ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8426/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Buzău, secția civilă la 25 martie 2008, reclamanta C.V. a chemat în

judecată pe pârâta P.M. Buzău prin primar, solicitând obligarea acesteia de a-i

lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Buzău, str. Cuza

Vodă, compus din teren și construcție.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ. și pe

dispozițiile art. 112 – art. 115 C. proc. civ., reclamanta a arătat că este

unica moștenitoare a autoarei P.M. (B.), care, la rândul său, este unica

moștenitoare a defunctei H.Z., fosta proprietară a imobilului în litigiu,

dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3198/1931 și

transcris sub nr. 5224/1931.

S-a mai menționat că

imobilul revendicat a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, poz. 173 de

la fosta proprietară H.Z., astfel că preluarea de către stat s-a făcut fără

titlu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a formulat întâmpinare,

solicitând ca instanța, față de obiectul cauzei, să stabilească dacă este

competentă să judece acțiunea și să-i pună în vedere și reclamantei să

timbreze.

Totodată, pârâta a invocat

inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, în sfera cadrului normativ stabilit prin această lege

specială.

La termenul din 7 august 2008,

reclamanta prin apărător, a precizat că valoarea imobilului este de 1.500.000

lei.

Prin sentința civilă nr. 459

din 7 mai 2008, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins excepția de

necompetență materială, invocată de pârâta P.M. Buzău, prin primar, conform

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

S-a respins excepția de

netimbrare a acțiunii, invocată de pârâtă constatându-se că sunt incidente

dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel că

operează scutirea de taxa de timbru.

Prin aceeași hotărâre, s-a

admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținându-se că reglementările cu

caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru

restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor

preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta C.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât practica judiciară este constantă în sensul de a

considera ca fiind admisibile acțiunile în revendicarea imobilelor

naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, în raport de dispozițiile art. 6 și 13

din C.E.D.O., iar în cadrul acțiunii în revendicare nu are relevanță

împrejurarea că reclamantul a formulat sau nu, cerere de restituire în baza

Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 210 din

25 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei C.V. și a desființat sentința

Tribunalului Buzău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii a

fost admisă eronat de prima instanță, întrucât obiectul acesteia îl constituie

revendicarea unui bun imobil, această acțiune fiind imprescriptibilă și

necondiționată de vreun termen.

S-a considerat că textul art.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reproduce, în cuprinsul legii speciale,

dispozițiile din dreptul comun, conținute de art. 480 C. civ., dând vocație

titularului dreptului de proprietate, de a recurge la toate mijloacele legale,

administrative sau judiciare pentru a obține recunoașterea acestui drept.

Instanța de apel a mai

reținut că respingerea ca inadmisibilă a unei acțiuni în revendicare promovată

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, încalcă atât art. 21 din

Constituție, cât și art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional

la C.E.D.O., care garantează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil,

aspect ce presupune posibilitatea ca o instanță independentă și imparțială să

hotărască asupra încălcării drepturilor sale.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs în termen legal pârâtul P.M. Buzău, criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut, prin

motivele de recurs, că Legea nr. 10/2001, ca lege specială derogă de la

prevederile art. 480 C. civ., astfel că nu mai este posibilă restituirea în

natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, întrucât intimata

reclamantă este decăzută din termenul pentru depunerea notificării.

Recurentul a învederat că imobilul

situat în Municipiul Buzău, str. Cuza Vodă a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950 de la L.S. și a fost restituit, în baza Legii nr. 10/2001,

moștenitorului acestuia, cetățeanul I.I.S.

În dovedirea motivelor de

recurs, recurentul a depus la dosar dispoziția nr. 409 din 19 noiembrie 2003,

prin care s-a restituit în natură imobilul situat în Buzău, str. Cuza Vodă, în

temeiul Legii nr. 10/2001, altei persoane, respectiv lui I.I.S.

Examinând criticile

formulate de pârâtul P.M. Buzău, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că acesta este întemeiat pe considerentele ce

succed:

Reglementările cu caracter

special ale Legii nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea

în natură sau prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor

preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

cum este și imobilul ce face obiectul acțiunii.

Legea nr. 10/2001, deși

suprimă acțiunea de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.,

acțiune formulată ulterior intrării în vigoare a legii speciale, nu împiedică

accesul la un proces echitabil, astfel cum eronat a reținut instanța de apel

întrucât această lege asigură accesul deplin și liber la cele trei grade de

jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art.

6 alin. (1) din C.E.D.O.

În cauza dedusă judecății,

reclamanta nu a dovedit că nu ar face parte din categoria persoanelor exceptate

de la procedura Legii nr. 10/2001 și nici că a fost împiedicată să uzeze de

procedura specială din motive mai presus de voința sa.

Așa cum corect s-a reținut

de prima instanță, reclamanta nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001,

neurmând astfel prima fază a procedurii obligatorii prevăzute de legea

specială.

La data pronunțării

sentinței nr. 460 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, nu pronunțase decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, la

care face trimitere instanța de apel prin considerente, astfel încât nu se

putea reține că s-ar fi încălcat dispozițiile obligatorii ale acesteia.

De altfel, conform deciziei

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, imobilele care se

încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi

restituite decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, fiind exclusă

acțiunea în revendicare de drept comun, cu excepția acțiunilor pendinte la data

de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuare lor,

fie suspendarea până la soluționarea procedurii administrate.

Accesul la justiție și

dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul

procedurii judiciare prevăzută în capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în

condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001

sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport de adagiile

generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant.

Pentru toate aceste

considerente, urmează ca, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să se admită

recursul declarat de pârâtul P.M. Buzău și să se caseze decizia recurată,

respingându-se ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 549 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău, secția civilă, sentință ce

va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul P.M. Buzău împotriva deciziei nr. 210 din 25 septembrie 2008 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de

reclamanta C.V. împotriva sentinței nr. 459 din 7 mai 2008 a Tribunalului Buzău,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2009.