ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3540/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, comisia de cercetare a averilor, prin Ordonanța nr. 1/2007 a clasat cauza având ca obiect cererea de cercetare a averii numitului A.M., cerere formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la sesizarea numitei A.V., constatând că este justifică proveniența bunurilor dobândite de cercetat împreună cu soția sa A.R. Pentru a hotărî astfel, Comisia a reținut că din probatoriile administrative în cauză a rezultat că nu există o diferență vădită între veniturile realizate de A.M. împreună cu familia sa (soția și fiul său) și valoarea bunurilor dobândite în perioada supusă controlului, cuantumul veniturilor realizate fiind în sumă de 117.220 le iar cel al cheltuielilor efectuate în sumă de 119.700 lei, rezultând un deficit al balanței venituri - cheltuieli în sumă de 2564 lei.

În condițiile unui deficit în sumă de 2564 lei Comisia a considerat că nu există o „vădită” disproporție între veniturile și cheltuielile persoanei cercetate și întrucât nu a fost dovedit nici caracterul ilicit al dobândirii unei cote-părți ori al unor bunuri, a constatat că averea dobândită de persoana cercetată în perioada de referință este justificată. Cererea de sesizare a parchetului formulată de A.V. a fost de asemenea respinsă, constatându-se că, potrivit art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996, o asemenea măsură poate fi dispusă doar în cazul în care rezultă săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu bunurile a căror proveniență nu se justifică fapt ce nu s-a dovedit în cauză.

Împotriva acestei Ordonanțe a declarat recurs A.V., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare pentru completarea cercetării. Prin decizia nr. 473 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției contencios administrativ și fiscal. Prin decizia nr. 2101 din 23 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului, a respins recursul declarat de A.V. ca tardiv formulat. Urmare contestației în anulare formulată de A.V., la data de 24 noiembrie 2008, în temeiul art. 318 C. proc.

civ., prin decizia nr. 984 din 20 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia nr. 210 din 23 mai 2008 și a fixat termen de judecată a recursului. Soluția de admitere a contestației în anulare cu consecința rejudecării recursului, s-a impus întrucât data formulării căii de atac a fost 3 august 2007, iar nu 13 august 2007 cum din eroare a reținut instanța de recurs, fiind astfel respectat termenul reglementat de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 115/1996. Recurenta A.V. a criticat Ordonanța nr. 1/2007 pronunțată de comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava, susținând în esență că, Comisia nu a cercetat exhaustiv modul de dobândire a averii de către persoanele cercetate și nu a interpretat corect probatoriul administrat, cheltuielile uzuale ale familiei fiind mult subdimensionate iar o serie de alte cheltuieli consistente nu au fost luate în calcul.

Recurenta, sub un al doilea aspect, a criticat modul de rezolvare a cererii de sesizare a parchetului, aceasta considerând că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către A.M. a unor infracțiuni, indicii determinate de afirmațiile incomplete sau necorespunzătoare realității făcute de către acesta în declarația de avere, aspecte ce intră sub incidența art. 36 din Legea nr. 115/1996, precum și de condițiile în care a achiziționat suprafața de teren forestier, prețul declarat fiind mult inferior celui real. Intimații A.M. și A.R. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin decizia nr. 3697 din 7 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.V.

împotriva Ordonanței nr. 1/2007 a Curții de Apel Suceava, comisia de cercetare a averilor, a casat Ordonanța atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. S-a reținut în considerentele sentinței că deși procedura de cercetare a averii s-a derulat în baza reglementărilor cuprinse în art. 12 și 13 din Legea nr. 115/1996, Comisia de cercetare putând administra orice mijloace de probă pentru lămurirea cauzei, totuși probele administrate s-au mărginit doar la identificarea veniturilor familiei intimaților, acestea fiind în sumă de 117.220 lei, salarii sau venituri asimilate, inclusiv facilități speciale acordate în baza raporturilor de serviciu cu D.S.

Botoșani, precum și împrumuturi bancare, iar în privința cheltuielilor familiei persoanelor cercetate, acestea au fost lămurite numai parțial, pe bază de înscrisuri, fiind preluate pur și simplu apărările intimaților fără administrarea nici unui alt element probator. A reținut Înalta Curte că se impune clarificarea împrejurărilor în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 ale B.N.P. Asociați C.A. – S.A. atât în privința raporturilor existente între părțile contractante, dată fiind funcția publică deținută la acea dată de intimatul A.M., a prețului real plătit, precum și a modalității de plată efectivă, prin prisma respectării dispozițiilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

A mai reținut Înalta Curte că, în raport de dezlegarea pe care instanța de trimitere o va da în privința naturii justificate sau nejustificate a provenienței bunurilor, se va aprecia dacă este cazul să fie sesizat parchetul competent în condițiile art. 18 alin. (2) din aceeași lege. Reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 108 din 27 aprilie 2010, prin care a clasat cauza, constatând că proveniența bunurilor dobândite de cercetații A.M. și A.R. este justificată. A constatat instanța de fond că din calculele efectuate a rezultat că persoana cercetată și soția acestuia au realizat venituri de 119.667 lei, cheltuielile efectuate în aceeași perioadă fiind în sumă de 124.100 lei, diferența în plus la capitolul cheltuieli fiind în sumă de 4433 lei.

S-a reținut că această diferență este justificată, într-o primă ipoteză prin veniturile realizate de către fiul cercetaților A.N. în sumă de 3960 lei în aceeași perioadă de referință, sau într-o a doua ipoteză, considerând că au existat patrimonii separate, luând în considerare declarația cercetatului A.M. în sensul că pentru achiziționarea suprafeței de pădure în discuție ar fi primit de la tatăl și fratele său suma de 5000 euro. Instanța de fond a apreciat ca fiind credibile afirmațiile cercetatului în sensul că dată fiind urgență în care s-a derulat vânzarea-cumpărarea, raportat atât la prețul scăzut, dar și la calitatea de Director al D.S. Botoșani a cercetatului, calitate în care a putut lua la cunoștință despre astfel de oferte, astfel se justifică inexistența unor înscrisuri sub semnătură privată sau autentice cu care s-ar putea dovedi această sumă nejustificată de aproximativ 1000 euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cât și A.V., ambii recurenți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată fără temei legal, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii și susține, în esență, următoarele: - în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există o disproporție vădită între veniturile realizate și cheltuielile efectuate în perioada supusă controlului, respectiv anul 2006. În anul 2006 cercetații A.M. și A.R.

au realizat venituri în sumă totală de 111.596,93 lei și au efectuat cheltuieli în sumă totală de 121.464,5 lei, rezultând o diferență la capitolul cheltuieli în sumă de 9867,57 lei din care se scade suma de 4284 lei reprezentând venituri din salariile cercetaților pe luna ianuarie 2007, astfel că rămâne o sumă nejustificată de 5383,57 lei, sumă pentru care instanța trebuie să facă aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 modificată și să dispună confiscarea.

- Sentința este nelegală și sub aspectul greșitei soluționări din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 modificată, instanța, în situația în care constată că proveniența bunurilor este justificată, trebuind a dispune închiderea dosarului și nu clasarea cauzei, aceasta putând fi dispusă numai de către comisia de cercetare a averilor prin ordonanță motivată în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 care a fost abrogat prin Legea nr. 144/2007. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și confiscarea sumei de 5383,57 lei, sumă ce nu a fost justificată de cercetați.

Recurenta A.V. critică sentința sub următoarele aspecte: - deși a procedat la rejudecarea cauzei, instanța de fond nu a cercetat în mod exhaustiv modul de dobândire a averii de către controlați și nu a interpretat corect probatoriul ce privește acoperirea acumulărilor de venituri licite ale cercetaților. Astfel, susține recurenta, cheltuielile declarate de controlați sunt mult subdimensionate și în special cele ocazionate de nevoile uzuale ale familiei, vestimentație, hrană, energie electrică și gaz. Cercetații au încercat ascunderea unor cheltuieli consistente făcute în perioada în discuție și anume cele privind ratele plătite în cursul anului 2006 la creditul achitat anticipat în decembrie precum și comisionul de achitare anticipată, ratele achitate la C.A.R.

în cuantum de 2211 RON; ratele achitate în decembrie 2006 și ianuarie 2007 la cele două împrumuturi contractate la B.C.R. în decembrie 2006; împrumutul făcut la C.A.R. în februarie 2007 sub aspectul cuantumului corect. - în mod nejustificat nu s-a dat curs cererii sale de cercetare a existenței altor contracte prin care cercetații au dobândit imobile în anul 2006 și care nu au fost inserate în declarația de avere. Imobilele au fost dobândite în contracte autentificate la notariatele publice din Județul Botoșani. - instanța de fond nu a analizat condițiile de achiziție a suprafeței de 90,4522 ha teren forestier, prețul declarat fiind mult inferior celui real și neexistând dovezi că ar fi fost plătit în mod efectiv, în acest sens existând neconcordanță între declarațiile cercetaților și cele ale vânzătorului M.R.

- Sentința este nelegală, susține recurenta și pentru faptul că instanța în mod greșit a constatat că nu există o dispoziție vădită între veniturile și cheltuielile cercetaților, cu toate că există indicii temeinice privind săvârșirea de către A.M. a unor infracțiuni.

Aceasta pentru că au fost făcute în declarația de avere afirmații incomplete sau care nu corespund realității, nu s-a declarat valoarea tuturor terenurilor achiziționate ci doar a unuia dintre ele, valoarea fiind mult mai mică decât valoarea reală de circulație, debitul care se pretinde a fi fost raportat pentru anul 2007, 10.000 euro, reprezentând diferența de preț pentru teren, nu a fost declarat; s-a omis declararea a numeroase cheltuieli, printre care taxe și onorarii notariale, taxe și comisioane bancare, etc. Recurenta concluzionează în sensul că instanța de fond nu a respectat la rejudecare indicațiile menționate de către instanța de control judiciar în decizia de casare, deoarece nu a procedat la completarea probatorului administrat pentru a stabili cuantumul real al cheltuielilor familiei cercetatului și nu a clarificat împrejurările în care s-a încheiat contratul de vânzare-cumpărare nr. 6388 din 22 decembrie 2006 (preț plătit, modalitate de plată, etc.).

Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează. Potrivit art. 315 alin. (1 2 ) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Astfel, cum corect susține recurenta A.V. și cum rezultă și din considerentele sentinței atacată cu recurs, instanța de fond, procedând la rejudecarea cauzei, nu a dat curs dispozițiilor acestui text de lege, soluția pronunțată fiind susceptibilă de o nouă casare cu trimitere.

Prin decizia nr. 3697/2009 pronunțată la data de 7 iulie 2009, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat îndrumări clare cu privire la necesitatea completării probatoriului cu înscrisuri și martori pentru lămurirea unor aspecte legate de identificarea veniturilor reale ale familiei cercetaților și respectiv cheltuielile efectuate în aceeași perioadă de referință. Astfel, în privința cheltuielilor uzuale ale familiei (întreținere, alimentație, pentru nevoi socio-culturale, concediu, întreținerea fiicei studente), a cheltuielilor făcute cu ratele achitate în anul 2006 pentru creditul B.C.R.

achitat anticipat, precum și a ratelor achitate în decembrie 2006 și ianuarie 2007 în contul celor două noi împrumuturi contractate de bancă, instanța de control judiciar a dat îndrumări în sensul efectuării de probe pentru stabilirea corectă a acestor cheltuieli cu atât mai mult cu cât cheltuielile de întreținere stabilite de către comisia de cercetare au fost mult subdimensionate. Cu ocazia rejudecării, recurenta A.V. a reiterat cererea de administrare de probe pentru a se face cercetări cu privire la încheierea unor alte contracte la B.N.P. R.A. și B.N.P. C.A., familia cercetatului achiziționând și alte bunuri în anul 2006, în afara celor 90 ha de pădure, cerere căreia instanța de rejudecare nu i-a dat curs.

Nu au fost clarificate de către instanța de fond nici împrejurările în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 de B.N.R. Asociați C.A. – S.A., în condițiile în care intimatul A.M. ocupa funcția de director la D.S. Botoșani, a prețului real plătit precum și a modalității în care s-a efectuat plata și dacă a avut loc efectiv această plată, în lipsa unui înscris doveditor. Se impuneau aceste clarificări cu atât mai mult cu cât calitatea părților, semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 90 ha pădure, a creat suspiciuni în legătură cu corectitudinea și legalitatea clauzelor contractuale, cumpărătorul A.M. fiind director la D.S.

Botoșani și membru în C.J. ca reprezentant al D.S. iar vânzătorul, M.R. care la acea dată mai avea de recuperat suprafețe de pădure, procedură în care cercetatul avea un rol hotărâtor. Sentința instanței de fond, dată în rejudecare, este deficitară și sub aspectul considerentelor pe care se fundamentează, practic hotărârea fiind nemotivată. Judecătorul fondului nu face o analiză concretă a veniturilor realizate de familia cercetaților raportate la înscrisuri doveditoare precum și a cheltuielilor efectuate în perioada supusă controlului, limitându-se a face precizarea că din „reluarea calculelor efectuate s-a constatat o diferență de 4433 lei între venituri și cheltuieli”, diferență pe care o consideră justificată în urma unei analize sumare a probelor efectuate, probe contradictorii, fapt ce a justificat în final luarea în calcul a declarațiilor cercetatului, pe care le-a considerat credibile tocmai în virtutea funcției pe care o avea, aceea de director al D.S.

a județului Botoșani. Or, instanța de fond nu poate prelua în mod mecanic, ca fiind credibile, susținerile cercetaților prin declarațiile date, decât dacă acestea se coroborează cu probele administrate, probe care să ducă la o verificare efectivă a justificării bunurilor dobândite. Cu atât mai mult se impunea completarea probatorului cu cât probele administrate erau contradictorii. Neprocedând astfel, instanța de fond și după rejudecare a lăsat, în cea mai mare parte, fondul cauzei necercetat, motiv pentru care se impune o nouă casare cu trimitere spre rejudecare conform art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, implicit vor fi avute în vedere și motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în sensul că în urma completării probatoriului se va analiza din nou dacă există o disproporție vădite între veniturile realizate și cheltuielile efectuate de către familia cercetatului, în perioada supusă controlului, respectiv anul 2006, în funcție de soluția pronunțată urmând a se aprecia dacă se aplică art. 18 din Legea nr. 115 din 16 octombrie 1996 modificată cu privire la confiscare.

Instanța de fond va trebui să țină cont de cea de-a doua critică a recurentului în sensul nelegalității sentinței recurate sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea și anume instanța dacă constată că proveniența bunurilor este justificată va proceda la închiderea dosarului și nu la clasarea cauzei, aceasta putând fi dispusă prin ordonanța motivată numai de către Comisia de cercetare a averilor. Critica formulată de recurenta A.V. cu privire la sesizarea parchetului competent, urmează a fi analizată, de asemeni, de către instanța de fond în situația în care se va constata o diferență nejustificată între venituri și cheltuieli și numai în situația în care este întrunită cerința art. 18 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 din 16 octombrie 1996 pentru declararea și controlul cererii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funții de conducere și de control și a funcționarilor publici.

Cât privește cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind necesitatea introducerii în cauză a citării A.N.I., Înalta Curte consideră că cererea este neîntemeiată. A.N.I. a fost înființată prin Legea nr. 1447/2007 din 21 mai 2007, ulterior sesizării Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sesizare ce a fost formulată la data de 5 martie 2007 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în baza solicitării formulate de A.V., privind cercetarea averii numitului A.M., director al D.S. Botoșani. Procedura de soluționare a sesizării fiind declanșată anterior înființării A.N.I., conduce la ideea respectării procedurii prevăzută de legislația în vigoare la momentul sesizării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de A.V. și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinței nr. 108 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie 2010.