ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5880/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 iulie 2011, Agenția Națională de Integritate a înaintat Comisiei înființată pe lângă Curtea de Apel București în baza art. 10 din Legea nr. 115/1996, modificat prin art. 35 din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare a averii dobândite de persoanele cercetate, respectiv C.S. și B.G., în perioada anilor 2004-2010, în raport reținându-se persoanele cercetate nu au putut justifica, pe baza probelor administrate de Agenție, dobândirea sumei de 3.111.257,1 RON. Prin ordonanța din 9 noiembrie 2011 dispusă în Dosar nr. 6284/2/2011, Comisia de Cercetare a averilor constituită pe lângă Curtea de Apel București în baza Legii nr. 176/2010, a admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Integritate în contradictoriu cu pârâții C.S.

și B.G. privind controlul averii deținute de pârâtul C.S. și a stării de incompatibilitate a acestuia și a trimis cauza privind pe C.S., secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București constatând că dobândirea sumei de 1.770.886 RON, în perioada 2004-2010 nu are caracter justificat. Prin sentința nr. 3014 din 8 mai 2012, Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de reclamanții Agenția Națională de Integritate și Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții C.S. și B.G., dispunându-se confiscarea sumei de 1.770.886 RON dobândită în mod nejustificat de pârâtul C.S.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtului referitoare la viciile raportului de evaluare, întrucât pârâtul a fost invitat și informat cu privire la începerea investigației, însă corespondența expediată la domiciliul acestuia cu confirmare de primire nu a fost ridicată de acesta de la oficiul poștal, fapt care nu atrage culpa autorității publice emitente a raportului de evaluare. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că din compararea sumelor cuprinse ca venituri în declarația de avere și a celor cuprinse în extrasele de cont obținute de Autoritatea Națională de Integritate rezultă o diferență egală cu cea consemnată în raportul de evaluare, respectiv 3111257,1 RON.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că, deși pârâtul a încercat să justifice această diferență prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, veniturile suplimentare invocate au fost luate în calcul doar parțial de către Comisie, în actul de sesizare a instanței, în condițiile în care pentru restul veniturilor nu existau probe concludente prin care să se poată răsturna prezumția că declarația de avere corespunde realității. În acest context, judecătorul fondului a constatat că veniturile suplimentare luate în considerare de instanța de judecată și care se referă la patru împrumuturi din care trei, respectiv cel în sumă de 103.000 euro, primit în anul 2005 de la R.S.L., cel în sumă de 241.200 euro, primit în anul 2008 de la G.C.L.

și cel în sumă de 30.000 euro primiți în cursul anului 2010 de la C.P.D., au fost scăzute de Comisie din suma considerată ca fiind obținută în mod ilicit. Prima instanță a mai reținut că în ceea ce privește împrumutul primit în anul 2008 de la F.D.B. în cuantum de 116.600 euro, acesta nu fost scăzut din suma finală pentru a cărei confiscare a fost sesizată instanța, întrucât acest împrumut a fost restituit în cursul anului 2009, adică în interiorul perioadei verificate, astfel încât, pe ansamblu, acest împrumut nu este de natură să influențeze rezultatul final. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul C.S., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - sentința civilă nr. 3014 din 8 mai 2012 este lovită de nulitate absolută deoarece este nemotivată, încălcând cerințele prevăzute de art. 261 C. proc.

civ., fiind în realitate o simplă preluare a raționamentelor Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București; - instanța de fond nu a analizat apărările privind nulitatea absolută a raportului de sesizare a comisiei de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010, raport ce poartă aceeași dată cu cea a extrasului de cont bancar de la Banca O.T.P., respectiv 30 iunie 2011. Acest fapt face să se prezume că raportul era întocmit anterior finalizării cercetărilor, ceea ce este nelegal; - procedura administrativă desfășurată de Autoritatea Națională de Integritate este lovită de nulitate absolută, fiind încălcată regula repartizării aleatorii a lucrărilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la dosar neexistând nici un proces-verbal sau notă privind repartizarea aleatorie a evaluării averii sale; - procedura informării persoanei cercetate nu a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, la dosar regăsindu-se recipisa de confirmare de primire doar în privința unuia dintre cei doi cercetați, fără mențiunea că a fost primită.

În aceste condiții nu se putea aprecia că se știa de derularea acestei proceduri, sau că ridicarea plicului poștal a fost refuzată cu rea-credință de către destinatar. Totodată, comunicările prevăzute de lege trebuiau îndeplinite atât pentru demararea procedurii evaluării averii, respectiv pentru existența diferențelor semnificative, cât și pentru raportul final.

Neîndeplinirea acestei proceduri de informare a deschis calea imposibilității probării cu o expertiză contabilă sau de altă natură, a dobândirii în mod licit a averii, probă care putea fi dispusă chiar de inspectoratul de integritate; - atât sentința instanței de fond, cât și ordonanța din 9 noiembrie 2011 emisă de Comisia de cercetare a averilor au ignorat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat pentru perioada 2004-2008, raport din care rezultă proveniența sumei de 1.770.886 RON, respectiv: 308.092,7 averea fostei sale soții, B.G., 429.088 RON, împrumutul restituit lui F.D.B., iar suma de 931.740 RON reprezentând încasări conform extrasului bancar depus la dosar, restituire împrumut acordat SC A.E.

SRL și SC M.G.T. SRL. În drept, recurentul și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii judecătorești în conformitate cu art. 261 C. proc. civ., se constată că acesta este neîntemeiat, sentința instanței de fond cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au condus în opinia acesteia, la admiterea în parte a acțiunii cu care a fost învestită. Nu poate fi primit acest motiv de recurs în situația în care instanța și-a expus raționamentul său, dar partea este nemulțumită de faptul că unele dintre apărările formulate au fost respinse, ori nu au fost analizate.

Referitor la motivele de recurs ce vizează încălcări de procedură în faza efectuării raportului de evaluare de către Autoritatea Națională de Integritate, acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate, instanța de fond reținând în mod corect că neregulile invocate de pârât nu sunt sancționate cu nulitatea absolută și nici nu au fost invocate vătămări care să nu poată fi remediate în alt mod decât prin anularea actului.

De altfel, referitor la procedura informării persoanei cercetate, art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 reglementează situația în care nu este confirmată primirea corespondenței, deși procedura de informare a fost efectuată în mod legal: „ (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.” În ipoteza menționată de articolul citat, persoana a cărei avere este cercetată nu este privată de dreptul la apărare, ci aceasta și-l poate exercita în fazele ulterioare ale procedurii. Referitor la respectarea principiului repartizării aleatorii, în speță nu s-au administrat dovezi din care să rezulte cu certitudine că această regulă a fost încălcată, inspectoratul de integritate având competența să formuleze sesizare din oficiu potrivit art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, atunci când în evaluarea declarațiilor sunt identificate neregularități.

Pe fondul cauzei însă, instanța de fond a omis să analizeze, pe baza unor probe necesare, utile și concludente, regimul juridic al unor sume de bani menționate în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, respectiv: 308.092,7 RON averea fostei soții a pârâtului, B.G., 429.088 RON împrumut restituit lui F.D.B. și 931.740 RON reprezentând încasări conform extrasului bancar, de la SC A.E. SRL și SC M.G.T. SRL, cu titlul de restituire împrumut. Instanța de recurs reține că aceste apărări ale pârâtului-recurent au fost insuficient analizate de instanța de fond, deși acesta a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară pentru a-și susține apărările. Pentru stabilirea completă a situației de fapt s-ar fi impus administrarea unor probe suplimentare, eventual a unei expertize contabile judiciare, urmând a fi supuse dezbaterii contradictorii existența și influența acestor trei categorii de sume asupra patrimoniului pârâtului în perioada cercetată.

În vederea analizării acestor aspecte de fapt și de drept cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S. împotriva sentinței nr. 3014 din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.