ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4960/2005

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC R. SA a chemat-o în

judecată pe pârâta SC S.P.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să se constate că a rămas fără obiect contractul de închiriere

încheiat cu aceasta la data de 6 februarie 1998 și inexistența raportului

juridic în temeiul căruia se emit facturi. Cererea a fost întregită la data de

3 noiembrie 2003 cu un capăt de cerere prin care s-a cerut tribunalului să

constate că SC R. SA este proprietara structurii metalice amplasată pe terasa

blocului din Piața Alba Iulia București și a panoului publicitar aflat pe acea

structură. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 din contractul de

închiriere, art. 111 C. proc. civ., art. 969-971 și art. 1294 C. proc. civ. În

cauză a fost formulată și o cerere de intervenție în interes propriu precum și

în interesul reclamantei de către A.L.B., prin care s-a cerut să se constate

încetate de drept efectele contractului de asociație în participație din 15

iunie 1998 și în consecință pierderea dreptului de folosință asupra terasei precum

și rămânerea fără obiect a contractului de închiriere încheiat cu reclamanta

pentru spațiul în litigiu.

Tribunalul București, secția comercială,

învestit cu soluționarea cererilor arătate mai sus, după examinarea actelor

dosarului, prin sentința nr. 3718 din 16 martie 2004 a respins cererea

principală formulată de reclamanta SC R. SA ca inadmisibilă și a admis cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.L.B. Prin

aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție formulată în interesul

reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că cererea

reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ., întrucât

spațiul închiriat de pârâtă reclamantei, ce face obiectul contractului de

asociație în participație din 5 iunie 1998 aparține intervenientei, iar

contractul a ajuns la termen. În același sens, al inadmisibilității cererii

principale s-a apreciat că în realitate reclamanta urmărește stabilirea unei

situații de fapt, cerere inadmisibilă în conformitate cu art. 111 C. proc.

civ., întrucât are la dispoziție acțiunea în realizare. Tribunalul a luat act

în temeiul art. 246 C. proc. civ., de renunțarea reclamantei la cererea

completatoare prin care solicitase să se constate dreptul său de proprietate

asupra structurii metalice și a instalației electrice exterioare de alimentare

a panoului publicitar.

Examinând cererea de intervenție în

interes propriu, tribunalul a constatat că au încetat efectele contractului de

asociație în participație din 5 iunie 1998 încheiat de A.L.B., prin ajungerea

la termen în condițiile în care intervenienta nu mai dorește să continue

colaborarea cu pârâta pentru motivul că după împlinirea duratei contractului nu

mai sunt îndeplinite cerințele contractuale referitoare la acordul de voință.

Sentința a fost apelată de

reclamanta SC R. SA și de pârâta SC S.P.C. SRL, iar Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 44 din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondat

apelul pârâtei SC S.P.C. SRL și admițând apelul reclamantei SC R. SA, a anulat

în parte sentința atacată, a respins excepția inadmisibilității cererii

reclamantei și a fixat termen pentru continuarea judecății pe fondul cauzei.

Instanța de apel a apreciat că în acțiunea principală s-a cerut să se constate

inexistența drepturilor și obligațiilor corelative care au izvorul în

contractul din 6 februarie 1998, încheiat cu pârâta pe motiv că obiectul

contractului nu mai exista în patrimoniul locatarului, cerere care se

încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ.

Cu privire la cel de al doilea apel

formulat de pârâtă s-a reținut că instanța de fond a dat eficiență art. 969 C.

civ., soluția de constatare a efectelor contractului de asociație în

participație fiind conformă cu voința părților exprimată în contract. A mai

reținut că intervenienta nu avea nici o obligație să țină seama de conținutul

contractelor încheiate de apelanta pârâtă cu alți beneficiari așa încât la

expirarea termenului de asociere efectele contractului au încetat, iar instanța

de fond a constatat inexistența drepturilor care izvorau din contract.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel București în dosarul nr. 925/2004, a declarat recurs pârâta SC S.P.C.

SRL, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează

atât respingerea apelului său cât și admiterea apelului reclamantei. Recurenta

a reluat motivele de apel atât în ce privește faptul că prin cererea de

intervenție în interes propriu s-a cerut altceva decât obiectul pricinii

principale, cerere care în aceste condiții nu putea fi admisă, iar pe fond a

considerat nelegală soluția apreciind că atâta timp cât contractul de asociere

în participație încheiat cu intervenienta este subsecvent și condiționat de

clauzele contractului de închiriere încheiat cu reclamanta SC R. SA, este fără

relevanță împlinirea termenului de 5 ani al contractului de asociere.

Prin a doua critică, recurenta a

susținut că reclamanta avea acces la justiție dar nu pe calea acțiunii în

constatare ci a unei acțiuni în realizare. Pentru a se proteja sau pentru a nu

plăti facturile pe care SC S.P.C. SRL le emite trebuia mai întâi să se constate

încetarea efectelor contractului printr-o acțiune în realizare.

În consecință a solicitat să se

admită recursul, să fie modificată decizia nr. 414 din 5 octombrie 2004, în

sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii apelului SC S.P.C. SRL și

în fond să se respingă acțiunea și cererea de intervenție.

Recursul urmează să fie respins

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate la

punctele (1-9), numai pentru motive de nelegalitate. Recurenta a înțeles să

invoce pct. 9 al articolului mai sus citat apreciind în alți termeni că s-au

aplicat greșit dispozițiile legale prin faptul că prin cererea de intervenție

în interes propriu s-a solicitat „altceva decât obiectul pricinii, pe care îl

cere reclamanta”. După cum se poate observa din critica redată, recurenta a pus

în discuție aplicabilitatea art. 49 C. proc. civ., care prevede în primul

aliniat că oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează

între alte persoane”. În alin. (2) se definește intervenția în interes propriu

prin care se cere ca cel ce intervine să invoce un drept al său, iar în alin. ultim

se stipulează că intervenția „este în interesul uneia din părți când sprijină

numai apărarea acesteia”.

Întrucât s-a pus în discuție

intervenția în interes propriu, care în opinia recurentei trebuie să privească

același obiect ca și cererea principală pentru a răspunde la această critică

sunt necesare câteva argumente preliminare pornind de la înțelesul intervenției

voluntare principale. Printr-o astfel de cerere un terț solicită introducerea

sa într-un proces în curs de judecată pentru a i se recunoaște un drept

propriu, cu alte cuvinte o astfel de cerere este o adevărată chemare în

judecată împotriva părților aflate deja în proces. În aceste condiții se

lărgește cadrul procesual atât din punctul de vedere al părților cât și sub

aspectul obiectului litigiului, ca în speță. Prin urmare, invocarea de către

terț a unui drept propriu nu necesită existența identității între dreptul

pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată

ci este suficient ca între acestea să existe o legătură care să justifice

rezolvarea împreună a celor două cereri. Pentru aceste considerente faptul că

în intervenția principală pe care o critică recurenta s-a cerut și obținut

constatarea încetării efectelor contractului de asociere din 5 iunie 1998, nu

constituie un motiv de nelegalitate care să atragă reformarea deciziei

pronunțată în apel.

Un alt motiv de nelegalitate pus în

discuție în context și nu direct prin argumente care să vizeze nelegalitatea

privește aplicarea art. 11 C. proc. civ., prin care recurenta susține că

intimata reclamantă nu poate fi protejată de plata facturilor pe care le emite

SC S.P.C. SRL, pe calea acțiunii întemeiată pe articolul mai sus citat câtă

vreme nu s-a constatat încetarea efectelor contractului încheiat cu reclamanta

intimată pe calea justiției. În realitate, prin acțiunea principală s-a

solicitat tocmai încetarea efectelor contractului așa încât obiectul cererii

reclamantei poate fi atins pe calea acțiunii în constatare. Prin cererile în

constatare se poate solicita instanței să constate existența unui drept

subiectiv al reclamantului sau inexistența unui drept subiectiv al pârâtului

împotriva sa, cu alte cuvinte se poate cere să se constate existența sau

inexistența unui raport juridic concret. În consecință nici această critică nu

poate fi primită.

Recurenta a mai invocat și faptul că

instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 969 C. civ., întrucât nu

a avut în vedere faptul că asocierea în participație ajunsă la termen este

subsecventă contractului de închiriere încheiat cu reclamanta, contract prin

care intervenienta s-a obligat să respecte clauzele celui din urmă, fiind în

opinia sa, fără relevanță faptul că termenul de 5 ani al duratei contractului

de asociere s-a împlinit.

Critica este nefondată întrucât

eficiența dispozițiilor art. 969 C. civ., nu a fost pusă în discuție de

instanța de apel, aceasta constituind o chestiune de fond. După cum s-a arătat

în precedentele considerente, instanța de apel a respins doar excepția

inadmisibilității cererii principale și a fixat termen pentru judecata în fond,

o astfel de soluție nefiind contrară dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., în redactarea anterioară ultimei modificări a Codului de procedură

civilă.

Soluția instanței de apel, prin care

s-a anulat în parte sentința fondului, trebuie privită și sub alt aspect, care

ține de admisibilitatea căii de atac. Prin decizia recurată, judecata nu a fost

finalizată, instanța de apel fiind în drept, potrivit art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., în redactarea aplicabilă la acea dată (O.U.G. nr. 138/2000) să

asigure după anulare și judecata în fond. Evocarea fondului și judecarea

procesului se realizează având în vedere caracterul devolutiv specific căii

ordinare de atac a apelului, și, atâta timp cât judecata nu a fost finalizată

prin hotărâre definitivă, soluția pronunțată nu este susceptibilă de a fi

atacată separat cu recurs, chiar dacă s-a menționat această cale de atac în

decizia recurată.

Concluzia care se desprinde este că

această decizie se atacă doar odată cu hotărârea prin care se finalizează

judecata în apel întrucât legiuitorul a urmărit celeritatea soluționării

litigiului prin această reglementare și nu să deschidă căi de atac neprevăzute

de lege.

Această chestiune în prezent este

tranșată de redactarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prin care s-a stabilit

că în cazul în care judecata nu a intrat în fond, soluția apelată se

desființează iar cauza se trimite instanței competente pentru cercetarea

fondului, ultima soluție a codului de procedură civilă pe acest aspect punând

în valoare ideea de a nu priva partea de un grad de jurisdicție.

În consecință, pentru motivele

expuse, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC S.P.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 414 din 5

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 octombrie 2005.