ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1191/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SA a chemat în judecată SC D.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie anulat contractul de asociație în participație încheiat la data de 1 aprilie 2004 pentru motivul că bălțile pe care le exploatează sunt deținute în concesiune în baza contractului încheiat cu A.D.S. prin care s-a înserat clauza potrivit căreia încheierea unui alt contract cu terțe persoane pentru exploatarea terenurilor și bălților nu se poate face decât cu acordul concedentului. În continuare a susținut că reprezentantul societății și-a depășit mandatul întrucât a încheiat un contract de locație și nu de asociere.

În sprijinul susținerilor a invocat art. 45 – art. 47, art. 49 și art. 145 din Legea nr. 31/1990. Pârâta SC D.C. SRL a formulat în același litigiu cerere reconvențională prin care a solicitat să se instituie un drept de retenție asupra terenurilor și bălților pe care le-a deținut în baza contractului a cărui anulare se solicită cu motivarea că a efectuat importante investiții pentru exploatarea bălților. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Călărași care prin sentința nr. 537 din 6 martie 2007 a admis acțiunea reclamantei și a constatat nul contractul de locație de gestiune încheiat la data de 1 aprilie 2004 iar cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată. Instanța de fond a reținut că Adunarea Generală și Consiliul de administrație l-a mandatat pe B.V., director al recurentei să încheie un contract de asociere pe o perioadă de un an, condițiile urmând să fie stabilite de Consiliul de administrație.

Prima instanță a mai reținut că reclamanta și-a depășit mandatul întrucât a încheiat un alt act pe o altă perioadă decât cea stabilită de Adunarea Generală. A mai reținut că pentru încheierea contractului de locație de gestiune lipsește consimțământul reclamantei. În fața instanței de fond a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei prin care intervenienta SC A.V. SRL București a susținut că a încheiat cu SC D.C. SRL contractul de închiriere din 2004 în baza căruia a făcut o serie de investiții pentru exploatarea bălților și a încheiat la rândul său alte contracte, argumente în temeiul cărora a solicitat respingerea acțiunii reclamantei. Instanța de fond în baza acelorași considerente reținute pentru admiterea acțiunii principale a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei.

În plus, a reținut pentru respingerea acestei cereri că intervenienta încearcă să-și apere un drept obținut prin contractele încheiate cu pârâta deși la încheierea acestora nu a fost de bună credință pentru că avea cunoștință despre procesul civil și procesul penal pornit în legătură cu încheierea acestora. În legătură cu solicitarea intervenientei de a se lua act de tranzacția depusă la dosar, tribunalul a reținut că nu se poate pronunța printr-o hotărâre de expedient întrucât respectiva tranzacție a fost depusă la dosar după terminarea cercetării judecătorești. Împotriva sentinței au declarat apel intervenienta SC A.V. SRL București și pârâta SC D.C. SRL.

Intervenienta apelantă a criticat soluția de respingere a cererii de intervenție pentru considerentul că instanța de fond a nesocotit motivele pe care le-a invocat din care rezulta cu evidență faptul că are interes în cauză întrucât a făcut investiții importante pentru exploatarea bălților care constituie obiectul contractului. Intervenienta a mai susținut că depășirea mandatului și lipsa acordului pentru subînchiriere nu pot conduce la constatarea nulității absolute a contractului de locație de gestiune din 1 aprilie 2004 cum greșit a reținut instanța de fond. Apelanta intervenientă a criticat și refuzul instanței de a se pronunța pe contractul de tranzacție și în final a considerat că prin soluția pronunțată a fost prejudiciată prin neluarea în considerarea a investițiilor făcute cu bună - credință pentru exploatarea bunurilor inchiriate.

Pârâta SC D.C. SRL a criticat la rândul său sentința fondului pentru motivul că tranzacția care a fost depusă la dosar prin care reclamanta și pârâta prin reprezentanți legali au înțeles să pună capăt litigiului nu a fost examinată. A mai susținut că lipsa avizului A.D.S. pentru subconcesionarea terenurilor ce fac obiectul contractului din 12 martie 2002, nu atrage nulitatea absolută a celui de-al doilea contract, A.D.S. fiind în măsură fie să ignore realitatea juridică survenită, fie să uzeze de o acțiune personală împotriva locatorului, fapt care nu s-a întâmplat. Tranzacția din 30 septembrie 2005 precum și celelalte probe relevă, potrivit apelantei pârâte, o ratificare expresă a contractului încheiat la data de 10 iunie 2004. Analizând criticile aduse sentinței fondului, Curtea de Apel, prin decizia nr. 417 din 2 octombrie 2007, le-a apreciat ca întemeiate și, ca urmare, în temeiul art. 297 C. proc.

civ. a admis apelurile a desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. În esență, instanța de apel a reținut că intervenienta a înregistrat la instanța de fond la data de 8 februarie 2007 o cerere prin care a enumerat înscrisurile depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri care s-a încuviințat și că dezbaterile s-au încheiat la data de 20 februarie 2007. În aceste condiții argumentul instanței de fond de a nu se pronunța pe tranzacție pentru motivul că s-a încheiat cercetarea judecătorească a fost apreciat de Curte ca nefondat. Cum acest înscris ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției și pentru ca părțile să nu fie private de un grad de jurisdicție, Curtea a stabilit că se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru reanalizarea situației de fapt în raport de toate probele aflate la dosar.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel a declarat recurs, reclamanta SC P. SA, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că depunerea tranzacției nu a fost însoțită și de o susținere expresă a intervenientei în timpul cercetării judecătorești ci dimpotrivă la data de 20 februarie 2007 apărătorul reclamantei având cuvântul a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat. În continuare a arătat că și în situația în care ar fi fost formulate susțineri pe această tranzacție în cursul cercetării judecătorești nu erau îndeplinite cerințele pronunțării unei hotărâri de expedient. Pentru a motiva această susținere recurenta a arătat că tranzacția nu îndeplinește cerințele unei convenții valide conform art. 948 și art. 968 C. civ.

deoarece conține o cauză ilicită pentru că incearcă să înlăture nulitatea absolută a contractului din 1 aprilie 2004. Recurenta s-a referit și la prevederile art. 271 și art. 272 C. proc. civ. apreciind că principiul disponibilității nu are caracter absolut și că instanța, pentru a consfinți o învoială, trebuie să verifice dacă părțile au calitatea legală de a tranzacționa și dacă nu se încalcă o dispoziția imperativă a legii. Pentru aceste motive a solicitat modificarea în tot a deciziei pronunțată de Curte și menținerea sentinței pronunțată de Tribunal. Recursul este nefondat. Din expunerea criticilor aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel, rezultă că reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Se poate observa din prima critică adusă deciziei că recurenta nu a indicat textul de lege aplicat greșit de instanța de apel și nici nu a arătat în concret în ce constă lipsa temeiului legal. În aceste condiții Înalta Curte fiind sesizată cu o cale extraordinară de atac nedevolutivă nu poate trece la examinarea unor eventuale motive de nelegalitate întrucât este ținută de caracterul nedevolutiv al recursului și de dispozițiile art. 3021 lit c) și 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Cu toate acestea trebuie reținut faptul că instanța de apel a avut în vedere la soluționarea criticilor aduse sentinței de fond dispozițiile art. 150 și art. 256 C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile se închid dacă instanța se declară lămurită, iar sfârșitul dezbaterilor marchează momentul următor, cel al deliberării în vederea pronunțării hotărârii. Raportat la aceste dispoziții, neindicate în considerentele deciziei, instanța de apel a examinat dacă tranzacția și înscrisurile depuse odată cu acestea se aflau la dosar sau dacă acestea s-au depus după închiderea dezbaterilor, situație în care nu puteau fi luate în seamă la pronunțarea sentinței. În urma acestei verificări a ajuns la concluzia corectă că înscrisurile respective erau depuse înainte de data închiderii dezbaterilor astfel că instanța era obligată să le examineze și nu să le înlăture pe un considerent care s-a dovedit greșit.

- Mențiunea din practica potrivit căreia apărătorul intimatei a susținut că nu mai are alte probe de solicitat nu înlătură raționamentul instanței de apel întrucât proba se afla la dosar astfel că în aceste condiții nu se putea pune problema de administrare a unei noi probe ci de examinare a înscrisurilor existente deja la dosar. În consecință prima critică a recurentei, pentru motivele arătate va fi înlăturată. - Următoarea critică pune în discuție valabilitatea tranzacției prin trimitere la textele de lege arătate mai sus care în opinia recurentei, ar lipsi de efecte convenția respectivă și ar împiedica pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Nici această critică nu este fondată întrucât prin decizia atacată cu recurs nu s-a făcut nicio analiză asupra tranzacției din punctul de vedere al validității ei, ci așa cum s-a arătat, s-a constatat că aceasta exista la dosar iar instanța de fond nu a analizat-o pentru că a considerat greșit că a fost depusă după închiderea dezbaterilor. În acest context, instanța de recurs, care verifică doar legalitatea soluțiilor anterior pronunțate, nu poate examina ceea ce încă nu a constituit obiect de analiză în apel și în fond. În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Oltenița împotriva deciziei comerciale nr. 417 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.