ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 984/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 9 martie 2009, reclamanții I.E. și I.S.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a solicitat să se

constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererile de

redobândire a cetățeniei române, obligarea acestuia să procedeze

la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

precum și obligarea la plata daunelor morale de 1000 lei.

În motivare, reclamanții au

arătat că a formulat inițial, în anul 2005, cerere de

redobândire a cetățeniei române și au revenit cu aceeași

solicitare către pârât la data de 19 noiembrie 2008, respectiv la 21

ianuarie 2009 însă nici până la acest moment nu a primit vreun

răspuns.

Tăcerea pârâtului este de

natură a-i vătăma pe reclamanți, fapt ce impune, în opinia

acestuia, obligarea Ministerului Justiției să procedeze la

analizarea/ avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române de

îndată.

În privința capătului de cerere

având ca obiect plata daunelor morale, reclamanții au învederat instanței

că tergiversarea soluționării cererii acestora a fost de

natură a-i leza demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale

și constituționale o perioadă îndelungată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1974 din 12 mai 2009 a anulat ca netimbrat capătul de

cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.

A admis acțiunea principală

formulată de I.E. și I.S. și a obligat pârâtul să analizeze

și să soluționeze cererea reclamanților de redobândire a

cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Reclamanții I.E. și I.S., s-au

adresat încă din anul 2005, revenind ulterior la data de 19 noiembrie 2008

și 21 ianuarie 2009 Direcției Cetățenie din cadrul M.J.L.C.

(actualmente M.J.) cu o cerere prin care solicitau să le fie

analizată cererea pentru redobândirea cetățeniei române.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 21/1991,

cererea de acordare după caz, de redobândire a cetățeniei

române, se formulează în limba română, se adresează Comisiei

pentru Cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic

justificate, prin mandatar sau procură specială autentică, la

sediul Ministerului Justiției – Direcția Cetățenie și

este însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor

prevăzute de lege.

Deși legea cetățeniei nu

prevede un termen în care pârâtul să analizeze cererile formulate pentru

redobândirea cetățeniei, a apreciat prima instanță,

termenul de 4 ani are drept consecință imposibilitatea

reclamanților de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1990.

Cât privește capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale, reclamanții nu au

achitat plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, deși

și s-a pus în vedere prin apărător această obligație.

Împotriva hotărârii astfel pronunțate,

a formulat recurs Ministerul Justiției criticând-o ca nelegală

și netemeinică.

Recurentul a susținut, în

esență, următoarele:

soluționat cauza fără a da posibilitatea părții de a

se apăra.

Astfel, deși Ministerul

Justiției a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii

apărării, instanța de fond a respins cererea și nici nu a

procedat la amânarea pronunțării deciziei, așa cum prevăd

dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ.

obiectul prezentei cauze au fost examinate și soluționate pozitiv în

ședința Comisiei pentru Cetățenie din data de 29 aprilie 2009.

Astfel că, dacă prima

instanță ar fi acordat termenul solicitat, autoritatea ar fi putut

face dovada că acțiunea a rămas fără obiect.

Neprocedând astfel, prima

instanță a pricinuit autorității o vătămare ce nu

poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii

pronunțate în acest caz.

În fine, recurentul-pârât a solicitat

admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul

respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după

cum se va arăta în continuare.

Relativ la primul motiv de recurs care

vizează respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de

Ministerul Justiției:

Potrivit dispozițiilor art. 156

„instanța va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare,

temeinic motivată. Când instanța refuză amânarea judecății

pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în

vederea depunerii de concluzii scrise.

În cererea formulată privind acordarea

unui nou termen de judecată, motivele menționate de Ministerul

Justiției se referă la faptul că au fost solicitate relații

Direcției pentru Cetățenie care sunt necesare formulării

apărării.

Analizând actele și lucrările

dosarului, rezultă că la data de 2 martie 2009 reclamanții I.E.

și I.S., au solicitat redobândirea cetățeniei române.

Cererea acestora a fost repartizată

în sistem aleatoriu și a primit termen de judecată la data de 12 mai

2010, iar citațiile pentru Ministerul Justiției au fost emise la 24

aprilie 2010 și primite de această parte la data de 27 aprilie 2010.

De la această dată și

până la termenul de judecată stabilit, autoritatea pârâtă a avut

suficient timp să-și pregătească apărarea dacă

depunea în termen util diligențele necesare.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că în mod corect prima instanță a procedat la

respingerea cererii de amânare și soluționare a cauzei la termenul de

judecată stabilit.

În ceea ce privește invocarea

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecințele

producerii unei vătămări autorității pârâte, Curtea

constată că susținerea este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 105

alin. (2) C. proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau

de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi

înlăturată de cât prin anularea lor(…)”.

Prima instanță a

soluționat cererea formulată de reclamanți și

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 2

martie 2009 prin sentința civilă nr. 1974 din 12 mai 2009.

Prin această hotărâre s-a

dispus obligarea autorității pârâte la analizarea și

soluționarea cererii reclamanților de redobândire a

cetățeniei române în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei

la data pronunțării hotărârii.

Prima instanță a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, având în vedere definirea

noțiunii de termen rezonabil în lumina dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției asupra

cetățeniei.

Împrejurarea că autoritatea

pârâtă procedase la soluționarea cererii până la data

pronunțării hotărârii, nu are relevanță asupra

soluției instanței, în condițiile în care la dosarul cauzei nu

au fost depuse înscrisurile doveditoare și nici nu s-au formulat

apărări în acest sens.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curte

mai reține că hotărârea instanței de fond nu este de

natură să vatăme autoritatea pârâtă în condițiile în

care cererea a fost soluționată în favoarea reclamanților.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva

sentinței civile nr. 1974 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.