ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4960/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.P.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate că a rămas fără obiect contractul de închiriere încheiat cu aceasta la data de 6 februarie 1998 și inexistența raportului juridic în temeiul căruia se emit facturi. Cererea a fost întregită la data de 3 noiembrie 2003 cu un capăt de cerere prin care s-a cerut tribunalului să constate că SC R. SA este proprietara structurii metalice amplasată pe terasa blocului din Piața Alba Iulia București și a panoului publicitar aflat pe acea structură. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 din contractul de închiriere, art. 111 C. proc.

civ., art. 969-971 și art. 1294 C. proc. civ. În cauză a fost formulată și o cerere de intervenție în interes propriu precum și în interesul reclamantei de către A.L.B., prin care s-a cerut să se constate încetate de drept efectele contractului de asociație în participație din 15 iunie 1998 și în consecință pierderea dreptului de folosință asupra terasei precum și rămânerea fără obiect a contractului de închiriere încheiat cu reclamanta pentru spațiul în litigiu. Tribunalul București, secția comercială, învestit cu soluționarea cererilor arătate mai sus, după examinarea actelor dosarului, prin sentința nr. 3718 din 16 martie 2004 a respins cererea principală formulată de reclamanta SC R. SA ca inadmisibilă și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.L.B.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ., întrucât spațiul închiriat de pârâtă reclamantei, ce face obiectul contractului de asociație în participație din 5 iunie 1998 aparține intervenientei, iar contractul a ajuns la termen. În același sens, al inadmisibilității cererii principale s-a apreciat că în realitate reclamanta urmărește stabilirea unei situații de fapt, cerere inadmisibilă în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., întrucât are la dispoziție acțiunea în realizare. Tribunalul a luat act în temeiul art. 246 C. proc.

civ., de renunțarea reclamantei la cererea completatoare prin care solicitase să se constate dreptul său de proprietate asupra structurii metalice și a instalației electrice exterioare de alimentare a panoului publicitar. Examinând cererea de intervenție în interes propriu, tribunalul a constatat că au încetat efectele contractului de asociație în participație din 5 iunie 1998 încheiat de A.L.B., prin ajungerea la termen în condițiile în care intervenienta nu mai dorește să continue colaborarea cu pârâta pentru motivul că după împlinirea duratei contractului nu mai sunt îndeplinite cerințele contractuale referitoare la acordul de voință. Sentința a fost apelată de reclamanta SC R. SA și de pârâta SC S.P.C.

SRL, iar Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 44 din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC S.P.C. SRL și admițând apelul reclamantei SC R. SA, a anulat în parte sentința atacată, a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei și a fixat termen pentru continuarea judecății pe fondul cauzei. Instanța de apel a apreciat că în acțiunea principală s-a cerut să se constate inexistența drepturilor și obligațiilor corelative care au izvorul în contractul din 6 februarie 1998, încheiat cu pârâta pe motiv că obiectul contractului nu mai exista în patrimoniul locatarului, cerere care se încadrează în prevederile art. 111 C. proc. civ. Cu privire la cel de al doilea apel formulat de pârâtă s-a reținut că instanța de fond a dat eficiență art. 969 C. civ., soluția de constatare a efectelor contractului de asociație în participație fiind conformă cu voința părților exprimată în contract.

A mai reținut că intervenienta nu avea nici o obligație să țină seama de conținutul contractelor încheiate de apelanta pârâtă cu alți beneficiari așa încât la expirarea termenului de asociere efectele contractului au încetat, iar instanța de fond a constatat inexistența drepturilor care izvorau din contract. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 925/2004, a declarat recurs pârâta SC S.P.C. SRL, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează atât respingerea apelului său cât și admiterea apelului reclamantei.

Recurenta a reluat motivele de apel atât în ce privește faptul că prin cererea de intervenție în interes propriu s-a cerut altceva decât obiectul pricinii principale, cerere care în aceste condiții nu putea fi admisă, iar pe fond a considerat nelegală soluția apreciind că atâta timp cât contractul de asociere în participație încheiat cu intervenienta este subsecvent și condiționat de clauzele contractului de închiriere încheiat cu reclamanta SC R. SA, este fără relevanță împlinirea termenului de 5 ani al contractului de asociere. Prin a doua critică, recurenta a susținut că reclamanta avea acces la justiție dar nu pe calea acțiunii în constatare ci a unei acțiuni în realizare. Pentru a se proteja sau pentru a nu plăti facturile pe care SC S.P.C.

SRL le emite trebuia mai întâi să se constate încetarea efectelor contractului printr-o acțiune în realizare. În consecință a solicitat să se admită recursul, să fie modificată decizia nr. 414 din 5 octombrie 2004, în sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii apelului SC S.P.C. SRL și în fond să se respingă acțiunea și cererea de intervenție. Recursul urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate la punctele (1-9), numai pentru motive de nelegalitate. Recurenta a înțeles să invoce pct. 9 al articolului mai sus citat apreciind în alți termeni că s-au aplicat greșit dispozițiile legale prin faptul că prin cererea de intervenție în interes propriu s-a solicitat „altceva decât obiectul pricinii, pe care îl cere reclamanta”.

După cum se poate observa din critica redată, recurenta a pus în discuție aplicabilitatea art. 49 C. proc. civ., care prevede în primul aliniat că oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. În alin. (2) se definește intervenția în interes propriu prin care se cere ca cel ce intervine să invoce un drept al său, iar în alin. ultim se stipulează că intervenția „este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia”. Întrucât s-a pus în discuție intervenția în interes propriu, care în opinia recurentei trebuie să privească același obiect ca și cererea principală pentru a răspunde la această critică sunt necesare câteva argumente preliminare pornind de la înțelesul intervenției voluntare principale.

Printr-o astfel de cerere un terț solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată pentru a i se recunoaște un drept propriu, cu alte cuvinte o astfel de cerere este o adevărată chemare în judecată împotriva părților aflate deja în proces. În aceste condiții se lărgește cadrul procesual atât din punctul de vedere al părților cât și sub aspectul obiectului litigiului, ca în speță. Prin urmare, invocarea de către terț a unui drept propriu nu necesită existența identității între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată ci este suficient ca între acestea să existe o legătură care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. Pentru aceste considerente faptul că în intervenția principală pe care o critică recurenta s-a cerut și obținut constatarea încetării efectelor contractului de asociere din 5 iunie 1998, nu constituie un motiv de nelegalitate care să atragă reformarea deciziei pronunțată în apel.

Un alt motiv de nelegalitate pus în discuție în context și nu direct prin argumente care să vizeze nelegalitatea privește aplicarea art. 11 C. proc. civ., prin care recurenta susține că intimata reclamantă nu poate fi protejată de plata facturilor pe care le emite SC S.P.C. SRL, pe calea acțiunii întemeiată pe articolul mai sus citat câtă vreme nu s-a constatat încetarea efectelor contractului încheiat cu reclamanta intimată pe calea justiției. În realitate, prin acțiunea principală s-a solicitat tocmai încetarea efectelor contractului așa încât obiectul cererii reclamantei poate fi atins pe calea acțiunii în constatare. Prin cererile în constatare se poate solicita instanței să constate existența unui drept subiectiv al reclamantului sau inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, cu alte cuvinte se poate cere să se constate existența sau inexistența unui raport juridic concret.

În consecință nici această critică nu poate fi primită. Recurenta a mai invocat și faptul că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 969 C. civ., întrucât nu a avut în vedere faptul că asocierea în participație ajunsă la termen este subsecventă contractului de închiriere încheiat cu reclamanta, contract prin care intervenienta s-a obligat să respecte clauzele celui din urmă, fiind în opinia sa, fără relevanță faptul că termenul de 5 ani al duratei contractului de asociere s-a împlinit. Critica este nefondată întrucât eficiența dispozițiilor art. 969 C. civ., nu a fost pusă în discuție de instanța de apel, aceasta constituind o chestiune de fond. După cum s-a arătat în precedentele considerente, instanța de apel a respins doar excepția inadmisibilității cererii principale și a fixat termen pentru judecata în fond, o astfel de soluție nefiind contrară dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., în redactarea anterioară ultimei modificări a Codului de procedură civilă. Soluția instanței de apel, prin care s-a anulat în parte sentința fondului, trebuie privită și sub alt aspect, care ține de admisibilitatea căii de atac. Prin decizia recurată, judecata nu a fost finalizată, instanța de apel fiind în drept, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea aplicabilă la acea dată (O.U.G. nr. 138/2000) să asigure după anulare și judecata în fond. Evocarea fondului și judecarea procesului se realizează având în vedere caracterul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, și, atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărâre definitivă, soluția pronunțată nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, chiar dacă s-a menționat această cale de atac în decizia recurată.

Concluzia care se desprinde este că această decizie se atacă doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel întrucât legiuitorul a urmărit celeritatea soluționării litigiului prin această reglementare și nu să deschidă căi de atac neprevăzute de lege. Această chestiune în prezent este tranșată de redactarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că în cazul în care judecata nu a intrat în fond, soluția apelată se desființează iar cauza se trimite instanței competente pentru cercetarea fondului, ultima soluție a codului de procedură civilă pe acest aspect punând în valoare ideea de a nu priva partea de un grad de jurisdicție. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.P.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 414 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2005.