ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5453/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 309 din 5 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis acțiunea formulată de reclamanții B.A. și B.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA. A fost obligată pârâta să restituie reclamanților următoarele clădiri: cantină din cărămidă cu două nivele și cramă, carmangerie, magazie de cărămidă, beci în lungime de 120 m situate pe terenul în suprafață de 2,06 ha proprietatea reclamanților. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 91.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La soluționarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele: Clădirile solicitate de reclamanți au aparținut autoarei lor și au fost preluate în anul 1952 de către stat de la fostul proprietar.

Conform titlului de proprietate nr. 153108 din 22 ianuarie 2003 eliberat de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 2,06 ha pe care se află clădirile revendicate. Reclamanții au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au notificat-o pe pârâtă în calitate de persoană juridică deținătoare, iar cu adresa nr. 378 din 11 februarie 2003 li s-a comunicat că pârâta este proprietara imobilelor construcții și că, implicit, refuză să le restituie. Constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv de către stat și că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar, instanța a admis acțiunea formulată.

Prin decizia civilă nr. 1816 din 10 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 309 din 5 mai 2003 pronunțată de către tribunal, pe care a schimbat-o în parte. S-a admis, în parte, acțiunea. S-a respins cererea reclamanților având ca obiect restituirea în natură a imobilului clădiri: cantină din cărămidă cu două nivele și aramă, carmangeria și magazie de cărămidă. S-a păstrat dispoziția cu privire la restituirea către reclamanți a beciului cu lungime de 120 m. A fost obligată apelanta să plătească către Biroul local de expertize judiciare Iași suma de 12.000.000 lei diferență onorariu de expert. În motivarea deciziei de apel s-au reținut următoarele: Reclamanții au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru că au făcut dovada că autorii lor au cerut în proprietate bunuri imobile, teren și construcții ce au fost preluate în mod abuziv de către stat.

Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, inclusiv cea efectuată de expertul consultant desemnat de reclamanți, rezultă că dintre toate construcțiile solicitate de reclamanți mai există numai beciul și fântâna. În ceea ce privește magazia de cărămidă, însuși reprezentantul reclamanților a declarat că a fost demolată iar în privința celorlalte clădiri există înscrisuri care atestă că au fost construite începând cu anii 1980. În raport de aceste elemente, s-a reținut că potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat și care nu mai există, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Criticile privind existența autorității de lucru judecat s-au apreciat a fi nefondate cu motivarea că litigiul celălalt nu s-a soluționat pe fond, prin sentința civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași respingându-se ca prematură acțiunea formulată de reclamanți deoarece nu se emisese de către pârâta-apelantă decizia în baza Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei de apel au formulat recurs reclamanții-intimați, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.: În dispozitivul deciziei de apel instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor autorității de lucru judecat și de prematuritate, deși din motivare rezultă că acestea au fost respinse.

Deși s-a constatat că fântâna există fizic pe teren, trebuia restituită în natură. Instanța de apel a reținut că celelalte corpuri de clădire care au aparținut autorului său s-au demolat fără a ține cont de propria poziție a pârâtei-intimate care, prin obiectivele fixate pentru cea de-a doua expertiză, a solicitat stabilirea transformărilor, îmbunătățirilor, adăugirilor la construcțiile vechi. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Obiectivele expertizei tehnice imobiliare fixate de către pârâta-intimată în dosarul de apel au vizat, pe lângă identificarea tuturor clădirilor vechi, și să se stabilească transformările și adăugirile efectuate ulterior; totodată să se stabilească valoarea de circulație a îmbunătățirilor efectuate de apelantă la imobilele vechi din 1952 și a construcțiilor noi efectuate de societate după 1952. Acest act, neavut în vedere de către instanță și prin care este precizată practic poziția părții concordă cu concluziile raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel (expert B.I.), care sunt în sensul că obiectivele revendicate nu mai există în forma individuală inițială, fiind înglobate în construcțiile modernizate, realizate prin extinderi și recompartimentări de către pârâta SC A.B.

SA. Prin același raport de expertiză, pe lângă sublinierea transformărilor și adăugirilor aduse la vechile imobile, se arată și care sunt construcțiile noi edificate de către pârâta intimată după preluare. Aceeași situație rezultă și din raportul de expertiză efectuat de expertul consultant, Ș.M. (din al doilea raport de expertiză), din care rezultă că din aceste construcții au rămas în forma inițială beciul și fântâna, iar restul clădirilor, cu excepția magaziei de cărămidă, au suferit modificări, recompartimentări, amenajări, extinderi, modernizări. Față de apărarea invocată de către reclamanții-recurenți, care susținută de celelalte probe arătate, este hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că starea imobilelor ca fiind demolate nu corespunde realității. În aceste condiții, nu mai subzistă condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și care ar justifica restituirea prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăzând că pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Înalta Curte constată că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Rațiunea pentru care a fost elaborată Legea nr. 10/2001 a fost aceea de reparațiune pentru persoanele ale căror imobile, au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Prin lege s-a acordat prevalență restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, tocmai pentru rațiunea pentru care a fost emisă și în respectarea dreptului de proprietate al fostului proprietar care a fost deposedat în mod abuziv. Preeminența dreptului este recunoscută și protejată și în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale. Potrivit art. 1 Protocol 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”. Aplicabilitatea prevederilor Convenției și a Protocoalelor adiționale în dreptul intern este prevăzută de Constituția României. Astfel, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 2004 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoale adiționale la această Convenție, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950. Prin aceeași lege, la art. 1, s-a menționat expres că se ratifică și primul Protocol adițional la Convenție, Paris 20 martie 1952. Față de considerentele reținute mai sus, Înalta Curte constată că soluționarea cererii reclamanților-recurenți de restituire în natură a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește însă fântâna, reținută a fi existentă fizic, se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect iar reclamanții-recurenți nu au formulat apel.

Nefiind formulat apel iar critica a fost formulat direct în recurs, reținându-se astfel omisso medio , Înalta Curte nu va primi și analiza această critică. În ceea ce privește magazia de cărămidă, poziția exprimată pe parcursul procesului de către reclamanții-recurenți a fost în sensul că a fost demolată, iar sub acest aspect rămân incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001 susmenționate. În ceea ce privește despăgubirile aferente pentru construcția demolată, sunt incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată. Astfel, în situația imobilelor, construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 și art. 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 22–28 din lege.

Nepronunțarea, în dispozitiv, de către instanța de apel asupra unei excepții invocate de către apelanta-pârâtă și prin care se încerca paralizarea acțiunii reclamanților-intimați, nu prezintă interes pentru aceștia din urmă, neconstituind propriile lor critici. Oricum, după cum susține chiar el, instanța a soluționat excepțiile potrivit considerentelor sentinței. În consecință, și cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să dispună admiterea recursurilor pentru criticile apreciate ca fiind fondate. Se va modifica, în parte, decizia de apel, în sensul că: Se va respinge cererea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului magazie de cărămidă. Se vor păstra dispozițiile sentinței civile nr. 309/5 mai 2003 a Tribunalului Iași cu privire la restituirea către reclamanți a clădirilor: cantină din cărămidă cu 2 nivele și cramă, carmangerie, beci în lungime de 120 m și cu privire la plata cheltuielilor de judecată.

Se vor menține totodată celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.A. și B.S. împotriva deciziei civile nr. 1816 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Modifică în parte decizia atacată în sensul că: Respinge cererea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului magazie de cărămidă. Păstrează dispozițiile sentinței civile nr. 309 din 5 mai 2003 a Tribunalului Iași cu privire la restituirea către reclamanți a clădirilor–cantină din cărămidă cu 2 nivele și cramă, carmangerie, beci în lungime de 120 m și cu privire la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2006 .