ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC D.C. SRL Oltenița le-a chemat în judecată pe pârâtele SC P.

SA Oltenița și SC D.G. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța

să se dispună  anularea contractului de asociere în participație încheiat la

data de 2 septembrie 2005 având ca obiect exploatarea fermei piscicole Nana –

Luica pentru motivul că îi prejudiciază interesele întrucât deține contract de locație

de gestiune încheiat cu prima pârâtă având același obiect. În cauză a formulat

cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei SC A.V.

SRL prin care a arătat că a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere din

2004 pentru imobilul aferent bălților, parte din ferma piscicolă Nana - Luica

și că prin încheierea contractului de asociere dintre cele două pârâte este

grav prejudiciată întrucât nu poate participa la privatizarea celor două bălți

închiriate. A mai susținut că a încheiat un contract cu A.A.R. pentru prestare

de servicii care nu poate să fie finalizat din culpa celor două pârâte.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Călărași

care prin sentința nr. 571 din 13 martie 2007 a respins acțiunea și cererea de

intervenție. Tribunalul a reținut că motivele invocate nu pot conduce la

anularea contractului de asociere în participație care își produce efectele între

părțile contractante. A fost înlăturată susținerea în legătură cu vânzarea activelor

de către SC P. SA motivat de faptul în contractul de vânzare - cumpărare nu se

face nicio referire la situația obligațiilor vânzătoarei față de terți cu

privire la acțiunile vândute.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

București, secția comercială, care prin decizia nr. 392 din 25 septembrie 2007

a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC D.C. SRL și de

intervenienta SC A.V. SRL.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că în apel cele două pârâte au depus copia sentinței nr. 537 din 6

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași pentru a dovedi că s-a constatat

nul contractul de locație de gestiune din 1 aprilie 2004 încheiat între SC P.

SA și SC D.C. SRL. Având în vedere această dovadă Curtea a stabilit că nu se

mai poate reține faptul că reclamantei i s-au produs prejudicii prin încheierea

contractului dintre cele două pârâte. A mai reținut instanța de apel că

reclamanta și intervenienta nu au făcut efectiv dovada prejudiciilor pe care

susțin că le-au suportat.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au

declarat recurs reclamanta și intervenienta în termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ.

județul Călărași, a invocat în susținerea criticilor aduse deciziei nr. 392

din 25 septembrie 2007, motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc.

civ.

În argumentarea pct. 7, recurenta a susținut

că decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii

întrucât a reținut că a fost constatat nul contractul din 1 aprilie 2004, că

instanța dacă ar fi verificat actele dosarului ar fi constatat că tocmai acesta

era obiectul litigiului și că în această situație ar fi trebuit să constate

autoritate de lucru judecat. În continuare și-a exprimat dezacordul în legătură

cu faptul că soluția s-a bazat pe o sentință care a fost desființată iar cauza

a fost trimisă pentru rejudecare și, în fine, că instanța nu a avut în vedere faptul

că în acel spațiu s-au făcut investiții care constituiau dovada prejudiciilor

suferite.

În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct.

5, aceeași recurentă a invocat faptul că motivele de apel nu au fost examinate

cu referire specială la calificarea acțiunii sale de către instanța de fond,

întrucât nu s-a stabilit expres dacă este acțiune în anularea contractului

comercial respectiv sau acțiunea în constatarea nulității aceluiași contract.

Față de motivele invocate, recurenta a

solicitat casarea deciziei pronunțată în apel și trimiterea cauzei pentru

rejudecare.

a invocat aceleași motive și aceleași argumente, dezvoltate mai sus, în

susținerea recursului formulat de reclamanta SC D.C. SRL. În plus față de prima

recurentă a susținut că instanța de fond era obligată să-i califice acțiunea ca

fiind în constatarea nulității absolute chiar dacă formularea sa din acțiunea

introductivă nu era explicită.

Recursurile sunt nefondate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. invocat de ambele recurente vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci

când „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”.

Pentru examinarea acestui motiv trebuie

reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere

reglementarea de drept comun a nulităților procedurale cu ipotezele sale:

a) îndeplinirea actului de procedură cu

neobservarea formelor legale și

b) îndeplinirea actului de către un

funcționar necompetent. Din perspectiva cerințelor textului se poate constata

că motivul invocat de recurente nu se încadrează în nicio ipoteză a art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. pentru a putea fi reținute. În concret, nu se poate reproșa

instanțelor că au făcut o altă calificare a acțiunii decât cea care rezultă din

cererile formulate de cele două recurente prin care s-a solicitat expres de

către reclamantă, anularea contractului de asociație în participațiune încheiat

între cele două pârâte la data de 2 septembrie 2005, iar de intervenientă prin

trimiterea la contractul care face obiectul dosarului astfel cum era determinat

prin cererea introductivă. Calitatea procesuală se întemeiază pe afirmarea unui

drept iar acesta se justifică prin cererea de chemare în judecată din care

trebuie să rezulte îndreptățirea de a le acționa în judecată pe pârâte cât și

aceea de a interveni în proces pentru apărarea unui drept.

Prin urmare prin cererea de chemare în

judecată reclamanta era obligată să determine obiectul acțiunii în temeiul art.

112 alin. (3) C. proc. civ. iar instanței îi revenea obligația să se pronunțe numai

cu privire la obiectul acțiunii, această obligație constituind garanția

aplicării principiului disponibilității recunoscut părților în proces. De

altfel, din sentința fondului rezultă că motivele examinate vizau

anulabilitatea actului așa încât calificarea a fost dată și în raport de

motivele evocate.

În plus, recurentele nu se află în ipoteza art.

84 C. proc. civ. prin care se stabilește că cererea de chemare în judecată sau

pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o

denumire greșită. După cum rezultă din acțiunea introductivă și din cererea de

intervenție, așa cum s-a mai arătat, obiectul cererii a fost determinat prin voința

părților iar argumentele au fost aduse în sprijinul a ceea ce s-a cerut. Având

în vedere că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății, așa cum dispune art. 129 C. proc. civ., nu se poate cere ca aceștia

să depășească limitele investirii substituindu-se voinței exprese manifestate

la sesizarea instanței.

La aceste argumente se adaugă și faptul că în

apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată temeiul de fapt

și de drept și cu atât mai puțin se poate pune această problemă în recurs.

Nu în ultimul rând, recurentele nu au

demonstrat în ce constă neregularitatea actului, cu trimitere la norma

încălcată și nici nu au demonstrat că a fost invocată în fața primei instanțe

sau că există un motiv care se înscrie regimului procedural instituit de art. 108

C. proc. civ. pentru a fi examinat pentru prima dată în recurs.

În consecință, critica este nefondată.

proc. civ. invocat de ambele recurente se referă la nelegalitatea hotărârii

atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

contradictorii.

Din argumentarea acestui motiv așa cum a fost

expusă mai sus, rezultă că se invocă interpretarea probelor, faptul că nu s-a

ținut seama de investițiile făcute care ar fi dus cu certitudine la dovada că

s-au adus prejudicii reclamantei sau intervenientei.

Aceste susțineri vizează netemeinicia

soluțiilor care nu poate fi invocată într-o cale extraordinară de atac prin

care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de

nelegalitate. Chiar și sub acest aspect din economia considerentelor deciziei

din apel rezultă că s-a răspuns la această problemă și ceea ce este esențial

este faptul că aceste susțineri trebuiau demonstrate în concret de cele două

recurente și nu doar evocate.

Prin decizia recurată nu s-a pus problema

autorității lucrului judecat cum sugerează ca soluție recurentele pentru că nu

s-a pronunțat anterior o soluție care să privească asocierea în participație

concretizată prin contractul încheiat la data de 2 septembrie 2005.

Trimiterea la o hotărâre prin care s-a

desființat un contract de asociere încheiat anterior datei de 2 septembrie 2005

a constituit un argument pentru respingerea apelului fără să se rețină cum

susțin nejustificat recurentele că obiectul litigiului din acest dosar îl

constituie contractul din 1 aprilie 2004.

Prin urmare, nu exista temei pentru a se

constata că în cauză există autoritate de lucru judecat. Față de cele ce

preced, se va reține în concluzie că s-au formulat critici care se referă la

interpretarea probelor și că nu se confirmă o contradicție între considerente

și dispozitiv și nici în legătură cu obiectul cererilor deduse judecății. În

fine, afirmația că instanța s-a pronunțat pe contractul din 1 aprilie 2004 nu

are acoperire și nici nu a fost făcută cu bună-credință așa cum cere art. 723 C.

proc. civ., părților care-și exercită drepturile procesuale.

În consecință, conform art. 312 C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC

D.C. SRL Oltenița și de intervenienta SC A.V. SRL București împotriva deciziei nr.

392 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

martie 2008.