ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4125/2013

Deliberând

asupra recursului de față, din analiza actelor dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la

16 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș sub nr. 1546/1259/2011,

reclamantele P.V. și D. (fostă P.) D.D. au chemat-o în judecată pe pârâta SC A.R.A.

SA, solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru daune morale

în sumă de 3.000.000 euro pentru P.V. - în calitate de mamă și 1.000.000 euro

pentru D. (fostă P.) D.D. - în calitate de soră a defunctului P.l.D. și la

despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 20.000 euro pentru fiecare, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr.

85 din 23 octombrie 2012, Tribunalul Comercial Argeș a declinat competența

materială a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

Prin sentința

civilă nr. 406 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis

în parte acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâta SC A.R.A. SA să plătească

reclamantei P.V. suma de 70.000 euro în echivalent lei la data plății,

reprezentând daune morale și suma de 20.000 euro reprezentând daune materiale,

iar reclamantei D. (fostă P.) D.D. suma de 70.000 euro în echivalent lei la

data plății, reprezentând daune morale. De asemenea, a obligat pârâta în

favoarea reclamantelor la plata sumei de 12.400 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul, în raport de probatoriile administrate, a

stabilit că reclamantele sunt mama și sora defunctului P.l.D., decedat în urma

accidentului rutier produs la 07 februarie 2011, urmare a impactului frontal

dintre autoturismul ce circula pe sensul de deplasare Pitești-Slatina, condus

de C.D.D., cu autoutilitara condusă de T.V.C.

În raport de

situația de fapt stabilită, prima instanță, a reținut incidența prevederilor

Ordinului din 2010 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a normelor privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de autovehicule și a dispozițiilor Legii nr. 71/2011, în considerarea

cărora a avut în vedere că despăgubirile trebuie să prezinte un raport

rezonabil de proporționalitate, să fie juste și raționale în contextul cadrului

socio-economic existent în România și al împrejurărilor în care s-a produs

accidentul.

Sub aspectul

daunelor materiale, tribunalul a reținut că reclamantele au dovedit prejudiciul

material suferit și în consecință că sunt îndreptățite la acoperirea acestora.

În temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamante a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.400 lei.

II. Împotriva

acestei sentințe au formulat apel atât reclamantele P.V. și D. (fostă P.) D.D.,

cât și pârâta SC A.R.A. SA București.

Prin Decizia civilă

nr. 62 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis

apelul formulat de pârâta SC A.R.A. S.A. împotriva încheierii de ședință din 02

octombrie 2012 și a sentinței civile nr. 406 din 31 octombrie 2012, pronunțate

de Tribunalul Argeș, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a

redus cuantumul despăgubirilor materiale la 25.500 lei și pe cel al

despăgubirilor morale la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamante și a

menținut în rest sentința atacată. A respins apelul formulat de reclamantele P.V.

și D. (fostă P.) D.D. împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Referitor la

cuantumul daunelor materiale, Curtea a apreciat că în mod nejustificat prima

instanță a acordat cu acest titlul suma de 20.000 euro, în condițiile în care

la dosarul cauzei se regăsesc dovezi care atestă cheltuieli doar în sumă de 25.

455 lei, situație în raport de care, în considerarea art. 998 C. civ.,

respectiv a art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, a diminuat despăgubirile

materiale solicitate de reclamanta P.V. la suma de 25.500 lei.

În ceea ce

privește petitul referitor la daunele morale, instanța de apel a apreciat că

sumele acordate celor două reclamante de către prima instanță sunt excesive,

motiv pentru Ie-a redus la câte 20.000 euro, considerând că această sumă

respectă principiul proporționalității și menține un just echilibru între fapta

comisă și cuantumul despăgubirilor, având în vedere și principiul echității

aplicat de C.E.D.O. în ceea ce privește acordarea despăgubirilor.

În considerarea

acelorași argumente anterior expuse, a fost respins apelul reclamantelor.

III. Împotriva Deciziei

civile nr. 62 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, în termen legal au declarat recurs reclamantele P.V. și D.D.D., criticând-o

fără să indice motivele de nelegalitate pe care și-au fondat criticile și solicitând

în principal admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond, pentru a beneficia de un proces echitabil,

în vederea cercetării fondului cauzei, iar în subsidiar modificarea în tot a

deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu și schimbării hotărârii

primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii introductive astfel cum a

fost formulată și respingerea apelului pârâtei.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamantele au susținut că instanța de apel Ie-a

încălcat dreptul la apărare consacrat de dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și

ale art. 6 din C.E.D.O., prin aceea că la termenul din 27 martie 2013, la care

au avut loc dezbaterile, nu s-a acordat un nou termen în cauză, deși avocatul

ales se afla în imposibilitate de prezentare, fiind reținut într-un

ambuteiaj-accident, produs pe autostrada București - Pitești, în timp ce se

deplasa către instanță și a informat prin fax instanța despre această situație,

transmițând și delegația avocațială.

O altă critică

formulată de reclamante vizează pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea

dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și ale Ordinului C.S.A. din 2010 prin

reducerea drastică și nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate

pentru acoperirea daunelor morale și materiale suferite prin moartea fiului,

respectiv fratelui lor, pe care Ie-a minimizat nejustificat.

Au mai susținut

că hotărârea recurată nu cuprinde motive de natură să sprijine soluția

pronunțată, reproducerea unor fraze din doctrina în materie referitoare la

respectarea principiului proporționalității între fapta comisă și cuantumul

despăgubirilor neconstituind, în opinia lor, argumente pertinente pentru

reducerea daunelor morale la suma de 20. 000 euro.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și ale temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte, în baza art. 306

alin. (3) C. proc. civ. apreciază că aceste critici pot fi circumscrise

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și,

urmând a cenzura recursul din perspectiva acestor texte legale, constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pct. 7 al art. 304

C. proc. civ. reglementează admisibilitatea recursului în condițiile în care

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, față de

susținerile reclamantelor în sensul că argumentele reținute în considerentele

deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susține soluția admiterii apelului

declarat de pârâtă, cu consecința schimbării sentinței primei instanțe și a

reducerii cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că aceste

susțineri pot fi încadrate în motivul de nelegalitate anterior evocat, dar că

sunt nefondate, în considerarea următoarelor:

Simpla

nemulțumire a părții cu privire la administrarea și interpretarea probelor nu

se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304,

recursul fiind o cale de atac nedevolutivă, care nu-și propune o reapreciere a

probelor.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii".

Textul de lege

evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar,

raportat la speță, decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Astfel, Înalta Curte

constată că diminuarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor de

către instanța de apel este rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile

de natură să ofere o satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral

suferit, fără însă a constitui venituri nejustificate pentru victime.

În lipsa unor

criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat

că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele

negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor

lezate, de măsura în care aceste valori au fost lezate, de intensitatea cu care

au fost percepute consecințele vătămării și de măsura în care Ie-a fost

afectată situația socială și familială.

În cauză,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul

daunelor morale acordate, evidențiind - așa cum rezultă din considerentele

deciziei atacate - elementele care definesc gravitatea prejudiciului pe baza

probatoriul administrat în cauză și încadrarea acestora într-un barem de

gravitate, ceea ce infirmă susținerea recurentelor reclamante despre

nemotivarea hotărârii.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Subsumat

acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că pot fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticile prin care reclamantele au

invocat încălcarea dreptului lor la apărare consfințit de art. 156 C. proc.

civ. și de art. 6 din C.E.D.O și încălcarea prevederilor art. 998-999 C. civ.

si ale Ordinului C.S.A. din 2010.

Art. 156 C.

proc. civ. prevede că: " Instanța va putea da un singur termen pentru

lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanța refuză amânarea judecății

pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea

depunerii de concluzii scrise."

Raportând

conținutul normei legale la situația concretă în speță, Înalta Curte constată

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acesteia, în contextul în care

legiuitorul nu obligă, ci lasă la aprecierea judecătorului posibilitatea

acordării unui nou termen în cauză pentru lipsă de apărare și impune în sarcina

acestuia, în caz de respingere a cererii, obligația amânării pronunțării pentru

depunerea de concluzii scrise, obligație căreia instanța s-a conformat, amânând

pronunțarea de la 27 martie 2013 la 3 aprilie 2013, critica fiind astfel

nefondată.

În acest

context, Înalta Curte apreciază că recurentele nu au făcut dovada că avocatul

ales a formulat concluzii scrise în intervalul de amânare a pronunțării ori că

a formulat cereri noi, apte a conduce la repunerea cauzei pe rol, de aceea nu

s-a dovedit în ce mod respingerea cererii de amânare a judecății a vătămat

interesul recurentelor.

Situația este

similară și din perspectiva pretinsei încălcări a art. 6 din C.E.D.O, fiind

evident că, în speță, dreptul reclamantelor la un proces echitabil a fost

respectat.

Referitor la

pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., care prevăd că:

"Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" și că: "Omul este

responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela

ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa", Înalta Curte reține

că simpla afirmație întemeiată pe diminuarea cuantumului despăgubirilor

acordate pentru daunele morale suferite nu poate fi apreciată ca încălcare a

normelor precitate, în contextul în care acțiunea reclamantelor a fost admisă,

iar cuantumul daunelor morale a fost stabilit în funcție de criteriile statuate

de jurisprudența în materie.

Pentru aceleași

argumente, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor Ordinului C.S.A. din 2010,

cu atât mai mult cu cât reclamantele nu precizează expres care dintre

prevederile actului normativ au fost încălcate și în ce anume constă pretinsa

încălcare.

Pentru toate

considerentele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a ll-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantele P.V. și D.D.D. împotriva Deciziei civile nr. 62 din 3

aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantele P.V. și D.D.D. împotriva Deciziei civile

nr. 62 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.