Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2010
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2010

HOTĂRÂRE
11.03.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față: Pe baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 265 din 12 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4231/2/2009 (1091/2009) Curtea de Apel București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare în baza art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe timpul suspendării executării pedepsei. S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. A fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC A.T.

SA la 5305,841 lei către partea civilă Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, cu dobânda legal aferentă, de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea de bitului. S-a respins ca inadmisibilă cererea privind acordarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe timp de 30 de zile, formulată de inculpat. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a re ținut că la data de 01 decembrie 2007, ora 8,00, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Octavia pe autostrada Soarelui, inculpatul A.A., avocat în cadrul Baroului Constanța, prin nerespectarea regulilor de circulație pe segmentul de drum pe care circula, în condiții meteo nefavorabile, polei pe carosabil, depășire pe banda de urgență, neadaptarea vitezei la condițiile de drum și trafic, păstrarea distanței față de autovehiculele din față, în zona km 21, dinspre Constanța spre București, în dreptul localității Vadul Anei, pe podul Pasărea, județul Ilfov, a intrat în coliziune cu un ansamblu de autovehicule care se afla staționat pe banda de urgență, iar în urma acestui impact a rezultat vătămarea corporală gravă a numitei A.N., care a decedat la data de 12 decembrie 2007, în urma leziunilor cranio-cerebrale grave produse prin accident.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul A.A., în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul stabilit pentru judecarea recursului, inculpatul a transmis la dosar o declarație de retragere a căii de atac, autentificată la B.N.P. O.S.D., cu sediul în municipiul Constanța, sub nr. 509 din 04 martie 2010. Așa fiind, văzând dispozițiile art. 385/4 alin. (2) cu ref. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a inculpatului în acest sens. Î n conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinței penale nr. 265 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 982/2007
ului constând în depășirea axului drumului. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 16 din 26 aprilie 2006, admițând apelul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, a desființat sentința și, rejudecând, a d
ÎCCJ 2012-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2012
mii două sute ron) I.P. a declarat că a fost despăgubit integral, pentru toate prejudiciile, atât cele materiale cât și cele fără caracter patrimonial-morale suferite în urma accidentului și nu mai are nici un fel de astfel de pretenții pre
ÎCCJ 2014-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală
în cauză. Totodată, Curtea a constatat că deși autoturismul a fost condus pe o distanță scurtă (700-800 m), totuși nu se poate aprecia că s-a adus o atingere minimă adusă valorilor sociale ocrotite prin lege și fapta nu este în mod vădit li
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală
, aceasta a primit servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, în valoare totală de 11.583,56 RON, Spitalul Clinic de Urgență București având dreptul de a primi 50% contravaloarea servicii
ÎCCJ 2011-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 927/2011
ă de la data rămânerii definitive a hotărârii; suma de 10850,54 lei cheltuieli de spitalizare a părții vătămate S.G. și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii. A fost obligat asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursal
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă