ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1443 din 3

iulie 2006 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta M.S.M. a chemat în judecată

pe pârâții S.A.Î.G. și P.R.I., solicitând ca, pe cale de ordonanță

președințială, în condițiile art. 581 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr.

10/2001 să se dispună anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 și restituirea

în natură a imobilelor teren, construcții cu instalație electrică, inclusiv

transformator de putere și fântână, preluate abuziv de la bunica sa, P.T., cu

procesul verbal din 25 martie 1949. Totodată a solicitat reclamanta obligarea

pârâtului P.R.I. la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a imobilelor, iar a pârâtei să predea, de îndată, imobilele

restituite.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 25 martie 1949, imobilele

proprietatea bunicii sale, P.T., mama tatălui său, D.Ș., situate în com. Gherășeni,

Județul Buzău, au fost preluate abuziv, potrivit procesului verbal încheiat cu

acest prilej, acestea constând în 50 de ha teren, construcțiile edificate pe

acest teren - casa de administrație cu 11 încăperi; locuință administrator cu 7

camere, locuință lucrători grajd, anexă pentru animale compusă din 3 camere de

cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din cărămidă, magazie cereale și patul

de porumb într-un singur corp, construcție din scândură învelită cu tablă și

două puțuri din tuburi de ciment.

S-a învederat că în

prezent, construcțiile și o parte din teren sunt deținute de pârâta Societatea

Agricolă „Înfrățirea", care a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001,

prin notificarea nr. 131 din 1 iunie 2001, să le restituie, însă nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că

nu a emis decizie motivată, deși prin sentința civilă nr. 3745 din 15 august

2005 a Judecătoriei Buzău pârâta a fost obligată în acest sens.

La primul termen de

judecată, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că a renunțat la

judecata cauzei în condițiile art. 581 C. proc. civ., solicitând judecarea

acesteia în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 1311 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Buzău a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, a admis, în

parte, acțiunea, a anulat Decizia nr. 14 din 22 iunie 2006, emisă de președintele

Consiliului de Administrație al S.A.Î. Gherășeni și a obligat președintele

Consiliului de Administrație al S.A.Î. Gherășeni să dispună restituirea în

natură a imobilelor menționate în dispozitivul sentinței, către reclamantă.

Prin aceeași hotărâre

instanța a dispus obligarea pârâtei de a preda de îndată reclamantei imobilele

restituite; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților, în solidar,

la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilelor și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de

500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut că imobilele în litigiu au fost preluate de

stat, în mod abuziv, în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83/1949;

reclamanta a făcut dovada calității de proprietar a autoarei sale, așa încât se

impune restituirea bunurilor către reclamantă, astfel cum au fost identificate

prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.S., cu obligarea pârâtei să

predea de îndată aceste bunuri.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel S.A.Î. Gherășeni invocând motive de nelegalitate

șinetemeinicie.

Prin Decizia civilă nr.

84 din 22 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis

apelul declarat de apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a fost desființată,

în parte, sentința primei instanțe și a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru

rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în

litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestora și a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

S-a avut în vedere,

în esență, că prin sentința atacată, instanța de fond a dispus obligarea

președintelui Consiliului de Administrație al S.A.Î. să restituie în natură

imobilele, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit

de expertul C.S. Curtea a considerat că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii de restituire în natură a imobilelor, astfel cum a fost

formulată de către reclamantă, nedispunând obligarea pârâtei la restituirea în

natură a acestora, ci a președintelui P.I., fără a exista o cerere a

reclamantei în acest sens, împrejurare ce constituie o necercetare a fondului

cauzei, de natură a conduce a desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

S-a apreciat că se

impune completarea probatoriului administrat, în vederea stabilirii

împrejurării dacă construcțiile inițiale au suportat transformări, astfel cum a

susținut reclamanta, sau dacă parte din construcțiile identificate aparțin

altor persoane.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea imobilului, s-a reținut

că instanța de fond s-a pronunțat în mod expres asupra acestuia, dar se impune

soluția desființării sentinței atacate și cu privire la acesta ca urmare a

caracterului său accesoriu față de capătul de cerere principal, de restituire

în natură a imobilelor.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta M.S.M., care, fără să indice vreunul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., a arătat că

instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

art. 2 alin. (2) și respectiv art. 24 și în mod greșit a apreciat că Tribunalul

Buzău nu a cercetat fondul cauzei.

La termenul din 29

iunie 2007. față de împrejurarea că prin contractul autentificat din 4 aprilie 2007

recurenta a vândut numitei N.V. dreptul său litigios având ca obiect

restituirea în natură a imobilelor în litigiu, instanța de recurs a dispus

introducerea în cauză a lui N.V. în calitate de reclamantă.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 938 pronunțată la 14 februarie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. și continuat de N.V. în calitate de dobânditoare

de drepturi litigioase, a casat decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 și a

trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că, deși nu a arătat expres,

recurenta - reclamanta a criticat decizia atacată, ca fiind dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece greșit

instanța de apel a apreciat că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei în ceea

ce privește cele două capete de cerere, și anume, cele privind restituirea în

natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea acestor

imobile.

Înalta Curte a

constatat că această critică este întemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art.

297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va desființa hotărârea atacată și

va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe când aceasta a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa

părții care nu a fost legal citată.

S-a stabilit că, în

speță, pentru pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a apreciat că este

incidență prima ipoteză reglementată de acest text legal, în sensul că

tribunalul nu a cercetat în fond capetele de cerere privind restituirea în

natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la preluarea acestor

imobile, formulate de reclamantă, or, necercetarea în fond a acestor capete de

cerere impunea soluționarea lor de către prima instanță pe o excepție

procesuală, însă, în speță, prima instanță a pronunțat o hotărâre pe fondul

litigiului și cu privire la aceste două capete de cerere, respectiv a tranșat

chestiunea litigioasă dedusă judecății, în sensul că a dispus restituirea în

natură a imobilelor și a obligat pârâta să predea aceste imobile către

reclamantă.

De asemenea, s-a

constatat de către Înalta Curte că în mod nelegal instanța de apel a reținut că

se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima

instanță, obligând la restituire pe președintele SC Î. SRL  Gherășeni, nu

s-a pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtei.

Față de faptul că

tribunalul a obligat președintele Consiliului de administrație să restituie

imobilele în natură și pe pârâta SC Î. SRL Gherășeni să le predea,

președintele Consiliului de administrație a fost obligat ca emitent al actului

contestat, însă cererea reclamantei a fost soluționată și în contradictoriu cu

pârâta.

În ceea ce privește

susținerea instanței de apel că se impune administrarea unui nou probatoriu în

cauză, Înalta Curte a reținut că aceasta se poate face și în apel, în limita

caracterului devolutiv al apelului, respectiv numai în limita a ceea ce s-a

criticat.

Prin urmare,

constatând că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. și instanța de apel în mod nelegal a desființat sentința atacată și

a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea capetelor de cerere privind

restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea pârâtei la predarea

acestor imobile, necercetând, astfel în fond, apelul declarat de apelanta -

pârâtă S.A.Î. Gherășeni, Înalta Curte potrivit dispozițiilor art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamanta

M.S.M., a admis recursul declarat de aceasta, continuat de N.V., potrivit

contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase autentificat din 4

aprilie 2007 la B.N.P., Asociați M.E. și M.N., a casat decizia recurată și a

trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta S.A.Î.

Gherășeni.

În apel după casare la

data de 19 iunie 2008 s-a învederat instanței că M.S.M. a decedat, luându-se

totodată act de către instanță că S.A.Î. Gherășeni este reprezentată prin

adminstrator judiciar Sprl R.S., întrucât s-a deschis procedura insolvenței

împotriva acesteia.

La data 11 septembrie

2008 P.I. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de către S.A.Î. Gherășeni

împotriva sentinței civile nr. 1311 din 15 decembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Buzău.

La termenul din 14

octombrie 2009 Curtea a dispus în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., suspendarea judecății apelului, precum și a cererii de aderare la apel

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1984/200/2009 al Judecătoriei

Buzău având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

de drepturi litigioase, iar recursul declarat de N.V. împotriva acestei

încheieri a fost constatat nul prin Decizia nr. 2370 din 20 aprilie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere că

prin sentința civilă nr. 3428/2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, sentință

rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare drepturi litigioase din 2007 încheiat între M.S.M.

și N.V., s-a repus cauza pe rol, iar la 20 octombrie 2010 Curtea a introdus în

cauză în calitate de intimată reclamantă pe numita N.V., unică moștenitoare a

defunctei M.S.M., în baza certificatului de legatar din 25 octombrie 2007

eliberat de B.N.P., B.G.

După repunerea pe rol

a pricinii la data 20 octombrie 2010, în raport de certificatul de grefă din 2010

eliberat de Judecătoria Buzău din care rezulta că apelanta pârâtă S.A.Î.

Gherășeni a formulat acțiune având ca obiect anularea testamentelor

autentificate din 4 aprilie 2007 și din 26 iulie 2007, precum și a

certificatului de legatar din 25 octombrie 2007 a suspendat judecata apelului,

precum și a cererii de aderare la apel, în baza dispozițiilor art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce face

obiectul Dosarului nr. 14040/200/2010 al Judecătoriei Buzău.

După soluționarea

irevocabilă a dosarului menționat, prin sentința civilă nr. 15023/2011

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București (ca urmare a declinării

competenței de către Judecătoria Buzău) în sensul respingerii acțiunii pricina

a fost repusă pe rol.

La termenul din 9

aprilie 2014 Curtea, constatând că din certificatul de moștenitor legatar din 25

octombrie 2007 rezultă că intimata N.V. este moștenitoarea lui M.S.M. în

calitate de legatar universal, conform testamentelor din 2007 și din 26 iunie 2006,

situație percepută în mod direct de către notarul public, acte în privința

cărora nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi anulate, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a intimatei N.V., iar în ceea ce privește excepția

lipsei calității de moștenitor a lui M.S.M. față de D.G. a unit-o cu fondul

cauzei, fiind necesară administrarea de probatorii pe acest aspect și a pus în

vedere intimatei N.V. să depună la dosar această dovadă.

Prin Decizia civilă nr.

1501 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis

excepția tardivității apelului incident declarat de P.I., excepție invocată de

N.V.

A respins, ca tardiv,

apelul incident declarat de P.I., împotriva sentinței civile nr. 1311

pronunțată la 15 decembrie 2006 de Tribunalul Buzău.

A respins excepția

inadmisibilității apelului declarat de P.I. și excepția lipsei de interes a

acestuia de a promova calea de atac a apelului incident.

A respins excepția

inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a lui N.V. și

a lipsei calității de moștenitor a numitei M.S.M. față de D.G., excepții

invocate de P.I.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului P.I., excepție invocată de S.A.Î.

Gherășeni.

A admis apelul

declarat de S.A.Î. Gherășeni - reprezentată prin administrator judiciar

SPRL Refalex Star, împotriva sentinței civile nr. 1311 pronunțată la 15

decembrie 2006 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta M.S.M.,

decedată pe parcursul procesului, acțiune continuată de moștenitoarea acesteia,

N.V.

A schimbat, în parte,

sentința atacată în sensul că, a admis, în parte acțiunea, a constatat dreptul

reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent,

respectiv despăgubiri, pentru construcțiile C1 (casa de administrație cu 11

încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru

lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum

au fost identificate prin raportul de expertiză ing. M.C. și pentru suprafața

de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I., ce vor fi

acordate în condițiile legii speciale de reparații.

A respins cererea

reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I.

la contravaloarea lipsei de folosință și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea

imobilele restituite.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței privind anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 și

respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată

de S.A.Î. Gherășeni și s-a luat act că nu au fost solicitate

cheltuieli de judecată de apelanta S.A.Î. Gherășeni.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

apelul incident declarat de P.I., instanța a reținut că s-a invocat de către N.V.

excepția tardivității declarării acestuia, precum și excepțiile

inadmisibilității și lipsei de interes de a promova respectiva cale de atac.

Analizând cu

prioritate excepția de procedură privind tardivitatea apelului, curtea de

apel a reținut că împotriva sentinței civile nr. 1311/2006 pronunțată de

Tribunalul Buzău a formulat apel S.A.Î. Gherășeni în cuprinsul căruia a

învederat argumente de nelegalitate și netemeinicie a soluției primei

instanțe.

Prin Decizia civilă nr.

84 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a desființat în parte sentința primei

instanțe și a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru rejudecarea capetelor de

cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și obligarea

pârâtei la predarea acestora, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Cert este că, prin Decizia

nr. 938 pronunțată la 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. împotriva deciziei instanței

de apel, a casat Decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 și a trimis cauza, pentru

rejudecare, pe considerentul că această hotărâre a fost dată cu aplicarea

eronată a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

După înregistrarea dosarului

pe rolul Curții de Apel Ploiești (ca urmare a casării cu trimitere spre

rejudecare) intimatul P.I. a formulat o cerere de apel la data de 11 septembrie

2008 cu privire la care la termenul din 23 octombrie 2008 a declarat că

reprezintă un apel incident.

Apelul incident sau

aderarea la apel reprezintă o instituție care are ca finalitate menținerea unui

echilibru în situația juridică a părților și are ca obiectiv să împiedice

introducerea apelurilor în scop de șicană, oferindu-i și intimatului posibilitatea

de a solicita reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 293 alin.

(1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de

apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie,

care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face

până la prima zi de înfățișare. Rezultă că aderarea la apel (deci promovarea

apelului incident) se poate face numai până la prima zi de înfățișare,

indiferent dacă cererea este formulată înlăuntrul termenului de apel sau după

expirarea acestuia.

În cauza dedusă

judecății, formularea apelului incident de către P.I. s-a realizat după

expirarea termenului de apel reglementat de dispozițiile legale și cu mult după

prima zi de înfățișare, respectiv în al doilea ciclu procesual, în apel, după

casare.

În atare condiții, în

raport de prevederile legale incidente, excepția tardivității s-a apreciat a fi

întemeiată, motiv pentru care în baza art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

coroborat cu art. 296 C. proc. civ. a respins, ca tardiv, apelul incident

declarat de P.I.

Având în vedere

soluția pronunțată de instanță cu privire la tardivitatea apelului incident

declarat de P.I. în sensul admiterii acestei excepții, excepțiile privind

inadmisibilitatea și a lipsei de interes a numitului P.I. de a declara apel, au

fost respinse.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a lui N.V. (excepție invocată de P.I.)

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.I. (excepție

invocată de S.A.Î. Gherășeni) acestea au fost respinse.

Sub aspectul

calității procesuale, s-a avut în vedere că din înscrisurile depuse la dosar prin

testamentul autentificat din 04 aprilie 2007 de B.N.P.A., M.E. și M.N.,

testatoarea M.S.M. a instituit-o ca legatar universal pe N.V. precizând că „

las toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu la data

decesului meu, doamnei N.V.”, iar aceeași mențiune se regăsește ulterior și în

testamentul autentificat din 26 iulie 2007 întocmit de același birou notarial la

solicitarea aceleiași testatoare. Faptul că aceste testamente cuprind un legat

universal în favoarea numitei N.V. este reținut, cu putere de lucru judecat, și

în sentința civilă nr. 15023/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 2

București, prin care s-a respins solicitarea S.A.Î. Gherășeni de anulare a

acestor testamente și a certificatului de moștenitor din 25 octombrie 2007 emis

de B.N.P. Bucur Gheorghe.

Având în vedere că

prin certificatul de moștenitor din 2007 N.V. a fost desemnată legatar universal

al averii defunctei M.S.M. (care a promovat prezentul demers judiciar având ca

obiect restituirea unor imobile pretins a fi preluate abuziv în proprietatea

statului) aceasta are calitate procesuală activă, întrucât justifică dreptul de

la participa ca parte în procesul civil, existând o identitate intre persoana

acesteia și cea care este titularul dreptului de a solicita restituirea

bunurilor imobile în litigiu în baza Legii nr. 10/2001. Practic, ca urmare a

acceptării succesiunii defunctei M. care avea calitatea de reclamant, a avut

loc o transmisiune legală a calității procesuale, aceasta preluând drepturile

și obligațiile defunctei, inclusiv calitatea de reclamant.

Pe de altă parte, în

ceea ce îl privește pe pârâtul P.I. se reține că prin cererea de chemare în

judecată reclamanta a solicitat obligarea acestuia în calitate de reprezentant

al S.A.Î. Gherășeni de a plăti suma de 200.000 lei reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, iar în raport de obiectul

acțiunii, acesta justifică în speță calitatea procesuală pasivă fiind

reprezentant al S.A.Î. Gherășeni, care are calitatea de unitate

deținătoare.

O altă excepție

invocată în prezenta cauză a fost aceea a lipsei calității de moștenitor a

numitei M.S.M. față de D.G.

Prin actele de stare

civilă depuse la dosar a fost realizată dovada că M.S.M. era fiica lui D.Ș.,

care la rândul său era fiul lui D.G. În condițiile în care prin certificatul de

moștenitor din 02 septembrie 1997 eliberat de B.N.P., E.M. s-a constatat că de

pe urma lui D.G. a rămas ca unică moștenitore reclamanta din acțiunea

introductivă, iar imobilele pentru care aceasta a formulat cea de a doua

notificare au aparținut bunicului său, ea și-a justificat calitatea de

moștenitor al lui, astfel încât excepția a fost respinsă.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii pe considerentul că solicitarea reclamantei făcea

obiectul Legii nr. 18/1991 instanța a respins-o.

Potrivit art. 8 din

actul normativ menționat „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997,

cu modificările și completările ulterioare".

În speța dedusă

judecății, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză

T.I. s-a reținut că terenul solicitat de către reclamantă prin acțiunea

introductivă este amplasat în intravilanul com. Gherășeni. Pe de altă

parte, din adresa din 25 noiembrie 2008 emisă de Primăria com. Gherășeni

rezultă că la momentul apariției Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu avea

destinația curți construcții-intravilan (conform P.U.G. al comunei) și nu a

făcut obiectul nici unei restituiri în natură. Având în vedere această situație,

precum și împrejurarea că nu s-a făcut dovada că acesta a făcut obiectul

legilor fondului funciar, instanța apreciază că excepția invocată nu poate fi

primită.

Referitor la

inadmisibilitatea acțiunii decurgând din faptul că prin cererea de chemare în

judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile decât cele cerute prin notificare,

de împrejurarea că societatea se află în categoria celor care nu pot fi

obligate la restituirea bunurilor în natură potrivit Legii nr. 10/2001,

instanța a apreciat că acestea reprezintă aspecte care vizează fondul

propriu-zis al pricinii fiind analizate cu ocazia soluționării apelului

declarat de S.A.Î. Gherășeni.

În ceea ce privește

apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni, Curtea de apel a reținut că pârâta

și-a exprimat nemulțumirea prin calea de atac promovată motivat de faptul că

instanța de fond a dispus obligara sa, în mod nelegal, la restituirea

imobilului, deși nu erau îndeplinite condițiile legale în acest sens și nu se

formulase notificare pentru toate acestea.

În speță, din

cuprinsul procesului verbal încheiat la dat de 25 martie 1949 ezultă că numitei

P.T. i-au fost expropriate, conform Decretului nr. 83/1949, un teren de 50 ha

și mai multe construcții, respectiv casa de administrație cu 11 încăperi;

locuință administrator cu 7 camere, locuință lucrători grajd, anexă pentru

animale compusă din 3 camere de cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din

cărămidă, magazie cereale și patul de porumb într-un singur corp, construcție

din scândură învelită cu tablă și două puțuri din tuburi de ciment, iar

dintr-un alt proces verbal încheiat la aceeași dată rezultă că numitului G.G.D.

i-au fost expropriate în temeiul aceluiași act normativ 50 ha tren, o casă cu

șapte camere, o casă cu patru camere, un grajd de vite, un pătul pentru porumb,

un puț ciment, o semănătoare, o vânturătoare și un decimal.

imobilul intră sub domeniul de aplicare

a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a

căror dispoziții se aplică prioritar în raport cu dreptul

comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanți în

acțiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a

imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub

incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu

valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor

imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegare până la data

intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ

imobilul intră sub domeniul de aplicare

a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a căror dispoziții

se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480

C. civ. invocate de reclamanți în acțiune. Legea nouă reglementează toate

cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că

preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată

inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut

găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și

481 C. civ.

S-a

avut în vedere că imobilele preluate intră sub domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001, care este o lege specială de reparație ale cărei dispoziții se aplică

în toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că

preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.

imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001,

care este o lege specială de reparație a căror dispoziții se aplică prioritar

în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 C. civ. invocate

de reclamanți în acțiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare

abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră

sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu

valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor

imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegare până la data

intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ.

În aceste condiții,

instanța reține că reclamanta este îndreptățită să obțină măsuri reparatorii,

însă doar pentru o parte din imobilele în litigiu ce au făcut obiectul

proceselor verbale de expropriere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instana de apel a reținut că până la data de 14

februarie 2002 (termenul limită pentru depunerea notificărilor în temeiul Legii

nr. 10/2001) reclamanta M.S. a formulat două notificări. Astfel, prin

notificarea din 2001 aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei

construcții care au aparținut numitei P.T., respectiv casă de administrație cu

11 încăperi, locuință de administrator cu 7 camere și locuință pentru lucrători

cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001, reclamanta a

solicitat restituirea de pe urma defunctului D.G.G. a două ha teren sau „cât se

va găsi la fața locului aferent clădirii în care funcționează sediul

societății” Înfrățirea Gherășeni, menționându-se că această cerere se face în

completarea notificării expediate la 04 iunie 2001. Astfel, în termenul legal

prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, reclamanta a

solicitat doar restituirea celor trei construcții și a terenului aferent. De

altfel, și intimata prin dispoziția atacată s-a raportat doar la aceste trei

imobile, menționându-se în cuprinsul acesteia că se respinge cererea de

restituire a imobilelor având numerele cadastrale 1,2 și 4, fără a face

referire și la alte construcții.

Legea

nr. 10/2001 cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură

administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, procedură specială

care asigură toate garanțiile necesare, inclusiv accesul la instanță. Astfel, c

onform

art. 21. din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentul formulării

notificării persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi (termen care a fost prelungit cu 3 luni

prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu

3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001)

persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o

notificare pentru fiecare imobil, în alineatul 2 al aceluiași text

menționându-se că notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei

notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de

identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a

acestuia.

Câtă vreme bunurile

imobile preluate

făceau parte din categoria celor a căror

situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru a beneficia de

prevederile acestui act normativ, reclamanta avea obligația de a urma procedura

specială instituită de această lege, respectiv de a solicita prin notificare

toate construcțiile menționate în procesul verbal de preluare.

Având în vedere

manifestarea de voință a reclamantei, exprimată în cuprinsul celor două

notificări formulate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 (respectiv până

la data de 14 februarie 2002), care a solicitat expres restituirea dosar a trei

construcții care au aparținut numitei P.T., respectiv casă de administrație cu

11 încăperi, locuință de administrator cu 7 camere și locuință pentru lucrători

cu grajd anexă și a două ha teren sau „cât se va găsi la fața locului aferent

clădirii în care funcționează sediul societății” Înfrățirea Gherășeni care au

aparținut defunctului D.G.G., chiar dacă ulterior formulării notificării

reclamanta a descoperit înscrisuri care atesta că autorilor săi le-au fost

preluate în proprietatea statului mai multe construcții și terenuri, câtă vreme

notificarea a fost formulată în mod expres doar pentru cele trei construcții

enumerate și terenul aferent fermei, instanța putea să se pronunțe numai cu

privire la acestea, nu și la celelalte construcții și terenuri solicitate prin

acțiune. A proceda de așa manieră și a da curs solicitărilor reclamantei din

cererea de chemare în judecată vizând și alte imobile pentru care ea nu a

formulat notificare, înseamnă a-i da posibilitatea acesteia să ocolească

prevederile Legii nr. 10/2001, lucru care nu este posibil.

Prin raportul de

expertiză întocmit de ing. C.M. în faza procesuală a apelului au fost

identificate atât construcțiile menționate în procesul verbal de expropriere

din 25 martie 1949, precum și alte construcții aflate pe teren (fabrică de

nutrețuri, magazii, gater, anexă tehnologică, garaj, cabină poartă, W.C. cu

patru cabine, platforme betonate și drumuri incintă) pentru care s-a menționat

că nu au fost prezentate autorizații de construire sau alte documente din care

să reiasă baza legală și anul construirii acestora. Cert este că cele trei

imobile solicitate de M.S.M. prin notificarea din 2001 au fost identificate

astfel C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu

șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale

compusă din trei camere). Pe de altă parte, în ceea ce privește terenul aferent

în cuprinsul raportului de expertiză topo T.I. acesta a fost identificat ca

fiind în suprafață de 46.348 mp (fila 306 dosar apel).

Prin urmare, instanța

de apel a apreciat că prima critică formulată de apelantă este întemeiată,

reclamanta fiind este îndreptățită la măsuri reparatorii doar pentru

construcțiile C1 (casa de administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința

administrator cu șapte camere), C9 (locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă

pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin

raportul de expertizăm ing. M.C. și pentru suprafața de 46.348 mp teren

identificat potrivit raportului de expertiză T.I.

Referitor la natura

măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei se reține că deși principiul în

materia Legii nr. 10/2001 îl reprezintă restituirea în natură a bunurilor

preluate, actul normativ reglementează și excepții de la această regulă.

Conform art. 21 din acest act normative imobilele - terenuri și construcții -

preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data

intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau

companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public,

vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare.

În alin. (2) al textului se menționează că pre

vederile alin.

(1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică

centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat

minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau

părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a

imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Mai departe în art. 29

se menționează că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate, precizându-se în alin. (2) că dispozițiile alin. (1) sunt

aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

În speță se reține că

apelanta (respectiv societatea notificată în calitate de unitate deținătoare)

este o societate agricolă cu capital integral privat, încă de la constituirea

sa în anul 1991 și ea a devenit proprietară asupra imobilelor ce au aparținut

fostului C.A.P. în baza dispozițiilor art. 28 (în prezent 29) din Legea nr. 18/1991

conform sentinței civile nr. 7272 din 24 septembrie 1993 pronunțată de Judecătoria

Buzău (filele 54-55 dosar fond).

Astfel cum reiese din

actele și lucrările dosarului anterior promovării prezentului litigiu, în temeiul

Legii nr. 10/2001, reclamanta M. în contradictoriu cu societatea pârâtă a

formulat o acțiune în revendicare cu privire la imobilele în litigiu, iar prin Decizia

civilă nr. 1060/1999 a Tribunalului Buzău demersul său a fost respins,

reținându-se în Decizia civilă nr. 4169/1999 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești (prin care s-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei

tribunalului) că imobilul a intrat în mod legal în proprietatea S.A.Î.

Gherășeni, iar reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că trecerea acestui

bun în proprietatea statului s-a făcut abuziv pentru a putea pretinde că

societatea îl deține fără titlu valabil.

Pe de altă parte

trebuie reținut că și solicitarea reclamantei de constatare a nulității

absolute a actelor de înstrăinare către S.A.Î. Gherășeni a imobilului teren și

construcții, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 483/2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, sentință rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate împotriva

acesteia, iar la justificarea acestei soluții au stat aceleași argumente pentru

care fusese respinsă și acțiunea în revendicare.

În raport de

considerentele expuse și textele legale incidente, instanța a apreciat că

pârâta nu poate fi obligată la restituirea în natură a bunului în litigiu,

criticile apelantei sub acest aspect fiind întemeiate, motiv pentru care s-a

constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V. la măsuri reparatorii

prin echivalent, respectiv despăgubiri, pentru construcțiile C1 (casa de

administrație cu 11 încăperi), C4 (locuința administrator cu șapte camere), C9

(locuință pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei

camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertizăm ing. M.C.

și pentru suprafața de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de

expertiză T.I., despăgubiri ce vor fi acordate în condițiile legii speciale de

reparații. Prin urmare, instanța a respins cererea reclamantei de restituire în

natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la c/val lipsei de folosință

și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite.

Pe cale de

consecință, instanța, în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelul declarat de

S.A.Î. Gherășeni, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în

parte acțiunea, a constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moștenitor N.V. la măsuri

reparatorii prin echivalent, pentru imobilele preluate și a respins

cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului

P.I. la c/val lipsei de folosință și a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea

imobilele restituite.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta N.V., considerând hotărârea atacată ca

fiind nelegală pentru motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs s-a arătat că, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a

notificării din 2001 și a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Susține că, din

conținutul notificării din 2001, ce cuprinde și elementele de identificare a

imobilului solicitat, și cuprinsul procesul-verbal de preluare abuzivă întocmit

la 25 martie 1949, conform căruia proprietara P.T. a predat gospodăria sa

expropriată, alcătuită din 50 ha teren și construcții notate cu literele a-f, se

poate trage concluzia că cererea de chemare în judecată este în concordanță cu

notificarea din 2001. Susține că, prin aceste cereri, s-a solicitat restituirea

în natură a imobilului expropriat, preluat prin procesul-verbal din 25 martie 1949,

astfel cum a fost identificat de expertul C.S. la fond și de experții R.N. și T.I.-anexa

2, în apel. Consideră astfel că, instanța a reținut greșit că prin notificare

s-au solicitat doar trei clădiri și terenul respectiv, nu și cele arătate în

cererea de chemare în judecată.

Recurenta susține că

instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001, dispunând acordarea de despăgubiri. Arată că, este îndreptățită la

restituirea în natură a imobilului solicitat, intimata S.A.Î. Gherășeni nefiind

o societate privatizată în sensul dispozițiilor prevăzute în normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Se invocă și încălcarea

dispozițiile art. 9, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 2 lit.

a) din Legea nr. 165/2013 care prevăd restituirea în natură, acordând, nelegal,

despăgubiri. Apreciază că este îndreptățită să i se restituie în natură, de

către societatea deținătoare care este în faliment, a clădirilor solicitate și a

terenului aferent acestora.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea apelului ca nefondat.

În cauză, intimatul P.I.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În recurs nu au fost

solicitate și administrate probe noi, de natura celor prevăzute de art. 305

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile învederate în cererea de recurs și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta N.V. având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu preliminar,

trebuie obsevat că deși reclamanta N.V. a arătat că își întemeiază, în drept,

cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta

nu a dezvoltat critici care să poate fi circumscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de

nelegalitate vizează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia. Cum acest motiv de modificare se referă la greșita interpretare a

naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic,

în sens de convenție sau act juridic material, Înalta Curte constată că

reclamanta nu a dezvoltat critici care să permită încadrarea acestora în

motivul de nelegalitate evocat, textul fiind invocat doar formal în cererea de

recurs, fără posibilitate de analiză, astfel încât controlul judiciar va fi

realizat doar din perspectiva criticilor care se încadrează în motivul de

recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a invocat

nelegalitatea deciziei atacate, susținând că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 22 și 24 din Legea nr. 10/2001 și, că, a interpretat greșit

conținutul notificării din 2001 din perspectiva normelor legale evocate.

Contrar susținerilor

recurentei, în mod corect instanța de apel a analizat îndreptățirea

acesteia la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001

doar pentru imobilele în privința cărora a fost urmată procedura

obligatorie instituită de legea specială, respectiv a imobilelor solicitate

prin notificare unității deținătoare.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

(devenit art. 22 după republicare), persoanele pretins îndreptățite să obțină

măsuri reparatorii în cadrul acestui act normativ aveau obligația de a formula

în termenul prevăzut de această normă legală o notificare prin care să

investească entitatea deținătoare cu analiza pretențiilor pe care înțelegea să

le formuleze în legătură cu un anumit imobil. Nerespectarea termenului de

notificare, atrăgea pentru persoanele pretins îndreptățite la măsuri

reparatorii, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsurile reparatorii

în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.

În speță, M.S.M.,

autoarea recurentei, a formulat două notificări. Astfel, prin notificarea din 2001

(fila 12 dosar fond) aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei

construcții care au aparținut numitei P.T. respectiv casa de administrație cu

11 încăperi, locuința de administrator cu 7 camere și locuința pentru lucrători

cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001 (fila 18 dosar

apel inițial) M.S.M. a solicitat, în completarea notificării inițiale,

restituirea a 2 ha teren sau "cât se va găsi la fața locului aferent

clădirii în care funcționează sediul S.A.Î. Gherășeni" care au aparținut

defunctului D.G.G.

Este fără echivoc că

notificările formulate de către M.S.M. au vizat cele trei construcții, precum

și terenul aferent acestora, notificări ce au fost soluționate prin Decizia

nr. 14/2006, contestată în cauza de față. Or, cererea de chemare în

judecată, ce are drept obiect contestarea deciziei emisă în procedura prevăzută

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se referă la un număr de șapte

construcții și terenul aferent. În aceste condiții, cum corect a reținut

și instanța de apel, examinarea îndreptățirii reclamantei la

acordarea măsurilor reparatorii reparatorii în natură sau prin echivalent nu putea

fi realizată decât pentru bunurile în legătură cu care a fost urmată procedura

administrativă reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv pentru

bunurile notificate.

Legea nr. 10/2001

prevede o procedură administrativă obligatorie care asigură toate garanțiile

necesare, inclusiv accesul la instanță. Cum această procedură impune ca

notificarea să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat

și întrucât autoarea reclamantei a individualizat în cele două notificări bunurile

imobile a căror restituire o pretinde, rezultă că instanța de apel a analizat

corect, prin comparație, notificările formulate și cererea de chemare în

judecată prin care a fost contestată decizia emisă în procedura de

soluționare a notificărilor. În acest context și, în considerarea

dispozițiilor legii reparatorii, instanța a dispus măsuri reparatorii pentru

imobilele identificate în cele două notificări, adică pentru cele pentru care

există îndeplinită procedura prealabilă, nu și în privința acelor construcții

și terenuri solicitate prin acțiune în legătură cu care nu a fost respectată procedura

specială obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru a obține

recunoașterea și protecția dreptului material pretins, dat fiind faptul că

normele legale în materie nu recunosc persoanei pretins îndreptățită la

restituire un drept de opțiune între norma de drept material și cea

procedurală.

Recurenta a formulat și

critici prin care a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7

și 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră principiul restituirii în natură,

susținând, totodată și aplicarea greșită de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din lege atunci când au fost acordate

măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri.

Și aceste critici

sunt nefondate.

Este adevărat că

legea specială de reparație stabilește regula privind restituirea în natură a

imobilelor notificate, însă cadrul normativ special stabilește și situațiile în

care restituirea în natură nu mai este posibilă, realizându-se prin echivalent.

Contrar susținerilor

recurentei, pentru considerentele ce se vor expune în continuare și care

complinesc motivarea instanței de apel, este corectă concluzia acestei instanțe

referitoare la categoria măsurilor reparatorii stabilite pentru imobilele ce

fac obiectul litigiului, restituirea în natură nefiind posibilă pentru

imobilele preluate de stat cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei

societăți privatizate integral, pentru aceste imobile legea specială

reglementând dreptul persoanei îndreptățite numai la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Astfel,

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prevedea că pentru

imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Acest

articol, devenit art. 29 în urma republicării legii în M. Of. nr. 798/2

septembrie 2005, a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr.

247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor,

cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin

Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 559 din 24 iulie

2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1

pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că, prin abrogarea

sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16

alin. (1) din Constituție.

În

motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că

toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o

situație identică și anume, au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu

precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele

îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri. Or,

legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce

privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un

nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost

susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se

vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare.

Mai

mult, Curtea Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze

discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor

ce fac obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluționării

cu întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral

privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca un criteriu

obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ

tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Rezultă

că, față de

Decizia

Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, dispozițiile art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în

sensul suprimării distincției dintre imobilele preluate cu titlu și fără titlu

valabil, au devenit inaplicabile, urmând a se aplica în continuare dispozițiile

normei legale în redactarea inițială, care exceptează de la restituirea în

natură numai imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul

unei entități privatizate, stabilind că pentru această categorie de imobile,

persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

În

speță, este stabilit că bunurile litigioase au fost preluate cu titlu

și au intrat în mod legal în patrimoniul pârâtei, împrejurare

reținută, cu putere de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 1060/1999 a

Tribunalului Buzău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4169/1999 a Curții

de Apel Ploiești, dar și prin sentința civilă nr. 483/2003 a

Judecătoriei Buzău, definitivă și irevocabilă, prin care a f