ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2012

Asupra recursului de față; Prin sentința comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 30421/3/2008, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta SC E.E.M. SA în contradictoriu cu pârâta C.S.E.I. VOLUNTARI, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 226.598,33 lei reprezentând contravaloare energie electrică (211.066,54 lei) și penalități de întârziere (15.531,79 lei), precum și suma de 5.841,66 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu C.J. ILFOV ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost disjunsă cererea de chemare în garanție a societății A.P.C.

SRL, formulată de pârâtă. În urma disjungerii s-a format dosarul nr. 35367/3/2009 cu prim termen de judecată la data de 28 septembrie 2009. Prin cererea de chemare în garanție C.S.I.E. Voluntari a solicitat obligarea societății A.P.C. SRL la plata sumei de 270.855,01 lei reprezentând 248.027,17 lei – energie consumată, 16.986,84 lei – penalități, sume care i-au fost imputate de SC E.E.M. SA, precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 5.836 lei reprezentând taxa de timbru și 5 lei timbru judiciar. Prin sentința comercială nr. 7512 din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea energiei electrice consumate în perioada 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.N.B.

iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 115.231,70 lei; reprezentând contravaloarea energiei electrice aferentă perioadei 02 aprilie - 02 octombrie 2006, respectiv 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006 și cheltuieli de judecată în sumă de 3.581,83 lei. A fost respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: În perioada 2001-2003 reclamanta, în calitate de locator, a închiriat pârâtei-locatar un spațiu de 300 mp, situat în Atelierele Școală, aspect necontestat de părți și dovedit prin contractul de închiriere nr. 1 din 12 decembrie 2001. Începând cu data de 21 octombrie 2003, ca urmare a preluării de către C.J.

Ilfov a clădirilor ce aparțineau C.S. Voluntari, pârâta SC A.P.C. SRL a continuat să folosească spațiul menționat mai sus, în baza unui contract de închiriere încheiat cu noul administrator, C.J. Ilfov, prelungit succesiv. Pentru spațiul închiriat de pârâtă, energia electrică era furnizată în baza contractului încheiat de SC E.E.M. SA, în calitate de furnizor, cu reclamanta C.S.I.E.

Voluntari, în calitate de consumator - astfel cum s-a reținut prin sentința comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009. În condițiile în care societatea pârâtă, în calitate de locatar al spațiului situat în Atelierele Școală, a continuat să consume energie electrică cu acordul reclamantei (și după pierderea de către aceasta a dreptului de a închiria spațiul respectiv), aspect care reiese din plățile cu acest titlu efectuate către reclamantă și care, de altfel, nu este contestat de părțile în cauză, prima instanță a apreciat că raportul juridic născut între părțile în litigiu în legătură cu consumul de energie electrică este tot de natură contractuală (pentru energia consumată, livrată de reclamantă, subconsumatorul fiind obligat să achite contravaloarea calculată în raport de facturile emise de SC E.E.M.

SA). Prima instanță a apreciat că societatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de aceasta, ca neîntemeiată. Pretențiile aferente perioadei 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006 au fost considerate ca fiind prescrise, față de data înregistrării cererii introductive de instanță – 28 aprilie 2009. Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că pârâta nu neagă că ar fi consumat energie electrică, dar susține, pe de o parte, că a achitat integral ceea ce datora, iar pe de altă parte, că reclamanta nu justifică sumele facturate, respectiv modul în care a determinat cantitatea de energie electrică consumată de pârâtă.

În ceea ce privește plățile făcute de pârâtă, s-a reținut, în raport de înscrisurile doveditoare depuse de parte la dosar (chitanțe eliberate de reclamantă, ordine de plată), că la 02 februarie, 24 martie, 05 aprilie și 07 aprilie 2006 aceasta a achitat diverse sume, care, însumate, ajungeau la 18.000 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică, fără a specifica cărei perioade de consum îi corespundea valoarea plătită și care, oricum, sunt anterioare datelor la care reclamanta a emis facturile pentru consumul de energie aferent perioadelor neprescrise (02 aprilie-02 octombrie 2006 și 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006). S-a mai reținut că la data de 11 decembrie 2006 pârâta achita cu OP nr. 812, în care nu se distinge beneficiarul, suma de 14.799,84 lei reprezentând contravaloarea energie electrică menționată într-o factură care nu face obiectul prezentei cauze.

Referitor la modalitatea de refacturare de către reclamantă, prima instanță a constatat că, deși este contestată de pârâtă, aceasta nu administrează nicio probă pentru a dovedi un alt mod de determinare a consumului său de energie, cel puțin pe acela în raport de care a considerat că datorează sumele pe care le-a achitat reclamantei cu titlu de contravaloare energie electrică. Prima instanță a mai reținut că, la dosar, reclamanta a depus un proces-verbal, încheiat la data de 10 octombrie 2006, cu ocazia predării reprezentantului pârâtei a unei copii de pe „certificatul de etalonare al contorului seria 2690775, emis de laboratorul de metrologie I.C.M.G., contor ce măsoară consumul de energie electrică al utilizatorului SC A.P.

SRL”, contor ce fusese montat la data de 01 martie 2006, potrivit datelor inserate în același înscris, care în cauză nu a fost contestat de pârâtă. Totodată, în ședința publică de la 09 noiembrie 2009, s-au încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri și interogatoriu, interogatoriul a fost depus la dosar în ședința publică de la data 18 ianuarie 2010 - când a și fost înmânat reprezentantului convențional al pârâtei - și că, în cuprinsul acestuia, prin întrebarea nr. 3 se urmărea obținerea recunoașterii pârâtei cu privire la „montarea unui contor pasant”. Pârâta nu a răspuns la interogatoriu, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 225 C. proc.

civ., prima instanță a considerat poziția părții ca un început de dovadă în favoarea reclamantei, care, coroborată cu obligația contractuală (neexecutată) asumată de pârâtă față de locatorul imobilului de a instala un contor și înscrisul prin care reclamanta îi aduce la cunoștință că a fost montat contorul, precum și cu lipsa oricăror probe necesare dovedirii altei modalități de calculare a consumului de energie electrică de către pârâtă (aceasta nu a probat nici susținerile referitoare la existența altor consumatori în imobilul în care se afla spațiul pe care-l închiriase și nici volumul de activitate de la nivelul anului 2006 comparativ cu cel din 2007, când în urma perfectării unui contract direct cu SDFEE Ilfov a dovedit consumul realizat), au constituit argumente pentru respingerea apărărilor formulate de pârâtă cu privire la modul de calcul utilizat de reclamantă pentru stabilirea consumului de energie electrică și, implicit, a contravalorii acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A.P.C. SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V a comercială. Prin decizia comercială nr. 297 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Primul motiv de apel – privind inadmisibilitatea formulării cererii de chemare în garanție de către pârâtul C.S.N.B. (fost C.S.E.I. Voluntari) din cererea inițială (care a format obiectul dosarul nr. 50321/3/2008, din care s-a disjuns prezenta cerere de chemare în garanție și s-a format dosarul nr. 35367/3/2009) a fost înlăturat, ca neîntemeiat, instanța de apel reținând că, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) C. proc.

civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”. Susținerea apelantei, în sensul că ar fi aflat absolut întâmplător de existența procesului este nereală. După cum se poate observa din practicaua sentinței comerciale nr. 9817 din 22 iunie 2009, chemata în garanței (apelanta SC A.P.C. SRL) a fost prezentă la dezbaterile din 22 iunie 2009, prin administrator C.T.C.C. (legitimat de instanță) și a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în garanție. Cu privire la calitatea procesuală a chematei în garanție, aceasta există, câtă vreme, prin contractele încheiate, atât cu Centrul Școlar nr. 2 Voluntari – vechea denumire a pârâtei 1 din cererea principală formulată de reclamanta E. (contractul nr. 1 din 12 decembrie 2011), cât și prin contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003, încheiat cu C.J.

Ilfov (fila 60 dosar fond), aceasta, în calitate de locator, s-a obligat să achite lunar contravaloarea utilităților cu care este dotat spațiul de 346,7 mp (în vederea desfășurării activității de producție), dar și să achiziționeze și să monteze în maxim o săptămână de la semnarea contractului, contoare de apă (pentru contorizarea consumului de apă propriu), dar și contor electric (pentru urmărirea consumului propriu de energie electrică). Pârâta a recunoscut că a achitat energia electrică pe care a consumat-o, fără a preciza suma concretă și cantitatea de energie consumată, pe ce perioadă și modul de determinare.

S-au depus la dosar doar 2 chitanțe emise în anul 2004 pentru lunile mai și octombrie și 5 chitanțe aferente anului 2006 (2 pentru luna aprilie – în sumă modică de 200 lei, februarie, martie și decembrie), plus un set de facturi emise în perioada ianuarie – aprilie, noiembrie – decembrie 2005 și martie - decembrie 2006 (filele 25 – 43 apel), fără a se dovedi plata acestora. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.P.C. SRL, aducându-i următoarele critici: 1. În mod greșit a respins instanța de apel motivul prin care pârâta a arătat că pretențiile reclamantei trebuiau exprimate pe calea unei acțiuni directe în pretenții, și nu pe calea chemării în garanție, deoarece, la data când s-a înregistrat consumul de energie electrică nu exista un raport contractual încheiat între pârâta din dosarul respectiv și chemata în garanție.

Dacă s-ar fi procedat astfel, reclamanta din cauza de față ar fi fost nevoită să apeleze la procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. 2. Instanța de apel a respins, în mod nelegal și netemeinic, motivul referitor la nerespectarea principiului contradictorialității cu ocazia discutării probelor în dosarul de fond. Astfel, la termenul din 9 noiembrie 2009 când s-au discutat probele în fața primei instanțe, pârâta nu a fost prezentă, deoarece nu a fost legal citată, citarea ei făcându-se la un sediul de la care se mutase de mai bine de 7 ani. 3. Pentru acest motiv a și solicitat în fața instanței de apel administrarea probei cu expertiză, însă aceasta a fost respinsă, în mod nelegal. Această expertiză se impunea deoarece, reclamanta a recunoscut că în perioada respectivă a avut mai mulți consumatori, cărora le-a furnizat energie electrică, situație în care era normal ca toți acești subconsumatori să suporte costul energiei electrice nu doar recurenta-pârâtă.

Pentru clarificarea acestei situații recurenta-pârâtă a solicitat casare deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea probei cu expertiză. 4. Și pe fondul cauzei hotărârea instanței de apel este neîntemeiată, deoarece aceasta nu s-a bazat pe probe certe ci pe o prezumție trasă din lipsa răspunsului pârâtei-recurente la interogatoriul propus de reclamantă. Recurenta a apreciat că reclamanta trebuia să facă dovada pretențiilor sale pe baza unei refacturări după citirea contorului pasant. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică nu poate fi reținută.

Astfel, după cum a reținut și instanța de apel, potrivit disp. art. 60 alin. (1) C. proc. civ., pârâta poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. De altfel, reprezentantul pârâtei a fost prezent la dezbaterile din data de 22 iunie 2009 și chiar a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în garanție. 2. Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia nu exista un raport contractual între reclamantă și pârâta din această cauză, câtă vreme pârâta încheiase contractul nr. 1 din 12 decembrie 2001 cu C.Ș. Voluntari (vechea denumirea a reclamantei) cât și contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003 încheiat cu C.J.

Ilfov, dar oricum, fapt recunoscut chiar și de către pârâtă, aceasta consuma energie electrică livrată prin intermediul reclamantei, acest fapt însemnând că exista o convenție între părți, chiar dacă aceasta nu ar fi fost încheiată în formă scrisă. Nici susținerea cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. nu poate fi reținută, această apărare fiind făcută pentru prima oară în recurs, însă, oricum, pârâta din cauza de față a fost introdusă forțat în litigiul inițial, pe calea unei cereri de chemare în garanție, cu a cărei disjungere a fost de acord. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Chiar dacă pentru termenul din 9 noiembrie 2009 pârâta a fost citată la un sediu din orașul Caracal județul Olt, ulterior, aceasta și-a angajat un apărător (la data de 15 ianuarie 2010), printr-un referat adăugat încheierii din 18 ianuarie 2010 consemnându-se faptul că apărătorul pârâtei s-a prezentat și a cerut să i se comunice cererea de chemare în judecată și să se rediscute probele. Din analiza lucrărilor dosarului primei instanțe, rezultă că după angajarea apărătorului ales de către pârâtă, acesta a avut un rol activ ridicând numeroase excepții, astfel că acesta putea să ceară orice probe credea de cuviință. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută. Existența mai multor subconsumatori reprezenta o stare de fapt, care putea fi dovedită prin alte mijloace de probă și nu prin administrarea unei expertize, astfel încât instanța de apel a respins, în mod legal, proba cu expertiză tehnică.

Recurenta își putea rezolva problema apărută în relația cu reclamanta în mod foarte simplu, prin montarea unui contor care să înregistreze consumul de energie electrică iar plata să se facă raportat la consumul de energie electrică efectiv înregistrat. 4. Cea de-a patra critică nu poate fi reținută deoarece este vizată netemeinicia deciziei recurate, or, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât hotărârea instanței de apel numai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului decât în ce privește legalitatea acesteia nu și sub aspectul temeiniciei. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.P.C. SRL Voluntari împotriva deciziei comerciale nr. 297/2011 de la 29 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 februarie 2012.