ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5453/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 309 din 5

mai 2003 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis acțiunea formulată de

reclamanții B.A. și B.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA.

A fost obligată pârâta să restituie

reclamanților următoarele clădiri: cantină din cărămidă cu două nivele și

cramă, carmangerie, magazie de cărămidă, beci în lungime de 120 m situate pe

terenul în suprafață de 2,06 ha proprietatea reclamanților.

A fost obligată pârâta să plătească

reclamanților suma de 91.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele:

Clădirile solicitate de reclamanți

au aparținut autoarei lor și au fost preluate în anul 1952 de către stat de la

fostul proprietar.

Conform titlului de proprietate nr.

153108 din 22 ianuarie 2003 eliberat de Comisia de aplicare a Legii nr.

18/1991, reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 2,06 ha pe

care se află clădirile revendicate.

Reclamanții au urmat procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au notificat-o pe pârâtă în calitate de

persoană juridică deținătoare, iar cu adresa nr. 378 din 11 februarie 2003 li

s-a comunicat că pârâta este proprietara imobilelor construcții și că,

implicit, refuză să le restituie.

Constatându-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilele în litigiu au

fost preluate abuziv de către stat și că reclamanții sunt moștenitorii fostului

proprietar, instanța a admis acțiunea formulată.

Prin decizia civilă nr. 1816 din 10

decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a admis apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței civile nr. 309 din 5 mai 2003 pronunțată de către

tribunal, pe care a schimbat-o în parte.

S-a admis, în parte, acțiunea.

S-a respins cererea reclamanților

având ca obiect restituirea în natură a imobilului clădiri: cantină din

cărămidă cu două nivele și aramă, carmangeria și magazie de cărămidă.

S-a păstrat dispoziția cu privire la

restituirea către reclamanți a beciului cu lungime de 120 m.

A fost obligată apelanta să

plătească către Biroul local de expertize judiciare Iași suma de 12.000.000 lei

diferență onorariu de expert.

În motivarea deciziei de apel s-au

reținut următoarele:

Reclamanții au dreptul la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru că au făcut dovada că

autorii lor au cerut în proprietate bunuri imobile, teren și construcții ce au

fost preluate în mod abuziv de către stat.

Din rapoartele de expertiză

efectuate în cauză, inclusiv cea efectuată de expertul consultant desemnat de

reclamanți, rezultă că dintre toate construcțiile solicitate de reclamanți mai

există numai beciul și fântâna.

În ceea ce privește magazia de

cărămidă, însuși reprezentantul reclamanților a declarat că a fost demolată iar

în privința celorlalte clădiri există înscrisuri care atestă că au fost

construite începând cu anii 1980.

În raport de aceste elemente, s-a

reținut că potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv

de stat și care nu mai există, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Criticile privind existența

autorității de lucru judecat s-au apreciat a fi nefondate cu motivarea că

litigiul celălalt nu s-a soluționat pe fond, prin sentința civilă nr. 2 din 14

ianuarie 2003 a Tribunalului Iași respingându-se ca prematură acțiunea

formulată de reclamanți deoarece nu se emisese de către pârâta-apelantă decizia

în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei de apel au

formulat recurs reclamanții-intimați, criticând-o pentru următoarele motive ce

se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.:

În dispozitivul deciziei de apel

instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor autorității de lucru judecat și de

prematuritate, deși din motivare rezultă că acestea au fost respinse.

Deși s-a constatat că fântâna există

fizic pe teren, trebuia restituită în natură.

Instanța de apel a reținut că

celelalte corpuri de clădire care au aparținut autorului său s-au demolat fără

a ține cont de propria poziție a pârâtei-intimate care, prin obiectivele fixate

pentru cea de-a doua expertiză, a solicitat stabilirea transformărilor,

îmbunătățirilor, adăugirilor la construcțiile vechi.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Obiectivele expertizei tehnice

imobiliare fixate de către pârâta-intimată în dosarul de apel au vizat, pe

lângă identificarea tuturor clădirilor vechi, și să se stabilească

transformările și adăugirile efectuate ulterior; totodată să se stabilească

valoarea de circulație a îmbunătățirilor efectuate de apelantă la imobilele

vechi din 1952 și a construcțiilor noi efectuate de societate după 1952.

Acest act, neavut în vedere de către

instanță și prin care este precizată practic poziția părții concordă cu concluziile

raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel (expert B.I.), care

sunt în sensul că obiectivele revendicate nu mai există în forma individuală

inițială, fiind înglobate în construcțiile modernizate, realizate prin

extinderi și recompartimentări de către pârâta SC A.B. SA.

Prin același raport de expertiză, pe

lângă sublinierea transformărilor și adăugirilor aduse la vechile imobile, se

arată și care sunt construcțiile noi edificate de către pârâta intimată după

preluare.

Aceeași situație rezultă și din

raportul de expertiză efectuat de expertul consultant, Ș.M. (din al doilea

raport de expertiză), din care rezultă că din aceste construcții au rămas în

forma inițială beciul și fântâna, iar restul clădirilor, cu excepția magaziei

de cărămidă, au suferit modificări, recompartimentări, amenajări, extinderi,

modernizări.

Față de apărarea invocată de către

reclamanții-recurenți, care susținută de celelalte probe arătate, este

hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că starea imobilelor ca fiind demolate nu

corespunde realității.

În aceste condiții, nu mai subzistă

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și care ar justifica restituirea prin

echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevăzând că pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent.

Înalta Curte constată că potrivit

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea

în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Rațiunea pentru care a fost

elaborată Legea nr. 10/2001 a fost aceea de reparațiune pentru persoanele ale

căror imobile, au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989.

Prin lege s-a acordat prevalență

restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, tocmai pentru

rațiunea pentru care a fost emisă și în respectarea dreptului de proprietate al

fostului proprietar care a fost deposedat în mod abuziv.

Preeminența dreptului este

recunoscută și protejată și în art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Potrivit art. 1 Protocol 1 al

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

„Orice persoană fizică sau juridică

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”.

Aplicabilitatea prevederilor

Convenției și a Protocoalelor adiționale în dreptul intern este prevăzută de Constituția

României.

Astfel, potrivit art. 11 alin. (2)

din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii,

fac parte din dreptul intern.

Prin Legea nr. 30/1994, publicată în

Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 2004 a fost ratificată Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoale

adiționale la această Convenție, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950.

Prin aceeași lege, la art. 1, s-a

menționat expres că se ratifică și primul Protocol adițional la Convenție,

Paris 20 martie 1952.

Față de considerentele reținute mai

sus, Înalta Curte constată că soluționarea cererii reclamanților-recurenți de

restituire în natură a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

În ceea ce privește însă fântâna,

reținută a fi existentă fizic, se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra acestui aspect iar reclamanții-recurenți nu au formulat apel.

Nefiind formulat apel iar critica a

fost formulat direct în recurs, reținându-se astfel

omisso medio

, Înalta

Curte nu va primi și analiza această critică.

În ceea ce privește magazia de

cărămidă, poziția exprimată pe parcursul procesului de către

reclamanții-recurenți a fost în sensul că a fost demolată, iar sub acest aspect

rămân incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001

susmenționate.

În ceea ce privește despăgubirile

aferente pentru construcția demolată, sunt incidente dispozițiile art. 32 din

Legea nr. 10/2001 republicată.

Astfel, în situația imobilelor,

construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se

soluționează potrivit art. 10 și art. 11 prin dispoziția motivată a primarului

unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, cu

aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 22–28 din lege.

Nepronunțarea, în dispozitiv, de

către instanța de apel asupra unei excepții invocate de către apelanta-pârâtă

și prin care se încerca paralizarea acțiunii reclamanților-intimați, nu

prezintă interes pentru aceștia din urmă, neconstituind propriile lor critici.

Oricum, după cum susține chiar el,

instanța a soluționat excepțiile potrivit considerentelor sentinței.

În consecință, și cu aplicarea art.

312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să dispună admiterea

recursurilor pentru criticile apreciate ca fiind fondate.

Se va modifica, în parte, decizia de

apel, în sensul că:

Se va respinge cererea reclamanților

privind restituirea în natură a imobilului magazie de cărămidă.

Se vor păstra dispozițiile sentinței

civile nr. 309/5 mai 2003 a Tribunalului Iași cu privire la restituirea către

reclamanți a clădirilor: cantină din cărămidă cu 2 nivele și cramă,

carmangerie, beci în lungime de 120 m și cu privire la plata cheltuielilor de

judecată.

Se vor menține totodată celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții B.A. și B.S. împotriva deciziei civile nr. 1816 din 10 decembrie

2004 a Curții de Apel Iași.

Modifică în parte decizia atacată în

sensul că:

Respinge cererea reclamanților

privind restituirea în natură a imobilului magazie de cărămidă.

Păstrează dispozițiile sentinței

civile nr. 309 din 5 mai 2003 a Tribunalului Iași cu privire la restituirea

către reclamanți a clădirilor–cantină din cărămidă cu 2 nivele și cramă,

carmangerie, beci în lungime de 120 m și cu privire la plata cheltuielilor de

judecată.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iunie 2006

.