ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2956/2008

Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.F. a chemat în judecată SC E.O. SA, sucursala Râmnicul Vâlcea, și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea facturii din 20 martie 2006 cu motivarea că pârâta a efectuat în mod eronat calculul estimativ al cantității de energie electrică de 16.681 kw pretinsă a fi consumată și nefacturată pe ultimii 5 ani, depășind prin acest calcul și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Vâlcea, care prin sentința nr. 263 din 19 martie 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantei. Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că factura a cărei anulare se solicită a fost întocmită pentru a acoperi consumul de energie electrică neachitat.

A mai reținut instanța în raport de concluziile expertizei că facturile au fost emise în sistemul de autocitire în cadrul căruia reclamanta a declarat valori mai mari decât consumul real așa cum rezultă și din propria declarație a acesteia. Sentința Tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.F. Criticile aduse pe aspecte de netemeinicie au fost înlăturate de instanța de apel pe considerentul că indexul din aparatul de măsură a consumului a fost înregistrat corect și că facturarea a fost determinată de reclamantă care a declarat un consum de energie mai mic decât cel real. Instanța de apel a înlăturat și critica privind încălcarea drepturilor procesuale ale reclamantei cu motivarea că, în cauză, au fost dispuse probe inclusiv proba cu expertiză de specialitate, toate acestea la solicitarea reclamantei, iar situația de fapt și soluția instanței de fond s-a bazat pe toate probele administrate.

Decizia nr. 70/A/C din 20 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost recurată de reclamanta G.F., care a susținut că nu se justifică legal soluția instanței de fond și că, în alți termeni, decizia prin care apelul său a fost respins este nelegală. În concret recurenta - reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a susținut că instanța de apel nu i-a analizat apărarea prin care a invocat prescripția dreptului pârâtei - intimate de a pretinde suma cuprinsă în factura a cărei anulare a fost solicitată. Înainte de a examina motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat regularitatea declarării recursului reclamantei și a stabilit în urma acestei examinări că au fost încălcate prevederile art. 301 C. proc.

civ. În concret s-a stabilit că recursul a fost formulat la data de 9 august 2007, data poștei, cu mult peste termenul de 15 zile socotit de la data de 3 iulie 2007 înscrisă în borderoul pentru corespondență al Curții de Apel Pitești care atestă comunicarea deciziei instanței de apel. În consecință, prin decizia nr. 1257 pronunțată la data de 27 martie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul reclamantei a fost respins ca tardiv declarat cu motivarea că termenul pentru promovarea acestei căi de atac nu a fost respectat. Împotriva deciziei mai sus menționată, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. În motivarea cererii revizuienta a reluat susținerile din recurs apreciind că instanța avea obligația să se pronunțe pe excepția prescripției, această pronunțare fiind cu atât mai necesară cu cât nu are la îndemână o acțiune în pretenții prin care să poate opune această apărare. În plus a considerat că însăși emiterea facturii de către creditoare constituie o pretenție a intimatei de a i se plăti suma reprezentând un consum nereal astfel că, în opinia sa, putea să invoce excepția prescripției dreptului intimatei de a pretinde plata consumului de energie și în fața instanțelor de control judiciar. Trecând la motivul pentru care a solicitat revizuirea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a arătat că a obținut un certificat poștal (din 3 martie 2008) prin care D.R.P.

Craiova îi confirmă faptul că în perioada 1 iunie – 31 iulie 2007 nu a figurat în evidențele sale cu acte de procedură. Față de actul nou depus a solicitat să se constate că recursul a fost declarat în termen și în funcție de aceasta, după admiterea cererii de revizuire, să se admită și recursul declarat împotriva deciziei nr. 70/A/C 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești iar, în fond, acțiunea pe care a promovat-o să fie admisă așa cum a fost formulată. La rândul său intimata prin întâmpinare a solicitat ca cererea de revizuire să fie respinsă câtă vreme reclamanta nu a invocat niciun motiv care să se încadreze în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Comunicarea poștei nu a fost considerată de intimată ca fiind serioasă din moment ce borderoul Curții de Apel confirmă trimiterea, respectiv comunicarea deciziei din apel.

Dacă decizia nu i-a fost înmânată revizuientei aceasta trebuia returnată așa încât, în opinia sa, înscrisul obținut de la poștă nu are nicio relevanță în cauză, el nefiind reținut de partea potrivnică. De asemenea a considerat că diligența pentru obținerea înscrisului trebuia întreprinsă în faza recursului pentru a justifica nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru sesizarea instanței. Înalta Curte a luat în examinare cererea de revizuire sub aspectul cerințelor impuse de art. 326 alin. (3) C. proc. civ. prin care se dispune că „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Discutarea admisibilității cererii presupune atât abordarea dispozițiilor generale referitoare la obiectul revizuirii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. cât și al dispozițiilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ., indicate drept temei de revizuientă. Astfel, din conținutul prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că revizuirea poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în cazurile prevăzute de pct. 1 - 9. Întrucât în cazul de față calea extraordinară de atac a revizuirii este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, este de reținut în raport de soluția de respingere a recursului, că decizia astfel pronunțată nu îndeplinește cerința dispozițiilor de mai sus prin care s-a prevăzut ca soluția „să evoce fondul”.

Dintr-un alt punct de vedere care vizează reglementarea însăși a recursului socotit drept cale extraordinară de atac ce poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate, trebuie reținut că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului se mărginesc numai la examinarea aplicării corecte a legii și ca atare, de principiu, ele nu evocă fondul. Observând decizia împotriva căreia s-a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, față de considerentele de mai sus, soluția de respingere a recursului ca tardiv declarat, nu îndeplinește cerințele procedurale mai sus indicate pentru a fi supusă revizuirii întrucât nu evocă fondul iar repunerea în discuție a unor fapte și împrejurări în legătură cu tardivitatea recursului este inadmisibilă.

Mai trebuie observat că prin cererea sa, revizuienta repune în discuție depășirea termenului de 15 zile prevăzut procedural pentru promovarea recursului prin prisma unor împrejurări de fapt care s-ar deduce dintr-un înscris obținut de la un terț și solicită instanței de revizuire să reconsidere o stare de fapt nu numai de drept în raport de acest termen. Or, această solicitare nu poate fi primită față de condițiile impuse procedural pentru motivarea revizuirii. A doua chestiune care se impune a fi examinată din același punct de vedere, al admisibilității revizuirii vizează condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat de revizuientă. Din aceste prevederi revizuienta a avut în vedere teza I care vizează descoperirea unui înscris nou.

Sub acest aspect trebuie reținut că pct. 5 prevede posibilitatea revizuirii unei decizii care îndeplinește cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ. „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…)”. Din dispozițiilor redate mai sus rezultă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul pentru a fi în sensul legii „doveditor”. Aceasta înseamnă că înscrisul prezentat instanței trebuie să fie probant prin el însuși să fie opozabil părții adverse, iar odată cu prezentarea acestuia instanței de revizuire să se facă dovada împiedicării de a-l fi prezentat în judecata încheiată prin respingerea recursului ca tardiv declarat.

O ultimă cerință se referă la împiedicarea prezentării înscrisului doveditor dintr-o împrejurare care trebuie să fie „mai presus de voința părții”. După enunțarea acestor condiții cerute de dispozițiile procedurale se poate observa că înscrisul de la poștă prezentat de revizuientă nu îndeplinește cerințele legale întrucât prin el însuși nu are forță probantă deoarece nu confirmă direct inexistența comunicării deciziei din apel (comunicarea apare confirmată de Curtea de apel) și prin urmare nu este opozabil prin conținutul său părții potrivnice. În fine, acest înscris nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu s-a dovedit că a existat o împrejurare mai presus de voința părții care să o fi pus în situația de a nu-l putea prezenta.

Demersul pentru obținerea înscrisului se putea face în recurs unde partea a beneficiat de termen în acest scop. Distinct de aceste considerente trebuie precizat că analiza pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. s-a făcut în scopul de a aduce lămuriri în plus și numai pentru ipoteza în care instanța de revizuire ar fi putut să treacă peste dispozițiile alin. (1) al aceluiași art. 322 C. proc. civ. În consecință, față de cele ce preced se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de G.F. împotriva deciziei nr. 1257 din 26 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 5568/90/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.