ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5927/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 824/2006, pe rolul Tribunalului Olt, reclamanții I.E., I.G., I.M.L., I.I., I.M.I., I.M.S., I.M.C. și I.M.A. au contestat Dispoziția din 31 ianuarie 2006, emisă de Primăria municipiului Slatina, prin care li s-a restituit în natură terenul de 693,68 mp și li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcții și terenul de 4.606,32 mp, solicitând restituirea în natură a terenului de 7.800 mp, aflat în fața Căminului de bătrâni Slatina, str. T. Prin Sentința civilă nr. 549 din 22 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins ca nefondată, contestația. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanții și-au probat dreptul de proprietate numai pentru terenul în suprafață de 3.500 mp, din care s-a stabilit posibilitatea restituirii în natură pentru suprafața de 693 mp teren aflat pe vechiul amplasament.

Pentru diferența de 4.606 mp teren, pentru care s-a probat dreptul de proprietate, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, motivat de faptul că terenul este afectat de detalii de sistematizare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamantele I.E. și I.G. Prin Decizia civilă nr. 16 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantelor, a schimbat Sentința civilă nr. 549 din 22 iulie 2006, în sensul modificării Dispoziției din 31 ianuarie 2006, emisă de Primăria municipiului Slatina, constatând dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, aferente suprafeței de 7.106,32 mp și menținând măsura restituirii în natură a suprafeței de 693,68 mp teren.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Primăria municipiului Slatina și reclamantele I.M.L. și I.G. Prin Decizia nr. 5622 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 11898/54/2006, s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 16 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamante, împotriva aceleiași decizii. În rejudecare, după casare, la Curtea de Apel Craiova s-a format Dosarul nr. 356/54/2009. Prin Decizia civilă nr. 337 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantele reclamante I.E.

și I.G. împotriva Sentinței civile nr. 549 din 22 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 824/2006; a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte contestația; a modificat Dispoziția din 31 ianuarie 2006 a Primăriei municipiului Slatina, în sensul că a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 7.106,32 m.p. teren intravilan situat pe raza municipiului Slatina. S-a menținut dispoziția atacată, referitor la restituirea în natură a suprafeței de 693,68 mp teren.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Prin Dispoziția din 31 ianuarie 2006 emisă de Primăria municipiului Slatina, prin Primar, s-a dispus restituirea în natură către moștenitoarele autorului I.T., a terenului în suprafață de 693,68 mp, iar pentru diferența de 4.606,32 mp, s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, urmând a se deduce valoarea sumei acordate de stat cu titlul de despăgubire, la data deposedării. S-a reținut că suprafața de teren preluată prin expropriere în baza Decretului nr. 191/1978, de la autorul reclamantelor moștenitoare, a fost de 5.300 mp, astfel încât, reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, numai cu privire la suprafața menționată în decretul de expropriere.

Prin contestația formulată la instanța de judecată, reclamantele au susținut că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 7.800 mp, nicidecum pentru 5.300 mp teren, așa cum greșit a reținut Primăria municipiului Slatina, prin dispoziția contestată. Aceeași poziție au avut-o apelantele reclamante în calea de atac a apelului, în primul ciclu procesual, în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și în cadrul apelului de față, acestea arătând că suprafața preluată de către stat prin Decretul de expropriere nr. 191/1978 a fost mult mai mare, decât cea menționată în anexa la decret. Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, intimata Primăria municipiului Slatina s-a apărat, arătând că terenul preluat de la autorul reclamantelor - I.T., prin expropriere, a avut suprafața de 5.300 mp, așa cum rezultă din anexa la decret.

În rejudecarea cauzei, în apel, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întocmită de către expertul A.P. Concluziile expertului tehnic au fost în sensul că, terenul în litigiu are suprafața de 7.800 mp, fiind amplasat în partea de vest a suprafeței de 1,32 ha retrocedată în baza Legii nr. 18/1991, moștenitorilor autorului I.T. Expertul a precizat că operațiunea de identificare a terenului s-a făcut de comun acord cu reprezentantul Primăriei municipiului Slatina, prezent la data efectuării măsurătorilor, pe baza schiței terenului în litigiu, avându-se în vedere planul de situație al terenului înainte de expropriere, cât și planul de situație actual. Concluziile expertului au fost însușite implicit de toate părțile implicate în proces, câtă vreme nu au fost formulate niciun fel de obiecțiuni, raportul de expertiză fiind depus cu respectarea termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 209 C. proc.

civ. și omologat de către instanță. Curtea a reținut, așadar, că suprafața reală preluată prin actul de expropriere a fost de 7.800 mp, și nu de 5.300 mp, cât s-a menționat în anexa la Decretul nr. 191/1978, astfel încât, apelantele reclamante sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață preluată de stat. Având în vedere că reclamantele au primit în natură suprafața de 693,68 mp, pentru diferența de 7.106,32 mp teren intravilan, acestea urmează să primească măsuri reparatorii în echivalent, conform legii speciale de reparație. Aspectele referitoare la restituirea în natură a suprafeței menționate sau atribuirea prin compensare a unui teren echivalent, au fost tranșate în mod irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, astfel încât, instanța de trimitere nu le mai poate cenzura.

Față de situația expusă, apelul formulat de reclamante a fost considerat întemeiat și admis, dispunându-se în sensul deciziei civile mai sus-menționate. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declanșat recurs reclamantele I.G. și I.M.L. Recurentele-reclamante critică hotărârea atacată prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele: - Deși, în cauză, s-a încuviințat suplimentarea probatoriului cu o expertiză tehnică de specialitate, aceasta a fost efectuată fără ca recurentele-reclamante să fie legal convocate la data efectuării și fără a avea posibilitatea astfel, să-și exprime punctul de vedere și să formuleze obiecțiuni.

- În speță, contradictorialitatea probelor pe baza cărora s-a dat hotărârea este evidentă, atâta timp cât, expertiza întocmită în apel a fost formală, neavând la bază studiul documentelor de urbanism, care au fost refuzate a fi puse la dispoziție de către intimata pârâtă. - Intimata a încercat să inducă în eroare instanța prin prezentarea unei situații neconforme cu realitatea. În acest sens, se solicită a se avea în vedere că "simplul desen arbitrariu depus de intimată, nu poate suplini planul de urbanism și de amplasament, atât înainte de deposedare, cât și după". În consecință, se impune restituirea în natură a întregului teren solicitat, acesta nefiind afectat de detalii de sistematizare și nefiind cuprins în domeniul public al municipiului Slatina.

În recurs, intimata-pârâtă Primăria municipiului Slatina a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prin Decizia de casare nr. 5622 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a rezolvat problema de drept dedusă judecății, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cauză. Unica îndrumare dată instanței de trimitere a avut în vedere necesitatea de a se stabili suprafața reală a terenului solicitat, proprietatea autorului reclamanților. Pe fondul cauzei, susține că fosta proprietate a autorului reclamanților este integral ocupată de detalii de sistematizare respectiv, strada, parcarea, spațiu verde (parc), blocuri, alei de acces și garaje, astfel încât, în mod corect a fost respinsă solicitarea reclamanților privind restituirea în natură a întregului teren notificat.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constata că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: În primul rând, trebuie menționat că la termenul la care s-a judecat recursul, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare, inclusiv sub aspectul încadrării criticilor formulate, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Sub acest aspect, verificând conținutul motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate, reiese că vizează, în esență, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii atacate, ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. și care, în principal, nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

Din dezvoltarea criticilor formulate se constată, însă, că acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că recursul nu poate fi socotit nemotivat și că aspectele invocate se circumscriu motivelor de nelegalitate, expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ. În acest context, critica recurentelor-reclamante în sensul că nu au fost legal convocate la efectuarea expertizei tehnice de specialitate, dispusă în apel - după casarea cu trimitere, neavând astfel posibilitatea de a-și expune punctul de vedere și obiecțiunile, critică ce ar atrage incidența motivului reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., relativ la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită de instanța de recurs din următoarele considerente: Potrivit art. 208 C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților. Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții legale trebuie invocată după efectuarea expertizei, respectiv la primul termen după depunerea raportului, aceasta neputând fi invocată direct în calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii pronunțate asupra fondului. În speță, din dovezile de convocare a părților la efectuarea expertizei, se observă că s-a aprobat înapoierea celei privind pe reclamanți, pentru expirarea termenului de păstrare.

La primul termen după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei (cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 209 C. proc. civ.), respectiv la 9 decembrie 2009, apelantele reclamante deși legal citate, nu s-au prezentat și nu au invocat vreo neregularitate în sensul arătat, intervenind astfel sancțiunea decăderii acestora din dreptul de a mai invoca nulitatea raportului de expertiză. Chiar dacă prin înapoierea dovezii de convocare la efectuarea expertizei s-ar fi pricinuit părților interesate vreo vătămare procesuală, nulitatea care ar afecta actul - dat fiind interesul ocrotit, nu ar putea fi decât relativă; prin urmare, nefiind invocată de către reclamante la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a se pune concluzii în fond, aceasta s-a acoperit conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) C. proc.

civ. În consecință, reținând că nulitatea raportului de expertiză ce decurge din nelegalitatea procedurii de convocare a părților la efectuarea acestuia (susținută de recurentele-reclamante), trebuia invocată la primul termen după depunerea raportului și înainte de a se pune concluzii în fond, Înalta Curte constată că această neregularitate nu poate fi invocată direct în recurs, cu consecința respingerii ca nefondate a criticii astfel formulate. Celelalte critici, privind exclusiv modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt în raport de probele administrate, cu referire la nedepunerea planurilor de amplasament, "originale" existente în arhiva primăriei, atât înainte de expropriere, cât și după, nu mai pot fi valorificare în calea de atac a recursului, care presupune un veritabil control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, ci în nici un caz unul de netemeinicie.

Cât privește critica referitoare la stabilirea regimului juridic al terenului liber, ocupat de spațiu verde, Înalta Curte constată că în primul ciclu procesual, prin Decizia de casare nr. 5622 din 8 octombrie 2008, instanța supremă a rezolvat problema de drept dedusă judecății prin recursul reclamanților, statuând cu putere de lucru judecat, că pe suprafața de teren liberă de construcții - se află parcarea și spațiul verde ce deservește blocul de locuințe pentru care s-a făcut exproprierea - fiind imposibilă astfel, restituirea în natură.

Prin hotărârea instanței de casare, s-a stabilit că sunt aplicabile speței dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora, "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", astfel încât, instanța de apel nu putea reține în rejudecare, că respectivele dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză. Prin urmare, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs. Mai mult, modul în care instanța de recurs a soluționat problema de drept pusă în discuție este obligatoriu pentru instanța de trimitere.

În consecință, apreciind că în rejudecare, după casare, s-au respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., caz în care, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I.G. și I.M.L. împotriva Deciziei nr. 337 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS