ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5695/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia să îi analizeze cererea de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la plata unor daune morale în cuantum de 1.000 RON. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în anul 2006 s-a adresat pârâtului în vederea redobândirii cetățeniei române, conform art. 12 din Legea nr. 12/1991, ulterior solicitându-i acestuia informații cu privire la stadiul soluționării cererii sale. Reclamanta a mai arătat că, întrucât nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului, fiind depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, se impune obligarea lui în sensul solicitat în petitul cererii de chemare în judecată și la plata daunelor morale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1986 din 13 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A. și a obligat pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești să-i analizeze cerere de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că termenul de aproape 3 ani scurs de la data depunerii cererii de către reclamant, este mult prea mare pentru a putea fi apreciat ca rezonabil, în sensul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau din punct de vedere al Legii nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât aceasta a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, a susținut și faptul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în mod greșit s-a reținut că cererea reclamantei a rămas nesoluționată până la momentul introducerii acțiunii (09 martie 2009), devreme ce Direcția Cetățenie a soluționat favorabil cererea acesteia, cu trei luni înainte de introducerea acțiunii. Referitor la nesoluționarea cererii în termen de 30 de zile, recurentul a susținut că acest termen nu este aplicabil cererilor referitoare la dobândirea sau redobândirea cetățeniei române, Legea nr. 21/1991 stabilind o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Cu privire la primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează să se rețină că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a judecății formulată de pârât. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 156 C. proc. civ. instanța poate acorda un singur termen, pentru lipsă de apărare temeinic motivată.

Cum recurentul-pârât nu a făcut dovada imposibilității de prezentare și cum de la data primirii citației 27 aprilie 2009 și până la termenul de judecată 13 mai 2009 acesta a avut suficient timp pentru a-și pregăti apărarea, în mod corect instanța de fond a respins cererea acestuia, pășind la soluționarea cauzei pe fond. Referitor la motivul de recurs care privește fondul litigiului urmează să se constate că și acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente: Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opina Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor intimatului-reclamant de soluționare și avizare a cererii sale formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1986 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la cheltuieli de judecată, în sumă de 760 RON către intimata R.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.