ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 38/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 15

octombrie 2003, reclamanta SC C.E. SRL București a solicitat instanței ca, în

contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL București, să oblige pârâta la plata sumei

de 318.567.736 lei din care 285.177.263 lei reprezentând contravaloarea muncii

prestate de reclamantă pe perioada anilor 2002 conform contractului și pe prima

jumătate a anului 2003 conform contractului și 33.384.483 lei reprezentând

penalități calculate conform clauzelor celor două contracte, cu cheltuieli de

judecată.

La 6 noiembrie 2003 pârâta

formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței obligarea

reclamantei-pârâte reconvenționale la plata sumei de 1.017.249.515 lei,

reprezentând prejudiciu cauzat de aceasta prin neexecutarea clauzelor

contractului de prestări de servicii din 23 ianuarie 2002, prejudiciu compus

din 398.880.847 lei reparații și 618.368.668 lei chirie, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 686 din 29

ianuarie 2004 Judecătoria sectorului 1 București admite acțiunea formulată de

reclamanta-pârâtă reconvențională, obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de

310.735.466 lei, reprezentând diferențe facturi neachitate în anii 2002 și 2003

(279.227.405 lei) și penalități pentru neachitarea la termen (31.508.061 lei),

respinge cererea reconvențională a pârâtei-reclamante ca neîntemeiată, cu

51.697.464 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei-reclamante către

reclamanta-pârâtă.

Pentru a decide astfel instanța a

reținut, în baza raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că

pârâta reclamantă datorează ca diferențe de facturi neachitate în 2002 și 2003

suma de 279.227.405 lei la care penalitățile contractuale sunt de 0,1 % pe zi

de întârziere pentru sumele neachitate în termen de 15 zile de la data facturii

dar maximum 10 %, conform art. 6 din contract, și de 0,15 % pe zi de întârziere

pentru sumele neachitate la termen, conform contractului, respectiv de

31.508.061 lei potrivit aceluiași raport de expertiză.

Mai reține instanța de fond că

pârâta reclamantă este cea care nu și-a executat obligațiile contractuale și că

aceasta nu a făcut dovada neîndeplinirii obligațiilor de mentenanță de către

reclamanta-pârâtă și nu a probat nici legătura de cauzalitate dintre

prejudiciul pretins și fapta culpabilă a reclamantei-pârâte care să fi condus între

altele, la depozitarea utilajului defect într-un spațiu pentru care s-a plătit

chirie.

Sentința instanței de fond a fost

atacată cu apel de pârâta reclamantă care a criticat-o sub aspectul respingerii

cererii reconvenționale.

Prin decizia comercială nr. 348 din

23 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială admite

excepția necompetenței materiale a judecătoriei ridicată din oficiu față de

valoarea obiectului cererii reconvenționale, admite apelul apelantei

pârâtă-reclamantă, anulează sentința atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului București, secția comercială, reținând pentru a decide

astfel că, deși judecătoria a fost legal investită cu soluționarea acțiunii

principale față de valoarea obiectului dedus judecății, prin introducerea

cererii reconvenționale, a cărei valoare depășește 1.000.000.000 lei, este

atrasă competența materială absolută a tribunalului în soluționarea cauzei,

întrucât prorogarea legală de competență, prevăzută de art. 17 C. proc. civ.,

nu poate opera cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența

materială absolută a instanțelor de judecată.

Nemulțumită de soluție,

reclamanta-pârâtă reconvențională formulează recurs solicitând, cu invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea recursului său,

recurenta reclamantă-pârâtă reconvențională, susține că cererea reconvențională

este o cerere incidentală, fără caracter accesoriu, care este deci de

competența instanței abilitate să judece cererea principală, conform art. 17 C.

proc. civ., respectiv de competența, în speță, a Judecătoriei sector 1

București ca instanță investită corect să judece cererea principală. Mai arată

recurenta că nu numai dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., raportate la art.

137 C. proc. civ. și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. sunt

norme imperative, așa cum a reținut instanța de apel, ci și normele art. 17 C.

proc. civ. invocate de recurentă au același caracter imperativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata-pârâtă reclamantă reconvențională solicită respingerea recursului,

arătând că, potrivit art. 159 C. proc. civ., necompetența este considerată de

ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt

grad, așa cum este cazul cauzei de față, astfel că decizia instanței de apel

este legală și temeinică.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins.

În mod corect a stabilit instanța de

apel că dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 2 alin. (1) lit.

a) C. proc. civ. sunt imperative, iar, așa cum prevăd și dispozițiile art. 159 pct.

3 C. proc. civ., necompetența judecătoriei investită legal cu cererea

principală de a judeca cererea reconvențională, datorită valorii de peste un

miliard a obiectului acesteia, ea fiind deci de competența tribunalului, este

de ordine publică excepția putând fi invocată și din oficiu, în orice etapă a

procesului.

Chiar dacă art. 17 C. proc. civ.

prevede că cererile accesorii și incidentele sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală, această prorogare legală de competență

nu poate opera cu încălcarea normelor ce reglementează competența materială

imperativă a instanțelor de judecată.

Astfel fiind, reținându-se că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor de procedură

evocate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, decizia recurată fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 348 din 23 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.