ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Prin sentința

comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 30421/3/2008, a fost admisă cererea precizată

formulată de reclamanta SC E.E.M. SA în contradictoriu cu pârâta C.S.E.I.

VOLUNTARI, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 226.598,33

lei reprezentând contravaloare energie electrică (211.066,54 lei) și penalități

de întârziere (15.531,79 lei), precum și suma de 5.841,66 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Totodată a fost

respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu C.J. ILFOV ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost disjunsă

cererea de chemare în garanție a societății A.P.C. SRL, formulată de pârâtă.

În urma disjungerii

s-a format dosarul nr. 35367/3/2009 cu prim termen de judecată la data de 28

septembrie 2009.

Prin cererea de

chemare în garanție C.S.I.E. Voluntari a solicitat obligarea societății A.P.C. SRL

la plata sumei de 270.855,01 lei reprezentând 248.027,17 lei – energie

consumată, 16.986,84 lei – penalități, sume care i-au fost imputate de SC E.E.M.

SA, precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 5.836 lei

reprezentând taxa de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Prin sentința comercială nr. 7512

din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială,

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă

excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea

energiei electrice consumate în perioada 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006, a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.N.B. iar pârâta a

fost obligată să plătească reclamantului suma de 115.231,70 lei; reprezentând

contravaloarea energiei electrice aferentă perioadei 02 aprilie - 02 octombrie 2006,

respectiv 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006 și cheltuieli de judecată în sumă

de 3.581,83 lei. A fost respins capătul de cerere privind penalitățile de

întârziere, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada 2001-2003 reclamanta,

în calitate de locator, a închiriat pârâtei-locatar un spațiu de 300 mp, situat

în Atelierele Școală, aspect necontestat de părți și dovedit prin contractul de

închiriere nr. 1 din 12 decembrie 2001.

Începând cu data de 21 octombrie

2003, ca urmare a preluării de către C.J. Ilfov a clădirilor ce aparțineau C.S.

Voluntari, pârâta SC A.P.C. SRL a continuat să folosească spațiul menționat mai

sus, în baza unui contract de închiriere încheiat cu noul administrator, C.J. Ilfov,

prelungit succesiv.

Pentru spațiul

închiriat de pârâtă, energia electrică era furnizată în baza contractului

încheiat de SC E.E.M. SA, în calitate de furnizor, cu reclamanta C.S.I.E.

Voluntari, în calitate de consumator - astfel cum s-a reținut prin sentința

comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009.

În condițiile în care societatea

pârâtă, în calitate de locatar al spațiului situat în Atelierele Școală, a

continuat să consume energie electrică cu acordul reclamantei (și după

pierderea de către aceasta a dreptului de a închiria spațiul respectiv), aspect

care reiese din plățile cu acest titlu efectuate către reclamantă și care, de

altfel, nu este contestat de părțile în cauză, prima instanță a apreciat că

raportul juridic născut între părțile în litigiu în legătură cu consumul de

energie electrică este tot de natură contractuală (pentru energia consumată,

livrată de reclamantă, subconsumatorul fiind obligat să achite contravaloarea

calculată în raport de facturile emise de SC E.E.M. SA).

Prima instanță a

apreciat că societatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv

pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de aceasta,

ca neîntemeiată.

Pretențiile aferente

perioadei 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006 au fost considerate ca fiind

prescrise, față de data înregistrării cererii introductive de instanță – 28

aprilie 2009.

Pe fondul cauzei prima

instanță a reținut că pârâta nu neagă că ar fi consumat energie electrică, dar

susține, pe de o parte, că a achitat integral ceea ce datora, iar pe de altă

parte, că reclamanta nu justifică sumele facturate, respectiv modul în care a

determinat cantitatea de energie electrică consumată de pârâtă.

În ceea ce privește

plățile făcute de pârâtă, s-a reținut, în raport de înscrisurile doveditoare

depuse de parte la dosar (chitanțe eliberate de reclamantă, ordine de plată),

că la 02 februarie, 24 martie, 05 aprilie și 07 aprilie 2006 aceasta a achitat

diverse sume, care, însumate, ajungeau la 18.000 lei, cu titlu de contravaloare

energie electrică, fără a specifica cărei perioade de consum îi corespundea

valoarea plătită și care, oricum, sunt anterioare datelor la care reclamanta a

emis facturile pentru consumul de energie aferent perioadelor neprescrise (02

aprilie-02 octombrie 2006 și 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006). S-a mai

reținut că la data de 11 decembrie 2006 pârâta achita cu OP nr. 812, în care nu

se distinge beneficiarul, suma de 14.799,84 lei reprezentând contravaloarea

energie electrică menționată într-o factură care nu face obiectul prezentei

cauze.

Referitor la

modalitatea de refacturare de către reclamantă, prima instanță a constatat că,

deși este contestată de pârâtă, aceasta nu administrează nicio probă pentru a

dovedi un alt mod de determinare a consumului său de energie, cel puțin pe

acela în raport de care a considerat că datorează sumele pe care le-a achitat

reclamantei cu titlu de contravaloare energie electrică.

Prima instanță a mai

reținut că, la dosar, reclamanta a depus un proces-verbal, încheiat la data de

10 octombrie 2006, cu ocazia predării reprezentantului pârâtei a unei copii de

pe „certificatul de etalonare al contorului seria 2690775, emis de laboratorul

de metrologie I.C.M.G., contor ce măsoară consumul de energie electrică al

utilizatorului SC A.P. SRL”, contor ce fusese montat la data de 01 martie 2006,

potrivit datelor inserate în același înscris, care în cauză nu a fost contestat

de pârâtă.

Totodată, în ședința

publică de la 09 noiembrie 2009, s-au încuviințat reclamantei probele cu

înscrisuri și interogatoriu, interogatoriul a fost depus la dosar în ședința

publică de la data 18 ianuarie 2010 - când a și fost înmânat reprezentantului

convențional al pârâtei - și că, în cuprinsul acestuia, prin întrebarea nr. 3

se urmărea obținerea recunoașterii pârâtei cu privire la „montarea unui contor

pasant”.

Pârâta nu a răspuns

la interogatoriu, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 225 C.

proc. civ., prima instanță a considerat poziția părții ca un început de dovadă

în favoarea reclamantei, care, coroborată cu obligația contractuală

(neexecutată) asumată de pârâtă față de locatorul imobilului de a instala un

contor și înscrisul prin care reclamanta îi aduce la cunoștință că a fost

montat contorul, precum și cu lipsa oricăror probe necesare dovedirii altei

modalități de calculare a consumului de energie electrică de către pârâtă

(aceasta nu a probat nici susținerile referitoare la existența altor

consumatori în imobilul în care se afla spațiul pe care-l închiriase și nici

volumul de activitate de la nivelul anului 2006 comparativ cu cel din 2007,

când în urma perfectării unui contract direct cu SDFEE Ilfov a dovedit consumul

realizat), au constituit argumente pentru respingerea apărărilor formulate de

pârâtă cu privire la modul de calcul utilizat de reclamantă pentru stabilirea

consumului de energie electrică și, implicit, a contravalorii acestuia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC A.P.C. SRL, înregistrat pe rolul Curții de

Apel București, secția a V a comercială.

Prin decizia

comercială nr. 297 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Primul motiv de apel

– privind inadmisibilitatea formulării cererii de chemare în garanție de către

pârâtul C.S.N.B. (fost C.S.E.I. Voluntari) din cererea inițială (care a format

obiectul dosarul nr. 50321/3/2008, din care s-a disjuns prezenta cerere de

chemare în garanție și s-a format dosarul nr. 35367/3/2009) a fost înlăturat,

ca neîntemeiat, instanța de apel reținând că, potrivit dispozițiilor art. 60

alin. (1) C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană

împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții,

cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Susținerea apelantei,

în sensul că ar fi aflat absolut întâmplător de existența procesului este

nereală. După cum se poate observa din practicaua sentinței comerciale nr. 9817

din 22 iunie 2009, chemata în garanței (apelanta SC A.P.C. SRL) a fost prezentă

la dezbaterile din 22 iunie 2009, prin administrator C.T.C.C. (legitimat de

instanță) și a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în

garanție.

Cu privire la

calitatea procesuală a chematei în garanție, aceasta există, câtă vreme, prin

contractele încheiate, atât cu Centrul Școlar nr. 2 Voluntari – vechea denumire

a pârâtei 1 din cererea principală formulată de reclamanta E. (contractul nr. 1

din 12 decembrie 2011), cât și prin contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003,

încheiat cu C.J. Ilfov (fila 60 dosar fond), aceasta, în calitate de locator,

s-a obligat să achite lunar contravaloarea utilităților cu care este dotat

spațiul de 346,7 mp (în vederea desfășurării activității de producție), dar și

să achiziționeze și să monteze în maxim o săptămână de la semnarea

contractului, contoare de apă (pentru contorizarea consumului de apă propriu),

dar și contor electric (pentru urmărirea consumului propriu de energie

electrică).

Pârâta a recunoscut

că a achitat energia electrică pe care a consumat-o, fără a preciza suma

concretă și cantitatea de energie consumată, pe ce perioadă și modul de

determinare. S-au depus la dosar doar 2 chitanțe emise în anul 2004 pentru

lunile mai și octombrie și 5 chitanțe aferente anului 2006 (2 pentru luna

aprilie – în sumă modică de 200 lei, februarie, martie și decembrie), plus un

set de facturi emise în perioada ianuarie – aprilie, noiembrie – decembrie 2005

și martie - decembrie 2006 (filele 25 – 43 apel), fără a se dovedi plata

acestora.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A.P.C. SRL, aducându-i următoarele critici:

respins instanța de apel motivul prin care pârâta a arătat că pretențiile

reclamantei trebuiau exprimate pe calea unei acțiuni directe în pretenții, și

nu pe calea chemării în garanție, deoarece, la data când s-a înregistrat

consumul de energie electrică nu exista un raport contractual încheiat între

pârâta din dosarul respectiv și chemata în garanție.

Dacă s-ar fi procedat

astfel, reclamanta din cauza de față ar fi fost nevoită să apeleze la procedura

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

respins, în mod nelegal și netemeinic, motivul referitor la nerespectarea

principiului contradictorialității cu ocazia discutării probelor în dosarul de

fond.

Astfel, la termenul

din 9 noiembrie 2009 când s-au discutat probele în fața primei instanțe, pârâta

nu a fost prezentă, deoarece nu a fost legal citată, citarea ei făcându-se la

un sediul de la care se mutase de mai bine de 7 ani.

a și solicitat în fața instanței de apel administrarea probei cu expertiză,

însă aceasta a fost respinsă, în mod nelegal.

Această expertiză se

impunea deoarece, reclamanta a recunoscut că în perioada respectivă a avut mai

mulți consumatori, cărora le-a furnizat energie electrică, situație în care era

normal ca toți acești subconsumatori să suporte costul energiei electrice nu

doar recurenta-pârâtă.

Pentru clarificarea

acestei situații recurenta-pârâtă a solicitat casare deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea

probei cu expertiză.

cauzei hotărârea instanței de apel este neîntemeiată, deoarece aceasta nu s-a

bazat pe probe certe ci pe o prezumție trasă din lipsa răspunsului

pârâtei-recurente la interogatoriul propus de reclamantă.

Recurenta a apreciat

că reclamanta trebuia să facă dovada pretențiilor sale pe baza unei refacturări

după citirea contorului pasant.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

1.

Prima critică nu

poate fi reținută.

Astfel, după cum a

reținut și instanța de apel, potrivit disp. art. 60 alin. (1) C. proc. civ.,

pârâta poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să

se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție

sau în despăgubire.

De altfel,

reprezentantul pârâtei a fost prezent la dezbaterile din data de 22 iunie 2009

și chiar a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în

garanție.

reținută nici susținerea potrivit căreia nu exista un raport contractual între

reclamantă și pârâta din această cauză, câtă vreme pârâta încheiase contractul

nr. 1 din 12 decembrie 2001 cu C.Ș. Voluntari (vechea denumirea a reclamantei)

cât și contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003 încheiat cu C.J. Ilfov, dar

oricum, fapt recunoscut chiar și de către pârâtă, aceasta consuma energie

electrică livrată prin intermediul reclamantei, acest fapt însemnând că exista

o convenție între părți, chiar dacă aceasta nu ar fi fost încheiată în formă

scrisă.

Nici susținerea cu

privire la necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. nu poate fi reținută, această apărare fiind făcută pentru prima

oară în recurs, însă, oricum, pârâta din cauza de față a fost introdusă forțat

în litigiul inițial, pe calea unei cereri de chemare în garanție, cu a cărei

disjungere a fost de acord.

Nici cea de-a doua

critică nu poate fi reținută.

Chiar dacă pentru

termenul din 9 noiembrie 2009 pârâta a fost citată la un sediu din orașul

Caracal județul Olt, ulterior, aceasta și-a angajat un apărător (la data de 15

ianuarie 2010), printr-un referat adăugat încheierii din 18 ianuarie 2010

consemnându-se faptul că apărătorul pârâtei s-a prezentat și a cerut să i se

comunice cererea de chemare în judecată și să se rediscute probele.

Din analiza

lucrărilor dosarului primei instanțe, rezultă că după angajarea apărătorului

ales de către pârâtă, acesta a avut un rol activ ridicând numeroase excepții,

astfel că acesta putea să ceară orice probe credea de cuviință.

treia critică nu poate fi reținută.

Existența mai multor

subconsumatori reprezenta o stare de fapt, care putea fi dovedită prin alte

mijloace de probă și nu prin administrarea unei expertize, astfel încât

instanța de apel a respins, în mod legal, proba cu expertiză tehnică.

Recurenta își putea

rezolva problema apărută în relația cu reclamanta în mod foarte simplu, prin

montarea unui contor care să înregistreze consumul de energie electrică iar

plata să se facă raportat la consumul de energie electrică efectiv înregistrat.

critică nu poate fi reținută deoarece este vizată netemeinicia deciziei recurate,

or, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000,

astfel încât hotărârea instanței de apel numai poate fi analizată în calea de

atac, extraordinară, a recursului decât în ce privește legalitatea acesteia nu

și sub aspectul temeiniciei.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A.P.C. SRL Voluntari împotriva deciziei comerciale nr.

297/2011 de la 29 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 9 februarie 2012.