ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5880/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 iulie 2011, Agenția

Națională de Integritate a înaintat Comisiei înființată pe lângă Curtea de

Apel București în baza art. 10 din Legea nr. 115/1996, modificat prin art. 35

din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare a averii dobândite de persoanele

cercetate, respectiv C.S. și B.G., în perioada anilor 2004-2010, în raport

reținându-se persoanele cercetate nu au putut justifica, pe baza probelor

administrate de Agenție, dobândirea sumei de 3.111.257,1 RON.

Prin ordonanța din 9

noiembrie 2011 dispusă în Dosar nr. 6284/2/2011, Comisia de Cercetare a averilor

constituită pe lângă Curtea de Apel București în baza Legii nr. 176/2010, a admis

în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Integritate

în contradictoriu cu pârâții C.S. și B.G. privind controlul averii deținute de pârâtul

C.S. și a stării de incompatibilitate a acestuia și a trimis cauza privind pe C.S.,

secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București constatând

că dobândirea sumei de 1.770.886 RON, în perioada 2004-2010 nu are caracter justificat.

Prin sentința

nr. 3014 din 8 mai 2012, Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată

de reclamanții Agenția Națională de Integritate și Ministerul Finanțelor

Publice, în contradictoriu cu pârâții C.S. și B.G., dispunându-se confiscarea sumei

de 1.770.886 RON dobândită în mod nejustificat de pârâtul C.S.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de apel a reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtului referitoare

la viciile raportului de evaluare, întrucât pârâtul a fost invitat și informat cu

privire la începerea investigației, însă corespondența expediată la domiciliul acestuia

cu confirmare de primire nu a fost ridicată de acesta de la oficiul poștal, fapt

care nu atrage culpa autorității publice emitente a raportului de evaluare.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat că din compararea sumelor cuprinse ca venituri în declarația

de avere și a celor cuprinse în extrasele de cont obținute de Autoritatea Națională

de Integritate rezultă o diferență egală cu cea consemnată în raportul de evaluare,

respectiv 3111257,1 RON.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că, deși pârâtul a încercat să justifice această diferență

prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, veniturile suplimentare invocate

au fost luate în calcul doar parțial de către Comisie, în actul de sesizare a instanței,

în condițiile în care pentru restul veniturilor nu existau probe concludente prin

care să se poată răsturna prezumția că declarația de avere corespunde realității.

În acest context, judecătorul

fondului a constatat că veniturile suplimentare luate în considerare de instanța

de judecată și care se referă la patru împrumuturi din care trei, respectiv

cel în sumă de 103.000 euro, primit în anul 2005 de la R.S.L., cel în sumă de 241.200

euro, primit în anul 2008 de la G.C.L. și cel în sumă de 30.000 euro primiți în

cursul anului 2010 de la C.P.D., au fost scăzute de Comisie din suma considerată

ca fiind obținută în mod ilicit.

Prima instanță a

mai reținut că în ceea ce privește împrumutul primit în anul 2008 de la F.D.B.

în cuantum de 116.600 euro, acesta nu fost scăzut din suma finală pentru a cărei

confiscare a fost sesizată instanța, întrucât acest împrumut a fost restituit în

cursul anului 2009, adică în interiorul perioadei verificate, astfel încât, pe ansamblu,

acest împrumut nu este de natură să influențeze rezultatul final.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul C.S., susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- sentința civilă nr.

3014 din 8 mai 2012 este lovită de nulitate absolută deoarece este nemotivată, încălcând

cerințele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., fiind în realitate o simplă preluare

a raționamentelor Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București;

- instanța de fond nu

a analizat apărările privind nulitatea absolută a raportului de sesizare a comisiei

de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010, raport ce poartă

aceeași dată cu cea a extrasului de cont bancar de la Banca O.T.P., respectiv 30

iunie 2011. Acest fapt face să se prezume că raportul era întocmit anterior finalizării

cercetărilor, ceea ce este nelegal;

- procedura administrativă

desfășurată de Autoritatea Națională de Integritate este lovită de nulitate absolută,

fiind încălcată regula repartizării aleatorii a lucrărilor prevăzute de art. 13

alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la dosar neexistând nici un proces-verbal sau

notă privind repartizarea aleatorie a evaluării averii sale;

- procedura informării

persoanei cercetate nu a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile art. 14

alin. (3) din Legea nr. 176/2010, la dosar regăsindu-se recipisa de confirmare de

primire doar în privința unuia dintre cei doi cercetați, fără mențiunea că a fost

primită. În aceste condiții nu se putea aprecia că se știa de derularea acestei

proceduri, sau că ridicarea plicului poștal a fost refuzată cu rea-credință de către

destinatar. Totodată, comunicările prevăzute de lege trebuiau îndeplinite atât pentru

demararea procedurii evaluării averii, respectiv pentru existența diferențelor semnificative,

cât și pentru raportul final. Neîndeplinirea acestei proceduri de informare a deschis

calea imposibilității probării cu o expertiză contabilă sau de altă natură, a dobândirii

în mod licit a averii, probă care putea fi dispusă chiar de inspectoratul de integritate;

- atât sentința instanței

de fond, cât și ordonanța din 9 noiembrie 2011 emisă de Comisia de cercetare a averilor

au ignorat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat pentru perioada

2004-2008, raport din care rezultă proveniența sumei de 1.770.886 RON, respectiv:

308.092,7 averea fostei sale soții, B.G., 429.088 RON, împrumutul restituit lui

F.D.B., iar suma de 931.740 RON reprezentând încasări conform extrasului bancar

depus la dosar, restituire împrumut acordat SC A.E. SRL și SC M.G.T. SRL.

În drept, recurentul și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la nemotivarea hotărârii judecătorești în conformitate cu

art. 261 C. proc. civ., se constată că acesta este neîntemeiat, sentința instanței

de fond cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au condus în opinia acesteia,

la admiterea în parte a acțiunii cu care a fost învestită. Nu poate fi primit acest

motiv de recurs în situația în care instanța și-a expus raționamentul său, dar partea

este nemulțumită de faptul că unele dintre apărările formulate au fost respinse,

ori nu au fost analizate.

Referitor la motivele

de recurs ce vizează încălcări de procedură în faza efectuării raportului de evaluare

de către Autoritatea Națională de Integritate, acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate,

instanța de fond reținând în mod corect că neregulile invocate de pârât nu sunt

sancționate cu nulitatea absolută și nici nu au fost invocate vătămări care să nu

poată fi remediate în alt mod decât prin anularea actului. De altfel, referitor

la procedura informării persoanei cercetate, art. 17 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 176/2010 reglementează situația în care nu este confirmată primirea corespondenței,

deși procedura de informare a fost efectuată în mod legal:

„

(1)

Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris,

ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea

de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate

în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului

de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul

de integritate întocmește un raport de evaluare.

(2)

În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi

raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.”

În ipoteza menționată

de articolul citat, persoana a cărei avere este cercetată nu este privată de dreptul

la apărare, ci aceasta și-l poate exercita în fazele ulterioare ale procedurii.

Referitor la respectarea

principiului repartizării aleatorii, în speță nu s-au administrat dovezi din care

să rezulte cu certitudine că această regulă a fost încălcată, inspectoratul de integritate

având competența să formuleze sesizare din oficiu potrivit art. 12 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 176/2010, atunci când în evaluarea declarațiilor sunt identificate

neregularități.

Pe fondul cauzei însă,

instanța de fond a omis să analizeze, pe baza unor probe necesare, utile și concludente,

regimul juridic al unor sume de bani menționate în raportul de expertiză contabilă

extrajudiciară, respectiv: 308.092,7 RON averea fostei soții a pârâtului, B.G.,

429.088 RON împrumut restituit lui F.D.B. și 931.740 RON reprezentând încasări conform

extrasului bancar, de la SC A.E. SRL și SC M.G.T. SRL, cu titlul de restituire împrumut.

Instanța de recurs reține

că aceste apărări ale pârâtului-recurent au fost insuficient analizate de instanța

de fond, deși acesta a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară

pentru a-și susține apărările.

Pentru stabilirea completă

a situației de fapt s-ar fi impus administrarea unor probe suplimentare, eventual

a unei expertize contabile judiciare, urmând a fi supuse dezbaterii contradictorii

existența și influența acestor trei categorii de sume asupra patrimoniului pârâtului

în perioada cercetată.

În vederea analizării

acestor aspecte de fapt și de drept cu respectarea principiului dublului grad de

jurisdicție, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.S. împotriva sentinței nr. 3014 din 8 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2013.