ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,
asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Cererea de chemare în
judecată
1.1.
Obiect
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la 28 ianuarie 2004
reclamanta F.M.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Primăria
Râmnicu Sărat și Prefectura județului Buzău, anularea Dispoziției nr. 488 din
17 decembrie 2003 emisă de Primăria Râmnicu Sărat, restituirea în natură și/sau
echivalent a imobilului situat în Râmnicu Sărat.
1.2. În fapt In
motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este unica moștenitoare a părinților
săi M.S.L. și J. care au avut în proprietate, la adresa menționată, un imobil
compus din teren și construcție. Imobilul a fost preluat abuziv de stat în anul
1942, așa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
1.2. În drept
Reclamanta și-a
întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480
C. civ.
2.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința
civilă nr. 128 din 10 martie 2004 Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Buzău.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în
judecată.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că imobilul proprietatea părinților
reclamantei a fost preluat în aplicarea Decretelor nr. 842/1941, 1216/1941 și
Legii nr. 903/1941.
Faptul
restituirii imobilului către autorii reclamantei nu a fost dovedit, astfel
încât el nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
3.
Hotărârea instanței de apel
Intr-un al
doilea ciclu procesual, în fond după casarea cu trimitere spre rejudecarea
apelului, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a pronunțat decizia civilă
nr. 358 din 18 septembrie 2007 prin care a respins apelul ca nefondat.
În considerentele
hotărârii sale instanța de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar și
din raportul de expertiză efectuat de expert R.M., rezultă că imobilul fost
proprietatea numiților M.S. și J. a trecut în proprietatea statului așa cum
rezultă din procesul-verbal încheiat la 10 septembrie 1942.
În aceeași
expertiză s-a arătat că prin decizia nr. 10/1966 Comitetul Executiv al Sfatului
Popular al orașului Râmnicu Sărat trece din proprietatea Sfatului Popular în
administrarea Întreprinderii de Gospodărire Orășenească Râmnicu Sărat.
Apelanta nu a făcut
dovada că, după data preluării, respectiv 10 septembrie 1942, imobilul i-a fost
din nou retrocedat și apoi preluat în mod abuziv de Statul român prin Decretul
nr. 111/1951.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate în mod
abuziv în
perioada 1945-1989.
4.
Recursul
4.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs împotriva
acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7
și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța de
apel nu ține cont de aspectele și concluziile logice ale rapoartelor de
expertiză efectuate.
În timp ce instanța
admite că în anul 1942, la data preluării imobilului, acesta se compunea din
casă și teren în suprafață de 1440 mp, aspect ce rezultă atât din expertiza
construcții cât și din fișa de inventar, din expertiza topometrică rezultă că
terenul ar fi avut doar suprafața de 480 mp
De asemenea,
din fișa matricolă rezultă că la numărul 20 de pe str. C., în perioada
1942-1951 a figurat numita E.C.M.
Din analiza acestor
aspecte rezultă că imobilul nu a fost identificat în mod corect.
Fișa
imobilului nu este cea reală, ci a altui imobil, confuzia intervenind în urma
schimbării numelui străzii și a numerotației.
Dacă fișa
matricolă prezentată de Arhivele Naționale nu este cea corectă, datorită
confuziei creată de schimbarea numelui străzii și a numerotației, recurenta
este în imposibilitatea materială de a dovedi că imobilul a fost preluat abuziv
prin Decretul nr. 111/1951.
4.2.
Întâmpinarea
Intimata Primăria
municipiului Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat
respingerea ca nefondat întrucât din probele administrate rezultă că imobilul a
fost preluat în anul 1942 și nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
10/2001.
4.3.
Analiza instanței de recurs
Analizând hotărârea
atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și ale
apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte a apreciat că
recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art.
1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de
organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii
nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în
condițiile prezentei legi.
În chiar
motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparținut
în proprietate părinților reclamantei a fost preluat de stat în anul 1942, așa
cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
Acest aspect a fost
apreciat ca o mărturisire, care nu a fost revocată pentru eroare de fapt așa
cum îngăduie art. 1206 C. civ. Faptul că se susține că instanțele de fond nu au
identificat corect imobilul în litigiu nu echivalează cu o revocare a acestei
mărturisiri, și nici nu poate fi dedusă analizei în recurs, întrucât reclamă o
apreciere a probelor administrate.
Problema de drept pe
care au avut-o de rezolvat instanțele, incidența sau nu, în speță, a Legii nr.
10/2001, a fost soluționată corect, din dovezile administrate rezultând că
imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, și nici nu s-a invocat
restituirea ulterioară către autorii reclamantei, pentru ca apoi să fie preluat
din nou abuziv în anul 1966.
În aceste
condiții, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., instanțele de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001.
Deși s-a invocat și
motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate
recurenta critică modul de apreciere a înscrisurilor și a rapoartelor de
expertiză, considerentele deciziei date în apel nefiind contradictorii.
Instanța a motivat corespunzător faptul că imobilul a trecut în proprietatea
statului la 10 septembrie 1942, iar în ianuarie 1966 a trecut din proprietatea
Sfatului Popular Râmnicu Sărat în administrarea întreprinderii de Gospodărire
Orășenească Râmnicu Sărat.
Față de cele
ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins
ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta F.M.R.A. împotriva deciziei civile nr.
358 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 septembrie 2008.