De aici, ulterior, țigările erau

transportate fie de către B.Z., fie de către C.M. în alte locuri (depozite) din

județul Satu Mare, acestea fiind pe urmă încărcate în mijloace mari de

transport (tiruri, autocamioane) de către cumpărători, în vederea vânzării

acestora fie în alte județe din țară, fie, cu precădere, în alte state U.E.

Grupul infracțional era sprijinit de H.G.S.,

K.R. și G.C., toți agenți de poliție de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu

Mare, care, cu intenție își încalcau atribuțiile de serviciu, oferind cu

regularitate liderului grupului, M.V., sau altor membri ai grupării, contra

cost, informații despre securizarea liniei de frontieră și despre dispozitivul

de pază. Acești agenți ai poliției de frontieră asigurau protecția activității

grupului, precum și suportul informațional legat de modul de organizare și

desfășurare a pazei frontierei de stat, prin furnizarea de informații membrilor

grupării infracționale în legătură cu zilele, orele și locurile de la frontieră

prin care se puteau introduce prin contrabandă în România țigări din Ucraina,

fără nici un fel de riscuri.

La acest grup infracțional a

aderat și oferit sprijin concret și M.S. - subinspector în cadrul I.J.P. Satu

Mare, coordonator al Compartimentului Urmăriți, afin (cumnat) al liderului M.V.

care, cunoscând proveniența ilicită a țigărilor, s-a implicat în transportarea

și plasarea nor cantități de țigări către diverși cumpărători. De asemenea,

acesta a transport sume importante în lei și valută, pentru M.V., pentru plata

furnizorilor de țigări din Ucraina.

În cauză, există, așadar, motive

plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se rețin în

sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza

actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două

cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în

raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților de constituirea unui grup

infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave sau aderare și

sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup infracțional, prev. și ped. de

art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată (și complicitate la

această infracțiune), prevăzută și pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din

Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului

relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe

din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148

lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în

speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen. noțiunii „public

”

în sensul că prin ordine publică

se înțelege tot ceea ce vizează autoritățile publice, instituțile publice,

autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148

lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și

împrejurările în care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și calitatea în

care inculpații au săvârșit-o.

Prin noțiunea de probă, la care face

referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în

sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă parte, din

perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. în materie, termenul și caracterul

rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in

concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul

autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată

doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul

dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare

caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaște

de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin

reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni, ace stea pot să provoace o

tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru

un anumit timp. în circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi

avută în vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul

intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste

elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca

eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă

dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputand fî

menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza Letellier

vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi vs. Franța din 27 august 1992).

Or, în raport de probatoriul administrat

până în acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor

fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracțiuni de corupție -

constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de

infracțiuni grave și contrabandă calificată, la care au participat trei

subofițeri din cadrul I.J.P.F. Satu Mare și un ofițer din cadrul I.J.P. Satu

Mare.

Evaluând pericolul concret pentru

ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Înalta

Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a

faptelor -perioada lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat

activitatea, cantitatea deosebit de mare de țigări de contrabandă, amploarea

operațiunilor privind activitatea de contrabandă exercitată de inculpați,

numărul mare de persoane implicate, printre care se numără și polițiști de

frontieră, al căror rol era acela de a da informații contracost cu privire la

securizarea liniei de frontieră, fapt care sporește gradul de pericol social al

faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de comitere - prin

antrenarea unui ofițer de poliție angajat în folosul statului, care ar trebui

să vegheze la respectarea ordinii și combaterea oricăror manifestări

antisociale, precum și a trei agenți ai poliției de frontieră, care aveau

obligația directă de a supraveghea frontiera de stat, în scopul împiedicării și

combaterii contrabandei. Pericolul social rezultă și din amploarea pe care au

luat-o astfel de operațiuni de contrabandă în zonă, existând o percepție la

nivelul opiniei publice în sensul că, este cunoscut faptul că în mod frecvent

se practică activități de contrabandă pe linia de frontieră respectivă.

În plus, dat fiind faptul că toți

inculpații sunt bănuiți de săvârșirea acelorași infracțiuni, cu nuanțe doar în

ceea ce privește forma de participare, motivarea existenței pericolului pentru

ordinea publică prin punerea lor în libertate este comună, aserțiunile

apărătorilor intimaților inculpați cu privire la acest aspect fiind

neîntemeiate.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor

de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de

fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea

unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției,

iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății

ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot

persista în sfidarea legii.

În consecință, Înalta Curte constată că nu

s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării

preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial

Oradea, va casa, în parte, încheierea din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009,

numai în ceea ce privește dispoziția instanței de înlocuire, în baza art. 160

b

cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive

a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S.,

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. va menține

starea de arest a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I.,

K.R. și M.S., înlăturând din încheierea recurată aplicarea dispozițiilor art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

1

, art. 145

1

cu referire

la art. 145 alin. (1)

2

și art. 145 alin. (2)

2

C. proc.

pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor obligații de către

inculpații mai sus menționați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial

Oradea împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 611/35/2009,

privind pe inculpații M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și

M.S.

Casează în parte încheierea atacată

numai în ceea ce privește dispoziția instanței de înlocuire, în baza art. 160

b

cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive

a inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S.,

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține starea de arest a

inculpaților M.V., D.F., F.l., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., H.A.I., K.R. și M.S.

Înlătură din încheierea recurată

aplicarea dispozițiilor art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

1

,

art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

2

și art. 145 alin.

(2)

2

C. proc. pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor

obligații de către inculpații mai sus menționați.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii recurate.

Sumele de câte 100 lei

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații

inculpați M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.G.S., Ș.E.T., K.R. și M.S., se vor plăti

din fondul M.J.L.C.

Suma de 25 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.A.I. până la prezentarea

apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limba

maghiară pentru inculpata Ș.E.T. se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai

2010.