ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2015

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1443 din 3 iulie 2006 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta M.S.M. a chemat în judecată pe pârâții S.A.Î.G. și P.R.I., solicitând ca, pe cale de ordonanță președințială, în condițiile art. 581 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să se dispună anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 și restituirea în natură a imobilelor teren, construcții cu instalație electrică, inclusiv transformator de putere și fântână, preluate abuziv de la bunica sa, P.T., cu procesul verbal din 25 martie 1949. Totodată a solicitat reclamanta obligarea pârâtului P.R.I. la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor, iar a pârâtei să predea, de îndată, imobilele restituite.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 25 martie 1949, imobilele proprietatea bunicii sale, P.T., mama tatălui său, D.Ș., situate în com. Gherășeni, Județul Buzău, au fost preluate abuziv, potrivit procesului verbal încheiat cu acest prilej, acestea constând în 50 de ha teren, construcțiile edificate pe acest teren - casa de administrație cu 11 încăperi; locuință administrator cu 7 camere, locuință lucrători grajd, anexă pentru animale compusă din 3 camere de cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din cărămidă, magazie cereale și patul de porumb într-un singur corp, construcție din scândură învelită cu tablă și două puțuri din tuburi de ciment.

S-a învederat că în prezent, construcțiile și o parte din teren sunt deținute de pârâta Societatea Agricolă „Înfrățirea", care a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 131 din 1 iunie 2001, să le restituie, însă nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a emis decizie motivată, deși prin sentința civilă nr. 3745 din 15 august 2005 a Judecătoriei Buzău pârâta a fost obligată în acest sens. La primul termen de judecată, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că a renunțat la judecata cauzei în condițiile art. 581 C. proc. civ., solicitând judecarea acesteia în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1311 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Buzău a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, a admis, în parte, acțiunea, a anulat Decizia nr. 14 din 22 iunie 2006, emisă de președintele Consiliului de Administrație al S.A.Î.

Gherășeni și a obligat președintele Consiliului de Administrație al S.A.Î. Gherășeni să dispună restituirea în natură a imobilelor menționate în dispozitivul sentinței, către reclamantă. Prin aceeași hotărâre instanța a dispus obligarea pârâtei de a preda de îndată reclamantei imobilele restituite; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că imobilele în litigiu au fost preluate de stat, în mod abuziv, în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83/1949; reclamanta a făcut dovada calității de proprietar a autoarei sale, așa încât se impune restituirea bunurilor către reclamantă, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.S., cu obligarea pârâtei să predea de îndată aceste bunuri. Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.A.Î. Gherășeni invocând motive de nelegalitate șinetemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 84 din 22 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a fost desființată, în parte, sentința primei instanțe și a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestora și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a avut în vedere, în esență, că prin sentința atacată, instanța de fond a dispus obligarea președintelui Consiliului de Administrație al S.A.Î. să restituie în natură imobilele, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.S. Curtea a considerat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire în natură a imobilelor, astfel cum a fost formulată de către reclamantă, nedispunând obligarea pârâtei la restituirea în natură a acestora, ci a președintelui P.I., fără a exista o cerere a reclamantei în acest sens, împrejurare ce constituie o necercetare a fondului cauzei, de natură a conduce a desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. S-a apreciat că se impune completarea probatoriului administrat, în vederea stabilirii împrejurării dacă construcțiile inițiale au suportat transformări, astfel cum a susținut reclamanta, sau dacă parte din construcțiile identificate aparțin altor persoane. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea imobilului, s-a reținut că instanța de fond s-a pronunțat în mod expres asupra acestuia, dar se impune soluția desființării sentinței atacate și cu privire la acesta ca urmare a caracterului său accesoriu față de capătul de cerere principal, de restituire în natură a imobilelor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.S.M., care, fără să indice vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., a arătat că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, art. 2 alin. (2) și respectiv art. 24 și în mod greșit a apreciat că Tribunalul Buzău nu a cercetat fondul cauzei. La termenul din 29 iunie 2007. față de împrejurarea că prin contractul autentificat din 4 aprilie 2007 recurenta a vândut numitei N.V. dreptul său litigios având ca obiect restituirea în natură a imobilelor în litigiu, instanța de recurs a dispus introducerea în cauză a lui N.V. în calitate de reclamantă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 938 pronunțată la 14 februarie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. și continuat de N.V. în calitate de dobânditoare de drepturi litigioase, a casat decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 și a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, deși nu a arătat expres, recurenta - reclamanta a criticat decizia atacată, ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece greșit instanța de apel a apreciat că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei în ceea ce privește cele două capete de cerere, și anume, cele privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestor imobile. Înalta Curte a constatat că această critică este întemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe când aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

S-a stabilit că, în speță, pentru pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a apreciat că este incidență prima ipoteză reglementată de acest text legal, în sensul că tribunalul nu a cercetat în fond capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la preluarea acestor imobile, formulate de reclamantă, or, necercetarea în fond a acestor capete de cerere impunea soluționarea lor de către prima instanță pe o excepție procesuală, însă, în speță, prima instanță a pronunțat o hotărâre pe fondul litigiului și cu privire la aceste două capete de cerere, respectiv a tranșat chestiunea litigioasă dedusă judecății, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilelor și a obligat pârâta să predea aceste imobile către reclamantă.

De asemenea, s-a constatat de către Înalta Curte că în mod nelegal instanța de apel a reținut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanță, obligând la restituire pe președintele SC Î. SRL Gherășeni, nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtei. Față de faptul că tribunalul a obligat președintele Consiliului de administrație să restituie imobilele în natură și pe pârâta SC Î. SRL Gherășeni să le predea, președintele Consiliului de administrație a fost obligat ca emitent al actului contestat, însă cererea reclamantei a fost soluționată și în contradictoriu cu pârâta. În ceea ce privește susținerea instanței de apel că se impune administrarea unui nou probatoriu în cauză, Înalta Curte a reținut că aceasta se poate face și în apel, în limita caracterului devolutiv al apelului, respectiv numai în limita a ceea ce s-a criticat.

Prin urmare, constatând că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și instanța de apel în mod nelegal a desființat sentința atacată și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestor imobile, necercetând, astfel în fond, apelul declarat de apelanta - pârâtă S.A.Î. Gherășeni, Înalta Curte potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamanta M.S.M., a admis recursul declarat de aceasta, continuat de N.V., potrivit contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase autentificat din 4 aprilie 2007 la B.N.P., Asociați M.E.

și M.N., a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta S.A.Î. Gherășeni. În apel după casare la data de 19 iunie 2008 s-a învederat instanței că M.S.M. a decedat, luându-se totodată act de către instanță că S.A.Î. Gherășeni este reprezentată prin adminstrator judiciar Sprl R.S., întrucât s-a deschis procedura insolvenței împotriva acesteia. La data 11 septembrie 2008 P.I. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de către S.A.Î. Gherășeni împotriva sentinței civile nr. 1311 din 15 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău. La termenul din 14 octombrie 2009 Curtea a dispus în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., suspendarea judecății apelului, precum și a cererii de aderare la apel până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1984/200/2009 al Judecătoriei Buzău având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare de drepturi litigioase, iar recursul declarat de N.V. împotriva acestei încheieri a fost constatat nul prin Decizia nr. 2370 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere că prin sentința civilă nr. 3428/2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare drepturi litigioase din 2007 încheiat între M.S.M. și N.V., s-a repus cauza pe rol, iar la 20 octombrie 2010 Curtea a introdus în cauză în calitate de intimată reclamantă pe numita N.V., unică moștenitoare a defunctei M.S.M., în baza certificatului de legatar din 25 octombrie 2007 eliberat de B.N.P., B.G.

După repunerea pe rol a pricinii la data 20 octombrie 2010, în raport de certificatul de grefă din 2010 eliberat de Judecătoria Buzău din care rezulta că apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni a formulat acțiune având ca obiect anularea testamentelor autentificate din 4 aprilie 2007 și din 26 iulie 2007, precum și a certificatului de legatar din 25 octombrie 2007 a suspendat judecata apelului, precum și a cererii de aderare la apel, în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce face obiectul Dosarului nr. 14040/200/2010 al Judecătoriei Buzău. După soluționarea irevocabilă a dosarului menționat, prin sentința civilă nr. 15023/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București (ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Buzău) în sensul respingerii acțiunii pricina a fost repusă pe rol.

La termenul din 9 aprilie 2014 Curtea, constatând că din certificatul de moștenitor legatar din 25 octombrie 2007 rezultă că intimata N.V. este moștenitoarea lui M.S.M. în calitate de legatar universal, conform testamentelor din 2007 și din 26 iunie 2006, situație percepută în mod direct de către notarul public, acte în privința cărora nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi anulate, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei N.V., iar în ceea ce privește excepția lipsei calității de moștenitor a lui M.S.M. față de D.G. a unit-o cu fondul cauzei, fiind necesară administrarea de probatorii pe acest aspect și a pus în vedere intimatei N.V. să depună la dosar această dovadă. Prin Decizia civilă nr. 1501 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția tardivității apelului incident declarat de P.I., excepție invocată de N.V.

A respins, ca tardiv, apelul incident declarat de P.I., împotriva sentinței civile nr. 1311 pronunțată la 15 decembrie 2006 de Tribunalul Buzău. A respins excepția inadmisibilității apelului declarat de P.I. și excepția lipsei de interes a acestuia de a promova calea de atac a apelului incident. A respins excepția inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a lui N.V. și a lipsei calității de moștenitor a numitei M.S.M. față de D.G., excepții invocate de P.I. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.I., excepție invocată de S.A.Î. Gherășeni. A admis apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni - reprezentată prin administrator judiciar SPRL Refalex Star, împotriva sentinței civile nr. 1311 pronunțată la 15 decembrie 2006 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta M.S.M., decedată pe parcursul procesului, acțiune continuată de moștenitoarea acesteia, N.V.

A schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că, a admis, în parte acțiunea, a constatat dreptul reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri, pentru construcțiile C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză ing. M.C. și pentru suprafața de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I., ce vor fi acordate în condițiile legii speciale de reparații. A respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I.

la contravaloarea lipsei de folosință și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite. A menținut restul dispozițiilor sentinței privind anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 și respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de S.A.Î. Gherășeni și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de apelanta S.A.Î. Gherășeni. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește apelul incident declarat de P.I., instanța a reținut că s-a invocat de către N.V. excepția tardivității declarării acestuia, precum și excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes de a promova respectiva cale de atac.

Analizând cu prioritate excepția de procedură privind tardivitatea apelului, curtea de apel a reținut că împotriva sentinței civile nr. 1311/2006 pronunțată de Tribunalul Buzău a formulat apel S.A.Î. Gherășeni în cuprinsul căruia a învederat argumente de nelegalitate și netemeinicie a soluției primei instanțe. Prin Decizia civilă nr. 84 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a desființat în parte sentința primei instanțe și a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestora, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Cert este că, prin Decizia nr. 938 pronunțată la 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. împotriva deciziei instanței de apel, a casat Decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 și a trimis cauza, pentru rejudecare, pe considerentul că această hotărâre a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. După înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Ploiești (ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare) intimatul P.I. a formulat o cerere de apel la data de 11 septembrie 2008 cu privire la care la termenul din 23 octombrie 2008 a declarat că reprezintă un apel incident. Apelul incident sau aderarea la apel reprezintă o instituție care are ca finalitate menținerea unui echilibru în situația juridică a părților și are ca obiectiv să împiedice introducerea apelurilor în scop de șicană, oferindu-i și intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare. Rezultă că aderarea la apel (deci promovarea apelului incident) se poate face numai până la prima zi de înfățișare, indiferent dacă cererea este formulată înlăuntrul termenului de apel sau după expirarea acestuia. În cauza dedusă judecății, formularea apelului incident de către P.I. s-a realizat după expirarea termenului de apel reglementat de dispozițiile legale și cu mult după prima zi de înfățișare, respectiv în al doilea ciclu procesual, în apel, după casare.

În atare condiții, în raport de prevederile legale incidente, excepția tardivității s-a apreciat a fi întemeiată, motiv pentru care în baza art. 293 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 296 C. proc. civ. a respins, ca tardiv, apelul incident declarat de P.I. Având în vedere soluția pronunțată de instanță cu privire la tardivitatea apelului incident declarat de P.I. în sensul admiterii acestei excepții, excepțiile privind inadmisibilitatea și a lipsei de interes a numitului P.I. de a declara apel, au fost respinse. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a lui N.V. (excepție invocată de P.I.) și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.I. (excepție invocată de S.A.Î.

Gherășeni) acestea au fost respinse. Sub aspectul calității procesuale, s-a avut în vedere că din înscrisurile depuse la dosar prin testamentul autentificat din 04 aprilie 2007 de B.N.P.A., M.E. și M.N., testatoarea M.S.M. a instituit-o ca legatar universal pe N.V. precizând că „ las toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu la data decesului meu, doamnei N.V.”, iar aceeași mențiune se regăsește ulterior și în testamentul autentificat din 26 iulie 2007 întocmit de același birou notarial la solicitarea aceleiași testatoare. Faptul că aceste testamente cuprind un legat universal în favoarea numitei N.V. este reținut, cu putere de lucru judecat, și în sentința civilă nr. 15023/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, prin care s-a respins solicitarea S.A.Î.

Gherășeni de anulare a acestor testamente și a certificatului de moștenitor din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Bucur Gheorghe. Având în vedere că prin certificatul de moștenitor din 2007 N.V. a fost desemnată legatar universal al averii defunctei M.S.M. (care a promovat prezentul demers judiciar având ca obiect restituirea unor imobile pretins a fi preluate abuziv în proprietatea statului) aceasta are calitate procesuală activă, întrucât justifică dreptul de la participa ca parte în procesul civil, existând o identitate intre persoana acesteia și cea care este titularul dreptului de a solicita restituirea bunurilor imobile în litigiu în baza Legii nr. 10/2001. Practic, ca urmare a acceptării succesiunii defunctei M. care avea calitatea de reclamant, a avut loc o transmisiune legală a calității procesuale, aceasta preluând drepturile și obligațiile defunctei, inclusiv calitatea de reclamant.

Pe de altă parte, în ceea ce îl privește pe pârâtul P.I. se reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea acestuia în calitate de reprezentant al S.A.Î. Gherășeni de a plăti suma de 200.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, iar în raport de obiectul acțiunii, acesta justifică în speță calitatea procesuală pasivă fiind reprezentant al S.A.Î. Gherășeni, care are calitatea de unitate deținătoare. O altă excepție invocată în prezenta cauză a fost aceea a lipsei calității de moștenitor a numitei M.S.M. față de D.G. Prin actele de stare civilă depuse la dosar a fost realizată dovada că M.S.M. era fiica lui D.Ș., care la rândul său era fiul lui D.G.

În condițiile în care prin certificatul de moștenitor din 02 septembrie 1997 eliberat de B.N.P., E.M. s-a constatat că de pe urma lui D.G. a rămas ca unică moștenitore reclamanta din acțiunea introductivă, iar imobilele pentru care aceasta a formulat cea de a doua notificare au aparținut bunicului său, ea și-a justificat calitatea de moștenitor al lui, astfel încât excepția a fost respinsă. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că solicitarea reclamantei făcea obiectul Legii nr. 18/1991 instanța a respins-o.

Potrivit art. 8 din actul normativ menționat „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". În speța dedusă judecății, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză T.I. s-a reținut că terenul solicitat de către reclamantă prin acțiunea introductivă este amplasat în intravilanul com.

Gherășeni. Pe de altă parte, din adresa din 25 noiembrie 2008 emisă de Primăria com. Gherășeni rezultă că la momentul apariției Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu avea destinația curți construcții-intravilan (conform P.U.G. al comunei) și nu a făcut obiectul nici unei restituiri în natură. Având în vedere această situație, precum și împrejurarea că nu s-a făcut dovada că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, instanța apreciază că excepția invocată nu poate fi primită. Referitor la inadmisibilitatea acțiunii decurgând din faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile decât cele cerute prin notificare, de împrejurarea că societatea se află în categoria celor care nu pot fi obligate la restituirea bunurilor în natură potrivit Legii nr. 10/2001, instanța a apreciat că acestea reprezintă aspecte care vizează fondul propriu-zis al pricinii fiind analizate cu ocazia soluționării apelului declarat de S.A.Î.

Gherășeni. În ceea ce privește apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni, Curtea de apel a reținut că pârâta și-a exprimat nemulțumirea prin calea de atac promovată motivat de faptul că instanța de fond a dispus obligara sa, în mod nelegal, la restituirea imobilului, deși nu erau îndeplinite condițiile legale în acest sens și nu se formulase notificare pentru toate acestea. În speță, din cuprinsul procesului verbal încheiat la dat de 25 martie 1949 ezultă că numitei P.T.

i-au fost expropriate, conform Decretului nr. 83/1949, un teren de 50 ha și mai multe construcții, respectiv casa de administrație cu 11 încăperi; locuință administrator cu 7 camere, locuință lucrători grajd, anexă pentru animale compusă din 3 camere de cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din cărămidă, magazie cereale și patul de porumb într-un singur corp, construcție din scândură învelită cu tablă și două puțuri din tuburi de ciment, iar dintr-un alt proces verbal încheiat la aceeași dată rezultă că numitului G.G.D. i-au fost expropriate în temeiul aceluiași act normativ 50 ha tren, o casă cu șapte camere, o casă cu patru camere, un grajd de vite, un pătul pentru porumb, un puț ciment, o semănătoare, o vânturătoare și un decimal.

imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a căror dispoziții se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanți în acțiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a căror dispoziții se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 C. civ.

invocate de reclamanți în acțiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ. S-a avut în vedere că imobilele preluate intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație ale cărei dispoziții se aplică în toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.

imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a căror dispoziții se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanți în acțiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ. În aceste condiții, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să obțină măsuri reparatorii, însă doar pentru o parte din imobilele în litigiu ce au făcut obiectul proceselor verbale de expropriere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instana de apel a reținut că până la data de 14 februarie 2002 (termenul limită pentru depunerea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001) reclamanta M.S. a formulat două notificări. Astfel, prin notificarea din 2001 aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei construcții care au aparținut numitei P.T., respectiv casă de administrație cu 11 încăperi, locuință de administrator cu 7 camere și locuință pentru lucrători cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001, reclamanta a solicitat restituirea de pe urma defunctului D.G.G.

a două ha teren sau „cât se va găsi la fața locului aferent clădirii în care funcționează sediul societății” Înfrățirea Gherășeni, menționându-se că această cerere se face în completarea notificării expediate la 04 iunie 2001. Astfel, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, reclamanta a solicitat doar restituirea celor trei construcții și a terenului aferent. De altfel, și intimata prin dispoziția atacată s-a raportat doar la aceste trei imobile, menționându-se în cuprinsul acesteia că se respinge cererea de restituire a imobilelor având numerele cadastrale 1,2 și 4, fără a face referire și la alte construcții. Legea nr. 10/2001 cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, procedură specială care asigură toate garanțiile necesare, inclusiv accesul la instanță.

Astfel, c onform art. 21. din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentul formulării notificării persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (termen care a fost prelungit cu 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001) persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil, în alineatul 2 al aceluiași text menționându-se că notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

Câtă vreme bunurile imobile preluate făceau parte din categoria celor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, reclamanta avea obligația de a urma procedura specială instituită de această lege, respectiv de a solicita prin notificare toate construcțiile menționate în procesul verbal de preluare.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamantei, exprimată în cuprinsul celor două notificări formulate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 (respectiv până la data de 14 februarie 2002), care a solicitat expres restituirea dosar a trei construcții care au aparținut numitei P.T., respectiv casă de administrație cu 11 încăperi, locuință de administrator cu 7 camere și locuință pentru lucrători cu grajd anexă și a două ha teren sau „cât se va găsi la fața locului aferent clădirii în care funcționează sediul societății” Înfrățirea Gherășeni care au aparținut defunctului D.G.G., chiar dacă ulterior formulării notificării reclamanta a descoperit înscrisuri care atesta că autorilor săi le-au fost preluate în proprietatea statului mai multe construcții și terenuri, câtă vreme notificarea a fost formulată în mod expres doar pentru cele trei construcții enumerate și terenul aferent fermei, instanța putea să se pronunțe numai cu privire la acestea, nu și la celelalte construcții și terenuri solicitate prin acțiune.

A proceda de așa manieră și a da curs solicitărilor reclamantei din cererea de chemare în judecată vizând și alte imobile pentru care ea nu a formulat notificare, înseamnă a-i da posibilitatea acesteia să ocolească prevederile Legii nr. 10/2001, lucru care nu este posibil. Prin raportul de expertiză întocmit de ing. C.M. în faza procesuală a apelului au fost identificate atât construcțiile menționate în procesul verbal de expropriere din 25 martie 1949, precum și alte construcții aflate pe teren (fabrică de nutrețuri, magazii, gater, anexă tehnologică, garaj, cabină poartă, W.C. cu patru cabine, platforme betonate și drumuri incintă) pentru care s-a menționat că nu au fost prezentate autorizații de construire sau alte documente din care să reiasă baza legală și anul construirii acestora.

Cert este că cele trei imobile solicitate de M.S.M. prin notificarea din 2001 au fost identificate astfel C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere). Pe de altă parte, în ceea ce privește terenul aferent în cuprinsul raportului de expertiză topo T.I. acesta a fost identificat ca fiind în suprafață de 46.348 mp (fila 306 dosar apel). Prin urmare, instanța de apel a apreciat că prima critică formulată de apelantă este întemeiată, reclamanta fiind este îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru construcțiile C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertizăm ing.

M.C. și pentru suprafața de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I. Referitor la natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei se reține că deși principiul în materia Legii nr. 10/2001 îl reprezintă restituirea în natură a bunurilor preluate, actul normativ reglementează și excepții de la această regulă. Conform art. 21 din acest act normative imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

În alin. (2) al textului se menționează că pre vederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Mai departe în art. 29 se menționează că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, precizându-se în alin. (2) că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

În speță se reține că apelanta (respectiv societatea notificată în calitate de unitate deținătoare) este o societate agricolă cu capital integral privat, încă de la constituirea sa în anul 1991 și ea a devenit proprietară asupra imobilelor ce au aparținut fostului C.A.P. în baza dispozițiilor art. 28 (în prezent 29) din Legea nr. 18/1991 conform sentinței civile nr. 7272 din 24 septembrie 1993 pronunțată de Judecătoria Buzău (filele 54-55 dosar fond).

Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului anterior promovării prezentului litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta M. în contradictoriu cu societatea pârâtă a formulat o acțiune în revendicare cu privire la imobilele în litigiu, iar prin Decizia civilă nr. 1060/1999 a Tribunalului Buzău demersul său a fost respins, reținându-se în Decizia civilă nr. 4169/1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (prin care s-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei tribunalului) că imobilul a intrat în mod legal în proprietatea S.A.Î. Gherășeni, iar reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că trecerea acestui bun în proprietatea statului s-a făcut abuziv pentru a putea pretinde că societatea îl deține fără titlu valabil.

Pe de altă parte trebuie reținut că și solicitarea reclamantei de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare către S.A.Î. Gherășeni a imobilului teren și construcții, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin sentința civilă nr. 483/2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate împotriva acesteia, iar la justificarea acestei soluții au stat aceleași argumente pentru care fusese respinsă și acțiunea în revendicare. În raport de considerentele expuse și textele legale incidente, instanța a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la restituirea în natură a bunului în litigiu, criticile apelantei sub acest aspect fiind întemeiate, motiv pentru care s-a constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V.

la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri, pentru construcțiile C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertizăm ing. M.C. și pentru suprafața de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I., despăgubiri ce vor fi acordate în condițiile legii speciale de reparații. Prin urmare, instanța a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la c/val lipsei de folosință și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite.

Pe cale de consecință, instanța, în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele preluate și a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la c/val lipsei de folosință și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V., considerând hotărârea atacată ca fiind nelegală pentru motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a notificării din 2001 și a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Susține că, din conținutul notificării din 2001, ce cuprinde și elementele de identificare a imobilului solicitat, și cuprinsul procesul-verbal de preluare abuzivă întocmit la 25 martie 1949, conform căruia proprietara P.T. a predat gospodăria sa expropriată, alcătuită din 50 ha teren și construcții notate cu literele a-f, se poate trage concluzia că cererea de chemare în judecată este în concordanță cu notificarea din 2001. Susține că, prin aceste cereri, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului expropriat, preluat prin procesul-verbal din 25 martie 1949, astfel cum a fost identificat de expertul C.S. la fond și de experții R.N. și T.I.-anexa 2, în apel. Consideră astfel că, instanța a reținut greșit că prin notificare s-au solicitat doar trei clădiri și terenul respectiv, nu și cele arătate în cererea de chemare în judecată.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând acordarea de despăgubiri. Arată că, este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului solicitat, intimata S.A.Î. Gherășeni nefiind o societate privatizată în sensul dispozițiilor prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Se invocă și încălcarea dispozițiile art. 9, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 care prevăd restituirea în natură, acordând, nelegal, despăgubiri. Apreciază că este îndreptățită să i se restituie în natură, de către societatea deținătoare care este în faliment, a clădirilor solicitate și a terenului aferent acestora.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea apelului ca nefondat. În cauză, intimatul P.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. În recurs nu au fost solicitate și administrate probe noi, de natura celor prevăzute de art. 305 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile învederate în cererea de recurs și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.V. având în vedere următoarele considerente: Cu titlu preliminar, trebuie obsevat că deși reclamanta N.V. a arătat că își întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., aceasta nu a dezvoltat critici care să poate fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate vizează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Cum acest motiv de modificare se referă la greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material, Înalta Curte constată că reclamanta nu a dezvoltat critici care să permită încadrarea acestora în motivul de nelegalitate evocat, textul fiind invocat doar formal în cererea de recurs, fără posibilitate de analiză, astfel încât controlul judiciar va fi realizat doar din perspectiva criticilor care se încadrează în motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a invocat nelegalitatea deciziei atacate, susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 și 24 din Legea nr. 10/2001 și, că, a interpretat greșit conținutul notificării din 2001 din perspectiva normelor legale evocate. Contrar susținerilor recurentei, în mod corect instanța de apel a analizat îndreptățirea acesteia la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 doar pentru imobilele în privința cărora a fost urmată procedura obligatorie instituită de legea specială, respectiv a imobilelor solicitate prin notificare unității deținătoare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicare), persoanele pretins îndreptățite să obțină măsuri reparatorii în cadrul acestui act normativ aveau obligația de a formula în termenul prevăzut de această normă legală o notificare prin care să investească entitatea deținătoare cu analiza pretențiilor pe care înțelegea să le formuleze în legătură cu un anumit imobil. Nerespectarea termenului de notificare, atrăgea pentru persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri. În speță, M.S.M., autoarea recurentei, a formulat două notificări.

Astfel, prin notificarea din 2001 (fila 12 dosar fond) aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei construcții care au aparținut numitei P.T. respectiv casa de administrație cu 11 încăperi, locuința de administrator cu 7 camere și locuința pentru lucrători cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001 (fila 18 dosar apel inițial) M.S.M. a solicitat, în completarea notificării inițiale, restituirea a 2 ha teren sau "cât se va găsi la fața locului aferent clădirii în care funcționează sediul S.A.Î. Gherășeni" care au aparținut defunctului D.G.G. Este fără echivoc că notificările formulate de către M.S.M. au vizat cele trei construcții, precum și terenul aferent acestora, notificări ce au fost soluționate prin Decizia nr. 14/2006, contestată în cauza de față.

Or, cererea de chemare în judecată, ce are drept obiect contestarea deciziei emisă în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se referă la un număr de șapte construcții și terenul aferent. În aceste condiții, cum corect a reținut și instanța de apel, examinarea îndreptățirii reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii reparatorii în natură sau prin echivalent nu putea fi realizată decât pentru bunurile în legătură cu care a fost urmată procedura administrativă reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv pentru bunurile notificate. Legea nr. 10/2001 prevede o procedură administrativă obligatorie care asigură toate garanțiile necesare, inclusiv accesul la instanță.

Cum această procedură impune ca notificarea să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat și întrucât autoarea reclamantei a individualizat în cele două notificări bunurile imobile a căror restituire o pretinde, rezultă că instanța de apel a analizat corect, prin comparație, notificările formulate și cererea de chemare în judecată prin care a fost contestată decizia emisă în procedura de soluționare a notificărilor.

În acest context și, în considerarea dispozițiilor legii reparatorii, instanța a dispus măsuri reparatorii pentru imobilele identificate în cele două notificări, adică pentru cele pentru care există îndeplinită procedura prealabilă, nu și în privința acelor construcții și terenuri solicitate prin acțiune în legătură cu care nu a fost respectată procedura specială obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins, dat fiind faptul că normele legale în materie nu recunosc persoanei pretins îndreptățită la restituire un drept de opțiune între norma de drept material și cea procedurală.

Recurenta a formulat și critici prin care a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră principiul restituirii în natură, susținând, totodată și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din lege atunci când au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri. Și aceste critici sunt nefondate. Este adevărat că legea specială de reparație stabilește regula privind restituirea în natură a imobilelor notificate, însă cadrul normativ special stabilește și situațiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, realizându-se prin echivalent.

Contrar susținerilor recurentei, pentru considerentele ce se vor expune în continuare și care complinesc motivarea instanței de apel, este corectă concluzia acestei instanțe referitoare la categoria măsurilor reparatorii stabilite pentru imobilele ce fac obiectul litigiului, restituirea în natură nefiind posibilă pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți privatizate integral, pentru aceste imobile legea specială reglementând dreptul persoanei îndreptățite numai la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Acest articol, devenit art. 29 în urma republicării legii în M. Of. nr. 798/2 septembrie 2005, a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în M. Of.

nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație identică și anume, au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Rezultă că, față de Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul suprimării distincției dintre imobilele preluate cu titlu și fără titlu valabil, au devenit inaplicabile, urmând a se aplica în continuare dispozițiile normei legale în redactarea inițială, care exceptează de la restituirea în natură numai imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei entități privatizate, stabilind că pentru această categorie de imobile, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, este stabilit că bunurile litigioase au fost preluate cu titlu și au intrat în mod legal în patrimoniul pârâtei, împrejurare reținută, cu putere de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 1060/1999 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4169/1999 a Curții de Apel Ploiești, dar și prin sentința civilă nr. 483/2003 a Judecătoriei Buzău, definitivă și irevocabilă, prin care a f