ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2925 din 8

septembrie 2004, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat, a respins cererea de

restituire în natură a imobilului, teren în suprafață de 1378 mp situat în

Râmnicu Sărat, formulată de P.A., cu motivarea că, întrucât imobilul a făcut

obiectul unei exproprieri, în baza Decretului nr. 418/1977, acesta este

imposibil de restituit în natură, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001.

La 1 octombrie 2004, persoana

îndreptățită, P.A., a contestat această dispoziție solicitând instanței, în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat să dispună obligarea

pârâtei de a-i restitui în natură suprafața de teren, în legătură cu care a

formulat notificarea.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 250 din 16 martie 2005, a

admis în parte contestația și anulând în parte dispoziția, a obligat-o pe

intimată să-i acorde persoanei îndreptățite, despăgubiri bănești, pentru

suprafața de 825,91 mp teren, astfel cum a fost identificat prin expertiza de

specialitate, întocmită în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta, urmare contractului de partaj voluntar nr.

471/1961, a avut în proprietate 1378 mp teren situat în Râmnicu Sărat, din care

825,91 mp au fost preluați abuziv prin Decretul nr. 137 din 10 februarie 1973,

suprafață care în prezent este ocupată de clădirea unei grădinițe.

În ce privește restul terenului,

acesta a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare nr. 1462/1975,

situație în care dreptul de proprietate trebuie recunoscut potrivit art. 1.4

din H.G. nr. 498/2004, dobânditorului construcției.

Apelul reclamantei a fost admis de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 775 din 31 mai

2005 a schimbat în parte sentința și admițând acțiunea, a constatat dreptul

reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești, pentru terenul în suprafață totală de 1341,25 mp din

Râmnicu Sărat, județul Buzău, evaluat la 65.626,38 dolari SUA.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut că pe terenul în suprafață de 515,32 mp nu se află

nici o construcție, astfel încât acesta nu poate face obiectul art. 36 alin. (2)

din Legea nr. 18/1991 sau art. 1.4 lit. c), din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 498/2003.

În cauză, a declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului

Râmnicu Sărat care, susține în esență că terenurile aferente construcțiilor ce

au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, trecute în proprietatea

statului în baza Legii nr. 58/1974, nu pot fi considerate ca fiind preluate

abuziv, foștii proprietari neavând vocație la măsuri reparatorii, conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Modalitatea de restituire prin

echivalent, este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, față de regula

principală a restituirii în natură reglementată prin dispozițiile Legii nr.

10/2001, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri menită să asigure, pe

cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1)

din lege, în varianta în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, dacă

restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul

imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

În speță, oferta restituirii prin

echivalent s-a făcut doar pentru o porțiune din terenul în legătură cu care s-a

formulat notificarea, deși din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă

că pe suprafața de 515,32 mp nu se află nici o construcție, pentru ca terenul

să poată face obiectul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

În ce privește pct. 1.4 lit. c) din H.G.

nr. 498/2003, invocat, acest text adaugă la lege în condițiile în care potrivit

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată [art. 2 alin. (1)

lit. g), în redactarea anterioară] prin imobile preluate în mod abuziv se

înțeleg și acele imobile care au fost preluate de stat cu titlu valabil, astfel

cum este definit prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, adică cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este

parte și a legilor în vigoare la data preluării.

Textul invocat are rolul de a

acoperi orice alte situații decât cele enumerate la lit. a)-g), astfel încât

legea să reglementeze toate cazurile în care statul a preluat imobile de la

particulari și să delimiteze, în aria celorlalte situații de preluare,

imobilele preluate cu titlu valabil, în funcție de accepțiunea dată de art. 6

al Legii nr. 213/1998, de cele preluate fără un titlu valabil, în legătură cu

care, potrivit alin. (2) al art. 2, persoanele îndreptățite își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării.

Recunoașterea vocației

dobânditorului construcției de a obține titlul de proprietate pentru terenul

aferent acesteia, nu exclude dreptul fostului proprietar al imobilului la

măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul trecut abuziv în proprietatea

statului, la data înstrăinării construcției.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Sărat împotriva deciziei

civile nr. 775 din 31 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta la 500 RON către

intimata P.A. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.