ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5622/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5622/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului constată următoarele:
I.E., I.G., I.M.I., I.I.,
I.M.C., I.M.S., I.M.N. și I.M.A. au contestat dispoziția nr. 304 din 31
ianuarie 2006 emisă de Primăria Slatina, prin care li s-a restituit în natură
terenul de 693,68 mp și li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent,
pentru construcții și terenul de 4606,32 mp, solicitând restituirea în natură a
terenului de 7800 mp, aflat în fața căminului de bătrâni din Slatina.
În motivarea acțiunii
contestatorii au arătat că autorul lor I.T. a deținut în intravilan un teren de
21.000 mp (Slatina) din care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în
temeiul Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate 6724/32 din 12 mai 1993
pentru suprafața suprafața de 1 ha și 3200 mp rămânând a li se mai restitui
suprafața de 7800 mp.
Prin sentința nr. 549 din 22
iulie 2006 Tribunalul Olt a respins ca nefondată contestația.
Pentru a pronunța această
soluție, tribunalul a reținut că reclamanții și-au probat dreptul de
proprietate numai pentru terenul în suprafață de 5300 mp, din care s-a stabilit
posibilitatea restituirii în natură numai pentru suprafața de 693 mp teren, pe
vechiul amplasament. Pentru diferența de 4606 mp teren, pentru care s-a probat
dreptul de proprietate s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, motivat
de faptul că terenul este afectat de detalii de sistematizare.
Curtea de Apel Craiova, prin
decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2008, a admis apelul reclamanților-contestatori
și a schimbat sentința nr. 549 din 22 iunie 2006, în sensul modificării
dispoziției nr. 304 din 31 ianuarie 2006 a Primăriei Slatina, constatând
dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, aferente
suprafeței de 7106,32 mp și menținând măsura restituirii în natură a suprafeței
de 693,68 mp.
Pentru a decide astfel, curtea
a reținut că reclamanții au probat preluarea abuzivă a suprafeței de 7800 mp
teren (în afara suprafeței de 1 ha și 3200 mp pentru care au primit titlul de
proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991) din care 5300 mp prin expropriere iar
2500 mp fără titlu, astfel că sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor
reparatorii pentru întreaga suprafață și nu doar pentru 5300 mp, așa cum a
statuat tribunalul prin sentința apelată.
Împotriva deciziei nr.16 din
15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs Primăria
municipiului Slatina și reclamantele-contestatoare I.G. și I.M.
În motivarea recursului său,
ce poate fi încadrat în dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primăria
Slatina arată că în afara probelor dosarului, instanța de apel a reținut că pe
lângă suprafața de 5300 mp teren expropriat prin Decretul nr. 191/1978, statul
a preluat fără titlu și diferența până la 7106,68 mp teren. În stabilirea
suprafeței de teren de 7106,32 mp luată în calcul la acordarea măsurilor
reparatorii, s-a avut în vedere registrul agricol și certificatul de moștenitor
238/1969, iar sub aspectul preluării abuzive, prezumția de apartenență la
patrimoniul statului a diferenței de teren neevidențiată în decretul de
expropriere, deși era posibil ca această diferență să provină de la terțe
persoane.
Instanța, arată recurenta,
ignoră posibilele modificări în situația juridică a terenului între actele
(registrul agricol din 1963 și certificatul de moștenitor 238/1969) care
atestau dreptul de proprietate al autorului reclamanților și actul de preluare,
Decretul de expropriere nr. 191, intervenit după un interval de 9 ani.
De aceea recurentă contestă
posibilitatea restituirii în natură a terenului, întrucât așa cum s-a stabilit
și prin cele două expertize tehnice, întregul teren revendicat este ocupat de
detalii de sistematizare.
În recursul declarat,
reclamanții-contestatori, au solicitat modificarea dispoziției nr. 304/2006,
emisă de Primăria Slatina și restituirea în natură a suprafeței de 7106,32 mp
teren, pe vechiul amplasament, deoarece terenul este liber.
În subsidiar, dacă se va
considera ca imposibilă restituirea pe vechiul amplasament, reclamanții au
solicitat obligarea Primăriei la acordarea prin compensare a unui teren din
rezerva sa, aflat la dispoziția sa, pe raza municipiului Slatina.
Recursul Primăriei Slatina
este fondat.
Reclamanții au notificat
Primăria Slatina pentru restituirea în natură a suprafeței de 7800 mp teren,
provenind de la autorul lor I.T., din suprafața totală avută de acesta în
proprietate de 21.000 mp, din care li s-a restituit în temeiul Legii nr.
18/1991, prin titlul de proprietate 6724/32 din 12 mai 1993, suprafața de 1 ha
și 3200 mp.
Prin dispoziția contestată
304 din 31 ianuarie 2006, Primăria Slatina a susținut în temeiul prezumției
prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001, că autorul reclamanților și deci
aceștia în calitate de succesori, a avut în proprietate (în afara suprafeței
restituite în temeiul Legii nr. 18/1991) suprafața de 5300 mp, motivat de
faptul că în afara rolului agricol și certificatului de moștenitor, nu s-a mai
depus un alt titlu de proprietate. Fără un suport probator solid și fără o
analiză critică a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ale
antecesorului reclamanților, instanța de apel prezumă preluarea fără titlu de
către stat a suprafeței de 2500 mp pe lângă cei 5300 mp expropriați în temeiul
Decretului nr. 191/1978, concluzionând în final că în afara suprafeței de
693,68 mp teren restituit în natură, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea
măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 7106,32 mp.
Registrul agricol invocat de
reclamanți în sprijinul notificării, evidențiază că I.T., deci o persoană cu un
alt prenume decât I.T. (autorul reclamanților) figurează cu suprafața de 1,75
ha, în timp ce rolul agricol, act de asemenea invocat de reclamanți figurează o
ală persoană I.C.E. cu suprafața de teren de 2 ha și 2 ari.
Copiile xeroxate ale acestor
acte, nelegalizate, așa cum statuează art. 21 din Legea nr. 10/2001 și
contradictorii, nu pot forma convingerea asupra justeței concluziei la care s-a
ajuns prin decizia recurată, în condițiile în care reclamanții nu au înfățișat
nici comisiei și nici instanței titlul de proprietate al autorului lor, iar
certificatul de moștenitor nu ține locul acestuia.
Instanțele nu s-au preocupat
de suplimentarea materialului probator cu schița terenului în litigiu, fosta
proprietate a autorului reclamanților, despre care primăria face vorbire în
întâmpinarea de la fila 28 dosar fond (pe care nu o depune) și extrasul de
carte funciară, despre care expertul C. face vorbire în lucrarea sa (fila 68
dosar fond).
În funcție de aceste acte ce
urmează a fi depuse se va stabili amplasamentul și suprafața reală a terenului
proprietatea autorului reclamanților și va fi identificat deținătorul
eventualei diferențe de teren ce depășește suprafața expropriată.
Întrucât în cauză nu au fost
administrate probe suficiente legate de determinarea suprafeței reale a
terenului proprietatea autorului reclamanților, ceea ce echivalează cu o
nesoluționare pe fondul cauzei sub aspectul criticilor formulate de Primăria
Slatina, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul acesteia va fi admis,
casându-se decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova cu
trimitere aceleiași instanțe.
În ceea ce privește recursul
reclamanților, acesta va fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,
întrucât așa cum s-a concluzionat în expertiza C., pe suprafața de teren liberă
de construcții, se afla parcarea și spațiul verde, ce deservește blocul de
locuințe pentru care s-a făcut exproprierea, făcând imposibilă restituirea
acesteia în natură.
Cât privește atribuirea unui
teren echivalent ca suprafață și valoare, pe un alt amplasament, o atare cerere
este formulată pentru prima oară în recurs, instanțele de fond și apel nefiind
sesizate sub acest aspect, astfel că ea apare ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta
Primăria municipiului Slatina, prin primar împotriva deciziei civile nr.16 din
15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează și trimite cauza
spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Respinge, ca nefondat recursul declarat
de reclamantele I.G. și I.M.L. împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie
2008.