ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

În ciclurile

procesuale anterioare s-a reținut că la data de 2 octombrie  2001, Guvernul

României a sesizat Comisia de cercetare a averilor, constituită în baza Legii nr.

115/1996, de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu privire la S.A., care în

perioada 1996 – 2000 a îndeplinit funcția de prefect al Jud. Botoșani, iar la

eliberarea din funcție nu a depus declarația de avere, ceea ce face incident art.

6 al. 4 din actul normativ menționat.

Aceeași

Comisie a fost sesizată la data de 14 noiembrie  2001 de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 9 alin. (2) lit. a) și art. 10

din Legea nr. 115/1996, solicitându-se declanșarea procedurii de control a

averii soților S.A. și S.M.

În

motivarea actului de sesizare s-a arătat că, potrivit rechizitoriului din 12

noiembrie  2001, S.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor de luare de mită, evaziune fiscală, fals în declarații și

instigare la fals sub semnătură privată, reținându-se că în perioada

îndeplinirii funcției de prefect a dobândit bunuri ce depășesc veniturile legal

realizate, cu peste 6 miliarde lei.

Cele

două sesizări au fost conexate.

Prin

Ordonanța nr. 1 din 18 februarie 2004, Comisia de cercetare a averilor de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, a trimis cauza instanței de judecată, respectiv

Curții de Apel Suceava, reținând în motivare că, pentru perioada 1996 - 2000,

cei doi cercetați au realizat din salarii un venit de 265.082.709 lei și au

achiziționat o vilă, un apartament în Iași, peste 9 ha terenuri, mobilier, centrală termică, au avut depozite la bănci în lei și valută, au dobândit

acțiuni la societăți comerciale, rezultând o diferență între venituri și

cheltuieli de 6 miliarde lei, pe care cercetații au refuzat să o justifice,

neprezentând o dinamică a veniturilor și cheltuielilor.

Reținând

necesitatea administrării de probe complexe, care ar duce la depășirea

termenului de trei luni impus de lege pentru soluționarea sesizării, Comisia de

cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dispus trimiterea

dosarului instanței de judecată.

După

administrarea probatoriului, pe care l-a extins, pentru determinarea exactă a

situației materiale a cercetaților, la perioada 1990 - 2001, Curtea de Apel Suceava,

prin Sentința civilă nr. 4 din 23 iunie 2006, a dispus închiderea dosarului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public, prin Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, criticând-o pentru aspecte de nelegalitate și

netemeinicie.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin Decizia civilă nr. 4422 din 31 mai 2007, a admis recursul și a casat

hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, pentru suplimentarea probatoriului.

Cauza

a fost reînregistrată la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 1272.1/39/2004, iar,

prin Sentința nr. 3 din 24 februarie 2009, instanța a închis din nou dosarul,

cu motivarea că din compararea veniturilor licite obținute de pârâți în

perioada supusă controlului cu cheltuielile efectuate se conchide că nu există

nici un element de discrepanță sau element care să ateste dobândirea ilicită a

unor bunuri.

Recursurile

Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, și al

Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului au făcut obiectul Dosarului

nr. 8700/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, care, prin Decizia nr. 1124 din 1 martie 2010, a admis recursurile,

casând sentința recurată și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin

această hotărâre, instanța de recurs a reținut că nu au fost respectate

dezlegările date prin prima decizie de casare în privința necesității

suplimentării probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor,

administrării unor înscrisuri, precum și a unei expertize care să examineze

veniturile și cheltuielile aferente fiecărei subperioade. S-au dat de asemenea

indicații în privința relevanței probatorii a unor înscrisuri prezentate de intimați,

ca și a unor prezumții.

Instanța

de fond, conformându-se dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a

dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize de specialitate.

Expertul

a analizat în lucrarea efectuată, în concret, situația veniturilor și

cheltuielilor efectuate de către familia S. (cei doi cercetați și cei doi copii

ai lor care nu realizau venituri în perioadele analizate sau în una din ele),

rezultând un total al veniturilor în cuantum de 177.042,83 lei și un total al

cheltuielilor în sumă de 395.740,69 lei.

Ulterior,

prin obiecțiunile formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, admise de către instanță, s-a recalculat capitolul cheltuieli cu

privire la valoarea coșului zilnic, rezultând un total de 356.450,04 lei.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința nr. 406 din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

-

a admis sesizările formulate, în baza Legii nr. 115/1996, de Guvernul României

și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împotriva

cercetaților S.A. și S.M.,

-

a constatat că aceștia au dobândit în mod nejustificat suma de 179.407,21 lei,

-

a dispus confiscarea de la cercetați a acestei sume, actualizată cu dobânda

legală de la data sesizării instanței - 16 noiembrie 2001;

-

a obligat cercetații să achite cheltuieli de judecată către Ministerul

Justiției în sumă de 12.800 lei.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că, față de expertiza anterior

efectuată, s-a impus lămurirea mai multor aspecte:

-

Un prim aspect a vizat suma de 100.000 dolari SUA, instanța reținând că, așa

cum a constatat și Înalta Curte de Casație și Justiție în ultima decizie,

justificarea cercetatului este numai una parțială, în limita sumei de 62.000 dolari

SUA, iar pentru diferență expertul desemnat a apreciat ca valabile concluziile

instanței de fond în primul ciclu procesual, luând în calcul suma de 84.160 lei

la determinarea veniturilor.

-

Alte aspecte au vizat rulajul bancar, alte cheltuieli, plata contravalorii unor

materiale de construcții, veniturile obținute de cercetați, cheltuielile de

întreținere și alte cheltuieli ale acestora, instanța apreciind, pe baza

probatoriului administrat și a rezultatelor expertizei, cuantumul sumelor

astfel cum au fost ele evidențiate, necontestate în concret de către S.A. și S.M.

prin obiecțiunile la raportul de expertiză.

În

această privință s-a punctat în considerentele hotărârii atacate că singura

obiecție veritabilă se referă la contestarea sumelor rulate în bănci,

pretinzându-se că nu ar fi vorba despre sume diferite, ci sume rulate prin

diverse conturi și bănci. Aceste susțineri nu au fost primite de către

instanță, neexistând un fir determinabil al retragerilor, coroborate cu

depuneri, pentru a putea justifica faptul că ar fi vorba despre aceleași sume

de bani.

-

Un alt obiectiv este reprezentat de cuantumul sumelor rezultate din organizarea

nunții fiului cercetaților, instanța apreciind că s-a reținut justificat, la

capitolul cheltuieli, suma de 20.000 lei necesară pentru organizarea nunții, în

schimb, în lipsa oricărei probe valabile și în conformitate cu cutuma unui

astfel de eveniment, susținerile privind veniturile în cuantum de 60.000 lei ce

le-ar fi dobândit nu pot fi reținute (trebuie remarcat că această sumă ar fi

fost obținută la nivelul anului 2000).

-

Cât privește apartamentul și acțiunile B.R.D. achiziționate de către fiica

majoră a cercetaților, în perioada achiziționării - 28 iunie 2000, instanța a

constatat că aceasta se afla în curs de școlarizare, nefăcând dovada obținerii

în mod individual a unor venituri proprii, din orice surse.

-

Referitor la sumele rezultate din vânzarea diamantelor sau a altor pietre

prețioase provenite de la mama cercetatului, instanța a apreciat ca neserioasă

o astfel de afirmație a cercetaților S.A. și S.M.

Instanța

a reținut că, deși se susține că au fost moștenite diamante – 20, în valoare de

40.000 - 50.000 de dolari SUA, acestea nu apar în certificatul de moștenitor,

deși ar fi fost chiar în interesul cercetaților de a deține un astfel de

înscris justificativ, or, deținerea unor astfel de valori presupune existența

unor dovezi de proveniență, certificate de calitate etc.

Instanța

de fond a constatat că înscrisurile justificative lipsesc aproape cu

desăvârșire din probatoriile propuse de cercetați, fiind înlocuite doar cu

declarații de martori, sau chiar cu declarații proprii de la S.A. (apropiați ai

cercetaților, ceea ce poate sugera o atitudine subiectivă).

-

Referitor la exploatarea de către fiul cercetaților a viței de vie, instanța,

în analiza situației, a pornit de la însăși calitatea de student, apoi de

avocat a acestuia, apreciind că avocații nu pot exercita, conform Legii nr. 51/1995,

republicată în 2011, activități comerciale și că susținerile privind veniturile

încasate nu doar că nu au fost dovedite prin contracte, procese-verbale sau

alte înscrisuri, dar astfel de dovezi nu sunt detaliate nici pentru

cheltuielile pentru realizarea producției.

-

În ceea ce privește sumele pretinse a fi economii anterioare numirii în

funcție, instanța a reținut că declarația de avere nu le conține și nu s-au

depus alte înscrisuri doveditoare (certificate, dovezi de conturi și depozite,

carnete de economii etc.), astfel încât declarațiile martorilor nu pot fi

primite pentru a face probe contrarii.

S-a

mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, față de înscrisurile

doveditoare ale cheltuielilor și veniturilor, cercetații se apără cu martori și

autoincriminări, care reprezintă, oricum, abuzuri de drept, cum ar fi

modalitățile de introducere a sumelor de bani în România, venituri din chirii,

din exploatarea viței de vie și, prin urmare, instanța a apreciat că cele

reținute în suplimentul la raportul de expertiză sunt pe deplin justificate,

fiind, de altfel, apreciate ca atare și de Ministerul Public, inclusiv prin

concluziile scrise.

-

Referitor la suma de 68.160,35 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor

efectuate la imobilul proprietatea cercetaților, sumă care Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicită a fi inclusă în suma

care urmează a fi confiscată de la cercetați, instanța a apreciat că s-a produs

o confuzie, întrucât cercetații nu au achitat o atare sumă – abuzând evident de

poziția cercetatului - însă, câtă vreme nu există o obligație de plată către

creditor, confiscarea acestei sume ar reprezenta o dublă obligație pentru

același act.

Așa

fiind, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 115/1996,

Curtea a constatat că suma de 179.407,21 lei apare ca nejustificată și, conform

dispozițiilor art. 18, a dispus confiscarea de la cercetați a acestei sume.

Pe

de altă parte, Curtea a apreciat că această operațiune de confiscare a sumei,

după 12 - 16 ani de la efectuarea actelor neconforme legii, la nivelul acelor

ani, neactualizată, ar fi încurajatoare pentru cei care au efectuat atare

operațiuni, o încălcare a principiului privind repararea integrală a

prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, motiv pentru care, a dispus

actualizarea acesteia cu dobânda legală.

Instanța

a obligat cercetații, ca parte căzută în pretenții, conform dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv contravaloarea

suplimentului de expertiză efectuat de expertul P.P., sumă care a fost achitată

din fondurile Ministerului Justiției.

3.

Recursurile declarate în cauză

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cât și pârâții S.A. și S.M., fiind

inițial înregistrate la data de 6 ianuarie 2012 la secția I civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin

încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2012 Secția civilă s-a

dezînvestit în favoarea Secției contencios administrativ și fiscal, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

3.1.

Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În

esență, acest recurent critică hotărârea Curții de Apel, considerând că din

probele administrate rezultă că se impune confiscarea unei sume mai mari, respectiv

de 218.697,86 lei. În drept s-au invocat dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Structurând aspectele

invocate, Înalta Curte reține următoarele critici privind sumele reținute la capitolul

„cheltuieli”:

- nu s-a avut în

vedere contravaloarea tuturor chitanțelor și facturilor menționate în situația

întocmită în cursul urmăririi penale, privind achiziționarea de bunuri și

servicii, în total 33.032, 78 lei și 6.297 dolari SUA;

- trebuia inclusă și

suma de 15.244,10 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale de construcții

(conform celor 6 avize de expediție din anul 2000);

- a fost omisă suma

de 166.999 lei, echivalentul a 90.000 dolari SUA, care reprezintă contravaloarea

unor obligațiuni cumpărate de pârât de la B.A. SA – Sucursala Botoșani în anul 2000,

în numele fiului său S.T.

3.2. Recursul

declarat de S.A. și S.M.

La rândul lor,

persoanele cercetate au criticat hotărârea fondului în mai multe privințe,

achiesând la prima variantă expertizei P. care a relevat venituri mai mari

decât cheltuielile și, ca atare, au solicitat ca în temeiul art. 312 alin. (1) și

alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursul lor, să se modifice sentința și

să se închidă dosarul de cercetare a averii lor.

În amplul memoriu de

recurs nu sunt sistematizate criticile formulate de recurenți. Grupând aspectele

invocate prin raportare la considerentele sentinței atacate, Înalta Curte

reține că aceasta este combătută în următoarele privințe:

- sesizarea

Guvernului României este nulă în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 115/1996,

actualmente abrogat;

- expertiza a fost

dispusă din oficiu, cu încălcarea limitelor stabilite prin a doua decizie de

casare, care statuase asupra suplimentării probatoriului cu o expertiză de specialitate

„în aceleași condiții stabilite prin decizia de casare pronunțată în primul

ciclu procesual, pentru a se concluziona asupra disponibilităților de investire

în bunurile ce constituie averea părților”; nu li s-au încuviințat obiecțiunile

și li s-a respins cererea de audiere a expertului;

- expertul s-a

pronunțat asupra valorii probatorii a unor dovezi fără a avea competența necesară;

nu a luat în considerare o serie de venituri deși acestea erau dovedite;

- în mod greșit s-a

respins apărarea referitoare la sumele de bani rulate prin bănci, deși aceasta

fusese clarificată prin expertiza C.A.,

- au fost înlăturate

fără temei probele (declarațiile de martor) care lămureau situația veniturilor în

cuantum de 60.000 lei obținute de la nunta fiului ori din exploatarea de către acesta

a viței de vie, ca și proveniența fondurilor utilizate pentru dobândirea apartamentului

și acțiunilor B.R.D. de către fiica majoră; în acest context, recurenții mai combat

și extinderea cercetării averii asupra bunurilor dobândite de copiii majori ai cuplului;

- instanța de fond a ierarhizat

probele, neținând seama de declarațiile martorilor prin care au probat vânzarea

diamantelor sau a altor pietre prețioase provenite de la mama cercetatului ori

modul în care a fost administrată suma de 100.000 dolari S.U.A. a cumnatului S.L.;

- dreptul de a

confisca suma stabilită în sentință s-a prescris conform art. 138 din O.G. nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare;

- actualizarea cu

dobânda legală de la data sesizării instanței nu are suport legal.

în recurs

În termen legal au

formulat întâmpinare recurenții S.A. și S.M. și intimata A.N.I.

De asemenea,

recurenții S.A. și S.M. au depus și concluzii scrise.

În esență,

recurenții-pârâți arată în întâmpinare că prima instanță nu a putut include

sumele respective la capitolul cheltuieli, câtă vreme nu s-a dovedit că emiterea

facturilor și a avizelor de expediție a fost urmată de o plată; cât privește suma

de 166.999 lei (90.000 dolari SUA) folosită pentru achiziționarea unor

obligațiuni M.F., aceasta aparținea fiului lor, S.A. acționând pe seama acestuia.

În concluziile scrise

sunt dezvoltate criticile prezentate succint la punctul anterior, insistându-se

asupra ideii că soluția adoptată de prima instanță este în contradicție

flagrantă cu regimul juridic al prezumției dobândirii licite a averii,

consacrată în art. 44 alin. (8) din Constituție.

Odată cu

„Precizările” din data de 1 octombrie 2012, recurenții-pârâți au depus la dosarul

cauzei înscrisuri: declarații notariale ale numiților S.T.C. și S.D., precum și

comunicări de la B.R.D. și B.P. privind operațiunile bancare derulate de S.T.C.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata A.N.I. a solicitat, în principal, admiterea recursului Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, și respingerea recursului persoanelor cercetate

iar, în subsidiar, respingerea ambelor recursuri ca nefondate, cu consecința

păstrării soluției primei instanțe.

În dezvoltare,

intimata a arătat că achiesează la criticile formulate de parchet, considerând că

trebuiau incluse la „capitolul cheltuieli” toate sumele menționate în facturi și

avize de expediție, ca și suma de 90.000 dolari S.U.A. utilizată pentru

dobândirea obligațiunilor M.F.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată prin prisma tuturor criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări

și a concluziilor scrise, Înalta Curte a ajuns la concluzia că nu există motive

care să atragă modificarea ori casarea acesteia.

de drept relevante

După cum rezultă din prezentarea

rezumativă de la pct. I.1 din decizie, Comisia de cercetare a averilor de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel

Suceava, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 (în

vigoare în epoca respectivă) considerând că este îndeplinită ipoteza textului normativ,

respectiv că din probele administrate a rezultat că persoanele cercetate: S.A.

și S.M. (soți) nu au dobândit licit o parte din avere, existând un dezechilibru

între venituri și cheltuieli în intervalul ianuarie 1997 - ianuarie 2001,

perioadă în care S.A. a exercitat funcția de prefect al Jud. Botoșani.

În al treilea ciclu

procesual, după administrarea unui probatoriu amplu și complex, Curtea de Apel

Suceava, a ajuns la concluzia că suma de 179.407,21 lei apare ca nejustificată

și a dispus confiscarea conform art. 18 din același act normativ.

Această soluție este

corectă, reflectând o abordare corespunzătoare a problematicii cauzei și o

analiză echilibrată a susținerilor părților prin prisma mijloacelor de probă

existente la dosar.

După reevaluarea

tuturor dovezilor administrate pe parcursul soluționării cauzei, inclusiv a

înscrisurilor noi prezentate în recurs, Înalta Curte a ajuns la concluzia că se

impune păstrarea sentinței fondului.

Răspunzând punctual

la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

sesizarea Guvernului României

Într-adevăr,

considerentul fondului referitor la existența unei sesizări a Guvernului României,

adresate Comisiei de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 115/1996

pe lângă Curtea de Apel Suceava, este greșit.

În ciclul procesual

anterior, Guvernul însuși criticase acest aspect, arătând că adresa datată 2

octombrie 2001 reprezintă un răspuns la Adresa nr. 2760 din 21 septembrie 2001

a Procurorului general al României, nicidecum un act de sesizare (filele 11

și 15, Dosar nr. 3880/1/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală).

Cu toate acestea, înlăturarea

acestui considerent, nu poate avea ca efect reformarea sentinței întrucât

sesizarea comisiei de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava, este legală, acesta încadrându-se în sfera subiecților activi calificați

enumerați limitativ la art. 9 alin. (2) lit. a) din lege (forma de la data respectivă).

1.2. Referitor la

modul de evaluare a probatoriului administrat

În

esență, recurenții-pârâți S.A. și S.M. au criticat faptul că instanța de fond a

acordat prevalență înscrisurilor în dauna declarațiilor de martori.

În

special în privința fondului de 100.000 dolari SUA provenit de la cumnatul S.L.

și a sumelor rezultate din vinderea diamantelor și a altor pietre prețioase

moștenite din familie, recurenții consideră că procedeul instanței de fond este

nelegal, îngrădindu-le practic dreptul la apărare.

Acest

punct de vedere nu poate fi primit.

Prima

instanță nu a ierarhizat probele administrate în sensul sugerat de recurenți,

ci, cu o motivare pertinentă a înlăturat declarațiile de martor neconvingătoare

și, pe alocuri, neverosimile.

Astfel,

în privința sumei de 100.000 dolari SUA despre care s-a susținut că finul S.L.,

cetățean botswanez, i-o remisese recurentului S.A. în cursul anului 1998,

instanța de fond era datoare să respecte îndrumările din Decizia de casare nr. 1124

din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, potrivit cărora declarațiile martorilor audiați

reprezintă numai probe indirecte (martorii au relatat împrejurări cunoscute de

la persoanele cercetate, iar nu nemijlocit). Pentru clarificarea acestor situații

de fapt, instanța de control judiciar a indicat să se completeze probatoriul în

sensul de a se prezenta: „justificări cu privire la posibilitățile materiale reale

ale rudei din străinătate (…) ori vreun document vamal de introducere a

acestora (sumele de bani, n.r.) în țară”. Totodată s-a punctat împrejurarea că

suma în discuție nu s-a menționat pe parcursul soluționării procesului penal și

nici în prezenta cauză, în primul ciclu procesual. Nu în ultimul rând, în aceeași

decizie s-a mai reținut că adiționarea tuturor sumelor pretins primite în

contextul analizat se ridică la suma de 64.000 dolari SUA, iar nu 100.000 dolari

SUA cum susțin recurenții S.

Cum

la rejudecare nu s-au adus dovezi suplimentare, concluzia judecătorului fondului

este la adăpost de orice critică.

În

privința presupuselor sume obținute prin valorificarea diamantelor, moștenire

de familie, declarațiile martorilor au fost înlăturate întrucât nu se coroborau

cu nici un alt element probatoriu.

Instanța

a constatat cu temei că veniturile în discuție nu pot fi reținute, câtă vreme

pietrele prețioase nu figurează în certificatul de moștenitor eliberat după

decesul mamei recurentului-pârât, nu există nicio altă dovadă de proveniență, certificat

de calitate ori vreun act de vânzare, în pofida valorii ridicate a bunurilor.

De altfel, Înalta

Curte consideră că afirmația potrivit căreia în cursul anului 1999 S.A. ar fi realizat

operațiunea de valorificare a „pietrelor” în B. (Africa) în timpul unei misiuni

economice, obținând suma totală de „circa 23.000 dolari SUA” (potrivit

declarației notariale a fratelui S.D. atașată în recurs, fila 61) nu este verosimilă.

Nici piața pe care s-ar fi realizat tranzacția și nici modul în care s-ar fi introdus

suma primită cu titlu de preț în țară (profitându-se de avantajele deținerii

unui pașaport diplomatic) nu pot susține ideea că veniturile familiei trebuie întregite

cu valoarea în discuție.

1.2. Referitor la expertiza

administrată în cauză

Contrar susținerilor recurenților

S.A. și S.M., suplimentul de expertiză dispus din oficiu prin încheierea de la

17 septembrie 2010 nu a încălcat limitele deciziei de casare. În această

decizie, după ce s-au analizat diferitele componente ale balanței de venituri

și cheltuieli a familiei S. s-a statuat în sensul necesității unei expertize,

„în aceleași condiții stabilite prin decizia de casare pronunțată în primul

ciclu procesual, pentru a se concluziona asupra disponibilităților de investire

în bunurile ce constituie averea părților, prin raportare la sursele prezente

aferente fiecărei subperioade, excluzând la capitolul cheltuieli sumele

anterior indicate”.

Prin urmare, ideea

preluării integrale a concluziilor raportului de expertiză inițial este lipsită

de consistență, câtă vreme tocmai existența unor aspecte noi a generat

utilitatea unor lămuriri suplimentare. Totodată apare ca excesivă susținerea recurenților

Simionovici în sensul că suplimentul de expertiză contabilă reclama simple

calcule matematice, la îndemâna părților și a instanței de judecată, în

condițiile în care amploarea lucrării (filele 94 - 123 dosar fond) și

complexitatea realizării balanței venituri/cheltuieli pe subperioade demonstrează

contrariul.

Cât privește susținerea

potrivit căreia expertul și-a depășit competențele, stabilind relevanța și

pertinența anumitor mijloace de probă, Înalta Curte observă că aceasta este contrazisă

chiar de considerentele prezentate rezumativ în partea introductivă a acestei decizii

din care rezultă analiza judecătorului cauzei în această privință.

Este evident că

expertul P.P. și-a cantonat propriile constatări la considerentele deciziei

instanței de control judiciar (a și precizat acest lucru la lit. a)

„Împrejurările dispunerii suplimentului de expertiză” din raportul de expertiză

contabilă) dar aceasta nu înseamnă că s-a substituit judecătorului cauzei.

Pe de altă parte,

expertul a realizat mai multe variante de calcul, ca răspuns la obiecțiunile formulate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dar și de către persoanele

cercetate, instanța de judecată având în vedere varianta care reflectă cel mai

bine situația veniturilor și cheltuielilor dovedite iar nu prezumtive.

1.3 Referitor la

bunurile dobândite pe numele copiilor majori ai cuplului S.

Nemulțumirea recurenților-pârâți

vizează pe de o parte extinderea cercetării cu privire la averea copiilor lor

majori și, pe de altă parte, concluzia adoptată.

Din declarația dată

de S.A. (filele 201 - 204,dosar fond) rezultă că în perioada de referință

(decembrie 1996 - ianuarie 2001, fiica recurenților, devenită majoră la 22

aprilie 1999, și-a continuat studiile, absolvind facultatea în anul 2004. Așa fiind,

în lipsa unor dovezi care să demonstreze că aceasta avea alte surse de venit,

s-a stabilit în mod corect că fiica s-a aflat în întreținerea părinților în întregul

interval supus analizei.

În privința fiului,

acesta și-a terminat studiile universitare în „1996 - 1997”, potrivit aceleiași

declarații, dar a continuat să fie întreținut de părinți până la data de 17

ianuarie 1998 când și-a început activitatea profesională (avocat în Baroul

Botoșani).

Aceasta este și

limita temporală până la care expertul contabil l-a inclus pe fiu la calculul

cheltuielilor constând în „coșul zilnic” (fila 176, dosar fond).

Potrivit dispozițiilor

art. 10 teza a II- a din Legea nr. 115/1996 (forma în vigoare la data sesizării

instanței de judecată) „Sunt supuse controlului și bunurile de valoare ce fac

obiectul declarării, realizate prin persoane interpuse sau transmise cu titlu oneros

către ascendenți, descendenți, frați, surori și afinii de același grad, precum

și cele transmise cu titlu gratuit către orice persoană”.

Ca urmare, în mod

justificat prima instanță a extins verificările și în privința descendenților cercetaților,

chiar majori fiind, existând o prezumție legală relativă că fondurile cu care au

fost procurate bunurile respective aparțineau de fapt părinților lor.

Că lucrurile chiar au

stat așa rezultă cu evidență din împrejurarea că nu s-a prezentat nicio explicație

plauzibilă pentru modul în care fiica majoră a dobândit lichiditățile necesare pentru

a achiziționa în anul 2000, studentă fiind, un apartament în municipiul Iași, prețul

indicat în contractul autentic fiind de 8.000 lei dar și acțiuni în cuantum de 57.992,13

lei de la B.R.D. - Sucursala Botoșani.

Dimpotrivă, în

privința sumei de 166.999 lei – echivalentul a 90.000 dolari SUA - reprezentând

contravaloarea obligațiunilor cumpărate în anul 2000 de la Banca Agricolă SA – Sucursala

Botoșani pe numele fiului recurenților-pârâți, aceasta nu a fost reținută la

cuantumul cheltuielilor întrucât înscrisurile administrate au avut aptitudinea de

a răsturna prezumția legală.

Astfel, scrisoarea B.R.D.

– G.S.G. – Sucursala Botoșani din 11 aprilie 2012 (fila 53, Dosar 93/1/2012)

confirmă că în perioada 1998 - 2000 fiul persoanelor cercetate, devenit avocat,

a avut un rulaj de aproximativ 134.000 dolari SUA, sumă care justifică

achiziționarea obligațiunilor respective. De altfel, ulterior operațiunii în

discuție, în cursul anului 2002, suma rezultată din răscumpărarea obligațiunilor

(91.409 dolari SUA) a fost transferată în depozite la termen pe numele

aceleiași persoane, ceea ce confirmă concluzia că banii îi aparțineau.

Prin urmare, critica

formulată de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în

această privință este nefondată.

1.1. Referitor la veniturile

persoanelor cercetate

Pe lângă aspectele analizate

anterior (pct. II. 1.2) recurenții-pârâți S. au mai combătut neincluderea la

capitolul venituri a sumelor provenite de la nunta fiului, a sumelor obținute din

exploatarea viței-de-vie iar în privința depunerilor bancare au criticat

reținerea lor ca fiind cheltuieli nu și venituri.

Argumentele reiterate

în recurs nu au însă aptitudinea de a conduce la o altă concluzie.

Astfel, în ciclul

procesual anterior s-a tranșat chestiunea destinației „darului de nuntă” în

cuantum de 60.000 lei, instanța de control judiciar statuând în Decizia nr. 1124/2010

că acesta a revenit soților, fiind bun comun „atât conform tradiției, cât și conform

jurisprudenței constante în materie”, în condițiile în care „martorii audiați

nu au făcut referire la existența vreunei înțelegeri de natură să înlăture

acest caracter sau cu privire la cedarea respectivei sume în schimbul simplei

folosințe a unui apartament”.

Ca urmare, instanța

de fond era obligată conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. să-și însușească problema

de drept dezlegată.

Referitor la suma de 42.640

lei, reprezentând venituri din exploatarea suprafeței de 10 ha viță-de–vie,

proprietatea fiului recurenților-pârâți, instanța de fond a reținut lipsa

dovezilor (contracte, procese verbale de valorificare, etc.) atât în privința sumelor

încasate, cât și a cheltuielilor făcute pentru obținerea lor, precum și lipsa de

temei legal a unei astfel de pretenții.

Fără a nega

posibilitatea unei înțelegeri tată-fiu în sensul sprijinirii acestuia din urmă

în activitatea de administrare a podgoriei, în dezacord cu abordarea formalistă

potrivit căreia în lipsa încheierii unui contract de arendă între cei doi conform

Legii nr. 16/1994 trebuie ignorat orice efect al acordului părților, Înalta

Curte apreciază în echitate că aceste sume au profitat în exclusivitate fiului persoanelor

cercetate, întregind veniturile ce i-au fost recunoscute la punctul anterior și

care au servit la achiziționarea obligațiunilor în cuantum de 90.000 dolari SUA.

În fine, în privința depunerilor

bancare (obligațiuni de tezaur, certificate de depozit și conturi deschise pe

termen de 3 - 6 luni cu dobânda capitalizată) instanța de fond a preluat corect

concluziile expertului contabil care a analizat rațional aceste operațiuni,

încadrându-le la capitolul cheltuieli cu capitalul investit. Evident că în măsura

în care aceste valori au constituit surse de venituri suplimentare, prin diferențele

de curs valutar și dobânzile acordate de bănci,au fost trecute la capitolul venituri

în cadrul situațiilor întocmite pe cele trei subperioade, neputându-se reține o

abordare contradictorie a primei instanțe.

1.2. Referitor la cheltuielile

persoanelor cercetate

Pe lângă cheltuielile

făcute cu întreținerea copiilor și obligațiunile dobândite de fiu, după cum s-a

detaliat la pct. II.1.4, la acest punct vor fi examinate celelalte critici din

recursul Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

care combat neincluderea în acest capitol a contravalorii tuturor chitanțelor și

facturilor menționate în situația întocmită în cursul urmăririi penale (în

total 33.032,78 lei și 6297 dolari SUA), precum și a contravalorii celor 6

avize de expediție din anul 2000 (materiale de construcții în valoare de 15.244,10

lei).

În esență, aceeași

problematică a fost abordată și în obiecțiunile pe care reclamantul

Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, le-a

formulat la raportul de expertiză contabilă, expertul răspunzând în sensul că

nu a identificat documente care să ateste plata respectivelor sume, mai ales că

în procesul penal s-a stabilit că multe dintre înscrisurile menționate sunt false

(fictive).

Acest punct de vedere

însușit de judecătorul fondului este împărtășit și de instanța de recurs, care,

pe lângă argumentul expus mai reține și că neplata materialelor de construcții

care au servit la edificarea imobilului proprietatea familiei Simionovici este confirmată

de litigiul comercial purtat ulterior perioadei verificate (Dosar nr. 907/E/2003

Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ).

Ca

urmare, nu există temei faptic și legal pentru a considera că sumele indicate

de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au fost plătite

de persoanele cercetate în intervalul 1996 - 2001.

1.3.

Referitor la prescripție

Toate

considerațiile recurenților-pârâți privitoare la prescripție (invocă atât prescripția

dreptului la acțiune, cât și prescripția dreptului de a cere executarea silită)

sunt greșite.

Potrivit

art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă

care reprezenta dreptul comun în materie de prescripție „Prescripția începe să

curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea

silită”.

Or,

incontestabil, cererea de cercetare a averii a fost formulată în interiorul termenului

de 5 ani „de la data încheierii mandatului sau a eliberării din funcție”, după

cum dispunea art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996.

Cât

privește prescripția dreptului de a porni executarea silită a creanței bugetare

– definită ca atare de art. 31 din Lege – aceasta vizează un aspect exterior

sentinței atacate, care constituie titlu executoriu abia de la data validării sale

prin respingerea recursurilor, adică de la data de 21 martie 2013.

1.8.

Referitor la modalitatea de actualizare a sumei dobândită nejustificat

Făcând

aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, instanța de

fond a dispus confiscarea sumei de 179.407,21 lei de la persoanele cercetate.

Având în vedere

intervalul mare de timp scurs între perioada verificată și data pronunțării sentinței,

precum și notorietatea devalorizării monedei naționale, în contextul în care

valorile indicate în raportul de expertiză contabilă nu au fost actualizate,

Înalta Curte consideră echitabil procedeul judecătorului fondului de a obliga

pe pârâți și la plata dobânzii legale de la data sesizării instanței de judecată:

16 noiembrie 2001.

Faptul că actul

normativ în temeiul căruia se dispune confiscarea (Legea nr. 115/1996) nu

prevede expres posibilitatea „actualizării” sumei dobândite în mod nejustificat

nu poate fi interpretat în sensul dorit de recurenții-pârâți. Este evident că stabilind

alternativ „fie confiscarea bunurilor sau a cotei părți nejustificate, fie

plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe

bază de expertiză” (art. 18 alin. (1) din lege) legiuitorul a avut în vedere

valoarea de la momentul pronunțării sentinței, iar nu o valoare corespunzătoare

momentului în care s-au realizat veniturile și s-au făcut cheltuielile, în

speță cu mai mult de 10 ani în urmă.

Pe de altă parte,

modalitatea de actualizare aleasă reflectă echilibrul care trebuie să existe

între interesul privat al persoanelor cercetate și interesul public.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, constatând că prezumția dobândirii licite a averii instituită

prin art. 44 alin. (8) din Constituție, una din garanțiile constituționale ale dreptului

de proprietate, a fost răsturnată în privința sumei de 179.407,21 lei, în temeiul

art. 20 din Legea nr. 115/1996 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

și de S.A. și S.M., împotriva Sentinței nr. 406 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 martie 2013.