ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Ț.L., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, să oblige pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să-i plătească daune morale în valoare de 1000 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a depus cererea pentru redobândirea cetățeniei române, încă din anul 2003, iar la data de 25 mai 2009 a solicitat autorității pârâte să urgenteze procedura de soluționare a cererii.

Reclamanta mai arată că pârâtul nu a răspuns cererii sale de urgentare și nici nu i-a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române, deși dosarul său se află „în lucru" de peste 6 ani de zile, iar această atitudine a autorității publice reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii. Cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, susține că prin atitudinea autorității de tergiversare a soluționării cererii aceasta i-a creat un prejudiciu moral și i s-a încălcat demnitatea umană prin faptul că a fost privată de drepturile legale și constituționale o lungă perioadă de timp. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3.266 din 14 octombrie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei T.L., obligând pârâtul să procedeze la analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil.

De asemenea a dispus respingerea capătului de cerere privind daunele morale și a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată, în cuantum de 150 lei, către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia și în raport de împrejurarea că un termen rezonabil nu poate depăși un interval mai mare de 6 luni de la data înregistrării cererii, Curtea constată că prin lăsarea în nelucrare a cererii timp de 6 ani pârâtul a depășit termenul rezonabil de examinare a cererii reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata unor daune morale de 1000 lei se apreciază că este neîntemeiat, întrucât prin admiterea primului capăt de cerere și obligarea pârâtului să soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române se realizează o reparație îndestulătoare pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva sentinței, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.J.L.C. Recurentul a susținut, în esență, că în mod cu totul eronat, instanța de fond a admis cererea reclamantei, dispunând obligarea pârâtului la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române în condițiile în care aceste cereri sunt supuse unei proceduri speciale prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Referitor la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, dispoziții care fac referire la termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), urmează să se aprecieze că termenul de 30 de zile nu este aplicabil cererilor referitoare la dobândirea sau redobândirea cetățeniei române, Legea nr. 21/1991 stabilind o procedură specială și de asemenea dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”. Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri anul, 2003 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatei-reclamante de soluționare și avizare a cererii sale formulate în anul 2003, precum și a datei de urgentare din 25 mai 2009, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 1000 lei, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acestuia pe considerentul că soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române reprezintă o reparație îndestulătoare a prejudiciului suferit.

De altfel, volumul mare de activitate al pârâtului care are de înregistrat și de soluționat multe astfel de cereri poate conduce la concluzia că există un caz fortuit care l-a împiedicat pe acesta să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege, astfel că și din acest punct de vedere cererea reclamantei privind plata daunelor morale este neîntemeiată. Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinței civile nr. 3266 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.