ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2008

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 396 din 20

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta E.I.

împotriva pârâtei F.D.F.E. Muntenia Nord, sucursala Târgoviște și, în

consecință s-a anulat factura nr. 6836967 din 21 iunie 2006, seria PMYDF emisă

de pârâtă și s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi facturi care să

reflecte consumul real de energie electrică utilizată de reclamantă pentru

perioada 25 ianuarie 2006 – 21 februarie 2006.

De asemenea, pârâta a fost

obligată să furnizeze energie electrică reclamantei, pentru imobilul situat în

comuna Răzvad, Aleea Mănăstirea Dealu conform contractului de furnizare a

energiei electrice încheiate între părți, până la rămânerea irevocabilă a

prezentei sentințe.

Pentru a se pronunța astfel,

în urma probatoriilor administrate în cauză ce au constat în expertize tehnice

de specialitate, prima instanță a reținut că aparatul de măsură a energiei

electrice montat de pârâtă la domiciliul reclamantei nu a funcționat corect,

dat fiind că testarea sa în condiții de laborator a demonstrat că nu se

încadrează în erorile tolerate așa cum au fost stabilite în Normele

Metodologice N.M.L. din 5 februarie 1992 aprobate prin O.B.R.M. nr. 143/1998.

S-a mai constatat că durata

de funcționare a aparatului a expirat la 1 noiembrie 2005 astfel că, la data de

1 februarie 2006 când, s-a constatat eroarea de înregistrare, funcționarea sa

era în afara perioadei legale.

Comparând consumul de

energie electrică pentru perioadele imediat anterioare și având în vedere că la

domiciliul reclamantului există același tip de aparate casnice ca și în

perioadele anterioare s-a concluzionat că aparatul de înregistrare a consumului

electric prezenta grave deficiențe de funcționare motiv pentru care au fost

înlăturate concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G.C.

Apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 156 din 3 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, care a schimbat, în tot, sentința, iar pe fond a respins

acțiunea ca nefondată.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că obiectul cauzei a constat în anularea facturii nr.

6836967 din 21 februarie 2006 emisă de pârâtă pentru suma de 2458,31 lei și

obligarea pârâtei la emiterea unei noi facturi care să reflecte consumul real

de energie electrică pentru perioada 31 decembrie 2005 – 14 februarie 2006.

Că, din probele administrate

în cauză nu a rezultat vreo defecțiune a contorului instalat la imobilul

reclamantului, ci numai faptul că termenul de valabilitate de 5 ani a expirat,

iar eroarea de măsură a fost în minus, deci în defavoarea furnizorului.

S-a mai considerat că

potrivit H.G. nr. 1007/2004 s-a procedat nelegal la un calcul prin estimare cu

facturile anterioare, neexistând o convenție în acest sens, iar determinarea

consumului nu putea fi stabilită în acest mod și datorită faptului că,

respectiv la 14 februarie 2006 citirile erau făcute de către abonat și prezentate

la casieriile societății cu ocazia plăților.

De asemenea, instanța a mai

avut în vedere și, faptul că la 14 februarie 2006, cu ocazia înlocuirii

contorului, salariații pârâtei au putut avea acces la contor și au determinat

consumul real al de energie electrică pentru perioada supusă discuției.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs, considerând că aceasta este lipsită de temei

legal și dată cu aplicarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) argumentând

astfel:

- Instanța de apel nu a avut

în vedere concluziile raportului de expertiză privitoare la starea tehnică a

contorului și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiile art. 24 din

O.G. nr. 20/1992 și a prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția

consumatorilor.

Recurentul arată că termenul

de valabilitate pentru aparatele de măsurare este de 5 ani și că pentru

perioada pentru care se contestă consumul, termenul de valabilitate expirase

astfel că s-au nesocotit prevederile art. 24 din O.G. nr. 20/1992, art. 7, 9 și

11 din O.G. nr. 21/1992.

Decizia atacată se bazează

pe o interpretare greșită a probelor administrate în cauză și pe o prezumție

greșită conform cu care chiar dacă aparatul de măsurare a prezentat defecțiuni,

acestea ar fi generat numai o înregistrare în minus a consumului și nu o

înregistrare în plus.

Consideră că aspectele

reținute de instanța apelului sunt nefondate întrucât, anterior înlocuirii

aparatului de măsurare defect cât și ulterior înlocuirii acestuia pe o durată

de circa 3 ani, există un consum mediu lunar constatat de circa 636 KW/h.

De asemenea, recurentul

arată că este nereală susținerea instanței de apel în sensul căreia citirile

contorului erau făcute de abonat, ceea ce nu ar fi permis o verificare a lor de

către reprezentanții pârâtei întrucât, chiar din raportul de expertiză rezultă

că s-au efectuat citiri de regularizare în anii 2001, 2002 și 2003.

În continuare sunt reluate

aspecte ce țin de consemnările cuprinse în raportul de expertiză

considerându-se că mijlocul de măsurare nu se încadrează în erorile tolerate

prevăzute de Normele de Metodologie legală N.M.L. din 5 februarie 1997.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente.

În mare parte, criticile

invocate de recurent vizează aspecte ce țin de situația de fapt și de

aprecierea ce a fost dată probelor, în speță expertize tehnice de specialitate,

aspecte ce nu pot fi supuse controlului judiciar în această fază procesuală

motiv pentru care Înalta Curte nu se va opri asupra lor, ci va proceda doar la

analizarea aspectelor de nelegalitate.

Astfel, instanța de apel a

considerat corect că determinarea consumului de energie electrică nu poate fi

stabilită prin examinarea și compararea facturilor ce fac obiectul prezentei

cauze, cu facturile emise anterior acestei perioade facturate, întrucât

potrivit Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori

aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 potrivit cu care calculul prin estimare nu este

permis fără existența unei convenții în acest sens.

De asemenea, în situația în

care citirile contorului erau efectuate de către abonat și prezentate casierii

de la sediul pârâtei, ultima citire efectuată de reprezentanții pârâtei fiind

în ianuarie 2003 este firesc ca determinarea consumului să nu poată fi făcută

prin comparație cu perioadele anterioare.

În condițiile în care,

situația de fapt stabilită de instanța apelului nu poate fi reluată în recurs,

atât timp cât s-a stabilit că aparatul de măsurat (contorul instalat la

imobilul reclamantei) nu era defect, ci doar că expirase termenul de

valabilitate al acestuia situație în care nu mai putea fi utilizat în domenii

de interes public, respectiv tranzacției comerciale, nu se poate reține

încălcarea prevederilor O.G. nr. 20/1992 și O.G. nr. 21/1992 privind protecția

consumatorilor.

Pentru considerentele expuse

urmează a se respinge, ca nefondat, recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul E.I. împotriva deciziei nr. 156 din 3

septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.