ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2956/2008

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta G.F. a chemat în judecată SC E.O. SA, sucursala Râmnicul

Vâlcea, și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună

anularea facturii din 20 martie 2006 cu motivarea că pârâta a efectuat în mod

eronat calculul estimativ al cantității de energie electrică de 16.681 kw pretinsă

a fi consumată și nefacturată pe ultimii 5 ani, depășind prin acest calcul și

termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

Vâlcea, care prin sentința nr. 263 din 19 martie 2007 a respins ca nefondată

cererea reclamantei. Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că

factura a cărei anulare se solicită a fost întocmită pentru a acoperi consumul

de energie electrică neachitat.

A mai reținut instanța în raport de

concluziile expertizei că facturile au fost emise în sistemul de autocitire în

cadrul căruia reclamanta a declarat valori mai mari decât consumul real așa cum

rezultă și din propria declarație a acesteia.

Sentința Tribunalului a fost confirmată de

Curtea de Apel Pitești care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

G.F.

Criticile aduse pe aspecte de netemeinicie au

fost înlăturate de instanța de apel pe considerentul că indexul din aparatul de

măsură a consumului a fost înregistrat corect și că facturarea a fost

determinată de reclamantă care a declarat un consum de energie mai mic decât

cel real. Instanța de apel a înlăturat și critica privind încălcarea

drepturilor procesuale ale reclamantei cu motivarea că, în cauză, au fost dispuse

probe inclusiv proba cu expertiză de specialitate, toate acestea la solicitarea

reclamantei, iar situația de fapt și soluția instanței de fond s-a bazat pe

toate probele administrate.

Decizia nr. 70/A/C din 20 iulie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost recurată de reclamanta G.F., care a

susținut că nu se justifică legal soluția instanței de fond și că, în alți

termeni, decizia prin care apelul său a fost respins este nelegală.

În concret recurenta - reclamantă a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a susținut că

instanța de apel nu i-a analizat apărarea prin care a invocat prescripția

dreptului pârâtei - intimate de a pretinde suma cuprinsă în factura a cărei

anulare a fost solicitată.

Înainte de a examina motivul de nelegalitate

invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat regularitatea

declarării recursului reclamantei și a stabilit în urma acestei examinări că au

fost încălcate prevederile art. 301 C. proc. civ. În concret s-a stabilit că

recursul a fost formulat la data de 9 august 2007, data poștei, cu mult peste

termenul de 15 zile socotit de la data de 3 iulie 2007 înscrisă în borderoul

pentru corespondență al Curții de Apel Pitești care atestă comunicarea deciziei

instanței de apel.

În consecință, prin decizia nr. 1257

pronunțată la data de 27 martie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție,

recursul reclamantei a fost respins ca tardiv declarat cu motivarea că termenul

pentru promovarea acestei căi de atac nu a fost respectat.

Împotriva deciziei mai sus menționată,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a formulat cerere

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În

motivarea cererii revizuienta a reluat susținerile din recurs apreciind că instanța

avea obligația să se pronunțe pe excepția prescripției, această pronunțare

fiind cu atât mai necesară cu cât nu are la îndemână o acțiune în pretenții

prin care să poate opune această apărare. În plus a considerat că însăși

emiterea facturii de către creditoare constituie o pretenție a intimatei de a i

se plăti suma reprezentând un consum nereal astfel că, în opinia sa, putea să

invoce excepția prescripției dreptului intimatei de a pretinde plata consumului

de energie și în fața instanțelor de control judiciar.

Trecând la motivul pentru care a solicitat

revizuirea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a arătat

că a obținut un certificat poștal (din 3 martie 2008) prin care D.R.P. Craiova

îi confirmă faptul că în perioada 1 iunie – 31 iulie 2007 nu a figurat în

evidențele sale cu acte de procedură. Față de actul nou depus a solicitat să se

constate că recursul a fost declarat în termen și în funcție de aceasta, după

admiterea cererii de revizuire, să se admită și recursul declarat împotriva

deciziei nr. 70/A/C 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești iar, în fond,

acțiunea pe care a promovat-o să fie admisă așa cum a fost formulată. La rândul

său intimata prin întâmpinare a solicitat ca cererea de revizuire să fie

respinsă câtă vreme reclamanta nu a invocat niciun motiv care să se încadreze

în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Comunicarea poștei nu a fost

considerată de intimată ca fiind serioasă din moment ce borderoul Curții de

Apel confirmă trimiterea, respectiv comunicarea deciziei din apel. Dacă decizia

nu i-a fost înmânată revizuientei aceasta trebuia returnată așa încât, în

opinia sa, înscrisul obținut de la poștă nu are nicio relevanță în cauză, el

nefiind reținut de partea potrivnică. De asemenea a considerat că diligența

pentru obținerea înscrisului trebuia întreprinsă în faza recursului pentru a

justifica nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. pentru sesizarea instanței.

Înalta Curte a luat în examinare cererea de

revizuire sub aspectul cerințelor impuse de art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

prin care se dispune că „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază”.

Discutarea admisibilității cererii presupune atât

abordarea dispozițiilor generale referitoare la obiectul revizuirii prevăzute

de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. cât și al dispozițiilor art. 322 alin. (5) C.

proc. civ., indicate drept temei de revizuientă. Astfel, din conținutul

prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că revizuirea poate fi

îndreptată împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, în cazurile prevăzute de pct. 1 - 9.

Întrucât în cazul de față calea extraordinară

de atac a revizuirii este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, este de reținut în raport de soluția

de respingere a recursului, că decizia astfel pronunțată nu îndeplinește

cerința dispozițiilor de mai sus prin care s-a prevăzut ca soluția „să evoce

fondul”. Dintr-un alt punct de vedere care vizează reglementarea însăși a

recursului socotit drept cale extraordinară de atac ce poate fi promovată numai

pentru motive de nelegalitate, trebuie reținut că deciziile pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului se mărginesc

numai la examinarea aplicării corecte a legii și ca atare, de principiu, ele nu

evocă fondul.

Observând decizia împotriva căreia s-a

promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, față de considerentele de

mai sus, soluția de respingere a recursului ca tardiv declarat, nu îndeplinește

cerințele procedurale mai sus indicate pentru a fi supusă revizuirii întrucât

nu evocă fondul iar repunerea în discuție a unor fapte și împrejurări în

legătură cu tardivitatea recursului este inadmisibilă.

Mai trebuie observat că prin cererea sa,

revizuienta repune în discuție depășirea termenului de 15 zile prevăzut

procedural pentru promovarea recursului prin prisma unor împrejurări de fapt

care s-ar deduce dintr-un înscris obținut de la un terț și solicită instanței

de revizuire să reconsidere o stare de fapt nu numai de drept în raport de

acest termen.

Or, această solicitare nu poate fi primită

față de condițiile impuse procedural pentru motivarea revizuirii.

A doua chestiune care se impune a fi

examinată din același punct de vedere, al admisibilității revizuirii vizează

condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat de revizuientă. Din

aceste prevederi revizuienta a avut în vedere teza I care vizează descoperirea unui

înscris nou. Sub acest aspect trebuie reținut că pct. 5 prevede posibilitatea

revizuirii unei decizii care îndeplinește cerințele art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute

de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților (…)”.

Din dispozițiilor redate mai sus rezultă

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul pentru a fi în sensul

legii „doveditor”. Aceasta înseamnă că înscrisul prezentat instanței trebuie să

fie probant prin el însuși să fie opozabil părții adverse, iar odată cu

prezentarea acestuia instanței de revizuire să se facă dovada împiedicării de

a-l fi prezentat în judecata încheiată prin respingerea recursului ca tardiv

declarat. O ultimă cerință se referă la împiedicarea prezentării înscrisului

doveditor dintr-o împrejurare care trebuie să fie „mai presus de voința

părții”.

După enunțarea acestor condiții cerute de

dispozițiile procedurale se poate observa că înscrisul de la poștă prezentat de

revizuientă nu îndeplinește cerințele legale întrucât prin el însuși nu are

forță probantă deoarece nu confirmă direct inexistența comunicării deciziei din

apel (comunicarea apare confirmată de Curtea de apel) și prin urmare nu este

opozabil prin conținutul său părții potrivnice. În fine, acest înscris nu a

fost reținut de partea potrivnică și nici nu s-a dovedit că a existat o

împrejurare mai presus de voința părții care să o fi pus în situația de a nu-l

putea prezenta. Demersul pentru obținerea înscrisului se putea face în recurs

unde partea a beneficiat de termen în acest scop.

Distinct de aceste considerente trebuie precizat

că analiza pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. s-a făcut în scopul de a aduce

lămuriri în plus și numai pentru ipoteza în care instanța de revizuire ar fi

putut să treacă peste dispozițiile alin. (1) al aceluiași art. 322 C. proc.

civ.

În consecință, față de cele ce preced se va

respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de G.F.

împotriva deciziei nr. 1257 din 26 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 5568/90/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

octombrie 2008.