ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată;

Prin decizia nr. 11 din 1 februarie 2007 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială, se admite apelul declarat de reclamanta SC A. SA

împotriva sentinței civile nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău

și se admite acțiunea astfel cum a fost precizată, în sensul că se dispune

obligarea pârâtului la plata sumei de 276.856,35 lei daune contractuale către

reclamantă.

Împotriva acestei decizii

pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și solicitând,

modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului și menținerii

soluției instanței de fond. Recurentul a susținut greșita aplicare a art. 1144 C.

civ. privitoare la compensarea datoriilor reciproce ale părților.

Intimata a depus întâmpinare

solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate și constatând greșita aplicare a dispozițiilor

legale în cauza de față, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel, reținând o

situație de fapt inexacta si care nu are la baza probatoriul administrat in

cauza, in special concluziile raportului de expertiza contabilă efectuata in

speța, a dat o hotărâre cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, fiind

fondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, intimata a solicitat

obligarea recurentului la plata sumei de 276.856,35 ron (în urma micșorării

pețitului acțiunii după ce a intervenit compensarea sumei de 212.843.642 lei),

reprezentând contravaloare chirie, utilități si penalități de întârziere, datorate

în baza contractului de închiriere din 19 iulie 2002 pentru ferma G.D.

Instanța de fond, prin

sentința civila nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, a respins

în mod legal acțiunea formulată, reținând ca pârâtul nu poate fi obligat la plata

sumelor solicitate prin acțiune întrucât nu figurează ca debitor în evidenta

contabilă a SC A. SA, aspect care este relevat întocmai în concluziile

raportului de expertiză contabilă.

Instanța de apel însă,

înlăturând nelegal concluziile raportului de expertiză, a admis apelul

reclamantei-intimate și a schimbat în tot sentința apelata, pârâtul fiind

obligat la plata sumei de 276.856,35 ron cu titlu de daune contractuale.

Practic, instanța de apel a înlăturat fără niciun temei de drept o probă

științifică și, fără a administra o altă probă suplimentară în calea de atac,

pe un probatoriu sărăcit al instanței de fond, admite acțiunea reclamantei.

În motivarea deciziei

pronunțate se reține faptul că pârâtul nu ar fi contestat aceste sume si nici

cuantumul lor, si ca nu ar fi probat, cu excepția sumelor pentru care s-a admis

compensarea in dosarul de faliment, că societatea reclamantă este cea care are

debite neachitate față de pârât. De asemenea, se motivează că expertiza

contabilă nu poate fi reținută în speță întrucât a avut ca obiective aspecte ce

ar fi trebuit să facă obiectul unei cereri reconvenționale, ce nu a fost

formulată în dosar, iar neînregistrarea în contabilitate a unor debite nu are

nici o relevanță pentru instanța de apel.

Aceste argumente aduse de

către instanța de apel sunt rezultatul unei aplicări greșite a legii.

S-a probat în dosar faptul

că reclamanta nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale în mod complet si la

timp, nu a pus la dispoziție spațiul în mod corespunzător, iar obligațiile

reclamantei au fost îndeplinite de către pârâtă. Acest lucru rezultă atât din

concluziile raportului de expertiză si de asemenea, este relevanta și adresa

A.V.A.B. din

2002 când precizează lipsa

posibilității societății SC A. SA în exploatarea fermei.

În această situație,

reclamanta nu este îndreptățită să ceară celeilalte părți sa-și îndeplinească

obligațiile asumate. Potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a

dobândi îndeplinirea exactă a obligației, însa numai in situația în care el

și-a executat obligația sa, devine creditor al celeilalte părți.

Între părți s-au născut

anumite obligații reciproce. Datoriile reciproce s-au stins prin compensare, in

temeiul art. 1144 C. civ., compensație care operează în puterea legii. Cat

privește cuantumul penalităților de întârziere, atâta vreme cat a intervenit

compensarea, nu se mai poate pune problema calculării unor penalitatea de

întârziere și pentru aceste sume, cu atât mai mult cu cat oricum acestea nu

s-ar putea cere decât in condițiile in care reclamanta si-ar fi îndeplinit la

timp și în mod complet toate obligațiile.

Tot legat de cuantumul

penalităților de întârziere, acestea nu puteau fi calculate atâta timp cat nu

s-a stabilit daca s-a achitat vreo sumă sau nu, pentru a se putea justifica

calculul unor penalități de întârziere începând cu o anumita dată.

Faptul ca pârâta invocat că

reclamanta are datorii față de aceasta, așa cum a statuat și raportul de

expertiza contabilă, nu trebuia să facă obiectul unei cereri reconvenționale

pentru a fi reținut de către instanță, ci constituia un mijloc de apărare pe

care instanța de apel l-a interpretat absolut eronat. De altfel, pârâta nici nu

putea formula o atare cerere reconvențională deoarece ea ar fi trebuit să

derive din același raport juridic contractual, conform art. 7205 C. proc. civ.

În speță, sumele pretinse de reclamată derivă dintr-un raport juridic de

locațiune, în timp ce compensarea este legată de alte raporturi juridice dintre

părți.

Pe de altă parte, este de

neconceput ca o societate care se afla în faliment sa nu aibă documente

justificative ale creanțelor pretinse. Față de acest lucru, înseamnă că nu

există creanța respectiva, nu poate fi probată, si mai mult, expertiza

contabilă stabilește chiar că lichidatorul nu a evidențiat o asemenea creanță

în scriptele societății și nici nu există documente contabile întocmite

(facturi fiscale) care să ateste existența creanței.

Fata de aceste motive, se

impune conform art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea

deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului ca nefondat și

menținerii ca legală a hotărârii instanței de fond.

Văzând dispozițiile art. 274

C. proc. civ. se va dispune obligarea intimatei reclamante la plata sumei de 2.983

lei cheltuieli de judecată către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul R.I.

Modifică decizia nr. 11 din

1 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, în sensul că

respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 794

din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, pe care o menține.

Obligă intimata - reclamantă

la plata sumei de 2.983 lei cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 19 martie 2008.