ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată; Prin decizia nr. 11 din 1 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, se admite apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău și se admite acțiunea astfel cum a fost precizată, în sensul că se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 276.856,35 lei daune contractuale către reclamantă. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și solicitând, modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului și menținerii soluției instanței de fond. Recurentul a susținut greșita aplicare a art. 1144 C. civ.

privitoare la compensarea datoriilor reciproce ale părților. Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și constatând greșita aplicare a dispozițiilor legale în cauza de față, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Instanța de apel, reținând o situație de fapt inexacta si care nu are la baza probatoriul administrat in cauza, in special concluziile raportului de expertiza contabilă efectuata in speța, a dat o hotărâre cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, fiind fondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 276.856,35 ron (în urma micșorării pețitului acțiunii după ce a intervenit compensarea sumei de 212.843.642 lei), reprezentând contravaloare chirie, utilități si penalități de întârziere, datorate în baza contractului de închiriere din 19 iulie 2002 pentru ferma G.D. Instanța de fond, prin sentința civila nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, a respins în mod legal acțiunea formulată, reținând ca pârâtul nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune întrucât nu figurează ca debitor în evidenta contabilă a SC A. SA, aspect care este relevat întocmai în concluziile raportului de expertiză contabilă.

Instanța de apel însă, înlăturând nelegal concluziile raportului de expertiză, a admis apelul reclamantei-intimate și a schimbat în tot sentința apelata, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 276.856,35 ron cu titlu de daune contractuale. Practic, instanța de apel a înlăturat fără niciun temei de drept o probă științifică și, fără a administra o altă probă suplimentară în calea de atac, pe un probatoriu sărăcit al instanței de fond, admite acțiunea reclamantei. În motivarea deciziei pronunțate se reține faptul că pârâtul nu ar fi contestat aceste sume si nici cuantumul lor, si ca nu ar fi probat, cu excepția sumelor pentru care s-a admis compensarea in dosarul de faliment, că societatea reclamantă este cea care are debite neachitate față de pârât.

De asemenea, se motivează că expertiza contabilă nu poate fi reținută în speță întrucât a avut ca obiective aspecte ce ar fi trebuit să facă obiectul unei cereri reconvenționale, ce nu a fost formulată în dosar, iar neînregistrarea în contabilitate a unor debite nu are nici o relevanță pentru instanța de apel. Aceste argumente aduse de către instanța de apel sunt rezultatul unei aplicări greșite a legii. S-a probat în dosar faptul că reclamanta nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale în mod complet si la timp, nu a pus la dispoziție spațiul în mod corespunzător, iar obligațiile reclamantei au fost îndeplinite de către pârâtă. Acest lucru rezultă atât din concluziile raportului de expertiză si de asemenea, este relevanta și adresa A.V.A.B.

din 2002 când precizează lipsa posibilității societății SC A. SA în exploatarea fermei. În această situație, reclamanta nu este îndreptățită să ceară celeilalte părți sa-și îndeplinească obligațiile asumate. Potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, însa numai in situația în care el și-a executat obligația sa, devine creditor al celeilalte părți. Între părți s-au născut anumite obligații reciproce. Datoriile reciproce s-au stins prin compensare, in temeiul art. 1144 C. civ., compensație care operează în puterea legii. Cat privește cuantumul penalităților de întârziere, atâta vreme cat a intervenit compensarea, nu se mai poate pune problema calculării unor penalitatea de întârziere și pentru aceste sume, cu atât mai mult cu cat oricum acestea nu s-ar putea cere decât in condițiile in care reclamanta si-ar fi îndeplinit la timp și în mod complet toate obligațiile.

Tot legat de cuantumul penalităților de întârziere, acestea nu puteau fi calculate atâta timp cat nu s-a stabilit daca s-a achitat vreo sumă sau nu, pentru a se putea justifica calculul unor penalități de întârziere începând cu o anumita dată. Faptul ca pârâta invocat că reclamanta are datorii față de aceasta, așa cum a statuat și raportul de expertiza contabilă, nu trebuia să facă obiectul unei cereri reconvenționale pentru a fi reținut de către instanță, ci constituia un mijloc de apărare pe care instanța de apel l-a interpretat absolut eronat. De altfel, pârâta nici nu putea formula o atare cerere reconvențională deoarece ea ar fi trebuit să derive din același raport juridic contractual, conform art. 7205 C. proc.

civ. În speță, sumele pretinse de reclamată derivă dintr-un raport juridic de locațiune, în timp ce compensarea este legată de alte raporturi juridice dintre părți. Pe de altă parte, este de neconceput ca o societate care se afla în faliment sa nu aibă documente justificative ale creanțelor pretinse. Față de acest lucru, înseamnă că nu există creanța respectiva, nu poate fi probată, si mai mult, expertiza contabilă stabilește chiar că lichidatorul nu a evidențiat o asemenea creanță în scriptele societății și nici nu există documente contabile întocmite (facturi fiscale) care să ateste existența creanței. Fata de aceste motive, se impune conform art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerii ca legală a hotărârii instanței de fond.

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea intimatei reclamante la plata sumei de 2.983 lei cheltuieli de judecată către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul R.I. Modifică decizia nr. 11 din 1 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, pe care o menține. Obligă intimata - reclamantă la plata sumei de 2.983 lei cheltuieli de judecată către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 martie 2008.