ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 2925 din 8
septembrie 2004, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat, a respins cererea de
restituire în natură a imobilului, teren în suprafață de 1378 mp situat în
Râmnicu Sărat, formulată de P.A., cu motivarea că, întrucât imobilul a făcut
obiectul unei exproprieri, în baza Decretului nr. 418/1977, acesta este
imposibil de restituit în natură, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 din
Legea nr. 10/2001.
La 1 octombrie 2004, persoana
îndreptățită, P.A., a contestat această dispoziție solicitând instanței, în
contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat să dispună obligarea
pârâtei de a-i restitui în natură suprafața de teren, în legătură cu care a
formulat notificarea.
Investit cu soluționarea litigiului,
Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 250 din 16 martie 2005, a
admis în parte contestația și anulând în parte dispoziția, a obligat-o pe
intimată să-i acorde persoanei îndreptățite, despăgubiri bănești, pentru
suprafața de 825,91 mp teren, astfel cum a fost identificat prin expertiza de
specialitate, întocmită în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima
instanță a reținut că reclamanta, urmare contractului de partaj voluntar nr.
471/1961, a avut în proprietate 1378 mp teren situat în Râmnicu Sărat, din care
825,91 mp au fost preluați abuziv prin Decretul nr. 137 din 10 februarie 1973,
suprafață care în prezent este ocupată de clădirea unei grădinițe.
În ce privește restul terenului,
acesta a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare nr. 1462/1975,
situație în care dreptul de proprietate trebuie recunoscut potrivit art. 1.4
din H.G. nr. 498/2004, dobânditorului construcției.
Apelul reclamantei a fost admis de
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 775 din 31 mai
2005 a schimbat în parte sentința și admițând acțiunea, a constatat dreptul
reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma
despăgubirilor bănești, pentru terenul în suprafață totală de 1341,25 mp din
Râmnicu Sărat, județul Buzău, evaluat la 65.626,38 dolari SUA.
A menținut restul dispozițiilor
sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de
control judiciar a reținut că pe terenul în suprafață de 515,32 mp nu se află
nici o construcție, astfel încât acesta nu poate face obiectul art. 36 alin. (2)
din Legea nr. 18/1991 sau art. 1.4 lit. c), din Normele metodologice aprobate
prin H.G. nr. 498/2003.
În cauză, a declarat recurs în
termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului
Râmnicu Sărat care, susține în esență că terenurile aferente construcțiilor ce
au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, trecute în proprietatea
statului în baza Legii nr. 58/1974, nu pot fi considerate ca fiind preluate
abuziv, foștii proprietari neavând vocație la măsuri reparatorii, conform
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.
Recursul se privește ca nefondat,
urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Modalitatea de restituire prin
echivalent, este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, față de regula
principală a restituirii în natură reglementată prin dispozițiile Legii nr.
10/2001, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri menită să asigure, pe
cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1)
din lege, în varianta în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, dacă
restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul
imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție
motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,
corespunzătoare valorii imobilului.
În speță, oferta restituirii prin
echivalent s-a făcut doar pentru o porțiune din terenul în legătură cu care s-a
formulat notificarea, deși din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă
că pe suprafața de 515,32 mp nu se află nici o construcție, pentru ca terenul
să poată face obiectul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
În ce privește pct. 1.4 lit. c) din H.G.
nr. 498/2003, invocat, acest text adaugă la lege în condițiile în care potrivit
art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată [art. 2 alin. (1)
lit. g), în redactarea anterioară] prin imobile preluate în mod abuziv se
înțeleg și acele imobile care au fost preluate de stat cu titlu valabil, astfel
cum este definit prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, adică cu
respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este
parte și a legilor în vigoare la data preluării.
Textul invocat are rolul de a
acoperi orice alte situații decât cele enumerate la lit. a)-g), astfel încât
legea să reglementeze toate cazurile în care statul a preluat imobile de la
particulari și să delimiteze, în aria celorlalte situații de preluare,
imobilele preluate cu titlu valabil, în funcție de accepțiunea dată de art. 6
al Legii nr. 213/1998, de cele preluate fără un titlu valabil, în legătură cu
care, potrivit alin. (2) al art. 2, persoanele îndreptățite își păstrează
calitatea de proprietar avută la data preluării.
Recunoașterea vocației
dobânditorului construcției de a obține titlul de proprietate pentru terenul
aferent acesteia, nu exclude dreptul fostului proprietar al imobilului la
măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul trecut abuziv în proprietatea
statului, la data înstrăinării construcției.
Așa fiind, recursul urmează a se
respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Sărat împotriva deciziei
civile nr. 775 din 31 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă recurenta la 500 RON către
intimata P.A. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.