ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta Ț.L., în contradictoriu

cu pârâtul M.J.L.C., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al

pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, să

oblige pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a

cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii și să-i plătească daune morale în valoare de 1000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că a depus cererea pentru redobândirea cetățeniei române, încă din anul

2003, iar la data de 25 mai 2009 a solicitat autorității pârâte să urgenteze

procedura de soluționare a cererii.

Reclamanta mai arată că pârâtul nu a

răspuns cererii sale de urgentare și nici nu i-a soluționat cererea de

redobândire a cetățeniei române, deși dosarul său se află „în lucru" de

peste 6 ani de zile, iar această atitudine a autorității publice reprezintă un

refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Cu privire la capătul de cerere

privind daunele morale, susține că prin atitudinea autorității de tergiversare

a soluționării cererii aceasta i-a creat un prejudiciu moral și i s-a încălcat

demnitatea umană prin faptul că a fost privată de drepturile legale și

constituționale o lungă perioadă de timp.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3.266

din 14 octombrie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei T.L., obligând

pârâtul să procedeze la analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române

într-un termen rezonabil.

De asemenea a dispus respingerea

capătului de cerere privind daunele morale și a obligat pârâtul la cheltuieli

de judecată, în cuantum de 150 lei, către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția

Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, precum și redobândirea acesteia și în raport de împrejurarea că un termen

rezonabil nu poate depăși un interval mai mare de 6 luni de la data

înregistrării cererii, Curtea constată că prin lăsarea în nelucrare a cererii

timp de 6 ani pârâtul a depășit termenul rezonabil de examinare a cererii

reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere

privind obligarea la plata unor daune morale de 1000 lei se apreciază că este

neîntemeiat, întrucât prin admiterea primului capăt de cerere și obligarea

pârâtului să soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române se

realizează o reparație îndestulătoare pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva sentinței, considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.J.L.C.

Recurentul a susținut, în esență, că

în mod cu totul eronat, instanța de fond a admis cererea reclamantei, dispunând

obligarea pârâtului la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române

în condițiile în care aceste cereri sunt supuse unei proceduri speciale

prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Referitor la dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 554/2004, dispoziții care fac referire la termenul prevăzut la art. 2

alin. (1) lit. h), urmează să se aprecieze că termenul de 30 de zile nu este

aplicabil cererilor referitoare la dobândirea sau redobândirea cetățeniei

române, Legea nr. 21/1991 stabilind o procedură specială și de asemenea

dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea,

și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de

Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul

acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice

trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri anul, 2003 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței C.E.D.O.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitărilor repetate ale intimatei-reclamante de soluționare și avizare a

cererii sale formulate în anul 2003, precum și a datei de urgentare din 25 mai 2009,

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 1000 lei, în mod corect

instanța de fond a dispus respingerea acestuia pe considerentul că soluționarea

cererii de redobândire a cetățeniei române reprezintă o reparație

îndestulătoare a prejudiciului suferit.

De altfel, volumul mare de activitate

al pârâtului care are de înregistrat și de soluționat multe astfel de cereri

poate conduce la concluzia că există un caz fortuit care l-a împiedicat pe acesta

să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege, astfel că și din acest punct

de vedere cererea reclamantei privind plata daunelor morale este neîntemeiată.

Față de cele ce preced, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârea atacată ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.J. împotriva

sentinței civile nr. 3266 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 aprilie 2010.