ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Comisia de cercetare a averilor constituită

pe lângă Curtea de Apel Suceava în baza Legii nr. 115/1996 a fost sesizată de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum și de Guvernul

României, solicitându-se declanșarea procedurii de control a averii soților S.A.

și M.

În actele de sesizare

a comisiei s-a arătat că, prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2001, S.A. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, evaziune

fiscală, fals în declarații și instigare la fals sub semnătură privată,

reținându-se că în perioada îndeplinirii funcției de prefect al județului

Botoșani a dobândit bunuri ce depășesc veniturile legal realizate, iar la

eliberarea din funcție nu a depus declarația de avere potrivit dispozițiilor

legii menționate.

Cele două sesizări au

fost conexate de comisie.

Prin ordonanța nr. 1

din 18 februarie 2004, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de

Apel Suceava a trimis cauza Curții de Apel Suceava, reținând că, pentru

perioada 1996-2000, cercetații au realizat din salarii un venit de 265.082.709

RON și au achiziționat importante bunuri, rezultând o diferență între venituri

și cheltuieli de 6 miliarde RON pe care au refuzat să o justifice.

Apreciind necesitatea

administrării de probe complexe, care ar fi condus la depășirea termenului de 3

luni prevăzut de lege pentru soluționarea sesizării, comisia a dispus

trimiterea dosarului în instanță care, după administrarea probatoriului pe care

l-a extins la perioada 1990-2001, prin sentința civilă nr. 4 din 23 iunie

2006,a dispus închiderea dosarului.

Instanța sesizată a

reținut că nu s-a făcut dovada dobândirii de bunuri pe căi ilicite de către

persoanele cercetate.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia civilă nr. 4422 din 31 mai 2007, a admis recursul și a

casat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În decizia de casare,

Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat completarea probatoriului prin

administrarea unei expertize care să țină seama de veniturile și cheltuielile

pârâților și ale familiei acestora și să concluzioneze asupra

disponibilităților în achiziționarea bunurilor care constituie averea

pârâților. Totodată, s-a recomandat să fie avute în vedere, ca reper în

determinarea cheltuielilor cu întreținerea familiei, normele referitoare la

coșul zilnic de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2001, cu actualizările

ulterioare, precum și suplimentarea probatoriului, prin audierea ca martori a

persoanelor cărora pârâții le-au înstrăinat bunuri în perioada supusă

cercetării.

Procedând la

rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava a suplimentat probatoriul, audiind

martori, solicitând relații de la societățile la care pârâtul a îndeplinit

funcții de membru în consiliile de administrație și verificând contractele de

vânzare-cumpărare încheiate. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize

contabile privind contabilizarea veniturilor și cheltuielilor pârâților și

concluzionarea asupra disponibilităților de învestire.

Prin sentința nr. 3

din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a dispus

închiderea dosarului având ca obiect sesizările formulate în baza Legii nr.

115/1996 de reclamanții Guvernul României și Ministerul Public, privindu-i pe

pârâții S.A. și S.M.. Prin aceeași hotărâre, reclamanții au fost obligați să

plătească pârâților suma de 15.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța fondului a împărțit perioada verificată în trei

subperioade, decembrie 1996 - iunie 1999, iulie 1999 - iulie 2000 și august

2000 - 17 ianuarie 2001, reținând următoarele:

Pentru prima

subperioadă s-a reținut la venituri suma totală de 127.840,12 RON, reprezentând

salarii (13.254,14 RON), dobândă rezultată din investiții la B.C.R. (102,44 RON),

indemnizațiile plătite pentru participarea în consilii de administrație și alte

funcții de colaborator (6.451,54 RON), suma de 50 RON obținută din vânzarea

unui garaj, suma de 84.160 RON primită de la o rudă din străinătate, precum și

suma de 14.230 RON economisită anterior perioadei cercetate.

La cheltuielile

pentru prima subperioadă, reținute a fi fost în total de 107.602,67 RON, au

fost incluse contravaloarea unui teren (1.780 RON), capitalul investit la B.R.D.

în 1998 (28.423 RON) și în 1999 (31.675,6 RON), precum și un capital de 500 RON

investit la aceeași bancă, capitalul investit la SC D.U. și A.I. (400 RON), capitalul

investit la B. SA Botoșani (19.599 RON), și cheltuieli de întreținere pentru

trei persoane pe timp de 31 luni (25.225 RON).

Pentru cea de-a doua

subperioadă s-au reținut:

La cheltuieli,

calculate la 106.319,9 RON, cele aferente edificării unei case (16.784,27 RON),

apartamentul din Iași (8.000 RON), achiziționarea unui spațiu comercial (1.300 RON),

achiziționarea de acțiuni la SC. A. (36.087,63 RON), capitalul investit la B.R.D.

în anul 2000 (33.570 RON) și cheltuieli de întreținere pentru 13 luni (10.578 RON).

La venituri,

calculate în total la 199.472,52 RON, au fost incluse dobânzile la depozite și

conturi B.R.D. (17.165,51 RON), venituri din diferența de curs valutar B.R.D. (47.459,24

RON), venituri din chirii (2.565,81 RON), sume obținute la nunta fiului

pârâților (60.000 RON), venituri din vânzarea unor diamante (37.535,64 RON),

salarii pentru 13 luni (10.135,51 RON), indemnizații din participarea în

consiliile de administrație și alte funcții de colaborator (4.373,36 RON) și

excedentul din prima subperioadă (20.237,45 RON).

În cea de-a treia

subperioadă au fost incluse:

La cheltuieli,

stabilite în total la 94.102,81 RON, achiziționarea de acțiuni B.R.D. (57.972,12

RON), capital investit la B.R.D. în 2001 (20.433,69 RON), cheltuieli cu

exploatare viță de vie (10.000 RON) și cheltuieli de întreținere (5.697 RON).

La venituri,

calculate în total la 145.456,65 RON, venituri din exploatare viță de vie

(42.640 RON), salarii (3.118,62 RON), indemnizații pentru consilii de

administrație și alte funcții de colaborator (4.966,5 RON), venituri din chirii

(1.578,91 RON) și excedentul din subperioadă anterioară (93.152,62 RON).

Instanța fondului a

reținut existența în perioada supusă controlului a unui excedent de 51.353,84 RON

în balanța dintre

veniturile licite obținute de pârâți și

cheltuielile efectuate, apreciind totodată că nu există nici un element de

discrepanță sau care să ateste dobândirea ilicită a unor bunuri.

Cu privire la

perioada supusă controlului, instanța de fond a reținut că verificările s-au

făcut corespunzător mandatului pârâtului de prefect al județului Botoșani, neputându-se

extinde probatoriul și pentru perioada 1990-1997, așa cum recomandase comisia

de control a averilor.

Totuși față de

susținerile pârâților privind posibilitatea economisirii sumei de 20.000 dolari

SUA în perioada anterioară celei supuse verificării, instanța fondului a

concluzionat că pârâtul provine dintr-o familie înstărită, cu bunici moșieri și

tată avocat, cu o situație materială deosebită, iar pârâtul S.A. a ocupat mai

multe funcții de conducere, inclusiv de parlamentar în perioada 1992-1996.

Totodată, pârâtul a obținut venituri suplimentare din creșterea de animale și

păsări, din comercializarea unor produse achiziționate cu prilejul unor

deplasări la Moscova și Chișinău și din alte surse.

Instanța fondului a

mai reținut rolul important pe care l-a avut în finanțarea și gestionarea

veniturilor familiei S. cumnatul pârâtului, S.L., de profesie inginer

constructor, care în 1981 a plecat definitiv din țară în Israel, iar în 1984

s-a mutat în Botswana, unde a devenit un prosper om de afaceri. A fost luată,

astfel, în calcul la capitolul venituri suma totală de 100.000 dolari SUA pe

care ar fi primit-o de la cumnatul său (84.160 RON).

S-a mai reținut că

soția pârâtului, în perioada verificată, a realizat venituri din salarii, din

meditații la limba engleză și din comercializarea obiectelor de artizanat

confecționate personal.

Au fost luate în

calcul și veniturile obținute din valorificarea bunurilor moștenite de pârâtul S.A.

după mama sa, S.V., decedată la 7 septembrie 1998, respectiv echivalentul în lei

a sumelor de 10.000 dolari SUA pentru tablouri și 22.800 dolari SUA pentru

bijuterii, precum și suma de 60.000 RON obținută la nunta fiului pârâților, S.C.,

care ar fi revenit acestora în schimbul unui apartament cedat fiului și soției

sale.

În total, adăugând

toate aceste venituri la cele realizate din salarii, chirii, vânzare garaj și

producție de struguri, investiții bancare, precum și din exercitarea de către

pârât a calității de membru în consiliile de administrație la 7 societăți

comerciale, conform documentelor justificative atașate la dosar, s-a reținut la

capitolul venituri suma de 359.372,28 RON.

La capitolul

cheltuieli a fost reținută pentru perioada cercetată suma de 308.025,34 RON,

prima instanță apreciind că nu pot fi luate în calcul sumele de 68.160,35 RON

reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție la plata cărora a fost

obligat pârâtul, către SC M. SRL Botoșani, prin sentința civilă nr. 454 din 7

iulie 2005, devenită irevocabilă, și, respectiv 15.244,10 RON, reprezentând

contravaloarea materialelor de construcție incluse în cele 6 avize de expediție

anulate ca fiind false, împreună cu cele 6 chitanțe care atestau efectuarea

plății, conform sentinței penale nr. 106 din 13 martie 2002 a Tribunalului

Botoșani.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și

Guvernul României.

Prin recursul

Parchetului s-a solicitat modificarea hotărârii în sensul confiscării sumei

constatate ca fiind nejustificată de S.A. și S.M., în temeiul art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 115/1996, precum și înlăturarea dispoziției privind obligarea

Guvernului României și a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava la plata cheltuielilor de judecată față de pârâți.

Soluția primei

instanțe a fost criticată de acest recurent, motivat de faptul că în mod greșit

s-a dispus închiderea dosarului, întrucât prin probatoriul administrat în cauză

nu s-a dovedit proveniența licită a tuturor bunurilor dobândite de pârâți în

perioada anilor 1997-2001.

S-a apreciat astfel

că, la capitolul cheltuieli, instanța trebuia să rețină și următoarele sume:

situația întocmită în cursul urmăririi penale privind achiziționarea unor

bunuri și prestări de servicii, respectiv sumele de 669.069.819 RON și 11.297 dolari

SUA care, cu excepția celor de la pozițiile referitoare la articolele de mobilier

în valoare de 120.954.060 RON, nu au făcut obiectul expertizei;

SUA, reprezentând contravaloarea unor obligațiuni M.F. pe care pârâtul S.A.

le-a cumpărat de la Banca A. SA – Sucursala Botoșani în anul 2000 în numele

fiului său S.T.C., așa cum s-a reținut în rechizitoriul nr. 183/P/2001 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Cât privește

capitolul venituri, s-a apreciat că în mod nejustificat expertul a reținut suma

de 232.079.340 RON pentru 165.181 acțiuni vândute la PAS, venituri pretins

încasate de la SC A. SA Botoșani, în condițiile în care din probele

administrate rezultă că, dimpotrivă, pârâtul S.A. a cumpărat acțiuni de la

această societate.

Nejustificat s-a

reținut și caracterul licit al unor bunuri pretins moștenite de acest pârât

după decesul mamei sale, deși nu au fost indicate în certificatul de

moștenitor, precum și a sumei de 100.000 dolari SUA dobândită de la S.L. pentru

achiziționarea unei vile, construcție începută în 1999 (40.000 dolari SUA),

pentru cumpărarea de acțiuni (20.000 dolari SUA) și pentru achiziționarea unui

apartament în Iași (4.000 dolari SUA), fapt dovedit numai prin probe

testimoniale indirecte și cu înscrisul sub semnătură privată.

S-a omis a se avea în

vedere faptul că, pe de o parte, acestea nu au fost menționate în declarația de

avere completată la data de 17 ianuarie 2001, iar pe de altă parte, nici S.L.,

care a intrat pe teritoriul României la data de 18 iulie 1999 și nici S.A.,

care a ieșit din țară la 17 septembrie 1999 și a revenit la 4 octombrie 1999,

nu figurează în evidențele Biroului Vamal de control și vămuire cu suma în

valută sau lei, ori cu pietre prețioase.

S-a menționat și

faptul că pârâtul a avut deschise conturi în RON și în valută și anterior

dobândirii acestor bunuri, așa cum rezultă din adresele B.C.R. și B.R.D., nota

privind sumele de bani în RON și valută rulate prin bănci în perioada de

referință și precizările la raportul de expertiză întocmit de expertul C.A.,

iar martorii audiați în cauză au aflat doar din discuțiile cu pârâții că

aceștia ar fi primit diverse sume de la S.L., spre administrare, dar și cu ce

sume au fost valorificate tablourile și diamantele.

Făcând referire și la

sumele pentru care s-a apreciat de către instanță că nu pot fi incluse la

capitolul cheltuieli în raport cu statuările din sentințele nr. 454 din 7 iulie

2005 și 106 din 13 martie 2002, recurentul a apreciat că și în situația în care

că aceste sume nu ar fi luate în calcul, între veniturile obținute de pârâți și

bunurile dobândite există diferențe vădite.

În raport cu întregul

material probator administrat în cauză, s-a concluzionat că rezultă o diferență

vădită între cele declarate de pârâtul S.A. la data învestirii în funcția de

prefect al județului Botoșani și bunurile, precum și sumele de bani pe care

acesta le-a dobândit pe perioada mandatului, acesta nefiind în măsură să

justifice nici în fața comisiei pentru controlul averilor și nici în fața

instanței proveniența licită a diferenței constatate.

Pentru ipoteza în

care se va aprecia că nu ar putea fi reținută în totalitate, ca nejustificată,

suma ce a făcut obiectul sesizării, s-a apreciat că se impune confiscarea

diferenței dintre cheltuielile efectuate de pârâți și veniturile obținute de

aceștia, stabilită conform primei variante a raportului de expertiză.

Guvernul României a

criticat soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ. pentru următoarele motive:

cererii, instanța nu a respectat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr.

115/1996, referitoare la participarea Statului prin Ministerul Finanțelor

Publice, precum și a Agenției Naționale de Integritate, ceea ce a determinat o

încălcare a normelor de procedură, fiind incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care atrage casarea hotărârii, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

reținut în mod greșit că Guvernul României a sesizat Comisia de Cercetare a

averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, constituită în baza Legii nr.

115/1996, cu privire la numitul S.A., din adresa nr. 15 CA/2785 din 22

noiembrie 2004, transmisă Curții de Apel Suceava, la cererea acesteia,

rezultând că ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului

a transmis, într-adevăr, declarația de avere depusă de acest pârât, dar această

transmitere s-a realizat la cererea Procurorului General al României, formulată

prin adresa nr. 2760 din 21 septembrie 2001.

De altfel, susține

acest recurent, în raport cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 115/1996, în

forma în vigoare la momentul de referință, nici Guvernul României și nici Secretariatul

General al Guvernului (instituție publică distinctă) nu se regăseau printre

persoanele abilitate de lege să formuleze cererea de cercetare.

reținut în mod eronat culpa procesuală a Guvernului în declanșarea litigiului,

astfel încât a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

obligându-l să plătească pârâților S.A. și S.M. suma de 15.800 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Recursurile sunt

fondate.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că subzistă în cauză motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., pentru considerentele în

continuare arătate.

4422 din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinței civile nr. 4

din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, și în consecință, a

casat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 27 septembrie 2007.

În conformitate cu

prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, astfel cum a fost

modificat de art. 61 pct. 2 din Legea nr. 144/2007, în vigoare de la data de 28

mai 2007, „Președintele Curții de Apel sau președintele secției de contencios

administrativ și fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit

legii, și dispune citarea tuturor părților care au fost chemate de Agenție.

Statul, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi întotdeauna citat în

instanță. Participarea procurorului și a Agenției Naționale de Integritate este

obligatorie”.

Potrivit art. 725

alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din

momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub

legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În raport cu aceste

prevederi legale, era obligatorie citarea în cauză a Agenției Naționale de

Integritate, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr.

115/1996, sub acest aspect, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentul Guvernul României.

prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

În cauză, reținând

modalitatea defectuoasă în care a fost administrat probatoriul în primul ciclu

procesual, Înalta Curte, prin decizia de casare, a făcut referire și la greșita

reținere, în absența unei declarații vamale și în condițiile existenței unor

neconcordanțe între susținerile pârâtului și relatările unui martor, a sumei de

22.800 dolari SUA ca fiind adusă de pârât în țară la întoarcerea din Boswaua.

Totodată, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale

cercetătorilor, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor de întreținere

și întocmirea unei balanțe de venituri și cheltuieli care să permită o

concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau nelicit al dobândirii

averii, a dispus completarea probatoriului atât prin administrarea unei

expertize, în condițiile expres indicate, cât și audierea ca martori a

persoanelor cărora cercetații le-au înstrăinat bunuri în perioada supusă

cercetării.

S-a dat, de asemenea,

îndrumarea să fie avute în vedere, la momentul rejudecării și celelalte critici

conținute în motivele de recurs referitoare la sumele în valută primite de la

numitul S.L., la bunurile primite pe cale succesorală și la extinderea

perioadei de cercetare anterior exercitată funcției de prefect.

Or, aceste din urmă

critici au vizat între altele, tocmai greșita luare în calcul a bunurilor care

exced celor indicate în certificatul de moștenitor și a sumelor pretins primite

de la S.L., în condițiile în care nu au fost menționate în declarația de avere

completată la 17 ianuarie 2001 și nici nu figurează în evidențele biroului

vamal ca fiind introduse în țară.

În rejudecare, s-a

reținut – cu nesocotirea obligației de a fi respectate integral statuările

instanței de recurs în privința probatoriului administrat – pe baza acelorași

probe indirecte, respectiv a declarațiilor martorilor care au relatat aspecte

cunoscute numai din discuțiile cu pârâții și fără a se prezenta justificări cu

privire la posibilitățile materiale reale ale rudei din străinătate de a pune

la dispoziția acestora sumele indicate în considerentele hotărârii, ori vreun

document vamal de introducere a acestora în țară, rolul important în finanțarea

și gestionarea veniturilor pârâților a respectivei rude, în sensul că le-ar fi

dat spre administrare în 1998 suma de 100.000 dolari SUA, cuantum ce nu a fost

indicat de pârâtul S.A. nici pe parcursul soluționării dosarului penal și nici

în prezenta cauză, în primul ciclu procesual.

Mai mult,

însușindu-și în totalitate susținerile acestui pârât, instanța a concluzionat

că deținerea unui pașaport diplomatic l-ar fi absolvit de obligația declarării

în vamă a sumelor de bani pe care le avea asupra sa, fără a se indica temeiul

legal al unei astfel de concluzii.

Or, pașaportul

diplomatic se eliberează categoriilor de persoane expres stabilite de legiuitor,

în considerarea funcțiilor de demnitate publică pe care le ocupă, în scopul

facilitării reprezentării de către acestea a intereselor statului român în

străinătate și nicidecum pentru a institui anumite „privilegii” în favoarea

acestora, din perspectiva obligativității respectării normelor legale privind

controlul vamal și introducerea valutei în țară.

Reglementările Băncii

Nationale a României, în vigoare în perioada de referință, nu au instituit un

regim derogator pentru deținătorii unor astfel de pașapoarte sub aspectul

introducerii sau scoaterii în/din România de sume în valută efectivă (în

numerar).

Astfel, conform art.

24 din Regulamentul nr. 3/1997 al Băncii Nationale a României, introducerea

unor astfel de sume se efectua numai în limitele și în condițiile prevăzute

Normele N.R.V.7, parte integrantă a acestuia (abrogate numai în anul 2004, prin

Regulamentul nr. 1).

Conform acestor

Norme, persoanele fizice puteau intra în țară cu sume în valută efectivă

(numerar) în echivalent de maximum 10.000 dolari SUA, fiind obligatorie

depunerea la organele vamale a sumelor ce depășesc această limită.

Mai mult, nu erau

scutiți de aceste obligații nici chiar cetățenii străini posesori de pașaport

diplomatic, așa cum expres s-a prevăzut la pct. 8. Ca atare, această concluzie

a instanței nu are suport legal.

În dovedirea

provenienței ilicite a averii se pot într-adevăr valorifica și alte resurse dar

numai atunci când se face dovada certă a unor fapte sau acte juridice reale și

neinterzise de lege care au servit la realizarea bunurilor și la satisfacerea

cheltuielilor de către cercetați.

Adiționarea sumelor

pretins primite și destinate achiziționării unor bunuri, menționate în

considerentele hotărârii nu justifică, de altfel, cuantumul reținut, totalul

lor fiind de numai 64.000 dolari SUA.

Pe de altă parte,

abstracție făcând de aceste considerente, pentru ipoteza în care s-ar putea

reține la capitolul venituri suma de 40.000 dolari SUA consemnată în actul sub

semnătură privată intitulat „Convenție” încheiat la data de 8 august 1999, nu

poate fi omisă împrejurarea că s-a susținut în mod constant (inclusiv în

recurs) că ruda din străinătate a petrecut numeroase vacanțe la familia

pârâtului, situația în care se impunea oricum a se determina și cheltuielile

suportate de acesta cu astfel de vizite, în perioada de referință.

În privința

pretinselor venituri obținute din valorificarea bunurilor moștenite, era utilă

și în același timp posibilă, stabilirea unui supliment de masă succesorală cu

respectarea prevederilor legale în materie (inclusiv sub aspectul competenței)

și în condiții de contradictorialitate cu celălalt moștenitor. Aceasta cu atât

mai mult cu cât s-a făcut referire la o convenție care ar fi vizat 2 apartamente

ale defunctei mame, deși unul îi era vândut încă din anul 1992 celuilalt

moștenitor, prin act autentic, împrejurare în raport cu care s-ar fi impus

examinarea situației juridice a celor două imobile pentru a se putea aprecia în

concret asupra forței probante a respectivelor probe indirecte și a se reține

pretinsa echitate valorică a împărțelii la care a făcut referire martora U.L.

Pe baza probatoriului

administrat, contravaloarea acestor bunuri a fost greșit reținută la capitolul

venituri, în absența prezentării unui document vamal de introducere în țară a

sumei de 22.800 RON pretins obținută din valorificarea unor bijuterii în

Botswana și a unor probe certe care să ateste valorificarea tablourilor, bunuri

în privința cărora pârâtul a fost atenționat, de altfel, de către martorul B.I.,

că nu pot fi vândute la valoarea estimată de acesta.

Greșit a fost luată

în calcul, la același capitol, suma de 600.000 RON obținută la nunta fiului

părților, în condițiile în care, atât conform tradiției, cât și conform

jurisprudenței constante în materie, darurile de nuntă, inclusiv cele făcute de

părinții unuia dintre soți cu acea ocazie, sunt bunuri comune ale soților,

fiind dobândite în timpul căsătoriei și având destinația de a forma începutul

patrimoniului comun al acestora, iar martorii audiați în cauză nu au făcut

referire la existența vreunei înțelegeri de natură să înlăture acest caracter

sau cu privire la cedarea respectivei sume în schimbul simplei folosințe a unui

apartament, cum a pretins pârâtul S.A.

Nu s-a observat,

totodată, că în mod nejustificat expertul a reținut suma de 232.079.340 RON

pentru 165.181 acțiuni vândute la P.A.S. încasate de la SC A. SA Botoșani, în

condițiile în care din probe a rezultat că, în realitate, pârâtul a cumpărat

acțiuni de la acea societate.

La capitolul

cheltuieli s-a concluzionat în mod greșit că suma de 152.441.000 RON

reprezentând contravaloarea unor materiale de construcții (rezultată din

însumarea celor 6 avize de expediție și avută în vedere de expert) nu poate fi

reținută, omițându-se a se observa condițiile în care respectivele avize au

fost emise - în anul 2000, la cererea pârâtului, pentru justificarea

achiziționării materialelor respective în anul 1999, când lucrările de

construcție erau în derulare – și motivele pentru care, prin sentința penală

nr. 106/2000 s-a dispus anularea lor.

Nu au fost indicate

nici motivele pentru care s-a apreciat că nu se impune luarea în calcul a

tuturor sumelor cuprinse în situația întocmită în cursul urmăririi penale

privind achiziționarea unor bunuri și prestări servicii, respectiv sumele de

669.069.819 RON și 11.297 dolari SUA, indicate în recursul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, care nu au format obiectul expertizei.

La același capitol se

impunea a fi reținută și suma de 90.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea

unor obligațiuni MF, pe care pârâtul S.A. le-a cumpărat de la Banca A. SA în

numele fiului său S.T., așa cum s-a stabilit în cursul urmăririi penale, pe

baza adresei nr. 5300 din 10 septembrie 2001 a respectivei unități bancare și a

raportului de constatare tehnico-științifică nr. 771639 din 21 octombrie 2001,

al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Botoșani.

Concluzia primei

instanțe în privința sumei de 681.603.561 RON, raportată la statuările

sentinței nr. 454 din 7 iulie 2005, irevocabilă, criticată prin același recurs,

este corectă, acest aspect fiind calificat, de altfel, și prin decizia de

casare.

În raport cu

dezlegarea dată acestor aspecte, care în mod evident influențează balanța de

venituri și cheltuieli întocmită în cauză, este necesară suplimentarea

probatoriului prin completarea expertizei sau administrarea unei noi expertize,

în aceleași condiții stabilite prin decizia de casare pronunțată în primul

ciclu procesual, pentru a se concluziona asupra disponibilităților de investire

în bunurile ce constituie averea părților, prin raportare la sursele prezente

aferente fiecărei subperioade, excluzând de la capitolul venituri și respectiv,

incluzând la capitolul cheltuieli sumele anterior indicate.

Cum, potrivit art.

305 C. proc. civ., o atare probă nu poate fi administrată în această etapă

procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 313 corelat cu art. 312 alin. (3) și

art. 725 alin. (2), teza finală C. proc. civ., precum și cu dispozițiile art.

18 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 115/1996, cu modificările și completările

ulterioare, va admite ambele recursuri, dispunând casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În cadrul rejudecări

se va proceda la citarea în cauză a Agenției Naționale de Integritate și la

suplimentarea probatoriului, în modalitatea anterior indicată.

Se vor examina,

totodată, celelalte aspecte invocate de recurentul Guvernului României,

circumscrise greșitei stabiliri a Codului procesual în privința autorilor

sesizării, precum și admisibilitatea obligării acestora, raportat la obiectul

și specificul cauzei, la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva

sentinței civile nr. 3 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2010.