ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5840/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2585 din 16 iunie 2009, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești și a constatat refuzul nejustificat al acestuia

din urmă de a soluționa cererea reclamantei privind redobândirea cetățeniei române,

obligându-l totodată să analizeze petiția reclamantei într-un termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Totodată, instanța de

fond a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale, ca neîntemeiat,

și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanta a depus la Comisia pentru Cetățenie, din cadrul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în anul 2005, o cerere prin

care solicita redobândirea cetățeniei române, cerere nesoluționată până la momentul

introducerii acțiunii.

S-a mai reținut că, deși

dispozițiile Legii nr. 21/1991 nu prevăd un termen în care se soluționează acest

tip de cereri, iar procesul de redobândire a cetățeniei române presupune o procedură

care se întinde în timp, termenul de 4 ani scurs de la data depunerii cererii de

către reclamantă este mult prea mare pentru a putea fi apreciat ca rezonabil în

sensul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în baza

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune admiterea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

alin. (1) pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței de fond dată cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute

sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constând în aceea

că deși a solicitat acordarea unui termen pentru a solicita relații de la direcția

de specialitate, în vederea pregătirii apărării, instanța a respins această cerere,

iar ulterior, din informațiile primite, a rezultat că cererea reclamantei a fost

soluționată pozitiv, astfel cum rezultă din adresa din 17 iunie 2009.

S-a criticat hotărârea

instanței de fond și cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată cu motivarea

că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

cererea reclamantei, în acest sens, a fost formulată oral la ultimul termen de judecată,

iar solicitarea acesteia de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată de

către recurent înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul pricinii, ceea ce impune

aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv

de recurs se constată că norma din art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu este formulată

în termenii imperativi a unei obligații a instanței de a amâna cauza când partea

pretinde că are nevoie de timp în vederea pregătirii apărării, valorificarea cererii

părții depinzând de aprecierea exclusivă a instanței ce evaluează în concret circumstanțele

formulării unei asemenea cereri.

În speță, cererea de amânare

a cauzei a fost justificate de necesitatea corespondenței cu o structură din subordine,

aflată într-o altă clădire, fără a se arăta motivul pentru care, în termenul de

o lună scurs de la data primirii citației nu s-au solicitat aceste relații.

Pe cale de consecință

nu se poate reține încălcarea de către instanță a formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al

doilea motiv de recurs, se constată că și în situația în care, potrivit adresei

Direcției Cetățenie, comunicată recurentului la data de 17 iunie 2009, cererea intimatei

a fost soluționată pozitiv, examinarea și avizarea acesteia s-a făcut la un interval

de 4 ani de la data solicitării pe cale administrativă și după ce instanța investită

cu soluționarea cauzei se pronunțase în speță.

Pe cale de consecință,

se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentului

și l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, sentința

atacată fiind legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile

nr. 2585 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2009.