ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1191/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC P. SA a chemat în judecată SC D.C. SRL și a solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să fie anulat contractul de asociație în

participație încheiat la data de 1 aprilie 2004 pentru motivul că bălțile pe

care le exploatează sunt deținute în concesiune în baza contractului încheiat

cu A.D.S. prin care s-a înserat clauza potrivit căreia încheierea unui alt

contract cu terțe persoane pentru exploatarea terenurilor și bălților nu se

poate face decât cu acordul concedentului. În continuare a susținut că reprezentantul

societății și-a depășit mandatul întrucât a încheiat un contract de locație și

nu de asociere. În sprijinul susținerilor a invocat art. 45 – art. 47, art. 49 și

art. 145 din Legea nr. 31/1990. Pârâta SC D.C. SRL a formulat în același

litigiu cerere reconvențională prin care a solicitat să se instituie un drept

de retenție asupra terenurilor și bălților pe care le-a deținut în baza contractului

a cărui anulare se solicită cu motivarea că a efectuat importante investiții

pentru exploatarea bălților.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

Călărași care prin sentința nr. 537 din 6 martie 2007 a admis acțiunea

reclamantei și a constatat nul contractul de locație de gestiune încheiat la data

de 1 aprilie 2004 iar cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.

Instanța de fond a reținut că Adunarea

Generală și Consiliul de administrație l-a mandatat pe B.V., director al

recurentei să încheie un contract de asociere pe o perioadă de un an,

condițiile urmând să fie stabilite de Consiliul de administrație. Prima instanță

a mai reținut că reclamanta și-a depășit mandatul întrucât a încheiat un alt

act pe o altă perioadă decât cea stabilită de Adunarea Generală. A mai reținut

că pentru încheierea contractului de locație de gestiune lipsește consimțământul

reclamantei.

În fața instanței de fond a fost formulată

cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei prin care

intervenienta SC A.V. SRL București a susținut că a încheiat cu SC D.C. SRL

contractul de închiriere din 2004 în baza căruia a făcut o serie de investiții

pentru exploatarea bălților și a încheiat la rândul său alte contracte,

argumente în temeiul cărora a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

Instanța de fond în baza acelorași considerente reținute pentru admiterea acțiunii

principale a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei.

În plus, a reținut pentru respingerea acestei cereri că intervenienta încearcă

să-și apere un drept obținut prin contractele încheiate cu pârâta deși la încheierea

acestora nu a fost de bună credință pentru că avea cunoștință despre procesul

civil și procesul penal pornit în legătură cu încheierea acestora. În legătură cu

solicitarea intervenientei de a se lua act de tranzacția depusă la dosar,

tribunalul a reținut că nu se poate pronunța printr-o hotărâre de expedient

întrucât respectiva tranzacție a fost depusă la dosar după terminarea

cercetării judecătorești.

Împotriva sentinței au declarat apel

intervenienta SC A.V. SRL București și pârâta SC D.C. SRL.

Intervenienta apelantă a criticat soluția de

respingere a cererii de intervenție pentru considerentul că instanța de fond a

nesocotit motivele pe care le-a invocat din care rezulta cu evidență faptul că

are interes în cauză întrucât a făcut investiții importante pentru exploatarea

bălților care constituie obiectul contractului. Intervenienta a mai susținut că

depășirea mandatului și lipsa acordului pentru subînchiriere nu pot conduce la

constatarea nulității absolute a contractului de locație de gestiune din 1 aprilie

2004 cum greșit a reținut instanța de fond. Apelanta intervenientă a criticat

și refuzul instanței de a se pronunța pe contractul de tranzacție și în final a

considerat că prin soluția pronunțată a fost prejudiciată prin neluarea în

considerarea a investițiilor făcute cu bună - credință pentru exploatarea

bunurilor inchiriate.

Pârâta SC D.C. SRL a criticat la rândul său

sentința fondului pentru motivul că tranzacția care a fost depusă la dosar prin

care reclamanta și pârâta prin reprezentanți legali au înțeles să pună capăt

litigiului nu a fost examinată. A mai susținut că lipsa avizului A.D.S. pentru

subconcesionarea terenurilor ce fac obiectul contractului din 12 martie 2002,

nu atrage nulitatea absolută a celui de-al doilea contract, A.D.S. fiind în

măsură fie să ignore realitatea juridică survenită, fie să uzeze de o acțiune

personală împotriva locatorului, fapt care nu s-a întâmplat. Tranzacția din 30

septembrie 2005 precum și celelalte probe relevă, potrivit apelantei pârâte, o

ratificare expresă a contractului încheiat la data de 10 iunie 2004.

Analizând criticile aduse sentinței fondului,

Curtea de Apel, prin decizia nr. 417 din 2 octombrie 2007, le-a apreciat ca

întemeiate și, ca urmare, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a admis apelurile a

desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. În

esență, instanța de apel a reținut că intervenienta a înregistrat la instanța

de fond la data de 8 februarie 2007 o cerere prin care a enumerat înscrisurile

depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri care s-a încuviințat și că

dezbaterile s-au încheiat la data de 20 februarie 2007. În aceste condiții

argumentul instanței de fond de a nu se pronunța pe tranzacție pentru motivul

că s-a încheiat cercetarea judecătorească a fost apreciat de Curte ca nefondat.

Cum acest înscris ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției și

pentru ca părțile să nu fie private de un grad de jurisdicție, Curtea a stabilit

că se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru reanalizarea situației

de fapt în raport de toate probele aflate la dosar.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de

Apel a declarat recurs, reclamanta SC P. SA, prin care a invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că depunerea

tranzacției nu a fost însoțită și de o susținere expresă a intervenientei în

timpul cercetării judecătorești ci dimpotrivă la data de 20 februarie 2007 apărătorul

reclamantei având cuvântul a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și

probe de administrat. În continuare a arătat că și în situația în care ar fi

fost formulate susțineri pe această tranzacție în cursul cercetării

judecătorești nu erau îndeplinite cerințele pronunțării unei hotărâri de

expedient. Pentru a motiva această susținere recurenta a arătat că tranzacția

nu îndeplinește cerințele unei convenții valide conform art. 948 și art. 968 C.

civ. deoarece conține o cauză ilicită pentru că incearcă să înlăture nulitatea

absolută a contractului din 1 aprilie 2004. Recurenta s-a referit și la

prevederile art. 271 și art. 272 C. proc. civ. apreciind că principiul

disponibilității nu are caracter absolut și că instanța, pentru a consfinți o

învoială, trebuie să verifice dacă părțile au calitatea legală de a

tranzacționa și dacă nu se încalcă o dispoziția imperativă a legii. Pentru aceste

motive a solicitat modificarea în tot a deciziei pronunțată de Curte și

menținerea sentinței pronunțată de Tribunal.

Recursul este nefondat.

Din expunerea criticilor aduse deciziei

pronunțată de Curtea de Apel, rezultă că reclamanta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora poate cere

modificarea sau casarea unei hotărâri dacă aceasta este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Se poate observa din prima critică adusă

deciziei că recurenta nu a indicat textul de lege aplicat greșit de instanța de

apel și nici nu a arătat în concret în ce constă lipsa temeiului legal. În

aceste condiții Înalta Curte fiind sesizată cu o cale extraordinară de atac

nedevolutivă nu poate trece la examinarea unor eventuale motive de nelegalitate

întrucât este ținută de caracterul nedevolutiv al recursului și de dispozițiile

art. 3021 lit c) și 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora modificarea sau

casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Cu

toate acestea trebuie reținut faptul că instanța de apel a avut în vedere la

soluționarea criticilor aduse sentinței de fond dispozițiile art. 150 și art. 256

C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile se închid dacă instanța se declară

lămurită, iar sfârșitul dezbaterilor marchează momentul următor, cel al

deliberării în vederea pronunțării hotărârii.

Raportat la aceste dispoziții, neindicate în

considerentele deciziei, instanța de apel a examinat dacă tranzacția și

înscrisurile depuse odată cu acestea se aflau la dosar sau dacă acestea s-au

depus după închiderea dezbaterilor, situație în care nu puteau fi luate în

seamă la pronunțarea sentinței. În urma acestei verificări a ajuns la concluzia

corectă că înscrisurile respective erau depuse înainte de data închiderii dezbaterilor

astfel că instanța era obligată să le examineze și nu să le înlăture pe un considerent

care s-a dovedit greșit.

- Mențiunea din practica potrivit căreia

apărătorul intimatei a susținut că nu mai are alte probe de solicitat nu

înlătură raționamentul instanței de apel întrucât proba se afla la dosar astfel

că în aceste condiții nu se putea pune problema de administrare a unei noi

probe ci de examinare a înscrisurilor existente deja la dosar. În consecință

prima critică a recurentei, pentru motivele arătate va fi înlăturată.

- Următoarea critică pune în discuție

valabilitatea tranzacției prin trimitere la textele de lege arătate mai sus care

în opinia recurentei, ar lipsi de efecte convenția respectivă și ar împiedica

pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Nici această critică nu este fondată întrucât

prin decizia atacată cu recurs nu s-a făcut nicio analiză asupra tranzacției

din punctul de vedere al validității ei, ci așa cum s-a arătat, s-a constatat

că aceasta exista la dosar iar instanța de fond nu a analizat-o pentru că a

considerat greșit că a fost depusă după închiderea dezbaterilor. În acest

context, instanța de recurs, care verifică doar legalitatea soluțiilor anterior

pronunțate, nu poate examina ceea ce încă nu a constituit obiect de analiză în

apel și în fond.

În consecință, față de cele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC P. SA Oltenița împotriva deciziei comerciale nr. 417 din 2 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

martie 2008.