ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 septembrie 2012 reclamanta Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, solicitând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din același act normativ, să se constate că între veniturile și averea domnului A., pe perioada exercitării funcției publice, există o diferență nejustificată de 250 000 de Euro.

După examinarea probatoriului administrat, Comisia a apreciat că suma de 222.535 Euro deținută de persoana evaluată începând cu anul 2008, potrivit mențiunilor din declarația de avere, este o sumă nejustificată ce depășește suma de 10.000 Euro și reprezintă o diferență semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Prin Ordonanța nr. 4/09.03.2016 Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 în cadrul Curții de Apel București a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate și a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în vederea confiscării de la pârâtul A. a sumei de 222.535 Euro, sumă cu caracter nejustificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17 ianuarie 2017 sub nr. x/2012*.

Prin Sentința nr. 1065 din 27 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012*, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor constituită potrivit Legii nr. 176/2010, la solicitarea reclamantei Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâtul A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus confiscarea pe numele pârâtului A. a sumei de 222.535 Euro, constatată a fi dobândită de acesta în mod nejustificat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că din suma de 250.000 Euro ce face obiectul contractului de împrumut încheiat de pârât cu tatăl său, cel mult suma de 27.465 Euro a fost justificată de împrumutat ca existând efectiv în patrimoniul tatălui său la momentul acordării împrumutului.

În privința diferenței de sumă de 222.535 Euro pârâtul nu a produs nicio probă de natură a justifica existența ei în patrimoniul tatălui B. la momentul pretinsului împrumut din anul 2008. De asemenea, nici aspectele vizând averea importantă moștenită de unchiul C. nu au fost dovedite în cauză de pârât, căruia, potrivit dispozițiilor Legii nr. 176/2010, îi revenea obligația de a produce astfel de dovezi în susținerea caracterului justificat al majorării averii cu ocazia acordării împrumutului, prin depunerea cel puțin a unui certificat de moștenitor.

Curtea a înlăturat ca nefondate apărările pârâtului în sensul că în favoarea sa operează o prezumție de dobândire licită a averii, având în vedere că o astfel de prezumție nu este una absolută și irefragabilă, ea putând fi combătută prin proba contrară. În acest sens relevante sunt concluziile expuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 453/2008, prin care s-a reținut că prezumția instituită de art. 44 din Constituția României nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii.

Prin probele administrate și prin coroborarea acestora, reclamanta A.N.I. a reușit să răstoarne prezumția de majorare licită a averii cu suma de 222.535 Euro de către pârâtul A., ca urmare a inexistenței unui contract în împrumut valid și a lipsei oricăror dovezi cu privire la dobândirea prin moștenire a sumei de la tatăl său, care la rândul său ar fi moștenit această sumă de la fratele său, în acest sens nefiind prezentate certificate de moștenitor relevante.

Prin cererea depusă la data de 26 martie 2018 și înregistrată sub nr. x/2018, A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței nr. 1065 din 27 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012*.

Conform precizărilor ulterioare, respectiv cele din data de 24.05.2018 și 23.10.2018, calea extraordinară de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 3, 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat, în esență, că Sentința nr. 1065 din 27 martie 2017 este contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017 prin care Înalta Curte a admis recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 44 din 2 martie 2017 și a redus cuantumul amenzii penale de la 50.000 RON la 22.000 RON. În cadrul acestui proces penal, înscrisul determinant pentru măsura confiscării dispusă de instanța civilă a fost declarat nul, prin constatarea falsului atât prin contrafacere, cât și prin conținut.

A apreciat revizuentul că sentința penală definitivă are un caracter determinant și ar fi putut să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată, astfel că este întrunită cerința revizuirii pentru contrarietate de hotărâri - "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

În privința celorlalte puncte ale art. 509 invocate drept temei al cererii de revizuire, A. a subliniat raportul de cauzalitate între cele două procese, arătând că înscrisul declarat fals a avut rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare se solicită.

De asemenea, a menționat faptul că Sentința nr. 1065 din 27 martie 2017 a fost pronunțată fără participarea sa și fără a fi legal citat, de existența acesteia revizuentul luând cunoștință abia după soluționarea dosarului penal, respectiv 10 ianuarie 2018, ulterior formulând recurs împotriva sentinței, respins ca tardiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

A mai susținut revizuentul că Decizia penală nr. 381 din 6 noiembrie 2017 reprezintă un înscris nou, ce întrunește condițiile legale pentru a fi invocat în susținerea unei cereri de revizuire, Sentința penală nedefinitivă nr. 44 din 2 martie 2017 a contribuit și constituit, în mod nelegal, temei pentru pronunțarea hotărârii ce se cere a fi retractată, iar soluționarea dosarului nr. x/2012* s-a realizat în absența sa, în condițiile unei proceduri de citare neîndeplinite, câtă vreme a fost citat la o altă adresă decât cea indicate în mod expres în toate documentele depuse la A.N.I. cât și la instanțe, din anul 2008 și până în prezent.

În ședința publică din data de 21 iunie 2018 revizuentul a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10

1

din Legea nr. 115/1996, precum și a Legii nr. 115/21996 în integralitatea sa, iar în ședința publică din data de 25.10.2018 a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 teza a II-a, 487, 489, 492 și 494 C. proc. civ.

La data de 17 mai 2018, intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii de revizuire, solicitând respingerea căii extraordinare de atac, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca tardiv formulată.

În ședința publică de judecată din data de 25 octombrie 2018 au fost puse în discuția părților, iar Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., precum și asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepțiile invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nedevolutivă, prin care partea interesată poate cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere", singura excepție de la această regulă fiind situația reglementată de alin. (2) al textului de lege enunțat, respectiv cea în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, pentru cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6, și pct. 9 C. proc. civ., competența de soluționare aparține instanței care a pronunțat Sentința nr. 1065 din data de 27 martie 2017, astfel încât Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale invocate din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În privința cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din același cod, termenul de revizuire a unei hotărâri judecătorești este de o lună, care se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În prezenta cauză, se solicită revizuirea Sentinței nr. 1065 din 27 martie 2017, revizuentul apreciind că aceasta este contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

Verificând termenul de declarare a căii extraordinare de atac, Înalta Curte reține că "ultima hotărâre", respectiv decizia penală, a rămas definitivă la data de pronunțării - 6 noiembrie 2017.

În același timp, nu poate primi apărările revizuentului formulate asupra excepției tardivității, conform cărora sentința a cărei revizuire se solicită este ultima hotărâre care a rămas definitivă la data de 8 martie 2018, data respingerii recursului conform Deciziei nr. 956 din 8 martie 2018.

Într-adevăr, sentința atacată cu revizuire a fost pronunțată la data de 27 martie 2017, iar recursul declarat de A. a fost respins ca tardiv formulat, potrivit Deciziei Î.C.C.J. nr. 956 din 8 martie 2018, prin aceeași decizie fiind respinsă și cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Înalta Curte apreciază însă că sentința Curții de Apel București a rămas definitivă la data expirării termenului legal de declarare a recursului, calculat de la data comunicării hotărârii, termen ce a început să curgă la data de 7 iunie 2017 și a expirat în data de 22 iunie 2017.

Pe de altă parte, având în vedere susținerea revizuentului conform căreia procedura de comunicare a hotărârii ar fi fost viciată, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2012*, la fila x se regăsește cererea acestuia de eliberare a unei copii xerox a sentinței pronunțate, cerere datată 10.01.2018. Chiar și prin raportare la această dată, ca dată a luării efective la cunoștință de conținutul hotărârii, sentința ar fi putut rămâne definitivă la data de 26.01.2018, dată la care expira termenul în care putea fi declarat recursul.

Prin urmare, depunerea cererii de revizuire la data de 23 martie 2018 (conform ștampilei aplicate pe plicul de expediere - dosar) apare ca fiind făcută cu depășirea termenului de o lună de martie la data rămânerii definitive a Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Cum revizuentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii extraordinare de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii sus-menționate și, admițând excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata Agenția Națională de Integritate, va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ. formulată de A. împotriva Sentinței civile nr. 1065 din 27 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata Agenția Națională de Integritate.

Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. formulată de A. împotriva aceleiași sentințe civile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători, în privința soluției pronunțate asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL