ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul București sub nr. 9466/2004, reclamanta SC F.T. SRL

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SA, instanța de judecată să

pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de

62.250 euro plus T.V.A. plătită pârâtei cu titlu de avans în baza unui contract

de închiriere.

În dovedirea pretențiilor deduse

judecății reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de închiriere

pentru o hală pe o perioadă de 50 de zile de la semnarea contractului, urmând

apoi ca pârâta să predea imobilul închiriat, obligație pe care pârâta nu a

îndeplinit-o, această parte refuzând a restitui însuși avansul achitat.

Tribunalul București prin sentința nr.

641 din 8 februarie 2005 a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 3.051.696.690 lei, reprezentând avans chirie și T.V.A.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că părțile au încheiat un contract de închiriere

a unui spațiu, că reclamanta a achitat pârâtei avansul convenit, însă,

contractul încheiat nu s-a derulat și spațiul nu a fost predat reclamantei.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel pârâta SC S.P. SA.

Curtea de Apel București prin

decizia nr. 574 din 28 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei și a

obligat apelanta la 95.200.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, ca fiind neîntemeiate criticile aduse sentinței

apelate.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâta SC S.P. SA București, invocând, ca temei de drept al

cererii sale, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând, în

esență, în motivarea acesteia că instanța de apel, interpretând actul juridic

dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia

și a pronunțat decizia cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a apreciat că în situația

în care se dispune restituirea unei garanții, se va proceda astfel numai dacă

obligațiile garantate au fost respectate, în caz contrar, garanția nu se va mai

restitui.

În continuare, în sprijinul

aceleiași argumentații, recurenta a arătat că, în speță, fiind în discuție un

avans pentru plata chiriei, iar contractul de închiriere fiind un contract cu

executare succesivă ce a fost reziliat, acest avans nu se restituie, în opinia

recurentei, rezilierea apare ca o sancțiune a neexecutării culpabile a

obligațiilor de către partea a cărei culpă se constată, recurenta considerând

culpa în sarcina pârâtei, pârâta care a și reziliat contractul în cauză.

Recurenta – pârâtă SC S.P. SA a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței instanței de fond cu

consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul pârâtei este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, din actele dosarului și

examinând, în ansamblu, criticile aduse deciziei pronunțată în apel de către

recurenta pârâtă, se constată că instanța de apel în motivarea soluției date a

reținut corect următoarele: în baza contractului de închiriere încheiat între

părți, locatarul, reclamanta, în speță, s-a obligat să plătească un avans în

valoare de 62.250 euro, fără T.V.A. în scopul garantării executării obligației

de plată a chiriei;

- natura juridică a avansului

achitat este de garanție a executării obligației de plată a chiriei;

- în art. 12.4 din contract se

prevedea că obligația de plată a chiriei începe cu data ocupării spațiului, dar

nu mai târziu de 31 iunie 2004 însă, la data de 31 mai 2004, pârâta notificase

reclamantei rezilierea contractului, pe cale de consecință, pârâta având

obligația de a restitui reclamantei suma de 62.250 euro, fără T.V.A. cu titlu

de garanție convenită în vederea executării obligației de plată a chiriei.

Prin urmare, instanța de apel nu a

schimbat înțelesul actului juridic dedus judecății, cum recurenta a arătat în

criticile aduse deciziei recurate și nici nu a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea greșită a legii, motivarea acesteia izvorând din interpretarea

corectă a legii părților, a contractului de închiriere în raport cu principiile

de drept și cu prevederile art. 977, art. 969 și ale art. 998 C. civ.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte, urmează, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ., să respingă recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC S.P. SA București împotriva deciziei nr. 574 din 28 iunie 2005 a Curții de

Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2006.