ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3540/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3540/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, comisia de

cercetare a averilor, prin Ordonanța nr. 1/2007 a clasat cauza având ca

obiect cererea de cercetare a averii numitului A.M., cerere formulată de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la

sesizarea numitei A.V., constatând că este justifică proveniența

bunurilor dobândite de cercetat împreună cu soția sa A.R.

Pentru a hotărî astfel, Comisia

a reținut că din probatoriile administrative în cauză a rezultat

că nu există o diferență vădită între veniturile

realizate de A.M. împreună cu familia sa (soția și fiul

său) și valoarea bunurilor dobândite în perioada supusă

controlului, cuantumul veniturilor realizate fiind în sumă de 117.220 le

iar cel al cheltuielilor efectuate în sumă de 119.700 lei, rezultând un

deficit al balanței venituri - cheltuieli în sumă de 2564 lei.

În condițiile unui deficit în

sumă de 2564 lei Comisia a considerat că nu există o

„vădită” disproporție între veniturile și cheltuielile

persoanei cercetate și întrucât nu a fost dovedit nici caracterul ilicit

al dobândirii unei cote-părți ori al unor bunuri, a constatat că

averea dobândită de persoana cercetată în perioada de

referință este justificată.

Cererea de sesizare a parchetului

formulată de A.V. a fost de asemenea respinsă, constatându-se

că, potrivit art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996, o asemenea

măsură poate fi dispusă doar în cazul în care rezultă

săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu bunurile a

căror proveniență nu se justifică fapt ce nu s-a dovedit în

cauză.

Împotriva acestei Ordonanțe a

declarat recurs A.V., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând

casarea ei cu trimitere spre rejudecare pentru completarea cercetării.

Prin decizia nr. 473 din 29 ianuarie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea secției

contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 2101 din 23 mai

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului, a

respins recursul declarat de A.V. ca tardiv formulat.

Urmare contestației în anulare

formulată de A.V., la data de 24 noiembrie 2008, în temeiul art. 318 C.

proc. civ., prin decizia nr. 984 din 20 februarie 2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a anulat decizia nr. 210 din 23 mai 2008 și a fixat termen

de judecată a recursului.

Soluția de admitere a contestației

în anulare cu consecința rejudecării recursului, s-a impus întrucât

data formulării căii de atac a fost 3 august 2007, iar nu 13 august

2007 cum din eroare a reținut instanța de recurs, fiind astfel

respectat termenul reglementat de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 115/1996.

Recurenta A.V. a criticat

Ordonanța nr. 1/2007 pronunțată de comisia de cercetare a averilor

din cadrul Curții de Apel Suceava, susținând în esență

că, Comisia nu a cercetat exhaustiv modul de dobândire a averii de

către persoanele cercetate și nu a interpretat corect probatoriul

administrat, cheltuielile uzuale ale familiei fiind mult subdimensionate iar o serie

de alte cheltuieli consistente nu au fost luate în calcul.

Recurenta, sub un al doilea aspect,

a criticat modul de rezolvare a cererii de sesizare a parchetului, aceasta

considerând că există indicii temeinice cu privire la

săvârșirea de către A.M. a unor infracțiuni, indicii

determinate de afirmațiile incomplete sau necorespunzătoare

realității făcute de către acesta în declarația de

avere, aspecte ce intră sub incidența art. 36 din Legea nr. 115/1996,

precum și de condițiile în care a achiziționat suprafața de

teren forestier, prețul declarat fiind mult inferior celui real.

Intimații A.M. și A.R. au

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 3697 din 7 iulie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.V.

împotriva Ordonanței nr. 1/2007 a Curții de Apel Suceava, comisia de

cercetare a averilor, a casat Ordonanța atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios

administrativ și fiscal.

S-a reținut în considerentele

sentinței că deși procedura de cercetare a averii s-a derulat în

baza reglementărilor cuprinse în art. 12 și 13 din Legea nr. 115/1996,

Comisia de cercetare putând administra orice mijloace de probă pentru lămurirea

cauzei, totuși probele administrate s-au mărginit doar la

identificarea veniturilor familiei intimaților, acestea fiind în sumă

de 117.220 lei, salarii sau venituri asimilate, inclusiv facilități

speciale acordate în baza raporturilor de serviciu cu D.S. Botoșani,

precum și împrumuturi bancare, iar în privința cheltuielilor familiei

persoanelor cercetate, acestea au fost lămurite numai parțial, pe

bază de înscrisuri, fiind preluate pur și simplu apărările

intimaților fără administrarea nici unui alt element probator.

A reținut Înalta Curte că

se impune clarificarea împrejurărilor în care s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 ale

B.N.P. Asociați C.A. – S.A. atât în privința raporturilor existente

între părțile contractante, dată fiind funcția publică

deținută la acea dată de intimatul A.M., a prețului real

plătit, precum și a modalității de plată

efectivă, prin prisma respectării dispozițiilor Legii nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

A mai reținut Înalta Curte

că, în raport de dezlegarea pe care instanța de trimitere o va da în

privința naturii justificate sau nejustificate a provenienței

bunurilor, se va aprecia dacă este cazul să fie sesizat parchetul competent

în condițiile art. 18 alin. (2) din aceeași lege.

Reinvestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 108

din 27 aprilie 2010, prin care a clasat cauza, constatând că

proveniența bunurilor dobândite de cercetații A.M. și A.R. este

justificată.

A constatat instanța de fond

că din calculele efectuate a rezultat că persoana cercetată

și soția acestuia au realizat venituri de 119.667 lei, cheltuielile

efectuate în aceeași perioadă fiind în sumă de 124.100 lei,

diferența în plus la capitolul cheltuieli fiind în sumă de 4433 lei.

S-a reținut că

această diferență este justificată, într-o primă

ipoteză prin veniturile realizate de către fiul cercetaților A.N.

în sumă de 3960 lei în aceeași perioadă de referință,

sau într-o a doua ipoteză, considerând că au existat patrimonii

separate, luând în considerare declarația cercetatului A.M. în sensul

că pentru achiziționarea suprafeței de pădure în

discuție ar fi primit de la tatăl și fratele său suma de

5000 euro.

Instanța de fond a apreciat ca

fiind credibile afirmațiile cercetatului în sensul că dată fiind

urgență în care s-a derulat vânzarea-cumpărarea, raportat atât

la prețul scăzut, dar și la calitatea de Director al D.S. Botoșani

a cercetatului, calitate în care a putut lua la cunoștință

despre astfel de oferte, astfel se justifică inexistența unor

înscrisuri sub semnătură privată sau autentice cu care s-ar

putea dovedi această sumă nejustificată de aproximativ 1000

euro.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cât

și A.V., ambii recurenți criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava invocă motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată

fără temei legal, instanța de fond făcând o

greșită aplicare a legii și susține, în esență,

următoarele:

- în mod greșit instanța

de fond a reținut că nu există o disproporție

vădită între veniturile realizate și cheltuielile efectuate în

perioada supusă controlului, respectiv anul 2006.

În anul 2006 cercetații A.M.

și A.R. au realizat venituri în sumă totală de 111.596,93 lei

și au efectuat cheltuieli în sumă totală de 121.464,5 lei,

rezultând o diferență la capitolul cheltuieli în sumă de 9867,57

lei din care se scade suma de 4284 lei reprezentând venituri din salariile

cercetaților pe luna ianuarie 2007, astfel că rămâne o sumă

nejustificată de 5383,57 lei, sumă pentru care instanța trebuie

să facă aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996

modificată și să dispună confiscarea.

- Sentința este nelegală

și sub aspectul greșitei soluționări din perspectiva

dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 modificată,

instanța, în situația în care constată că proveniența

bunurilor este justificată, trebuind a dispune închiderea dosarului

și nu clasarea cauzei, aceasta putând fi dispusă numai de către

comisia de cercetare a averilor prin ordonanță motivată în

conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 care

a fost abrogat prin Legea nr. 144/2007.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii

sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și confiscarea sumei de 5383,57 lei, sumă ce nu a fost

justificată de cercetați.

Recurenta A.V. critică

sentința sub următoarele aspecte:

- deși a procedat la

rejudecarea cauzei, instanța de fond nu a cercetat în mod exhaustiv modul

de dobândire a averii de către controlați și nu a interpretat

corect probatoriul ce privește acoperirea acumulărilor de venituri

licite ale cercetaților.

Astfel, susține recurenta,

cheltuielile declarate de controlați sunt mult subdimensionate și în

special cele ocazionate de nevoile uzuale ale familiei, vestimentație,

hrană, energie electrică și gaz.

Cercetații au încercat

ascunderea unor cheltuieli consistente făcute în perioada în discuție

și anume cele privind ratele plătite în cursul anului 2006 la

creditul achitat anticipat în decembrie precum și comisionul de achitare

anticipată, ratele achitate la C.A.R. în cuantum de 2211 RON; ratele

achitate în decembrie 2006 și ianuarie 2007 la cele două împrumuturi

contractate la B.C.R. în decembrie 2006; împrumutul făcut la C.A.R. în

februarie 2007 sub aspectul cuantumului corect.

- în mod nejustificat nu s-a dat

curs cererii sale de cercetare a existenței altor contracte prin care

cercetații au dobândit imobile în anul 2006 și care nu au fost

inserate în declarația de avere. Imobilele au fost dobândite în contracte

autentificate la notariatele publice din Județul Botoșani.

- instanța de fond nu a

analizat condițiile de achiziție a suprafeței de 90,4522 ha teren forestier, prețul declarat fiind mult inferior celui real și neexistând

dovezi că ar fi fost plătit în mod efectiv, în acest sens existând

neconcordanță între declarațiile cercetaților și cele

ale vânzătorului M.R.

- Sentința este nelegală,

susține recurenta și pentru faptul că instanța în mod

greșit a constatat că nu există o dispoziție

vădită între veniturile și cheltuielile cercetaților, cu toate

că există indicii temeinice privind săvârșirea de

către A.M. a unor infracțiuni.

Aceasta pentru că au fost

făcute în declarația de avere afirmații incomplete sau care nu

corespund realității, nu s-a declarat valoarea tuturor terenurilor

achiziționate ci doar a unuia dintre ele, valoarea fiind mult mai mică

decât valoarea reală de circulație, debitul care se pretinde a fi

fost raportat pentru anul 2007, 10.000 euro, reprezentând diferența de

preț pentru teren, nu a fost declarat; s-a omis declararea a numeroase

cheltuieli, printre care taxe și onorarii notariale, taxe și

comisioane bancare, etc.

Recurenta concluzionează în

sensul că instanța de fond nu a respectat la rejudecare

indicațiile menționate de către instanța de control

judiciar în decizia de casare, deoarece nu a procedat la completarea

probatorului administrat pentru a stabili cuantumul real al cheltuielilor

familiei cercetatului și nu a clarificat împrejurările în care s-a

încheiat contratul de vânzare-cumpărare nr. 6388 din 22 decembrie 2006

(preț plătit, modalitate de plată, etc.).

Recursurile sunt fondate și

urmează a fi admise, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit

considerentelor ce urmează.

Potrivit art. 315 alin. (1

2

)

C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului”.

Astfel, cum corect susține

recurenta A.V. și cum rezultă și din considerentele

sentinței atacată cu recurs, instanța de fond, procedând la

rejudecarea cauzei, nu a dat curs dispozițiilor acestui text de lege,

soluția pronunțată fiind susceptibilă de o nouă casare

cu trimitere.

Prin decizia nr. 3697/2009

pronunțată la data de 7 iulie 2009, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a dat îndrumări clare cu privire la necesitatea

completării probatoriului cu înscrisuri și martori pentru

lămurirea unor aspecte legate de identificarea veniturilor reale ale

familiei cercetaților și respectiv cheltuielile efectuate în aceeași

perioadă de referință.

Astfel, în privința

cheltuielilor uzuale ale familiei (întreținere, alimentație, pentru

nevoi socio-culturale, concediu, întreținerea fiicei studente), a

cheltuielilor făcute cu ratele achitate în anul 2006 pentru creditul B.C.R.

achitat anticipat, precum și a ratelor achitate în decembrie 2006 și

ianuarie 2007 în contul celor două noi împrumuturi contractate de

bancă, instanța de control judiciar a dat îndrumări în sensul

efectuării de probe pentru stabilirea corectă a acestor cheltuieli cu

atât mai mult cu cât cheltuielile de întreținere stabilite de către

comisia de cercetare au fost mult subdimensionate.

Cu ocazia rejudecării,

recurenta A.V. a reiterat cererea de administrare de probe pentru a se face

cercetări cu privire la încheierea unor alte contracte la B.N.P. R.A.

și B.N.P. C.A., familia cercetatului achiziționând și alte

bunuri în anul 2006, în afara celor 90 ha de pădure, cerere căreia instanța de rejudecare nu i-a dat curs.

Nu au fost clarificate de către

instanța de fond nici împrejurările în care s-a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 de B.N.R.

Asociați C.A. – S.A., în condițiile în care intimatul A.M. ocupa

funcția de director la D.S. Botoșani, a prețului real

plătit precum și a modalității în care s-a efectuat plata

și dacă a avut loc efectiv această plată, în lipsa unui

înscris doveditor.

Se impuneau aceste clarificări

cu atât mai mult cu cât calitatea părților, semnatare ale

contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 90 ha pădure, a creat suspiciuni în legătură cu corectitudinea și legalitatea

clauzelor contractuale, cumpărătorul A.M. fiind director la D.S.

Botoșani și membru în C.J. ca reprezentant al D.S. iar

vânzătorul, M.R. care la acea dată mai avea de recuperat suprafețe

de pădure, procedură în care cercetatul avea un rol hotărâtor.

Sentința instanței de

fond, dată în rejudecare, este deficitară și sub aspectul

considerentelor pe care se fundamentează, practic hotărârea fiind

nemotivată.

Judecătorul fondului nu face o

analiză concretă a veniturilor realizate de familia cercetaților

raportate la înscrisuri doveditoare precum și a cheltuielilor efectuate în

perioada supusă controlului, limitându-se a face precizarea că din

„reluarea calculelor efectuate s-a constatat o diferență de 4433 lei

între venituri și cheltuieli”, diferență pe care o consideră

justificată în urma unei analize sumare a probelor efectuate, probe

contradictorii, fapt ce a justificat în final luarea în calcul a

declarațiilor cercetatului, pe care le-a considerat credibile tocmai în

virtutea funcției pe care o avea, aceea de director al D.S. a

județului Botoșani.

Or, instanța de fond nu poate

prelua în mod mecanic, ca fiind credibile, susținerile cercetaților prin

declarațiile date, decât dacă acestea se coroborează cu probele

administrate, probe care să ducă la o verificare efectivă a

justificării bunurilor dobândite. Cu atât mai mult se impunea completarea

probatorului cu cât probele administrate erau contradictorii.

Neprocedând astfel, instanța de

fond și după rejudecare a lăsat, în cea mai mare parte, fondul

cauzei necercetat, motiv pentru care se impune o nouă casare cu trimitere

spre rejudecare conform art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, implicit

vor fi avute în vedere și motivele de nelegalitate și netemeinicie

invocate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în

sensul că în urma completării probatoriului se va analiza din nou

dacă există o disproporție vădite între veniturile

realizate și cheltuielile efectuate de către familia cercetatului, în

perioada supusă controlului, respectiv anul 2006, în funcție de

soluția pronunțată urmând a se aprecia dacă se aplică art.

18 din Legea nr. 115 din 16 octombrie 1996 modificată cu privire la

confiscare.

Instanța de fond va trebui

să țină cont de cea de-a doua critică a recurentului în

sensul nelegalității sentinței recurate sub aspectul

aplicării dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea și anume

instanța dacă constată că proveniența bunurilor este

justificată va proceda la închiderea dosarului și nu la clasarea

cauzei, aceasta putând fi dispusă prin ordonanța motivată numai

de către Comisia de cercetare a averilor.

Critica formulată de recurenta

A.V. cu privire la sesizarea parchetului competent, urmează a fi

analizată, de asemeni, de către instanța de fond în

situația în care se va constata o diferență nejustificată

între venituri și cheltuieli și numai în situația în care este întrunită

cerința art. 18 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 din 16 octombrie 1996

pentru declararea și controlul cererii demnitarilor, magistraților, a

unor persoane cu funții de conducere și de control și a

funcționarilor publici.

Cât privește cererea

formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție privind necesitatea introducerii în

cauză a citării A.N.I., Înalta Curte consideră că cererea

este neîntemeiată.

A.N.I. a fost înființată

prin Legea nr. 1447/2007 din 21 mai 2007, ulterior sesizării Comisiei de cercetare

a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sesizare ce a fost

formulată la data de 5 martie 2007 de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava în baza solicitării formulate de A.V.,

privind cercetarea averii numitului A.M., director al D.S. Botoșani.

Procedura de soluționare a

sesizării fiind declanșată anterior înființării A.N.I.,

conduce la ideea respectării procedurii prevăzută de

legislația în vigoare la momentul sesizării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A.V.

și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva

sentinței nr. 108 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 iulie 2010.