ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8426/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău, secția civilă la 25 martie 2008, reclamanta C.V. a chemat în judecată pe pârâta P.M. Buzău prin primar, solicitând obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Buzău, str. Cuza Vodă, compus din teren și construcție. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ. și pe dispozițiile art. 112 – art. 115 C. proc. civ., reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a autoarei P.M. (B.), care, la rândul său, este unica moștenitoare a defunctei H.Z., fosta proprietară a imobilului în litigiu, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3198/1931 și transcris sub nr. 5224/1931.

S-a mai menționat că imobilul revendicat a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, poz. 173 de la fosta proprietară H.Z., astfel că preluarea de către stat s-a făcut fără titlu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând ca instanța, față de obiectul cauzei, să stabilească dacă este competentă să judece acțiunea și să-i pună în vedere și reclamantei să timbreze. Totodată, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în sfera cadrului normativ stabilit prin această lege specială. La termenul din 7 august 2008, reclamanta prin apărător, a precizat că valoarea imobilului este de 1.500.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 459 din 7 mai 2008, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins excepția de necompetență materială, invocată de pârâta P.M. Buzău, prin primar, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. S-a respins excepția de netimbrare a acțiunii, invocată de pârâtă constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel că operează scutirea de taxa de timbru.

Prin aceeași hotărâre, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținându-se că reglementările cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât practica judiciară este constantă în sensul de a considera ca fiind admisibile acțiunile în revendicarea imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, în raport de dispozițiile art. 6 și 13 din C.E.D.O., iar în cadrul acțiunii în revendicare nu are relevanță împrejurarea că reclamantul a formulat sau nu, cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 210 din 25 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei C.V. și a desființat sentința Tribunalului Buzău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă eronat de prima instanță, întrucât obiectul acesteia îl constituie revendicarea unui bun imobil, această acțiune fiind imprescriptibilă și necondiționată de vreun termen. S-a considerat că textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reproduce, în cuprinsul legii speciale, dispozițiile din dreptul comun, conținute de art. 480 C. civ., dând vocație titularului dreptului de proprietate, de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare pentru a obține recunoașterea acestui drept.

Instanța de apel a mai reținut că respingerea ca inadmisibilă a unei acțiuni în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, încalcă atât art. 21 din Constituție, cât și art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., care garantează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, aspect ce presupune posibilitatea ca o instanță independentă și imparțială să hotărască asupra încălcării drepturilor sale. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal pârâtul P.M. Buzău, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut, prin motivele de recurs, că Legea nr. 10/2001, ca lege specială derogă de la prevederile art. 480 C. civ., astfel că nu mai este posibilă restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, întrucât intimata reclamantă este decăzută din termenul pentru depunerea notificării.

Recurentul a învederat că imobilul situat în Municipiul Buzău, str. Cuza Vodă a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la L.S. și a fost restituit, în baza Legii nr. 10/2001, moștenitorului acestuia, cetățeanul I.I.S. În dovedirea motivelor de recurs, recurentul a depus la dosar dispoziția nr. 409 din 19 noiembrie 2003, prin care s-a restituit în natură imobilul situat în Buzău, str. Cuza Vodă, în temeiul Legii nr. 10/2001, altei persoane, respectiv lui I.I.S. Examinând criticile formulate de pârâtul P.M. Buzău, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este întemeiat pe considerentele ce succed: Reglementările cu caracter special ale Legii nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cum este și imobilul ce face obiectul acțiunii.

Legea nr. 10/2001, deși suprimă acțiunea de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., acțiune formulată ulterior intrării în vigoare a legii speciale, nu împiedică accesul la un proces echitabil, astfel cum eronat a reținut instanța de apel întrucât această lege asigură accesul deplin și liber la cele trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a dovedit că nu ar face parte din categoria persoanelor exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001 și nici că a fost împiedicată să uzeze de procedura specială din motive mai presus de voința sa. Așa cum corect s-a reținut de prima instanță, reclamanta nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, neurmând astfel prima fază a procedurii obligatorii prevăzute de legea specială.

La data pronunțării sentinței nr. 460 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, nu pronunțase decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, la care face trimitere instanța de apel prin considerente, astfel încât nu se putea reține că s-ar fi încălcat dispozițiile obligatorii ale acesteia. De altfel, conform deciziei Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, fiind exclusă acțiunea în revendicare de drept comun, cu excepția acțiunilor pendinte la data de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuare lor, fie suspendarea până la soluționarea procedurii administrate.

Accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută în capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport de adagiile generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant. Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtul P.M. Buzău și să se caseze decizia recurată, respingându-se ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 549 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău, secția civilă, sentință ce va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Buzău împotriva deciziei nr. 210 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamanta C.V. împotriva sentinței nr. 459 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.