ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 19/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 19/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față ;

Examinând actele dosarului constată

următoarele :

Prin decizia penală nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5970/30/2010, a

admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva

încheierii penale de ședință din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș în

dosarul nr. 5970/30/2010, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen.

A fost casată încheierea penală

recurată și, rejudecând cauza, Curtea în conformitate cu art. 300

2

C.

proc. pen. raportat la prevederile art. 160

b

C. proc. pen. a

menținut starea de arest preventiv a inculpaților T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M.,

V.R.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G. și R.B.D., pe o perioadă de 60 zile,

stabilind, în conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen. în sensul

rămânerii cheltuielilor judiciare în recurs în sarcina statului și dispunând plata

din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș a sumei de 100 lei

pentru apărarea din oficiu efectuată inculpatei V.R.M.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut următoarele :

Prin încheierea de ședință din 20

decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5970/30/2010, în

baza art. 139 alin. (1) și alin. (3)

5

C. proc. pen. raportat la

art.136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 145

1

alin. (1) C.

proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi țara față de următorii inculpați: T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M., V.R.M.,

B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G., R.B.D.

În baza art. 145

1

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen. pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpații au fost obligați să

respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală

sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se

prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar

care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul

de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145

1

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)

2

lit. c) C. proc.

pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost

obligați să respecte următoarele obligații: să nu se apropie de persoanele

vătămate, de ceilalți inculpați trimiși în judecată, de martori, și să nu

comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 145

1

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen. a

fost atrasă atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a

măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura

arestării preventive.

În baza art. 145

1

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen. la

data rămânerii definitive a prezentei încheieri, câte o copie certificată de pe

încheiere se va comunica inculpaților, secției de poliție în a cărei rază

teritorială locuiesc aceștia, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor

competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor

instituții, în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin.

Au fost respinse, ca nefondate,

cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații: C.,

R., T.

Au fost respinse, ca nefondate,

cererile de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

localitatea formulate de inculpații: D., R., P.

A fost respinsă, ca rămasă fără

obiect, cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul D.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul, în privința stării de arest preventiv, a reținut că elementele care

au justificat până în prezent privarea de libertate a celor 11 inculpați,

elemente care rezultă explicit sau implicit din motivarea hotărârilor de

arestare, prelungire și menținere, sunt următoarele: numărul mare de persoane

suspectate ca fiind implicate în activități de înșelare și prejudiciere a unor

societăți comerciale; numărul mare de fapte de care sunt acuzați inculpații;

numărul mare al persoanelor prejudiciate; valoarea ridicată a prejudiciului

estimat de organele de urmărire penală; perioada relativ îndelungată de timp în

care se presupune că ar fi acționat inculpații; dificultatea în stabilirea

completă a situației de fapt, determinată de numărul mare de persoane care

trebuie audiate.

Toate aceste elemente au o trăsătură

comună, și anume că se mențin nemodificate până la soluționarea definitivă a

procesului penal, în sensul că au existat la începerea urmăririi penale, la

punerea în mișcare a acțiunii penale, în momentul trimiterii în judecată și vor

exista atât la judecata în prima instanță cât și cu ocazia soluționării căilor

de atac.

În consecință, dacă numai aceste

elemente trebuie avute în vedere la verificarea stării de arest, o analiză

periodică, astfel cum impune art. 300

2

C. proc. pen., ar fi lipsită

de sens întrucât elementele care justifică privarea de libertate ar exista pe

tot parcursul procesului penal, iar soluția care s-ar impune ar fi menținerea

arestului până la rezolvarea definitivă a cauzei, soluție care ar contrazice în

mod evident concepția actuală a codului de procedură penală și a constituției.

În faza de urmărire penală privarea

de libertate a inculpaților era justificată pe ideea de asigurare a bunei

desfășurări a procesului penal [art. 136 alin. (1) teza I C. proc. pen.], și

anume de a permite organelor de cercetare să identifice participanții,

persoanele vătămate, martorii, să cunoască întreaga dimensiune a activității

potențial ilicite, astfel încât cercetarea să se desfășoare în mod complet și

cu celeritate.

În acest scop fiecare dintre cei 11

inculpați a fost privat de libertate în cursul urmăririi penale: B. și V. la data

de 30 martie 2010 (încheierea 51/CC din 30 martie 2010 a Tribunalului Timiș –

dosar nr. 2371/30/2010); T. B., P., D., M., C. la data de 25 februarie 2010

(încheierea nr. 31/CC din 25 februarie 2010 a Tribunalului Timiș – dosar nr. 1327/30/2010);

B. și R. la data de 10 mai 2010 (încheierea nr. 77/CC din 10 mai 2010 a

Tribunalului Timiș – dosar nr. 3566/30/2010); B. la data de 15 aprilie 2010

(încheierea nr. 61/CC din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș – dosar nr. 2746/30/2010).

S-a observat că majoritatea

inculpaților au fost privați de libertate încă din cursul lunii februarie 2010,

iar până în prezent organele de urmărire penală au efectuat cercetările

considerate necesare, inculpații fiind trimiși în judecată la data de 16 iulie 2010.

În cursul judecății au fost audiați

toți cei 11 inculpați arestați și mai urmează a fi audiate aproximativ 100 de

persoane, situație în care se poate estima că cercetarea judecătorească va dura

timp îndelungat.

Elementele menționate în primul

paragraf, care au motivat arestarea în faza de urmărire penală, nu pot

justifica și în prezent menținerea stării de arest deoarece privarea de

libertate pe motivul exclusiv că trebuie finalizată cercetarea judecătorească

ar transforma prevenția într-o executare anticipată a pedepsei. Pe de altă

parte, examinându-se conduita personală a fiecăruia dintre cei 11 inculpați (cu

excepția inculpaților D., P., B. și B., ceilalți nu au antecedente penale) nu

se poate trage concluzia în prezent că cercetarea acestora în stare de

libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică.

Un alt argument îl constituie și

faptul că inculpații P., M., S., față de care parchetul a formulat capete de

acuzare la fel de grave, au fost trimiși în judecată și sunt cercetați în

prezent în stare de libertate, diferența de tratament între aceștia și restul

inculpaților neavând o justificare rațională în acest moment.

În final trebuie menționată și

împrejurarea că inculpații nu sunt acuzați de acțiuni violente, care să

genereze panică, neliniște, insecuritate în rândul cetățenilor și al opiniei

publice, ci de acțiuni având drept scop inducerea în eroare a unor societăți

comerciale.

Pentru aceste motive, tribunalul a

apreciat că în acest moment al procesului penal elementele avute în vedere la

arestarea, prelungirea și menținerea stării de arest a celor 11 inculpați s-au

modificat, situație în care se impune înlocuirea stării de arest preventiv cu o

măsură preventivă neprivativă de libertate, și anume obligarea de a nu părăsi

țara.

Împotriva acestei încheieri penale a

declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, criticând-o

pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit măsura arestării preventive a

inculpaților a fost înlocuită cu obligarea acestora de a nu părăsi țara,

nemodificându-se temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Recursul declarat de procuror este

fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi admis.

Din considerentele încheierii penale

recurate, rezultă că „ în privința stării de arest preventiv, instanța reține

că elemente care rezultă explicit sau implicit din motivarea hotărârilor de

arestare, prelungire și menținere, sunt următoarele: numărul mare de persoane

suspectate ca fiind implicate în activități de înșelare și prejudiciere a unor

societăți comerciale; numărul mare de fapte de care sunt acuzați inculpații;

numărul mare al persoanelor prejudiciate; valoarea ridicată a prejudiciului

estimat de organele de urmărire penală; perioada relativ îndelungată de timp în

care se presupune că ar fi acționat inculpații; dificultatea în stabilirea

completă a situației de fapt, determinată de numărul mare de persoane care

trebuie audiate”, însă încheierea penală recurată nu conține argumente care au

determinat judecătorului convingerea că aceste motive – avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive sau la prelungirea duratei acestei, s-au

modificat.

Faptul că „inculpații – exceptându-i

pe inculpații D., P., B. și B. – nu au antecedente penale” precum și că „inculpații

P., M., S. față de care parchetul a formulat capete de acuzare la fel de grave

au fost trimiși în judecată și sunt cercetați în prezent în stare de libertate,

diferențe tratament între aceștia și restul inculpaților, neavând o justificare

rațională în acest moment”, nu constituie motiv de înlocuire a măsurii

arestării preventive; lipsa ori existența antecedentelor penale, nu justifică

reluarea sau luarea măsurii arestării preventive, nefiind prevăzute ca temei al

arestării preventive de „ lege lata” , iar cercetarea în stare de libertate a

altor inculpați nu constituie nici ea motive de înlocuire a măsurii arestării

preventive, instanța de judecată nefiind abilitată să se refere la alte cauze,

decât la cea cu soluționarea căreia a fost sesizată.

Așa fiind, instanța de judecată avea

obligația să analizeze dacă așa cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C.

proc. pen. (potrivit cărora, „măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă

măsură preventivă; când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

acestei măsuri”) temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive s-au modificat sau nu.

Inculpații au fost arestați în temeiul

prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora măsura arestării

preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede detențiunea pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Infracțiunile reținute în seama

inculpaților sunt pedepsite cu închisoare în cuantum mai mare de 4 ani, astfel

că prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., este

îndeplinită.

Cu privire la cea de a doua condiție

prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., la urmărirea penală s-a reținut că

participarea inculpaților la constituirea grupării infracționale s-a soldat cu

inducerea în eroare a mai multor persoane fizice și juridice, ceea ce a

constituit infracțiunea premisă a săvârșirii ulterior a infracțiunilor de fals

în înscrisuri, folosirea de identitate falsă, spălare de bani, iar

circumstanțele constituirii grupării infracționale, modul de operare (modus

operandi), consecințele materiale create persoanelor fizice și juridice,

dovedesc împreună pericolul pe care-l prezintă pentru ordinea publică, lăsarea

în libertate.

Actuala criză economico – financiară

– mondială, efectele acesteia pot fi amplificate prin infracțiunea de

înșelăciune astfel că, lăsarea în libertate a inculpaților poate fi receptată

de societate ca o încurajare a infracțiunilor, ca un pericol iminent pentru

membrii societății, care pot deveni victime ale acestor fapte antisociale.

Așa cum a statuat prin jurisprudența

sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului la aprecierea limitelor detenției

preventive – trebuie să fie luate în considerare circumstanțele concrete ale

fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu

privire la un interes public real, fără a fi adusă atingere prezumției de

nevinovăție, care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a

judecării în stare de libertate.

În cauzele Lettelier contra Franței,

Borgan și Muray contra Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

admis posibilitatea detenției preventive a persoanei, pentru protejarea ordinii

publice de reacția particulară a opiniei publice.

În cauză, interesul public de

menținere a măsurii arestării preventive primează interesului particular al

inculpaților, de a fi cercetați în stare de libertate, astfel că fiind îndeplinită

și cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., privind

pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a

inculpaților, în temeiul prevederilor art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. a fost admis recursul declarat de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – DIICOT – Serviciul

Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale de ședință din 20 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5970/30/2010, casată încheierea

penală recurată și rejudecând cauza, în temeiul prevăzut de art. 300

2

C. proc. pen. raportat la prevederile art. 160

b

C. proc. pen. a fost

menținută măsura arestării preventive a inculpaților T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M.,

V.R.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G., R.B.D., pe o perioadă de 60 de zile.

Împotriva acestei decizii penale au

formulat, în termen legal, recurs inculpații T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.F.V.,

B.P., D.I.G. și R.B.D.

Reprezentantul Ministerului Public a

invocat excepția inadmisibilității recursurilor formulate în cauză împotriva

unei decizii definitive.

Înalta Curte examinând decizia

recurată în raport cu prevederile art. 385

1

C. proc. pen. constată

că recursurile formulate sunt inadmisibile.

În adevăr, în materia măsurilor

preventive, încheierea dată în prima instanță și în apel prin care se dispune

luarea unei măsuri penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a

măsurii preventive, precum și încheierea prin care se dispune menținerea

arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs, conform prevederilor

art. 140

3

și art. 141 C. proc. pen.

În cauza de față, împotriva

încheierii de ședință, din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în

dosarul nr. 5970/30/2010, prin care se dispusese înlocuirea măsurii arestării

preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara a declarat

recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara iar Curtea de Apel Timișoara

– Secția penală, prin decizia penală nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 a admis

recursul procedând la casarea încheierii recurate și, în rejudecare, la

menținerea arestării preventive a celor 11 inculpați conform art. 300

2

- art. 160

b

C. proc. pen.

În atare împrejurări, decizia

instanței de recurs este definitivă, iar recursurile formulate de inculpați

împotriva acesteia, inadmisibile.

În virtutea considerentelor expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibile, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile formulate de

inculpații T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G. și R.B.D. împotriva

deciziei penale nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare

în favoarea statului, incluzând și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu

ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații

T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.V.F., B.P., D.I.G. și R.B.D. împotriva

deciziei penale nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

ianuarie 2011.