ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1122/2015

Decizia nr. 1122

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 16 mai 2013, sub nr. x/109/2013, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâta G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 euro, daune morale, pentru fiecare reclamant, dar și la sumele de 23.526 lei, respectiv 17.666 lei, daune materiale.

Prin Sentința civilă nr. 449 din 03 decembrie 2013, Tribunalul Argeș, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. a obligat pe pârâta G. la plata către reclamanții A., B., C. a sumei de 24.962 lei și către reclamanții D., E., F. a celei de 19.197 lei, valoare a cheltuielilor făcute cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defuncților, precum și câte 35.000 euro la cursul BNR din ziua plății, pentru fiecare dintre reclamanți, respectiv câte 105.000 euro pentru fiecare familie, cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților și suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Intervenientă forțată a fost introdusă descendenta numitului H., I., prin reprezentant legal J., potrivit cererii formulată în ședința din 15 octombrie 2013, când a fost indicată și valoarea obiectului cererii ca fiind cea de 2.225.000 lei pentru fiecare dintre reclamanți, echivalentul a sumei de câte 500.000 euro pentru fiecare.

În motivare s-a reținut că, în urma accidentului rutier produs la data de 17 ianuarie 2012 din vina asiguratului la societatea pârâtă H., au decedat atât făptuitorul, cât și pasagerii K. și L., fii, respectiv soră, frate, ai celor două familii reclamante.

Cele două decese au provocat daune familiilor, constând în cheltuieli de înmormântare și obiceiuri creștinești, dovedite cu înscrisuri și asupra cărora pârâta și-a exprimat acordul de a le suporta integral.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a ținut cont de faptul că relațiile celor două familii, fiecare cu fiica, respectiv fiul său, au fost deosebit de strânse, locuiau împreună, copiii reprezentau un real sprijin moral și chiar material al părinților, deopotrivă aceștia, cât și frații celor decedați, suportând o suferință fizică și psihică foarte puternică urmare a pierderii provocate.

Chiar dacă acest prejudiciu nu este cuantificabil, acordarea unei compensații bănești s-a considerat a fi justificată în scopul creării unui climat apt a atenua în oarecare măsură aceste suferințe.

Împotriva sentinței, în termen, au declarat apeluri reclamanții și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 468 din 2 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanții A., B., C., D., E. și F. și de pârâta G. împotriva Sentinței civile nr. 449 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească despăgubiri materiale și sumele de 1109 lei pentru familia A., B., C. și 994 lei pentru familia D., E., F. și s-a redus cuantumul daunelor morale la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții rude colaterale; a fost menținută în rest sentința.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că tribunalul nu a ținut cont de faptul că părinții invocă un eventual sprijin viitor în persoana fiilor lor decedați, în vreme ce frații au în vedere o relație actuală bine conturată de sprijin reciproc.

În atare condiții, s-a apreciat că prima instanța nu a avut în vedere că, cel puțin deocamdată, fiii decedați nu realizau venituri din care să sprijine familia, chiar dacă pregătirea profesională le-ar fi permis într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat să spere în realizarea unor venituri cel puțin suficiente traiului lor și ajutorării familiei.

În mod generic, dat fiind că în cauză și reclamanții au invocat eventualități, posibilități, prezumții, instanța a considerat că trebuie să se raporteze de asemenea la astfel de prezumții și este generic cunoscut că, cel puțin ajutorul material între frați este de o mai mică întindere decât cel de la copii la părinți, chiar dacă toți își datorează nu numai bună înțelegere și suport moral, dar și material, în atare situație egalizarea așteptărilor între părinți și frați nu constituie o corectă evaluare a prejudiciului moral al acestora.

Din acest motiv, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, cuantumul rezonabil al unei despăgubiri materiale pentru un prejudiciu moral incontestabil ridicat, pentru rudele colaterale, îl constituie o sumă echivalentă a 20.000 euro pentru fiecare, ținându-se cont și de faptul că acești frați rămași sunt mai mulți și își pot oferi reciproc, precum și părinților lor, sprijinul pe care îl așteptau de la cei decedați, un astfel de eveniment fiind de natură a strânge raporturile membrilor familiei, unindu-i între ei.

Cât privește, însă, cuantumul daunelor oferite părinților, instanța de apel nu a găsit argumente pertinente pentru a contrazice soluția celei dintâi instanțe, aceștia, într-adevăr, putând spera ca, după ce au oferit fiilor lor întregul sprijin în a-și urma capacitățile fizice intelectuale, aspiraționale, spre a se realiza în viitor, să aștepte din partea acestora un ajutor cel puțin pe măsura efortului lor.

S-a arătat că în mod corect s-a considerat că suma asupra căreia prima instanță s-a oprit poate constitui un capital care să confere o oarecare siguranță părinților atunci când puterile sau veniturile li se vor împuțina și ar fi avut nevoie de sprijinul fiilor lor decedați, chiar și dacă ar fi vorba numai despre o slabă compensație a pierderii sufletești suferite, care nu-și poate găsi echivalent pecuniar.

Reclamanții-apelanți au solicitat acordarea în condițiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ. și a daunelor materiale constând în cheltuieli făcute cu pomenirea, potrivit ritualului creștinesc, după 2 ani, care a avut loc după pronunțarea hotărârii primei instanțe de fond, valoarea acestora fiind indicată prin răspunsul la întâmpinarea formulată de către pârâtă, la sumele de 1109 lei pentru familia A., B., C. și 994 lei pentru familia D., E., F., sume asupra cărora reprezentantul pârâtei și-a exprimat acordul de a le achita, în ședința publică din data de 20 mai 2014, fără însă a prezenta și un înscris în acest sens, semnat de către persoanele cu capacitate de a angaja societatea.

Verificându-se, însă, fotocopiile bonurilor depuse la dosar, instanța de apel a constatat că acestea justifică sumele cerute, cererea fiind admisă în temeiul dispozițiilor invocate de către apelanți.

Față de toate acestea, curtea de apel a admis ambele apeluri, și a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul celor de mai sus, cu menținerea în rest a dispozițiilor acesteia.

Împotriva Deciziei civile nr. 468 din 2 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F. și pârâta G.

Prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Recurenta-pârâtă G. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea pe motive contradictorii, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul reducerii despăgubirilor morale și în ceea ce privește despăgubirile acordate părinților de la suma de 35.000 euro la suma echivalentă a despăgubirilor acordate în apel rudelor colaterale, respectiv la suma de 20.000 euro.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, iar recurenta -pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E. și F. și de pârâta G., din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În cauză s-a constatat că, cererea reclamanților este evaluabilă în bani, prin acțiune solicitându-se obligarea pârâtei ia plata sumei de 500.000 euro daune morale pentru fiecare reclamant și 23.526 lei, respectiv 17.666 lei, daune materiale.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv."

Prin urmare, valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune depășește suma de 1.000.000 lei, astfel că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Referitor la recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F., Înalta Curte a reținut următoarele:

- Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, incluzând în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare (cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare), cum ar fi nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiului publicității, oralității sau al contradictorialității, etc.

Aspectele dezvoltate de recurenți și subsumate de aceștia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au vizat, în realitate, ignorarea de către instanța de apel a jurisprudenței din România la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 prin faptul că în motivarea deciziei aceasta nu s-a raportat la alte soluții pronunțate în cauze similare.

Nu este vorba, deci, de o nulitate posibil de valorificat prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a fi cenzurabil, ca atare, de instanța de recurs, ci se invocă de fapt aplicarea greșită a unei norme de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile jurisprudențiale în materie.

Astfel, instanța de apel a examinat în concret întinderea prejudiciului, astfel că în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților-apelanți a avut în vedere consecințele suportate de aceștia în plan personal, familial, social, psihologic și profesional ca urmare a pierderii, în accidentul rutier, a fiicei/sorei K. de către reclamanții D., E., F. și a fiului/fratelui L. de către reclamanții A., B., C.

Instanța de apel s-a raportat, în mod corect, la aceste criterii jurisprudențiale, ținând cont și de criteriul echității și principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

- Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte a apreciat și această critică ca nefondată, întrucât contrar susținerilor recurenților, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și,de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând criticile sistematizate formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale acordate pentru prejudiciul moral suferit de rudele colaterale.

Totodată, susținerile referitoare la dovedirea unor aspecte ale cauzei, în raport de probele administrate, nu pot fi analizate de către instanța de recurs, deoarece exced actualului cadru de reglementare a recursului, prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de pârâta G., Înalta Curte a constatat următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii judecătorești, are în vedere și ipoteza în care hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și presupune existența unei contradictorialități între considerentele hotărârii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia.

Recurenta-pârâtă a considerat că instanța de apel a reținut motive contradictorii întrucât deși a constatat că ambele categorii de rude au reclamat un prejudiciu moral eventual a redus numai în parte despăgubirile acordate, respectiv numai pentru rudele colaterale (frați).

În legătură cu acest motiv s-a reținut că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format convingerea curții de apel pentru pronunțarea hotărârii.

Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța referindu-se expres la consecințele suportate de reclamanții-apelanți ca urmare a decesului fiului și fratelui, respectiv fiicei și sorei lor în accidentul rutier pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii civile obligatorii a asigurătorului și la criteriul echității și principiul proporționalității cu dauna suferită.

Prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, instanța de apel a avut în vedere toate aceste elemente în determinarea cuantumului daunelor morale, pronunțând o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a legii.

În ce privește susținerile referitoare la modul de dovedire a prejudiciului moral, acestea nu pot fi analizate întrucât ridică o problemă ce ține de aprecierea probelor, aspect care nu constituie motiv de nelegalitate.

Ca urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs invocate de reclamanți și de pârâtă sunt nefondate și în consecință, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E. și F. și de pârâta G. București împotriva Deciziei civile nr. 468 din 2 iunie 2014, pronunțate de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV