ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2008

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 396 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta E.I. împotriva pârâtei F.D.F.E. Muntenia Nord, sucursala Târgoviște și, în consecință s-a anulat factura nr. 6836967 din 21 iunie 2006, seria PMYDF emisă de pârâtă și s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi facturi care să reflecte consumul real de energie electrică utilizată de reclamantă pentru perioada 25 ianuarie 2006 – 21 februarie 2006. De asemenea, pârâta a fost obligată să furnizeze energie electrică reclamantei, pentru imobilul situat în comuna Răzvad, Aleea Mănăstirea Dealu conform contractului de furnizare a energiei electrice încheiate între părți, până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, în urma probatoriilor administrate în cauză ce au constat în expertize tehnice de specialitate, prima instanță a reținut că aparatul de măsură a energiei electrice montat de pârâtă la domiciliul reclamantei nu a funcționat corect, dat fiind că testarea sa în condiții de laborator a demonstrat că nu se încadrează în erorile tolerate așa cum au fost stabilite în Normele Metodologice N.M.L. din 5 februarie 1992 aprobate prin O.B.R.M. nr. 143/1998. S-a mai constatat că durata de funcționare a aparatului a expirat la 1 noiembrie 2005 astfel că, la data de 1 februarie 2006 când, s-a constatat eroarea de înregistrare, funcționarea sa era în afara perioadei legale.

Comparând consumul de energie electrică pentru perioadele imediat anterioare și având în vedere că la domiciliul reclamantului există același tip de aparate casnice ca și în perioadele anterioare s-a concluzionat că aparatul de înregistrare a consumului electric prezenta grave deficiențe de funcționare motiv pentru care au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G.C. Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 156 din 3 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, care a schimbat, în tot, sentința, iar pe fond a respins acțiunea ca nefondată.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că obiectul cauzei a constat în anularea facturii nr. 6836967 din 21 februarie 2006 emisă de pârâtă pentru suma de 2458,31 lei și obligarea pârâtei la emiterea unei noi facturi care să reflecte consumul real de energie electrică pentru perioada 31 decembrie 2005 – 14 februarie 2006. Că, din probele administrate în cauză nu a rezultat vreo defecțiune a contorului instalat la imobilul reclamantului, ci numai faptul că termenul de valabilitate de 5 ani a expirat, iar eroarea de măsură a fost în minus, deci în defavoarea furnizorului. S-a mai considerat că potrivit H.G. nr. 1007/2004 s-a procedat nelegal la un calcul prin estimare cu facturile anterioare, neexistând o convenție în acest sens, iar determinarea consumului nu putea fi stabilită în acest mod și datorită faptului că, respectiv la 14 februarie 2006 citirile erau făcute de către abonat și prezentate la casieriile societății cu ocazia plăților.

De asemenea, instanța a mai avut în vedere și, faptul că la 14 februarie 2006, cu ocazia înlocuirii contorului, salariații pârâtei au putut avea acces la contor și au determinat consumul real al de energie electrică pentru perioada supusă discuției. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, considerând că aceasta este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) argumentând astfel: - Instanța de apel nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză privitoare la starea tehnică a contorului și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 20/1992 și a prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Recurentul arată că termenul de valabilitate pentru aparatele de măsurare este de 5 ani și că pentru perioada pentru care se contestă consumul, termenul de valabilitate expirase astfel că s-au nesocotit prevederile art. 24 din O.G. nr. 20/1992, art. 7, 9 și 11 din O.G. nr. 21/1992. Decizia atacată se bazează pe o interpretare greșită a probelor administrate în cauză și pe o prezumție greșită conform cu care chiar dacă aparatul de măsurare a prezentat defecțiuni, acestea ar fi generat numai o înregistrare în minus a consumului și nu o înregistrare în plus. Consideră că aspectele reținute de instanța apelului sunt nefondate întrucât, anterior înlocuirii aparatului de măsurare defect cât și ulterior înlocuirii acestuia pe o durată de circa 3 ani, există un consum mediu lunar constatat de circa 636 KW/h.

De asemenea, recurentul arată că este nereală susținerea instanței de apel în sensul căreia citirile contorului erau făcute de abonat, ceea ce nu ar fi permis o verificare a lor de către reprezentanții pârâtei întrucât, chiar din raportul de expertiză rezultă că s-au efectuat citiri de regularizare în anii 2001, 2002 și 2003. În continuare sunt reluate aspecte ce țin de consemnările cuprinse în raportul de expertiză considerându-se că mijlocul de măsurare nu se încadrează în erorile tolerate prevăzute de Normele de Metodologie legală N.M.L. din 5 februarie 1997. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

În mare parte, criticile invocate de recurent vizează aspecte ce țin de situația de fapt și de aprecierea ce a fost dată probelor, în speță expertize tehnice de specialitate, aspecte ce nu pot fi supuse controlului judiciar în această fază procesuală motiv pentru care Înalta Curte nu se va opri asupra lor, ci va proceda doar la analizarea aspectelor de nelegalitate. Astfel, instanța de apel a considerat corect că determinarea consumului de energie electrică nu poate fi stabilită prin examinarea și compararea facturilor ce fac obiectul prezentei cauze, cu facturile emise anterior acestei perioade facturate, întrucât potrivit Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G.

nr. 1007/2004 potrivit cu care calculul prin estimare nu este permis fără existența unei convenții în acest sens. De asemenea, în situația în care citirile contorului erau efectuate de către abonat și prezentate casierii de la sediul pârâtei, ultima citire efectuată de reprezentanții pârâtei fiind în ianuarie 2003 este firesc ca determinarea consumului să nu poată fi făcută prin comparație cu perioadele anterioare. În condițiile în care, situația de fapt stabilită de instanța apelului nu poate fi reluată în recurs, atât timp cât s-a stabilit că aparatul de măsurat (contorul instalat la imobilul reclamantei) nu era defect, ci doar că expirase termenul de valabilitate al acestuia situație în care nu mai putea fi utilizat în domenii de interes public, respectiv tranzacției comerciale, nu se poate reține încălcarea prevederilor O.G.

nr. 20/1992 și O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Pentru considerentele expuse urmează a se respinge, ca nefondat, recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul E.I. împotriva deciziei nr. 156 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.