ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 141 din 29
septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost condamnată inculpata S.D.M. la
plata sumei de 5.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de
vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. cu
aplicarea art. 74 lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
S-a atras atenția
inculpatei asupra dispozițiilor art. 63
1
C. pen.
În baza art. 14 C.
proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat acoperit
prejudiciul cauzat părții vătămate I.P.
S-a luat act și a
consfințit tranzacția încheiată între partea vătămată I.P. și asigurătorul SC
A.Ț.A. SA București la data de 14 iunie 2011, prin care s-a stabilit „stingerea
oricăror și a tuturor pretențiilor prezente și/sau viitoare pentru prejudiciile
(atât cele materiale cât și cele fără caracter patrimonial-morale) suferite de
I.P., consecință a evenimentului produs în data de 16 februarie 2010, pentru
care în baza Poliței de răspundere civilă nr. 112401601 din 25 noiembrie 2009
emisă de SC A.Ț.A. SA București a fost deschis dosarul de daună nr. CE 904503
în schimbul plății de către SC A.Ț.A. SA București a sumei de 116.200 RON (o
sută șaisprezece mii două sute ron). Prin primirea sumei de 116.200 RON (o sută
șaisprezece mii două sute ron) I.P. a declarat că a fost despăgubit integral,
pentru toate prejudiciile, atât cele materiale cât și cele fără caracter
patrimonial-morale suferite în urma accidentului și nu mai are nici un fel de
astfel de pretenții prezente sau viitoare de la SC A.Ț.A. SA București, de la
asigurat și persoana vinovată- S.D.M. în legătură cu aceste prejudicii”.
În baza art. 14 C.
proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. a admis cererea părții civile Spitalul
Universitar de Urgență București și a obligat pe inculpata S.D.M. în solidar cu
asigurătorul SC A.Ț.A. SA București la plata sumei de 8.049,29 RON cheltuieli
de spitalizare la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la
data plății efective.
În baza art. 111
alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată s-a admis cererea formulată de
petiționara S.D.M. și s-a prelungit dreptul de circulație pe o perioadă de 30
de zile, începând cu 30 septembrie 2011 până la data de 29 octombrie 2011
inclusiv.
Această ultimă
dispoziție s-a comunicat Șefului Poliției Rutiere pe a cărei rază s-a comis
fapta.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpată la 5.000 RON cheltuieli
judiciare către stat.
Prin Rechizitoriul
nr. 360/P/2010 din 16 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei
S.D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.
(2) și (4) C. pen.
În actul de sesizare
a instanței se reține că inculpata, S.D.M., care în dimineața zilei de 16
februarie 2010, în jurul orelor 7:20, aflându-se la volanul autoturismului
marca RM cu numărul de înmatriculare ........... în timp ce circula pe
autostrada A.1 dintre București spre Pitești, pe banda a doua, la km 92+900 m,
cu nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr.
195/2002 republicată, a accidentat pe partea vătămată I.P., care a suferit
leziuni, ce au necesitat pentru vindecare circa 90 -100 zile îngrijiri medicale
.
Analizând actele și
lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de
16 februarie 2010, inculpata S.D.M., ce se afla la volanul autoturismului marca
RM cu numărul de înmatriculare ........ urma să se deplaseze la Târgu Jiu,
împreună cu martora D.N.
La rândul său,
numitul I.B.N. se afla la volanul autoturismului marca DC cu nr. .......
circula pe autostrada București - Pitești, fiind însoțit de colegul său de
serviciu I.P., pasager pe locul din dreapta față.
În zona km 92 al
autostrăzii A.1, datorită existenței unui segment de drum acoperit cu polei,
conducătorul auto I.B.N. a pierdut controlul autovehiculului cu nr. de
înmatriculare ......, a derapat spre liziera metalică din dreapta drumului, cu
care a intrat în coliziune în partea lateral dreaptă spate a mașinii,
oprindu-se pe banda I, cu fața spre Pitești într-o poziție oblică, în zona
marcajului longitudinal continuu, care o delimitează de banda de urgență.
Având în vedere
poziția în care se afla autoturismul, care putea împiedica desfășurarea în
condiții normale a traficului rutier, conducătorul auto I.B.N. și partea
vătămată I.P. au coborât pentru a împinge autovehiculul de pe banda I, pe banda
de urgență.
Conducătorul auto
I.B.N. s-a postat pe partea stângă în dreptul ușii din față, iar partea
vătămată I.P. s-a poziționat pe partea lateral dreapta a acestuia în momentul
în care dinspre București spre Pitești, pe banda a doua circula autoturismul
marca RM cu numărul de înmatriculare ........... .
Inculpata S.D.M. a
sesizat prezența autovehiculului staționat și la rândul său a pierdut controlul
asupra direcției de deplasare, a tras volanul spre dreapta în dorința de a
evita impactul cu autoturismul DC lovind cu fața glisiera exterioară, a
derapat, traversând banda I și în continuare banda de urgență.
În parcurgerea
acestei traiectorii autoturismul RM condus de inculpata S.D.M., a intrat în
coliziune, inițial cu glisiera metalică, după care datorită impactului mașina a
ricoșat, revenind pe partea carosabilă, unde a acroșat autoturismul DC.
În această
împrejurare a avut loc vătămarea corporală a părții vătămate I.P., care se afla
poziționat pe partea lateral dreapta a acestui din urmă autovehicul
Nu se poate reține că
inculpata nu a sesizat prezența autoturismului și a părții vătămate, cu care a
avut loc impactul, având în vedere că din declarația acesteia rezultă că a
făcut manevra de virare spre dreapta, tocmai pentru a evita coliziunea.
La rândul său,
martora D.N., pasageră în autoturismul marca RM, condus de inculpata D.M. a
precizat că la km 90 a sesizat existența pe banda I a unui autovehicul
staționat.
Această situație de
fapt rezultă atât din declarațiile inculpatei S.D.M., ale părții vătămate I.P.,
cât și din declarațiile martorilor D.N. și I.B.N., care au fost audiați
nemijlocit de către instanța de judecată.
Depozițiile participanților
la trafic se coroborează cu raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de
expertul tehnic judiciar P.D., prin care s-a reținut că impactul dintre cele
două autoturisme a avut loc pe banda I, iar starea de pericol care a condus la
coliziunea dintre cele două autovehicule a fost creată de către inculpata
S.D.M., care putea evita accidentul prin acțiuni preventive, având
posibilitatea și obligația legală să adapteze viteza de deplasare, în funcție
de condițiile de timp, astfel încât să poată efectua orice manevră în
siguranță.
La rândul său,
expertul consilier P.A. a arătat că ambele autoturisme au derapat în același
loc datorită unei zone de polei pe carosabilul autostrăzii A.1.
În plus față de
concluziile expertului tehnic judiciar al cauzei, expertul consilier a reținut
că starea de pericol care a generat producerea accidentului s-a datorat și
neasigurării pietonului I.P. în momentul în care se deplasa pe autostrada A.1,
împingând autoturismul DC, fără a respecta prevederile art. 142 lit. m) și art.
145 din H.G.nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G.
nr. 195/2002, prin care se interzice conducătorului de autovehicul și
pasagerilor ca în timpul opririi sau staționării să deschidă sau să lase
deschise ușile acestuia, ori să coboare fără să se asigure că nu creează un
pericol pentru circulație.
În speță, nu se poate
reține existența cazului fortuit reglementat de prevederile art. 47 C. pen.,
atâta timp cât inculpata S.D.M., având pregătirea și experiența necesară, putea
și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos și anume producerea unui
accident de circulație, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranță în
trafic, astfel cum reglementează art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr.
195/2002, modificată și completată. Condițiile cazului fortuit trebuie să fie
întrunite cumulativ. Curtea reține că în cauza de față, deși s-a săvârșit o
faptă prevăzute de legea penală și există legătura de cauzalitate între
împrejurarea neprevăzută și rezultatul produs, acesta din urmă nu a fost
consecința intervenției unei împrejurări străine de voința și conștiința
inculpatei, care nu a fost în imposibilitatea obiectivă și generală de a
prevedea intervenția împrejurării care a produs rezultatul.
Curtea a reținut că
latura subiectivă a faptei, ce a fost săvârșită de inculpată îmbracă forma
culpei reglementată de art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen., având în vedere că
s-au analizat anterior împrejurările în care s-a produs accidentul de
circulație.
Astfel, obligația de
prevedere a rezultatului este reglementată în cauză de art. 35 alin. (1) și
art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Criteriul obiectiv avut în vedere
de curte la stabilirea obligației de prevedere este cel al împrejurărilor în
care s-a săvârșit fapta, observându-se că orice om normal și atent din
categoria inculpatei (pregătire, experiență de viață) avea în momentul
săvârșirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul.
Condiția
imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea
rezultatului nu este îndeplinită în situația în care a fost sesizat
autoturismul staționat în fața celui condus de inculpată. Pierderea
stabilității autoturismului inculpatei pe o porțiune de drum cu polei și
imposibilitatea de a se redresa având ca urmare coliziunea cu celălalt
autoturism staționat s-a datorat atât comportamentului inculpatei, care avea
posibilitatea și obligația legală să adapteze viteza de deplasare în funcție de
condițiile de drum, cât și neasigurării părții vătămate I.P. în momentul în
care se deplasa pe autostrada A.1, împingând autoturismul DC, fără a respecta
prevederile art. 142 lit. m) și art. 145 din H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Imprevizibilitatea
trebuie să fie generală și obiectivă, astfel încât situația inculpatei, care
din motive subiective nu a prevăzut existența poleiului în iarna anului 2010,
ce nu a intervenit intempestiv, nu poate înlătura obligațiile sale de a observa
și de a adapta viteza în funcție de orice element aflat pe carosabil, apt a
produce un accident și de a lua toate măsurile pentru prevenirea lui.
Toate aceste
obligații exclud exonerarea de răspundere a inculpatei pe motivul cazului
fortuit.
În speță, fortuitul
nu a fost dovedit și nu s-a constatat în raport de întâmplarea concretă și de
circumstanțele în care s-a produs accidentul, că rezultatul nu a putut fi
conceput și prevăzut de aceasta.
Astfel, curtea a
constatat că atât inculpata S.D.M., cât și partea vătămată I.P. au o culpă
concurentă în producerea accidentului.
Instanța a reținut
că, în drept, fapta săvârșită de inculpata S.D.M. întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.
La individualizarea
pedepsei, s-au reținut dispozițiile art. 72 C. pen. și s-a ținut seama de
dispozițiile legale anterior menționate, de limitele de pedeapsă fixate pentru
această infracțiune, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de
poziția părților pe parcursul judecării cauzei, de faptul că prejudiciul a fost
recuperat în totalitate prin încheierea unei tranzacții între partea vătămată
I.P. și asigurătorul SC A.Ț.A. SA București la data de 14 iunie 2011.
Totodată, s-a avut în
vedere și circumstanțele atenuante facultative prevăzute de dispozițiile art.
74 lit. a) și b), având în vedere conduita și lipsa antecedentelor penale ale
inculpatei înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și stăruința depusă de
aceasta pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau paguba pricinuită. În
acest sens, curtea a reținut că inculpata s-a prezentat în repetate rânduri
pentru a declanșa procedura de mediere, depunând antecontracte de mediere și
procese-verbale de neacceptare a medierii. Nu s-a reținut că în cauză a operat
împăcarea părților, având în vedere că aceasta este un act bilateral ce implică
în mod necesar acordul părții vătămate și al inculpatului.
În cauză nu există un
astfel de acord de voință, ci doar consemnarea într-o declarație a părții
vătămate la o dată când nu erau în vigoare dispozițiile modificate ale art. 184
alin. (6) ce au fost introduse prin art. XX pct. 3 din Legea nr. 202/2010, a
faptului că s-a împăcat cu inculpata.
Or, normele de
procedură penală sunt de imediată aplicare și nu au un caracter retroactiv.
Împotriva Sentinței
penale nr. 141 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești în termen legal
a declarat recurs inculpata S.D.M.
La termenul de
judecată din 15 februarie 2012 inculpata și partea vătămată au declarat
personal că s-au împăcat.
Potrivit art. 184
alin. (6) C. pen. pentru faptele prevăzute la alin. (2) și (4), împăcarea
părților înlătură răspunderea penală.
În consecință, în
temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte
urmează să admită recursul declarat de inculpată, să caseze în parte sentința
penală atacată și, rejudecând:
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. va înceta procesul penal
pornit împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184
alin. (2) și (4) C. pen., urmând să ia act de împăcarea părților.
Se vor menține
celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Văzând și disp.art.
192 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de inculpata S.D.M. împotriva Sentinței penale nr. 141/F din 29
septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Casează în parte
sentința recurată și, rejudecând:
În baza art. 11 pct.
2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează
procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 184 alin. (2) și 4 C. pen., luând act de împăcarea părților.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 pct.
2 lit. b) C. proc. pen., obligă inculpata și partea civilă I.P. la plata sumei
de câte 250 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 15 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM