ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.D.S. a solicitat prin acțiune să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat, la data de 28 februarie 2002, între pârâtele A. SRL și SC S.T. SRL. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 607 din 4 februarie 2005, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat, la data de 28 februarie 2002, între cele două pârâte chemate în judecată. Pentru a hotărî astfel, după administrarea probelor, instanța de fond a reținut că potrivit O.U.G. nr. 198/1999 și H.G.

nr. 46/2000 coroborate cu Protocolul privind predarea-preluarea terenurilor întocmit la data de 25 aprilie 2000, terenurile agricole și neagricole precum și terenurile aflate permanent sub luciul de apă aparținând societății A.P. SA, aflată în reorganizare judiciară, au fost preluate de reclamanta A.D.S. care exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor terenuri. Potrivit instanțe, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu putea dispune liber de aceste terenuri care erau în proprietatea statului. S-a mai reținut în același sens că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut A.P.

SA în sensul că A.D.S. a fost obligată să organizeze o nouă licitație pentru concesionarea terenului. Sentința nr. 607 din 4 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 220 din 25 aprilie 2007, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC S.T. SRL și a respins recursul SC A. SRL societate în faliment, prin administrator judiciar, ca fiind declarat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. Prin aceeași decizie s-a respins apelul aceleiași părți declarat în contradictoriu cu reclamanta A.D.S. și cererea acesteia din urmă pentru plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de apel a avut în vedere faptul că prin sentința pronunțată la 31 martie 2006 în dosarul nr. 4/3/2002 s-a dispus radierea SC S.T. SRL din Registrul Comerțului. Cât privește criticile care o vizau pe reclamanta intimată, instanța de apel a examinat protocolul din 25 aprilie 2000 încheiat între A.D.S. și A.P. SA precum și actele normative aplicabile, H.G. nr. 626/2001, art. 78 alin. (3), și a stabilit că prerogativa dreptului de proprietate asupra terenurilor aparținea A.D.S., astfel că, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu mai putea să dispună asupra acestora prin încheierea unui contract de asociere în participațiune. Împotriva deciziei nr. 220 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, la data de 25 aprilie 2007, în dosarul nr. 11476/2/2005, au declarat recurs A.D.S.

București și pârâta SC A. SRL prin administrator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL. - Recurenta A.D.S. București prin recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, reclamanta recurentă a susținut că instanța de apel i-a respins greșit cererea de cheltuieli ocazionate de litigiul dedus judecății. Față de actele pe care le-a depus în justificarea cheltuielilor de judecată, recurenta a considerat că instanța trebuia să oblige apelanta la plata cheltuielilor de judecată. - Cea de-a doua recurentă a invocat la rândul său motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că intimata S.T. SRL avea la data încheierii contractului de asociere în participație un drept de folosință dobândit pe cale convențională și că nu i-au fost interzise astfel de operațiuni (de asociere în participație) prin convenția în baza căreia i-a fost atribuit acest drept.

În al doilea rând a considerat că instanța de apel a reținut greșit faptul că s-a schimbat regimul juridic al terenurilor pentru că acestea erau în proprietatea statului iar actele normative invocate, O.U.G. nr. 198/1999 și 268/2001, nu au dispus că se sting drepturile de folosință constituite în favoarea unor terți anterior intrării lor în vigoare. În continuare s-a susținut că subrogarea A.D.S. și obligații generate de un raport juridic în ființă și că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că A.D.S. a înțeles să rezilieze aceste contracte, această dovadă fiind în sarcina reclamantei. Continuarea contractului de asociere este atestată, potrivit recurentei, de comunicarea făcută de A.D.S.

pârâtei SC S.T. prin care i s-a cerut să achite redevența și, în fine, faptul că la data încheierii contractului reclamanta nu avea folosința și administrarea terenului rezultă din adresa Ministerului Agriculturii care atestă că în perioada respectivă dreptul de folosință a aparținut altei persoane juridice. Prin urmare, recurenta a ajuns la concluzia că la data încheierii contractului de asociere în participație cu pârâta SC S.T. SRL, aceasta avea un drept de folosință legal dobândit și în plus că se atestă prin corespondența provenind de la reclamanta că suprafața de teren ce face obiectul asocierii care ar fi fost predată de către A.P. către A.D.S. este mai mare cu 1000 ha decât cea reținută în procesul verbal de predare.

Pentru aceste motive recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii formulată de A.D.S. Prin întâmpinare pârâta A.D.S. a înlăturat fiecare critică formulată de cea de-a doua recurentă arătând în esență că terenurile deținute în administrare de A.P. SA au fost predate în patrimoniul A.D.S. de asociere încheiate de SC A.P. cu SC S.T. SRL a precizat că au fost reziliate din dispoziția judecătorului sindic datorită schimbării regimului juridic al terenurilor. Pentru motivele invocate a solicitat respingerea recursului pârâtei SC A. SRL declarat prin administratorul judiciar. 1. Recursul declarat de reclamanta A.D.S. este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., impune obligația pentru partea care înțelege să-l invoce de a demonstra că „…hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prin urmare, nefiind vorba de o opțiune, recurentei îi revenea obligația să demonstreze lipsa temeiului legal sau aplicarea greșită a legii. Din motivele arătate mai sus se poate observa că nicio ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se regăsește așa încât ținând seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovată instanța de recurs nu-și poate propune posibile critici de nelegalitate substituindu-se părții. O astfel de examinare ar nesocoti caracterul nedevolutiv al recursului și ar înlătura tratamentul egal și echidistant față de părțile implicate în acest litigiu.

Dintr-o altă perspectivă se mai poate reține că recurenta nu ar putea să critice neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță chiar dacă ar fi dovedite, întrucât nu a supus acest motiv instanței de apel prin calea de atac a apelului. În ce privește cheltuielile pretinse în apel, rezultă că ceea ce se invocă este neexaminarea înscrisurilor care puteau să probeze cheltuielile de judecată, numai că aceste înscrisuri nu se aflau la dosar. Oricum acest motiv nu poate fi invocat în recurs din perspectiva abordată de recurentă întrucât aspectul evocat vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției din apel, în condițiile în care nu s-a pus în discuție aplicarea unor dispoziții legale concrete.

În consecință, întrucât critica este vădit nefondată, conform art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins. 2. Pârâta SC A. SRL a invocat în sprijinul recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., punând în discuție prin mai multe argumente aplicarea greșită a O.U.G. nr. 198/1999, a H.G. nr. 46/2000 și a H.G. nr. 626/2001 art. 78 alin. (3) cu referire la împrejurările cauzei și actele dosarului care în opinia sa demonstrează nelegalitatea soluțiilor anterioare supuse spre analiză. Analizând critica din perspectiva argumentelor expuse de recurentă se va reține că esențial în acest litigiu, față de ceea ce s-a cerut la fond, este faptul că prin protocolul de predare primire încheiat la data de 25 aprilie 2000, în temeiul art. 4 și 7 pct. 4 din H.G.

nr. 46/2000 s-a preluat de către A.D.S. suprafața de teren deținută de SC A.P. astfel că îndreptățită să exercite prerogativele dreptului de proprietate aparținând statului era reclamanta intimată. După această dată, cele două pârâte nu puteau să dispună de nicio prerogativă a acestui drept încheind contractul de asociere a cărui nulitate a fost corect constatată. O altă chestiune care s-a reținut, în alți termeni, în aplicarea dispozițiilor celor două ordonanțe dar și a aprecierii asupra legalității încheierii contractului de asociere care se situează tot la momentul perfectării contractului, vizează obiectul contractului în condițiile în care asupra dreptului de folosință a terenului nu mai putea să dispună SC S.T.

de vreme ce SC A.P. SA, care l-a avut în administrare, l-a predat către A.D.S., iar adevăratul deținător nu și-a exprimat acordul pentru încheierea contractului de asociere în participație din data de 28 februarie 2002. Din protocolul de predare-preluare încheiat, la data de 25 aprilie 2000, rezultă fără dubiu că terenurile au intrat în patrimoniul A.D.S. astfel că recurenta nu poate invoca în sprijinul susținerii validității contractului din 28 februarie 2002 drepturi născute anterior tot în baza unui contract de asociere încheiat de către partenera sa contractuală SC S.T. Prin urmare, predarea terenurilor SC A.P. SA către A.D.S.

produce efecte și asupra contractului pe care îl invocă recurenta pentru a susține în mod indirect legalitatea contractului de asociere încheiat la data de 28 februarie 2002. Revenind la motivul de recurs invocat, care impune argumentarea lipsei fundamentului legal al soluției prin extinderea sau restrângerea conținutului actelor normative aplicate de instanța a cărei soluție se critică, se constată că argumentele recurentei nu se înscriu în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, primele trei argumente se referă la chestiuni de fond, de apreciere a probelor care vizează situații anterioare încheierii contractului în discuție care o privesc pe intimata SC S.T., în prezent radiată.

Este evident din considerentele deciziei (chiar dacă nu sunt explicitate în concret) că în discuție este un drept de folosință și că acest drept ca o prerogativă a dreptului de proprietate al statului putea fi exercitat de persoana juridică în patrimoniul căreia se afla bunul la momentul încheierii contractului chiar dacă prin O.U.G. nr. 198/1999 nu s-a prevăzut expres că pentru viitor, încetează drepturile dobândite prin convenții de alte persoane juridice. Afirmația recurentei este corectă în ce privește regimul juridic al terenului sub aspectul că acesta este în continuare în proprietatea statului și că s-a schimbat doar titularul dreptului de administrare. Numai că prin raționamentul său ajunge la o concluzie greșită în ce privește exercitarea dreptului de administrare după momentul când s-a dispus atribuirea terenului în patrimoniul A.D.S.

ca titular al acestui drept care poate exercita și prerogativele care decurg din acesta. Din momentul în care terenul a fost predat de SC A.P. SA direct către A.D.S., contractul prin care anterior s-a transmis folosința către SC S.T. SRL, partenera contractuală a recurentei este afectat într-un element esențial, obiectul său, în condițiile în care intimata A.D.S. nu a înțeles să se subroge în drepturile societății amintite pentru menținerea în ființă a dreptului de folosință atribuit acesteia anterior preluării. Prin urmare interpretarea dată de recurentă art. 78 alin. (3) din H.G. nr. 626/2001 nu poate fi reținută. Faptul că după preluarea terenului încă din anul 2000 de la SC A.P. SA atributele dreptului de administrare reveneau A.D.S.

rezultă și din alte probe (sentința nr. 7231/2001) așa cum corect au reținut instanțele anterioare. Chiar și în ipoteza susținută la punctul 4 de recurentă, a subrogării A.D.S. în drepturile SC S.T. SRL, încheierea contractului de către această societate, în nume propriu fără acordul A.D.S., dispunând astfel asupra dreptului de folosință al unui bun aflat în patrimoniul intimatei-reclamante, nu poate fi reținută ca legală și rațională și nici ca o exercitare cu bună-credință a drepturilor derivând dintr-o convenție anterioară. Celelalte chestiuni privind faptul că intimata nu a făcut dovada că a cerut rezilierea contractului de asociere încheiat anterior precum și interpretarea unor înscrisuri la care se face trimitere la punctele 5 și 6 din argumentele recurentei nu vor fi reținute întrucât nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat iar pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ., care ar fi dat posibilitatea acestei analize a fost abrogat. În consecință, față de cele ce preced se va respinge în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge și recursul pârâtei

SC A. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta A.D.S. și de pârâta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL împotriva deciziei nr. 220 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.