ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la 28 ianuarie 2004

reclamanta F.M.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Primăria

Râmnicu Sărat și Prefectura județului Buzău, anularea Dispoziției nr. 488 din

17 decembrie 2003 emisă de Primăria Râmnicu Sărat, restituirea în natură și/sau

echivalent a imobilului situat în Râmnicu Sărat.

1.2. În fapt In

motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este unica moștenitoare a părinților

săi M.S.L. și J. care au avut în proprietate, la adresa menționată, un imobil

compus din teren și construcție. Imobilul a fost preluat abuziv de stat în anul

1942, așa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.

1.2. În drept

Reclamanta și-a

întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480

C. civ.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința

civilă nr. 128 din 10 martie 2004 Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Buzău.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că imobilul proprietatea părinților

reclamantei a fost preluat în aplicarea Decretelor nr. 842/1941, 1216/1941 și

Legii nr. 903/1941.

Faptul

restituirii imobilului către autorii reclamantei nu a fost dovedit, astfel

încât el nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

3.

Hotărârea instanței de apel

Intr-un al

doilea ciclu procesual, în fond după casarea cu trimitere spre rejudecarea

apelului, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a pronunțat decizia civilă

nr. 358 din 18 septembrie 2007 prin care a respins apelul ca nefondat.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar și

din raportul de expertiză efectuat de expert R.M., rezultă că imobilul fost

proprietatea numiților M.S. și J. a trecut în proprietatea statului așa cum

rezultă din procesul-verbal încheiat la 10 septembrie 1942.

În aceeași

expertiză s-a arătat că prin decizia nr. 10/1966 Comitetul Executiv al Sfatului

Popular al orașului Râmnicu Sărat trece din proprietatea Sfatului Popular în

administrarea Întreprinderii de Gospodărire Orășenească Râmnicu Sărat.

Apelanta nu a făcut

dovada că, după data preluării, respectiv 10 septembrie 1942, imobilul i-a fost

din nou retrocedat și apoi preluat în mod abuziv de Statul român prin Decretul

nr. 111/1951.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate în mod

abuziv în

perioada 1945-1989.

4.

Recursul

4.1. Motive

Reclamanta a declarat recurs împotriva

acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de

apel nu ține cont de aspectele și concluziile logice ale rapoartelor de

expertiză efectuate.

În timp ce instanța

admite că în anul 1942, la data preluării imobilului, acesta se compunea din

casă și teren în suprafață de 1440 mp, aspect ce rezultă atât din expertiza

construcții cât și din fișa de inventar, din expertiza topometrică rezultă că

terenul ar fi avut doar suprafața de 480 mp

De asemenea,

din fișa matricolă rezultă că la numărul 20 de pe str. C., în perioada

1942-1951 a figurat numita E.C.M.

Din analiza acestor

aspecte rezultă că imobilul nu a fost identificat în mod corect.

Fișa

imobilului nu este cea reală, ci a altui imobil, confuzia intervenind în urma

schimbării numelui străzii și a numerotației.

Dacă fișa

matricolă prezentată de Arhivele Naționale nu este cea corectă, datorită

confuziei creată de schimbarea numelui străzii și a numerotației, recurenta

este în imposibilitatea materială de a dovedi că imobilul a fost preluat abuziv

prin Decretul nr. 111/1951.

4.2.

Întâmpinarea

Intimata Primăria

municipiului Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea ca nefondat întrucât din probele administrate rezultă că imobilul a

fost preluat în anul 1942 și nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

10/2001.

4.3.

Analiza instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și ale

apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art.

1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi.

În chiar

motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparținut

în proprietate părinților reclamantei a fost preluat de stat în anul 1942, așa

cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.

Acest aspect a fost

apreciat ca o mărturisire, care nu a fost revocată pentru eroare de fapt așa

cum îngăduie art. 1206 C. civ. Faptul că se susține că instanțele de fond nu au

identificat corect imobilul în litigiu nu echivalează cu o revocare a acestei

mărturisiri, și nici nu poate fi dedusă analizei în recurs, întrucât reclamă o

apreciere a probelor administrate.

Problema de drept pe

care au avut-o de rezolvat instanțele, incidența sau nu, în speță, a Legii nr.

10/2001, a fost soluționată corect, din dovezile administrate rezultând că

imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, și nici nu s-a invocat

restituirea ulterioară către autorii reclamantei, pentru ca apoi să fie preluat

din nou abuziv în anul 1966.

În aceste

condiții, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanțele de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Deși s-a invocat și

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate

recurenta critică modul de apreciere a înscrisurilor și a rapoartelor de

expertiză, considerentele deciziei date în apel nefiind contradictorii.

Instanța a motivat corespunzător faptul că imobilul a trecut în proprietatea

statului la 10 septembrie 1942, iar în ianuarie 1966 a trecut din proprietatea

Sfatului Popular Râmnicu Sărat în administrarea întreprinderii de Gospodărire

Orășenească Râmnicu Sărat.

Față de cele

ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins

ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta F.M.R.A. împotriva deciziei civile nr.

358 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2008.