ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, la 21 iulie 2005, în temeiul art. 22 lit. a) din Legea nr. 115/1996

privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților,

funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, cu

modificările și completările până la acea dată.

La data de 21 iulie 2005, în conformitate cu

dispozițiile art. 21, 22 și 23 din Legea nr. 115/1996 raportat la art. 9 - 12

din aceeași lege, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

161/2003 și O.U.G. nr. 24 din 21 aprilie 2004, Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Comisia

Specială cu cererea de cercetare a averii domnului D.I.P., fost ministru în

cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, iar apoi ministru de stat.

Cererea de cercetare

a avut ca fundament Sesizarea nr. 163 din 27 iunie 2005 a Centrului de Resurse

Juridice din care rezulta că, între averea declarată la data învestirii în

funcția de ministru a domnului D.I.P. și aceea dobândită pe parcursul

exercitării funcției s-au constatat diferențe vădite în sensul că, unele bunuri

cuprinse în declarațiile de avere nu puteau fi dobândite din veniturile

declarate.

ianuarie 2006 adoptată de Comisia Specială de Cercetare din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 21, 23 și 24 din

Legea nr. 115/1996 cu modificările și completările până la acea dată.

Prin O.G. nr. 1

adoptată în Camera de Consiliu de la 16 ianuarie 2006 în Dosarul nr. 6/2005,

Comisia Specială de Cercetare a averii persoanelor prevăzute în art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 115/1996 a admis cererea de cercetare formulată de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în

consecință:

- a constatat că

cercetații D.I.P. și E.P. domiciliați în București, sector 1, nu justifică în

perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 caracterul licit al unor bunuri

în valoare de 46.029.123.730 ROL;

- a dispus aplicarea

de măsuri asigurătorii, prin instituirea sechestrului asigurător asupra

următoarelor bunuri imobile, din cele în număr de 23, dobândite de cercetați în

perioada supusă cercetării:

•

teren curți - construcții

în suprafață de 490 mp situat în intravilanul orașului Azuga, cu nr. de

cadastru provizoriu X dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. Y din 22 august 2001 de B.N.P. M.M. - Câmpina;

•

teren în suprafață de

500 mp situat în intravilanul orașului Azuga, județul Prahova, înscris în C.F.

nr. Z, nr. cadastral W, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din

5 mai 2002 de B.N.P. R.C. - București;

•

teren curți -

construcții în suprafață de 801 mp situat în intravilanul orașului Azuga, cu

nr. cadastral provizoriu V, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare

din 3 iulie 2002 de B.N.P. M.M. - Câmpina;

•

teren în suprafață

totală de 1669 mp, din care 978 mp fâneață și 691 mp pădure, situat în

intravilanul orașului Azuga, județul Prahova cu nr. cadastral provizoriu Q,

dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 24 octombrie 2002 de

B.N.P. M.M. - Câmpina;

•

teren fâneață în

suprafață de 493 mp situat în intravilanul orașului Azuga, nr. cadastral provizoriu

XX, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 2002 a

B.N.P. R.C. - București;

•

teren în suprafață de

502 mp (523,67 mp din măsurători cadastrale) situat în orașul Azuga, înscris în

C.F. nr. YY a localității Azuga nr. cadastral al parcelei A, dobândit în baza

contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 2003 de B.N.P. R.C. -

București;

•

teren în suprafață de

475 mp situat în intravilanul orașului Azuga, înscris în C.F. nr. XXX cu nr.

cadastral al parcelei AA, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare

din 5 decembrie 2003 de B.N.P. R.C. - București;

•

teren în suprafață de

467 mp (523 mp din măsurători cadastrale) situat în orașul Azuga, înscris în

C.F. nr. QQ cu nr. cadastral al parcelei BB, dobândit în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 28 aprilie 2004 de B.N.P. R.C. - București;

•

apartamentul nr. 2

situat în București, dobândit în baza contractului de asociere civilă nr. X din

18 iunie 2003 încheiat între cercetata E.P. și constructorul D.V.R.I.

În adoptarea acestei

soluții, Comisia a reținut, următoarele:

- cu referire la

normele aplicabile în cauză, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 115/1996, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003 și O.U.G.

nr. 24 din 21 aprilie 2004 privind creșterea transparenței în exercitarea

demnităților publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și

combatere a corupției, aprobată prin Legea nr. 601 din 16 decembrie 2004.

- în temeiul normelor

evocate Comisia a stabilit că D.I.P. face parte din categoria persoanelor care

au obligația declarării averii în forma și condițiile stabilite de lege, dată

fiind calitatea acestuia de membru al guvernului și deputat în perioada 2000 -

2004, iar potrivit acelorași norme, în cazul declanșării procedurii de control

a averii, controlul se extinde și asupra veniturilor și averii soției, doamna

E.P., persoană care, în puterea legii, a dobândit calitatea de cercetat;

- relativ la modul de

sesizare al Comisie, aspect contestat de cercetați, s-a reținut, în esență, că

cererea formulată și completată de Procurorul General a fost justificată, chiar

dacă nu era însoțită de toate înscrisurile doveditoare, fiind formulată în

concordanță cu exigențele dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 115/1996.

În opinia Comisiei,

chiar dacă actul de sesizare ar fi fost incomplet din perspectiva aspectelor

contestate, o atare împrejurare nu este de natură să împiedice efectuarea

cercetării și cu atât mai puțin să constituie motiv de nulitate a sesizării.

În acest context, Comisia

a subliniat că cercetații nu au pus la dispoziția sa toate declarațiile și

dovezile referitoare la averea dobândită și nici nu au prezentat elemente de

identificare ale conturilor bancare pe care le-au deținut în țară în perioada

de referință;

- cu referire la

veniturile obținute și a cheltuielilor efectuate de către cercetați, Comisia a

stabilit că perioada supusă controlului se încadrează de la data de 12

decembrie 2000 (corespunzător datei la care cercetatul D.I.P. a depus

declarația de avere ca deputat) și până la data de 14 decembrie 2004.

Cererea cercetaților

privind extinderea perioadei de control până la finele lunii decembrie 2004,

dată ce coincide cu revocarea cercetatului D.I.P. din funcția de ministru, a

fost respinsă de Comisie motivat de împrejurarea că semnificația acestei cereri

era includerea în calculul veniturilor și a sumelor de 15.063.094.970 ROL și

136.506.670 ROL, dobândite de E.P. cu titlu de salarii de la SC „I.A.” SRL la

finele lunii decembrie 2004.

Invocând dispozițiile

Regulamentului nr. 1/2004 al Băncii Naționale a României privind efectuarea

operațiunilor valutare, Comisia a stabilit, în raport cu probele existente, că

moneda în care s-a întocmit balanța de venituri și cheltuieli este moneda

națională - ROL.

Expertiza efectuată

în cauză a stabilit că, în perioada de referință, cercetații au realizat

venituri în sumă de 54.401.616.235 ROL, sumă din care Comisia a exclus

veniturile încasate de cercetata E.P. în luna decembrie 2004, respectiv

15.063.094.970 ROL și 136.506.670 ROL, motivat de faptul că sumele nu pot

justifica dobândirea licită a bunurilor achiziționate anterior acestei

perioade.

Cererea cercetaților

privind includerea în venituri și a sumei de 493.000 dolari S.U.A., obținută

din cesionarea părților sociale pe care aceștia le dețineau la SC I.A. SRL, a

fost respinsă de Comisie motivat de împrejurarea că actul de cesionare este un

act juridic fictiv și fondat pe o cauză falsă, astfel cum rezultă din

operațiunile desfășurate în cursul cesionării și după aceasta când, în

realitate, cercetații au continuat să administreze și să conducă societatea

menționată.

În fine, relativ la

aspectul anterior enunțat, Comisia a stabilit că, deși cercetații au depus

extrase bancare ce confirmă primirea sumei de 986.000 dolari S.U.A., urmarea a

cesiunii amintite, documentele nu pot avea valoare probatorie, având în vedere

că acestea nu poartă ștampila băncii, iar cercetații nu au făcut dovada că

aceste sume au stat la baza achiziționării unor bunuri.

Relativ la

cheltuielile efectuate de cercetați în perioada supusă controlului, expertiza

efectuată în cauză a stabilit că acestea însumează un total de 66.558.207.775

ROL.

La această sumă,

Comisia a apreciat că se impune adăugarea sumei de 4.438.148.450 ROL (diferența

de valoare ce rezultă din calculul valorii de impozitare a imobilelor case de

vacanță din orașul Azuga față de suma menționată în declarația de avere), a

sumei de 1.575.440.000 ROL (contravaloarea obiectelor de artă, bijuterii,

colecții numismatice) și a sumei de 1.624.441.440 ROL (cheltuieli de

întreținere).

În concluzie, Comisia

a reținut că totalul cheltuielilor efectuate de cercetați se ridică la suma de

74.196.237.695 ROL, iar în raport cu veniturile obținute, 28.167.114.235 ROL,

s-a conchis că cercetații nu pot justifica în perioada 12 decembrie 2000 - 14

decembrie 2004 caracterul licit al unor bunuri în valoare de 446.029.123.730

ROL.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu referire la art. 53 din Legea nr. 304/2004

republicată, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind

înregistrată la această instanță sub nr. 2163/1/2006.

În această fază

procesuală cercetații au depus la dosarul cauzei un memoriu privind situația

veniturilor și cheltuielilor în perioada supusă controlului însoțit de înscrisuri

doveditoare.

1 octombrie 2007 pronunțată de Completul special de la Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr.

115/1996 cu modificările și completările până la acea dată.

Prin Decizia nr. 1

din 1 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul special -

Legea nr. 115/1996 a închis dosarul privind pe cercetații D.I.P. și E.P. și a

ridicat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor menționate în dispozitivul

O.G. nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Comisiei Speciale de Cercetare a Averii

Persoanelor.

Pentru a hotărî

astfel, instanța supremă a reținut următoarele argumente:

Pornind de la

principiul constituțional relativ la prezumția de liceitate a bunurilor dobândite,

s-a reținut că sesizarea completată ulterior de Procurorul General nu a fost

însoțită de dovezile necesare și suficiente declanșării unei atare proceduri,

iar Comisia, efectuând doar demersurile pe care le-a considerat de cuviință, a

impus cercetaților sarcina probei cu încălcarea principiul menționat.

Relativ la

soluționarea excepției de nulitate a sesizării Comisiei, s-a relevat că

motivarea Comisiei, bazată pe un probatoriu insuficient, este contradictorie,

iar aspectele invocate de cercetați în susținerea acesteia sunt întemeiate în

parte, însă, în absența unei reglementări imperative ce ar putea sancționa cu

nulitatea un atare demers și față de împrejurarea că interesul părților în

cauză este conform cu principiul aflării adevărului și accesului liber la

justiție, s-a apreciat că sesizarea, deși deficitară și incompletă, nu poate fi

considerată nulă.

În ceea ce privește

perioada supusă controlului, instanța supremă a reținut că, soluția de

respingere a cererii cercetaților de a fi avută în vedere și perioada până la

29 decembrie 2004, este fundamental greșită, având în vedere că intervalul de

timp avut în vedere de către Comisie este cel în care cercetatul D.I.P. a avut

calitatea de deputat, iar nu cea de ministru, aceasta din urmă fiind calitatea ce

a generat, în fapt, sesizarea Comisiei.

În acest sens s-a

reținut, contrar opiniei Comisiei, că înlăturarea intervalului de timp

menționat a produs o vătămare părților constând în neincluderea sumelor

încasate în mod legal, în cea de-a doua parte a lunii decembrie, de cercetata

E.P., sume în legătură cu care nu există nicio suspiciune că ar avea

proveniență ilicită.

Concluzionând asupra

acestor aspecte, instanța supremă a reținut că perioada supusă controlului o

constituie intervalul de timp situat între 29 decembrie 2000 - 29 decembrie

2004.

Referitor la

veniturile realizate de cercetați instanța supremă a reținut, pentru

argumentele expuse anterior, că sumele încasate de cercetata E.P. cu titlu de

salarii la finele lunii decembrie 2004, înlăturate nejustificat de Comisie, vor

fi avute în vedere la capitolul venituri realizate de cercetați.

În concluzie,

instanța supremă a reținut că totalul veniturilor obținute de cercetați, în

perioada supusă controlului, a fost de 69.601.217.875 ROL

În privința cheltuielilor

efectuate de cercetați, instanța supremă a reținut că stabilirea acestora este

rezultatul greșitei interpretări a probelor administrate în cauză, iar soluția

Comisiei vizând acest aspect a fost adoptată cu încălcarea prezumției de

liceitate și a principiului in dubio pro reo.

Relativ la

construcția unei a doua case de vacanță în localitatea Azuga, s-a reținut că

includerea sumei de 4.438.148.750 ROL, la capitolul cheltuieli, este greșită în

raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Un alt aspect a vizat

includerea de către Comisie la capitolul cheltuieli a sumei de 1.575.440.000

ROL (echivalentul a 40.000 Euro), reprezentând contravaloarea obiectelor de

artă, bijuterii și colecții numismatice.

Instanța supremă a

reținut că, atât existența bunurilor cât și valoarea acestora au fost stabilite

în mod subiectiv, prin simpla apreciere a Comisie, în condițiile în care, la

dosarul cauzei nu există dovezi care să ateste, în perioada supusă controlului,

dobândirea unor bunuri în valoarea amintită.

În același sens, s-a

relevat că, potrivit declarației de avere din 7 mai 2005, bunurile respective

au fost dobândite începând din anii 1971, 1975 - 2005, prin moștenire ori din

repatrierea soției, conform documentelor vamale sau achiziționate.

S-a apreciat totodată,

relativ la cheltuielile de întreținere ale cercetaților, că suma de 1500 euro

se justifică în raport cu numărul imobilelor deținute de cercetați, cu

implicații asupra impozitelor, întreținerii lor și standardul de viață al

persoanelor în cauză, motiv pentru care instanța supremă a înlăturat apărările

formulate de cercetați din această perspectivă.

În concluzie,

instanța supremă a reținut că totalul cheltuielilor efectuate de cercetați, în

perioada supusă controlului, a fost de 68.183.649.215 ROL.

Astfel, comparând

suma stabilită a veniturilor obținute de cercetați 69.601.217.875 ROL cu suma

stabilită a cheltuielilor efectuate de aceștia 68.183.649.215 ROL, în perioada

supusă controlului, instanța supremă a constatat că nu există niciun element de

diferență care să ateste dobândirea ilicită a unor bunuri, motiv pentru care se

impune închiderea dosarului potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea

nr. 115/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.

Soluția privind

ridicarea sechestrului asigurător a fost avută în vedere de instanța supremă în

raport cu soluția adoptată pe fond.

Împotriva acestei

hotărâri, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs.

În sprijinul

recursului declarat, Ministerul Public a formulat în scris și a susținut oral,

prin reprezentant, două motive de casare:

- Prin unul din

motive, s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, motiv ce se subscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

- Prin cel de-al

doilea motiv de recurs, ce se subscrie dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., s-a susținut că hotărârea atacată se grefează pe o situație de fapt

greșit stabilită în raport cu probele administrate în cauză.

La termenul din 24

martie 2008, fixat pentru judecata recursului, Completul de 9 judecători a

ridicat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționare recursului

în raport cu modificările aduse Legii nr. 115/1996, privind declararea și

controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor

persoane cu funcții de conducere, prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea,

organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Integritate.

Prin încheierea de

amânare a pronunțării deciziei, Completul de 9 judecători a respins excepția de

necompetență materială în soluționarea prezentei cauze, reținând, în esență, că

în cauză, hotărârea de fond a fost pronunțată la data de 1 octombrie 2007, iar

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007 privind Agenția Națională de

Integritate, art. 21 din Legea nr. 115/1996 a fost abrogat, dispozițiile

abrogate fiind preluate însă în cuprinsul art. 46 teza a II-a, potrivit căruia

competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

din 7 aprilie 2008 pronunțată de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 cu

modificările și completările până la acea dată.

Prin Decizia nr. 220

din 7 aprilie 2008, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 1 din 1 octombrie

2007, pronunțată în dosarul nr. 2163/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Complet special - Legea nr. 115/1996.

A casat hotărârea

atacată și a trimis cauza secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că soluția a fost dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele argumente:

- La emiterea

Deciziei nr. 1 din 1 octombrie 2007 nu au fost respectate dispozițiile art. 17

alin. (1) din Legea nr. 115/1996 care prevăd că judecarea cauzei (în cazul în

care comisia de cercetare a constatat că dobândirea unei cote-părți sau a

anumitor bunuri determinate, dobândite de persoana a cărei avere este supusă

controlului, nu au caracter ilicit) se face pornind de la probele administrate

în fața comisiei de cercetare, iar la prima zi de înfățișare, părțile pot

solicita probe noi.

- Din interpretarea

textelor ce vizează sesizarea și soluționarea cauzelor privind controlul

averilor nu rezultă că instanța soluționează această cauză ca o instanță de

control judiciar, însă Completul special - Legea nr. 115/1996 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție s-a comportat ca o instanță de control judiciar și în

sentința atacată a făcut numai referiri la cele reținute de Comisia de

cercetare deși a fost sesizată să soluționeze cauza pe fond.

- Fiind un litigiu

civil, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

- care prevăd rolul activ al judecătorului; cu toate acestea, Completul special

- Legea nr. 115/1996 al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit dacă

modificările intervenite în acționariatul SC „I.A.” SRL s-au reflectat și în declarațiile

de avere ale cercetaților D.I.P., mai ales că art. 6 alin. (2) din Legea nr.

115/1996 prevede obligația persoanelor ce dădeau declarație de avere ca anual

să fie actualizate, dacă erau întocmite acte de înstrăinare cu titlu oneros sau

gratuit, făcute în timpul exercitării mandatului sau al îndeplinirii funcției,

a bunurilor de valoare cuprinse în declarație.

- Din declarația de

avere dată la 9 ianuarie 2001 cercetatul D.I.P. a menționat faptul că deține

25% părți sociale la SC „I.A.” S.R.L., iar soția sa tot 25% din părțile sociale

la aceeași firmă;

- Din probele

administrate rezultă că aceștia au încheiat contractul de cesiune din 9

februarie 2001 și au primit suma de 493.000 dolari SUA fiecare reprezentând

contravaloarea părților sociale la SC I.A. dar nu s-a stabilit dacă ulterior

cercetatul a întocmit declarația de avere potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 115/1996 pentru că a fost „înstrăinat” unul dintre bunurile înscrise în

declarația de avere inițială.

- În acest context

s-a constatat că la pronunțarea soluției, Completul special - Legea nr.

115/1996 a luat în calculul veniturilor licite obținute suma de 986.000 dolari

SUA reprezentând contravaloarea părților sociale și a înlăturat susținerile

Comisiei de cercetare dar fără a ține seama de faptul că și după cesionarea

ulterioară a părților sociale, cercetata E.P. a continuat să aibă calitatea de

administrator al SC „I.A.” S.R.L, în această calitate încasând, cu titlu de

salariu, dar la sfârșitul lunii decembrie 2004, suma de 15.063.094.070 ROL +

136.506.670 ROL.

A apreciat instanța

de recurs că în activitatea de verificare a provenienței bunurilor, pentru a se

evita situația în care achiziționarea unor bunuri să poată fi justificată cu

venituri ce au fost dobândite ulterior, se efectuează o eșalonare a veniturilor

și cheltuielilor pe anumite perioade, în funcție de dobândirea unor bunuri mai

importante, Completul special - Legea nr. 115/1996 neprocedând în acest mod.

În continuare s-a

reținut de către Completul de 9 judecători că nici în privința cheltuielilor,

Completul special - Legea nr. 115/1996 nu a avut în vedere cheltuielile făcute

cu edificarea unei construcții (anexă gospodărească), dar și diferențele între

declarația de avere și situația existentă.

Astfel, a observat

instanța de control judiciar că în declarația de avere dată la 9 ianuarie 2001,

ca și în cea dată la 12 decembrie 2000 cercetatul P.I.D. a indicat ca fiind

proprietar, între alte locuințe, a unei vile plus dependințe cu o suprafață

construită de cca. 280 m.p., iar din actele depuse la dosar rezultă că la 5

ianuarie 2001 a fost încheiat procesul-verbal de recepție a lucrărilor la anexa

gospodărească.

Pe acest aspect, s-a

apreciat că nu s-a verificat și nu s-a solicitat administrarea de noi probe din

care să rezulte exact care este situația acestei construcții, mai ales că

adresa din 14 februarie 2006 emisă de Primăria orașului Azuga face referiri la

amprenta la sol a imobilului situat în orașul Azuga, lot nr. A și la cel

deținut în orașul Azuga, lot nr. AA și nu la suprafața construită, iar dacă ar

fi în discuție o dependință, așa cum susțin cercetații, trebuia verificat de ce

apar două loturi de teren.

De asemenea, s-a

constatat că în cauză trebuia stabilit când au fost finalizate lucrările la

această construcție pentru a se putea stabili dacă aceste cheltuieli trebuiau

luate în calcul, fiind important de stabilit și suprafața construită pentru

fiecare imobil pentru că, în funcție de aceasta, se stabilește valoarea

impozabilă.

Cu mențiunea că la

rejudecare vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate,

precum și îndrumările menționate mai sus, Completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, față de prevederile art. 21 din Legea nr.

115/1996, preluate în art. 46 teza a II-a din Legea nr. 144/2007 care stabileau

competența de a judeca litigiile privind controlul averilor ca aparținând

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în cazul verificărilor privind miniștrii, senatori și deputați, a

trimis cauza spre rejudecare la secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

II. Rejudecarea

cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cauza a fost

înregistrată secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 1 aprilie 2009 sub Dosar nr. 2939/1/2009, fiind

trimisă, spre rejudecare, de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 46 fraza a III-a din Legea nr. 144/2006

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de

Integritate, cu modificări și completări la data pronunțării Deciziei nr.

220/2008.

Potrivit art. 46

fraza a III-a din aceeași lege, „Pentru Președintele României, (...), membrii

Guvernului, (...), deputați, (...), competența de judecată aparține Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

care judecă în complet de 3 judecători”.

În cursul rejudecării

cauzei a fost adoptată Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea

funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.

144/2007, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, iar

prin art. 33 pct. 16 din această lege, au fost abrogate art. 41 - 57 din Legea

nr. 144/2007.

De asemenea, prin

art. 35 din Legea nr. 176/2010 au fost aduse modificări și completări și Legii

nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlăturată

tratarea diferențiată a cauzelor, în raport cu rangul demnității deținute de

persoana cercetată, Comisiile de cercetare a averilor fiind instituite doar la

nivelul Curților de apel, iar competența de judecată a sesizărilor aparținând,

exclusiv secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la nivelul acestor

instanțe, urmând ca recursul să fie judecat la secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum Legea nr.

176/2010 nu conține dispoziții tranzitorii cu privire la cauzele aflate în curs

de judecată la data intrării ei în vigoare - 05 septembrie 2010, rezultă că în

ceea ce privește cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 31 din Legea

nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora

„dispozițiile prezentei legi se întregesc cu prevederile C. proc. civ. (...)”.

Or, potrivit art. 725

alin. (2) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin art. I pct. 225 din

O.U.G. nr. 138/2000, „Procesele în curs de judecată la data schimbării

competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele

instanțe”.

Astfel fiind, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost legal învestită cu rejudecarea cauzei de față, rămânând competentă

material și după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

O.G. nr. 1/2006

O altă problemă

supusă judecății de persoanele cercetate, prin avocații lor, a fost una

referitoare la natura juridică a O.G. nr. 1/2006 a Comisiei speciale de

cercetare a averii persoanelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr.

115/1996, în forma în vigoare la data adoptării acestui act juridic.

Natura juridică a

acestui act este conturată de locul și rolul său în cadrul mecanismului juridic

creat prin Legea nr. 115/1006 pentru controlul averilor persoanelor limitativ

enumerate de lege, în situația în care între averea declarată la data

învestirii sau numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul exercitării

funcției se constată diferențe vădite.

În filozofia Legii

nr. 115/1996, controlul averilor a fost dat în competența exclusivă a

instanțelor judecătorești și anume Curților de apel, ca regulă generală, respectiv

Completul special de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul

persoanelor enumerate la art. 21 alin. (1) din lege, care puteau fi sesizate,

prin ordonanță, de comisia de cercetare în condițiile art. 14 alin. (1) lit. a)

din aceeași lege.

La rândul lor,

comisiile de cercetare, la care se referă art. 8 din lege și, respectiv,

Comisia specială de cercetare, la care se referă art. 21 alin. (1) din aceeași

lege, puteau fi sesizate, printr-o cerere de cercetare, în condițiile art. 9

din lege, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

apel, Procurorul general al fostului Parchet Național Anticorupție sau

conducătorul autorității publice la care a funcționat ori funcționează persoana

vizată și, respectiv, potrivit art. 22, de către ministrul justiției,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ori Procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, în cazul

persoanelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din aceeași lege.

Deci, cu alte cuvinte,

O.G. nr. 1/2006 reprezintă actul juridic de sesizare a instanței de judecată,

prin care s-a constatat că, persoanele cercetate din cauza de față, nu

justifică, în perioada supusă cercetării, caracterul licit al unor bunuri în

valoare de 46.029.129.730 ROL, trimițând cauza, spre soluționare, instanței

competente, sub acest aspect.

învestirii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție

O altă problemă

invocată de apărătorii persoanelor cercetate a fost în legătură cu limitele

învestirii instanței de rejudecare în raport cu dispozițiile Deciziei nr.

220/2008 pronunțată de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Așa cum s-a arătat

deja, în cadrul prezentării circumstanțelor cauzei, pct. I.4, prin Decizia nr.

220/2008, Completul de 9 judecători, admițând recursul formulat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 1/2007

pronunțată de Completul special - Legea nr. 115/1996, a casat această hotărâre,

pe care a desființat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare la secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deci, cu alte

cuvinte, rezultă că, prin soluția adoptată, Completul de 9 judecători de la

Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să dispună rejudecarea cauzei în

integralitatea ei, având ca obiect verificarea averii persoanelor cercetate în

ceea ce privește caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.123.730

ROL.

în cadrul rejudecării cauzei

În considerentele

Deciziei nr. 220/2008 a Completului de 9 judecători, între altele, s-a reținut,

așa cum s-a mai arătat deja, următoarele:

- litigiul de față

are natura juridică a unui litigiu civil, iar dispozițiile art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile, judecătorii fiind alături să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii

faptului și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale;

- potrivit art. 17

alin. (1) din Legea nr. 115/1996, judecarea cauzei se face pornind de la

probele administrate în fața comisiei de cercetare, iar părților pot solicita

probe noi;

- Completul special,

care a pronunțat Decizia nr. 1/2007, nu a stabilit dacă modificările

intervenite în acționariatul SC ”I.A.” s-au reflectat și în declarațiile de

avere ale cercetatului, în condițiile în care art. 6 alin. (2) din Legea nr.

115/1996 prevedea obligația actualizării anuale, dacă erau întocmite acte de

înstrăinare a bunurilor cuprinse în declarații. Or, în Declarația de avere dată

la 9 ianuarie 2011, cercetatul a menționat că deține 25% părți sociale la SC

”I.A.”, iar soția sa tot 25%;

- Completul special a

luat în calculul veniturilor licite, suma de 986.000 dolari SUA reprezentând

contravaloarea părților sociale deținute la SC ”I.A.”, înlăturând concluziile

Comisiei de cercetare fără a ține seama de faptul că și după cesionarea

părților sociale, persoana cercetată P.E. a continuat să dețină funcția de

administrator la SC ”I.A.”, care, la sfârșitul anului 2004 a bonificat-o cu

suma totală de 15.199.600.740 ROL, adică, cca. 517.000 DOLARI S.U.A.

- Completul special,

reținând că suma de mai sus constituie venituri obținute în perioada cercetată,

nu a motivat cum poate fi justificată dobândirea unor bunuri anterior lunii

decembrie, dacă veniturile au fost încasate la sfârșitul lunii decembrie 2004,

ceea ce impunea o subperiodizare și o eșalonare a veniturilor și cheltuielilor

din perioada supusă verificării;

- Completul special

nu a efectuat verificări suplimentare în legătură cu „construcția anexă” din

orașul Azuga, în legătură cu finalizarea lucrărilor de construcții pentru ca

cheltuielile respective să fie sau nu luate în calcul în mod motivat;

- pentru lămurirea

tuturor acestor aspecte, Completul de 9 judecători a casat Decizia nr. 1/2007

și a trimis cauza pentru rejudecarea instanței competente, cu îndrumarea de a

fi administrate probe noi.

Prin Încheierea din

data de 10 decembrie 2009 a fost admisă cererea de probatorii formulată de

procuror și s-a încuviințat completarea raportului de expertiză contabilă,

pentru ca:

- stabilirea

veniturilor și cheltuielilor să se facă în mod eșalonat, în funcție de

dobândirea bunurilor înscrise în Nota de probe depusă de procuror în două

variante de perioade: a) 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004, și b) 12

decembrie 2000 - 29 decembrie 2004;

- expertul să

stabilească veniturile și cheltuielile astfel cum au fost efectuate, în RON sau

în valută, în perioadele menționate;

- balanța de venituri

și cheltuieli să aibă în vedere diferența de curs valutar.

Totodată, a fost

încuviințată efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în construcții

pentru stabilirea suprafeței construite a anexelor gospodărești din orașul

Azuga, precum și data finalizării construcției.

Expertul contabil a

depus Raportul de completare la expertiza contabilă judiciară pentru termenul

din data de 6 mai 2010, când a fost depus și Raportul de expertiză tehnică în

construcții, la care procurorul, reprezentantul Agenției Naționale de

Integritate, precum și expertul parte au formulat obiecțiuni, iar prin

Încheierea din 17 iunie 2010 s-a dispus ca experții numiți în cauză să răspundă

la obiecțiunile respective.

La termenul din 3

martie 2011, expertul contabil a depus răspunsul la obiecțiunile făcute de

părți și, la fel, expertul tehnic în construcții, când procurorul a susținut că

răspunsurile date nu au elucidat pe deplin obiecțiunile formulate de Ministerul

Public.

Astfel, cu privire la

răspunsul expertului contabil, procurorul a arătat că s-a cerut expertului să

precizeze dacă există documente justificative (chitanțe, contracte de

vânzare-cumpărare) pentru vânzarea obiectelor de artă la data de 18 septembrie

2001 - poz. 199 - 208 din Balanța de venituri și cheltuieli Anexă la

Completarea raportului de expertiză depus la termenul din 6 mai 2010.

Potrivit balanței, la

data de 18 septembrie 2003, intimații P.D.I. și P.E. ar fi obținut venituri în

sumă de 5.692.460 ROL din vânzarea unui număr total de 41 obiecte de artă;

aceste sume și obiecte se regăsesc și în Anexa nr. 1 a răspunsului la

obiecțiuni care constituie, de fapt, un extras al balanței anexă la raportul

inițial.

În schimb, arată

Ministerul Public, în Anexa 1 bis a răspunsului la obiecțiuni este depus un

înscris sub semnătură privată emanând de la SC C.A.P.C. SRL, în care se atestă

exclusiv: numele deponentului, felul și cantitatea bunurilor primite în

consignație, data intrării în consignație (primirea bunurilor de societatea

comercială), cantitatea bunurilor vândute și sumele plătite deponentului. Nu se

menționează data când sumele rezultate din vânzarea bunurilor depuse în

consignație au fost plătite deponentului și nici nu se anexează înscrisuri

doveditoare ale plății acestor sume către deponent (chitanțe, emanate de la

consignatarul împuternicit cu depozitarea și vânzarea lucrurilor care să ateste

și data plății către consignant) pentru a se putea, astfel, verifica dacă

aceste sume au constituit venituri în perioada supusă cercetării.

De asemenea, se arată

în nota de obiecțiuni, între balanța de venituri și cheltuieli, și situația

emanată de la SC C.A.P.C. există și alte inadvertențe, după cum urmează:

Declarația de la SC

C. SRL cuprinde 3 obiecte de artă depuse spre vânzare la data de 18 septembrie

2003, iar în balanța de venituri și cheltuieli de la poziția 198 la poziția nr.

208 apar ca fiind vândute la data de 18 septembrie 2003, 41 obiecte de artă

pentru care nu se demonstrează depunerea la SC C. SRL și nici încasarea

sumelor.

O serie de obiecte de

artă, conform „declarației" (tabel) apar ca fiind depuse spre vânzare la

date ulterioare, fără ca apoi sumele obținute din vânzarea acestora să fie

ilustrate în balanța de venituri și cheltuieli, conform raportului de expertiză

întocmit în cauză. Or, arată Ministerul Public, de vreme ce între părți s-a

încheiat un contract de consignație care potrivit Legii nr. 178/1934

(aplicabilă și în prezent) presupune, în esență o împuternicire a

consignantului dată consignatarului pentru vânzarea unor bunuri aparținând

celui dintâi și depozitarea bunurilor de către consignatar până la vânzarea

acestora către terți urmată de remiterea către consignant a sumelor rezultate

din vânzare, nu se poate acredita ideea pe care expertul tinde să o inducă, în

sensul că la data de 18 septembrie 2003, intimații ar fi obținut venituri

substanțiale indicate anterior, din vânzarea în regim de consignație a

bunurilor indicate în Anexa 1 bis la răspunsul la obiecțiuni, predate

societății comerciale specializate, fie în aceeași zi, fie la date mult

ulterioare (22 septembrie 2003, 14 octombrie 2003, 8 decembrie 2003, 15

noiembrie 2003, 17 martie 2004, 18 martie 2004, 19 martie 2004,9 iulie 2004, 16

iulie 2004 și 11 noiembrie 2004).

Totodată, se arată în

Nota Ministerului Public, prin reductio ad absurdum, ar însemna ca societatea

comercială împuternicită cu vânzarea bunurilor în regim de consignație să vândă

bunuri primite de la intimată în aceeași zi ori să vândă bunuri pe care le-a

primit ulterior de la intimată, ceea ce, în mod evident nu corespunde nici

mecanismului juridic al contractului de consignație și nici unei logici

elementare; în plus, nu s-au depus documente justificative care să ateste

proveniența acestor bunuri în patrimoniul intimatei, astfel cum s-a solicitat prin

obiecțiuni.

Referitor la același

răspuns al expertului contabil, de asemenea, susține Ministerul Public, nici cu

privire la pct. 2 al obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de

această parte, încuviințate de instanță la termenul din 17 iunie 2010, prin

care s-a cerut expertului să precizeze dacă au fost efectuate cheltuieli

curente și de întreținere, cu obligarea cercetaților la depunerea către

expertul contabil a documentelor justificative provenite de la furnizori, iar

în subsidiar prin diligența expertului contabil pe baza documentelor existente

în baza de date a furnizorilor de utilități pentru imobilele deținute în

sub-perioadele indicate în obiecțiuni nu s-a răspuns.

Sub acest aspect, se

arată în Nota de obiecțiuni, prin răspunsul formulat, expertul face trimitere

evazivă la sumele indicate estimativ de intimați în faza cercetării în fața

Comisiei și își declină competența de a efectua verificări suplimentare.

Totodată, susține

Ministerul Public, se motivează că aceste informații nu trebuie solicitate de

expert și se arată că au existat diferite modificări ale situației juridice a

furnizorilor de utilități; or, în această modalitate, nu numai că nu se

răspunde obiecțiunilor, ci se exprimă expres un refuz de a se îndeplini

obiectivele stabilite de instanță, în condițiile în care unii furnizori de

utilități sunt mari companii în domeniu, deținătoare de arhive, iar

beneficiarul serviciilor prestate este ușor identificabil prin codul de client.

De altfel, arată

Ministerul Public, lucrării efectuate nu îi sunt anexate adrese ale expertului

către furnizorii de utilități, ceea ce dovedește că nu s-a depus minima

diligentă pentru îndeplinirea obiectivului stabilit.

De asemene, cu

privire la răspunsul expertului tehnic în construcții, procurorul a susținut că

răspunsul la obiecțiuni este contradictoriu întrunit și acesta, pe de o parte,

că „anexa gospodărească” a fost recepționată la data de 5 ianuarie 2011, deci

în cadrul perioadei supuse cercetării și, pe de altă parte, se menționează că

data finalizării lucrărilor este 31 decembrie 2000, dată aflată în afara

perioadei respective.

Prin Încheierea din

10 martie 2011, Înalta Curte a admis cererea cu noile obiecțiuni, formulată de

procuror, dispunând ca experții să răspundă și la aceste noi obiecțiuni, iar

procurorul să depună la dosar documentele la care se referă obiecțiunile de la

pct. B din cererea sa.

La termenul din data

de 6 iunie 2011, expertul contabil a depus completarea la răspunsul dat

obiecțiunilor formulate de procuror, iar expertul tehnic în construcții

depusese răspunsul la termenul de 14 aprilie 2011.

de rejudecare

5.1. Perioada supusă

verificării

Așa cum rezultă din

considerentele Deciziei nr. 220/2008, perioada supusă verificării trebuie să

fie aceea a duratei exercitării mandatului avut în vedere de lege, adică

perioada cuprinsă între data de 12 decembrie 2000, când a început mandatul de

deputat al persoanei cercetate, și data de 29 decembrie 2004, când aceasta a

fost revocată din funcția de membru al Guvernului, cele două demnități fiind

exercitate concomitent în aproape întreaga perioadă.

Însă, pentru a se

putea verifica dacă, într-adevăr, proveniența bunurilor și, în general,

efectuarea cheltuielilor este justificată, în jurisprudența sa constantă Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat că instanța poate și trebuie să împartă

perioada cercetată în subperioade, iar în cadrul acestor subperioade să

realizeze o eșalonare/defalcare a veniturilor și cheltuielilor, în raport cu

datele în care s-au efectuat cheltuieli semnificative, au fost dobândite bunuri

importante, etc.

În acest sens, secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a pronunțat în mod constant, statuând că în cadrul activității de verificare

a caracterului licit/ilicit al dobândirii bunurilor/efectuării unor cheltuieli,

este necesar ca perioada supusă controlului să fie împărțită în subperioade, în

raport cu datele de dobândire a bunurilor mai importante, pentru a fi evitate

situațiile în care dobândirea unor bunuri ar putea fi acoperită cu venituri

câștigate ulterior (Deciziile nr. 4000/2004, nr. 3018/2005, nr. 3410/2007,

ș.a.).

În acest scop,

instanța de rejudecare a procedat la o primă divizare a perioadei cercetate în

subperioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 și subperioada 14 decembrie

2004 - 20 decembrie 2004, dispunând ca expertul contabil să procedeze la

refacerea balanței de venituri și cheltuieli pe subperioade, în mod eșalonat,

la 30 martie 2001, 26 aprilie 2001, 22 august 2011, 25 februarie 2002, 25

aprilie 2002, 5 iunie 2002, 3 iulie 2002, 23 octombrie 2002, 29 noiembrie 2002,

24 aprilie 2003, 18 iunie 2003, 10 iulie 2003, 5 decembrie 2003, 24 aprilie

2004, 28 aprilie 2004, 31 mai 2004, 6 decembrie 2004, 14 decembrie 2004 și,

respectiv 29 decembrie 2004.

5.2. Veniturile și

cheltuielile cercetaților

Din concluziile

expertizei contabile, așa cum a fost completată, inclusiv cu răspunsurile date

la obiecțiunile care s-au formulat în cursul judecății, rezultă că la sfârșitul

subperioade 12 decembrie 2000 - 31 mai 2004, balanța veniturilor și

cheltuielilor a înregistrat cheltuieli superioare veniturilor cu suma de

1.355.979.772,50 ROL, a căror proveniență nu este justificată cu veniturile,

așa cum au fost calculată de expertul contabil și nu au fost contestate de

persoanele cercetate.

În perioada

respectivă, persoanele cercetate au achiziționat ½ din terenul în

suprafață de 115,80 mp, situat în București, cu contractul de vânzare-cumpărare

din 31 mai 2004, cu suma de 5.009.446.828,00 ROL, după ce anterior, la 24

aprilie 2004 achiziționaseră și ½ din suprafața de 1529,89 mp, pe str.

B.D. pentru care achitaseră 6.789.601.280,00 ROL, cu contractul de

vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2004.

De asemenea,

subperioadei 12 decembrie 2000 - 6 decembrie 2004, balanța veniturilor și

cheltuielilor a înregistrat cheltuieli superioare veniturilor, cu suma de

7.534.286.236,40 ROL, a căror proveniență nu este justificată cu veniturile,

așa cum au fost calculate de expertul contabil și nu au fost contestate de

persoanele cercetate.

În perioada

respectivă, persoanele cercetate au achiziționat ½ din terenul în

suprafață de 2094 mp situat în București, sectorul 1, cu contractul de

vânzare-cumpărare din 6 decembrie 2004, achitând suma de 7.865.064.000,00 ROL.

Deci, este dovedit că,

în perioada când persoanele cercetate au dobândit bunurile respective, au

efectuat cheltuielile superioare, în sumă de 8.890.266.008,90 ROL, adică

889.026, 60 RON, a căror proveniență nu este justificată cu veniturile, așa cum

au fost calculate de expertul contabil și nu au fost contestate de către

persoanele cercetate.

Potrivit art. 44

alin. (8) din Constituția României, „Averea dobândită licit nu poate fi

confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.

Deci, cu alte

cuvinte, averea unei persoane, patrimoniul acesteia este prezumat a fi fost

dobândit în mod licit, până la dovada contrarie.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a argumentat

în mod just că prezumția instituită de norma constituțională încetează să

funcționeze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile și

valorile patrimoniului nu au fost dobândite în mod licit (Decizia nr.

4519/2006).

Faptul că, în cauza

de față, s-a dovedit în mod cert că, în perioada când persoanele cercetate au

dobândit terenurile arătate mai sus, au efectuat cheltuieli în sumă de

889.026,60 RON, a căror proveniență nu este justificată cu veniturile licite

ale acestora, așa cum s-a argumentat anterior, are consecințe juridice care vor

fi prezentate în continuare.

Astfel, în primul

rând, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu

modificările și completările ulterioare, precum și statutul juridic al

bunurilor respective, instanța va dispune confiscarea sumei de 889.026,60 RON și

obligarea persoanelor cercetate să achite această sumă la bugetul statului.

În al doilea rând,

având în vedere că suma de 889.026,60 RON, adică cca. 210.000,00 euro,

reprezintă o valoare și o parte importantă în raport cu averea dobândită de

persoanele cercetate în perioada supusă verificării, Înalta Curte constată că

prezumția instituită de norma constituțională citată mai sus funcționează în

ceea ce privește averea persoanelor cercetate, dobândită în perioada

respectivă.

În ceea ce privește

veniturile câștigate de persoanele cercetate, expertul contabil a inclus și

suma de 26.234.502.000,00 ROL, reprezentând echivalentul a 986.000,00 dolari

SUA, ca fiind contravaloarea părților sociale pe care acestea de dețineau la SC

”I.A.”SRL și pe care le-au cesionat în baza contractului din 9 februarie 2001.

Cu privire la această

sumă, Înalta Curte reține că din probele administrate în cauză rezultă

următoarele:

Prin declarația de

avere din data de 12 decembrie 2000 cercetatul D.I.P. a arătat că deține 25%,

iar soția sa alte 25% din părțile sociale ale SC ”I.A." SRL adică:

- cercetatul deținea

1750 părți sociale a 1.000.000 ROL/buc.= 1.750.000.000 ROL, adică 25% din

părți;

- cercetata deținea

1750 părți sociale a 1.000.000 ROL/buc.= 1.750.000.000 ROL, adică 25% din părți.

În considerarea celor

ce preced, din totalul veniturilor stabilite de expert ca fiind obținute de

cercetați în perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 în sumă de

54.401.616.235 ROL, se va scade suma de 26.234.502.000 ROL pretins încasată în

baza contractului de cesiune de părți sociale din 9 februarie 2001, rezultând

suma de 28.167.114.235 ROL ce reprezintă veniturile reale ale cercetaților

obținute de ei în perioada supusă acțiunii de control.

De asemenea, în

balanța de venituri și cheltuieli întocmită de expertul contabil, la capitolul

veniturilor a fost inclusă și suma de 5.690.000.000,00 ROL ca fiind obținută

din vânzarea în regim de consignație a unor bunuri valorificate de persoanele

cercetate, în baza unui document eliberat de SC ”C.A.P.C.” SRL și a Declarației

de avere din data de 12 decembrie 2000, în care, la Cap. IV - Bunuri mobile,

pct. 1 - Colecții sau obiecte de artă cu valoare deosebită, persoana cercetată

menționase că deținea „tablouri semnate de pictori consacrați, piese de mobilier

de artă, statuete”.

Într-adevăr, din

copia xeroxată a documentului întocmit de SC ”C.A.P.C.”SRL rezultă vânzarea a

41 de obiecte, pentru suma totală de 569.246,00 RON, care au fost expuse de

persoana cercetată P.E. și vândute în perioada de 1 ianuarie 2003 - 31

decembrie 2004.

În cursul

cercetărilor, în Încheierea din data de 6 octombrie 2005, s-a menționat

precizarea făcută de avocatul persoanelor cercetate, că va depune actul

încheiat între cei doi soți în 1995, înainte de căsătorie, din care va rezulta

că bijuteriile și obiectele de artă au fost dobândite de cercetata P.E.

anterior căsătoriei.

Totuși, nu s-a

dovedit că persoana cercetată P.E. ar fi introdus în România bunurile

respective, cu ocazia căsătoriei și repatrierii sale.

Mai mult, nici în Certificatul

de moștenitor din 11 iunie 2002, nu apar trecute astfel de bunuri în masa

succesorală.

Oricum, chiar dacă se

admite că bunurile respective au fost vândute în regim de consignație, în ciuda

inadvertențelor care apar în documentul eliberat de unitatea de consignație,

precum și a faptului că actul respectiv nu reprezintă un document contabil, așa

cum s-a exprimat și expertul contabil, în cauză nu este dovedită existența

acestor bunuri anterior perioadei cercetate și nici dobândirea lor licită, susținerile

persoanelor cercetate rămânând neprobate.

În consecință, suma

de 5.682.000.000,00 ROL va fi înlăturată de la capitolul venituri.

În ceea ce privește

cheltuielile efectuate de persoanele cercetate;

Referitor la imobilul

„anexe gospodărești” din orașul Azuga, din probele administrate în cauză

rezultă că lucrările au fost finalizate la sfârșitul lunii decembrie 2000,

recepția construcției fiind făcută la data de 5 ianuarie 2001 și nu există

dovezi că ulterior s-ar fi achitat sume în contul acelor lucrări, astfel că nu

există temei pentru includerea unor cheltuieli în legătură cu construcția

respectivă.

Referitor la costul

achiziționării obiectelor de artă, bijuterii, etc., evaluate de expertul

contabil la suma de aproximativ 200.000 euro, dar neincluse la capit