ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamanta A.D.S. a solicitat prin acțiune să
se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat,
la data de 28 februarie 2002, între pârâtele A. SRL și SC S.T. SRL.
Litigiul a fost soluționat de Tribunalul
București, secția comercială, care prin sentința nr. 607 din 4 februarie 2005,
a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere
în participațiune încheiat, la data de 28 februarie 2002, între cele două
pârâte chemate în judecată. Pentru a hotărî astfel, după administrarea
probelor, instanța de fond a reținut că potrivit O.U.G. nr. 198/1999 și H.G.
nr. 46/2000 coroborate cu Protocolul privind predarea-preluarea terenurilor
întocmit la data de 25 aprilie 2000, terenurile agricole și neagricole precum
și terenurile aflate permanent sub luciul de apă aparținând societății A.P. SA,
aflată în reorganizare judiciară, au fost preluate de reclamanta A.D.S. care
exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.
Potrivit instanțe, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu putea dispune
liber de aceste terenuri care erau în proprietatea statului. S-a mai reținut în
același sens că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă
reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a exercita prerogativele dreptului de
proprietate asupra terenurilor ce au aparținut A.P. SA în sensul că A.D.S. a
fost obligată să organizeze o nouă licitație pentru concesionarea terenului.
Sentința nr. 607 din 4 februarie 2005
pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost confirmată de
Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 220 din 25
aprilie 2007, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC
S.T. SRL și a respins recursul SC A. SRL societate în faliment, prin
administrator judiciar, ca fiind declarat împotriva unei persoane fără
capacitate de folosință. Prin aceeași decizie s-a respins apelul aceleiași
părți declarat în contradictoriu cu reclamanta A.D.S. și cererea acesteia din
urmă pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a ajunge la această soluție instanța
de apel a avut în vedere faptul că prin sentința pronunțată la 31 martie 2006 în
dosarul nr. 4/3/2002 s-a dispus radierea SC S.T. SRL din Registrul Comerțului.
Cât privește criticile care o vizau pe reclamanta intimată, instanța de apel a
examinat protocolul din 25 aprilie 2000 încheiat între A.D.S. și A.P. SA precum
și actele normative aplicabile, H.G. nr. 626/2001, art. 78 alin. (3), și a
stabilit că prerogativa dreptului de proprietate asupra terenurilor aparținea A.D.S.,
astfel că, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu mai putea să dispună
asupra acestora prin încheierea unui contract de asociere în participațiune.
Împotriva deciziei nr. 220 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția comercială, la data de 25 aprilie 2007, în
dosarul nr. 11476/2/2005, au declarat recurs A.D.S. București și pârâta SC A. SRL
prin administrator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL.
- Recurenta A.D.S. București prin recursul
său a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea
acestui motiv, reclamanta recurentă a susținut că instanța de apel i-a respins
greșit cererea de cheltuieli ocazionate de litigiul dedus judecății. Față de
actele pe care le-a depus în justificarea cheltuielilor de judecată, recurenta
a considerat că instanța trebuia să oblige apelanta la plata cheltuielilor de judecată.
- Cea de-a doua recurentă a invocat la rândul
său motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că intimata
S.T. SRL avea la data încheierii contractului de asociere în participație un
drept de folosință dobândit pe cale convențională și că nu i-au fost interzise astfel
de operațiuni (de asociere în participație) prin convenția în baza căreia i-a
fost atribuit acest drept. În al doilea rând a considerat că instanța de apel a
reținut greșit faptul că s-a schimbat regimul juridic al terenurilor pentru că
acestea erau în proprietatea statului iar actele normative invocate, O.U.G. nr.
198/1999 și 268/2001, nu au dispus că se sting drepturile de folosință
constituite în favoarea unor terți anterior intrării lor în vigoare. În continuare
s-a susținut că subrogarea A.D.S. și obligații generate de un raport juridic în
ființă și că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că A.D.S. a
înțeles să rezilieze aceste contracte, această dovadă fiind în sarcina reclamantei.
Continuarea contractului de asociere este atestată, potrivit recurentei, de comunicarea
făcută de A.D.S. pârâtei SC S.T. prin care i s-a cerut să achite redevența și, în
fine, faptul că la data încheierii contractului reclamanta nu avea folosința și
administrarea terenului rezultă din adresa Ministerului Agriculturii care
atestă că în perioada respectivă dreptul de folosință a aparținut altei
persoane juridice. Prin urmare, recurenta a ajuns la concluzia că la data
încheierii contractului de asociere în participație cu pârâta SC S.T. SRL,
aceasta avea un drept de folosință legal dobândit și în plus că se atestă prin
corespondența provenind de la reclamanta că suprafața de teren ce face obiectul
asocierii care ar fi fost predată de către A.P. către A.D.S. este mai mare cu
1000 ha decât cea reținută în procesul verbal de predare.
Pentru aceste motive recurenta s-a considerat
îndreptățită să solicite admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii
formulată de A.D.S.
Prin întâmpinare pârâta A.D.S. a înlăturat
fiecare critică formulată de cea de-a doua recurentă arătând în esență că
terenurile deținute în administrare de A.P. SA au fost predate în patrimoniul A.D.S.
de asociere încheiate de SC A.P. cu SC S.T. SRL a precizat că au fost reziliate
din dispoziția judecătorului sindic datorită schimbării regimului juridic al
terenurilor. Pentru motivele invocate a solicitat respingerea recursului
pârâtei SC A. SRL declarat prin administratorul judiciar.
Recursul declarat de reclamanta A.D.S.
este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C.
proc. civ., impune obligația pentru partea care înțelege să-l invoce de a
demonstra că „…hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată
cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prin urmare, nefiind vorba de o
opțiune, recurentei îi revenea obligația să demonstreze lipsa temeiului legal
sau aplicarea greșită a legii.
Din motivele arătate mai sus se poate observa
că nicio ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se regăsește așa încât ținând
seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovată instanța de recurs
nu-și poate propune posibile critici de nelegalitate substituindu-se părții.
O astfel de examinare ar nesocoti caracterul nedevolutiv al recursului și ar
înlătura tratamentul egal și echidistant față de părțile implicate în acest litigiu.
Dintr-o altă perspectivă se mai poate reține că recurenta nu ar putea să
critice neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță chiar dacă ar
fi dovedite, întrucât nu a supus acest motiv instanței de apel prin calea de
atac a apelului. În ce privește cheltuielile pretinse în apel, rezultă că ceea
ce se invocă este neexaminarea înscrisurilor care puteau să probeze
cheltuielile de judecată, numai că aceste înscrisuri nu se aflau la dosar.
Oricum acest motiv nu poate fi invocat în recurs din perspectiva abordată de
recurentă întrucât aspectul evocat vizează netemeinicia și nu nelegalitatea
soluției din apel, în condițiile în care nu s-a pus în discuție aplicarea unor dispoziții
legale concrete.
În consecință, întrucât critica este vădit
nefondată, conform art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.
Pârâta SC A. SRL a invocat în sprijinul recursului
său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., punând în discuție prin
mai multe argumente aplicarea greșită a O.U.G. nr. 198/1999, a H.G. nr. 46/2000
și a H.G. nr. 626/2001 art. 78 alin. (3) cu referire la împrejurările cauzei și
actele dosarului care în opinia sa demonstrează nelegalitatea soluțiilor
anterioare supuse spre analiză. Analizând critica din perspectiva argumentelor
expuse de recurentă se va reține că esențial în acest litigiu, față de ceea ce
s-a cerut la fond, este faptul că prin protocolul de predare primire încheiat
la data de 25 aprilie 2000, în temeiul art. 4 și 7 pct. 4 din H.G. nr. 46/2000
s-a preluat de către A.D.S. suprafața de teren deținută de SC A.P. astfel că
îndreptățită să exercite prerogativele dreptului de proprietate aparținând
statului era reclamanta intimată. După această dată, cele două pârâte nu puteau
să dispună de nicio prerogativă a acestui drept încheind contractul de asociere
a cărui nulitate a fost corect constatată. O altă chestiune care s-a reținut,
în alți termeni, în aplicarea dispozițiilor celor două ordonanțe dar și a
aprecierii asupra legalității încheierii contractului de asociere care se
situează tot la momentul perfectării contractului, vizează obiectul
contractului în condițiile în care asupra dreptului de folosință a terenului nu
mai putea să dispună SC S.T. de vreme ce SC A.P. SA, care l-a avut în
administrare, l-a predat către A.D.S., iar adevăratul deținător nu și-a
exprimat acordul pentru încheierea contractului de asociere în participație din
data de 28 februarie 2002.
Din protocolul de predare-preluare încheiat, la
data de 25 aprilie 2000, rezultă fără dubiu că terenurile au intrat în
patrimoniul A.D.S. astfel că recurenta nu poate invoca în sprijinul susținerii
validității contractului din 28 februarie 2002 drepturi născute anterior tot în
baza unui contract de asociere încheiat de către partenera sa contractuală SC S.T.
Prin urmare, predarea terenurilor SC A.P. SA
către A.D.S. produce efecte și asupra contractului pe care îl invocă recurenta
pentru a susține în mod indirect legalitatea contractului de asociere încheiat
la data de 28 februarie 2002.
Revenind la motivul de recurs invocat, care
impune argumentarea lipsei fundamentului legal al soluției prin extinderea sau
restrângerea conținutului actelor normative aplicate de instanța a cărei
soluție se critică, se constată că argumentele recurentei nu se înscriu în prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, primele trei argumente se referă la
chestiuni de fond, de apreciere a probelor care vizează situații anterioare
încheierii contractului în discuție care o privesc pe intimata SC S.T., în
prezent radiată. Este evident din considerentele deciziei (chiar dacă nu sunt
explicitate în concret) că în discuție este un drept de folosință și că acest
drept ca o prerogativă a dreptului de proprietate al statului putea fi
exercitat de persoana juridică în patrimoniul căreia se afla bunul la momentul
încheierii contractului chiar dacă prin O.U.G. nr. 198/1999 nu s-a prevăzut
expres că pentru viitor, încetează drepturile dobândite prin convenții de alte
persoane juridice. Afirmația recurentei este corectă în ce privește regimul
juridic al terenului sub aspectul că acesta este în continuare în proprietatea
statului și că s-a schimbat doar titularul dreptului de administrare. Numai că
prin raționamentul său ajunge la o concluzie greșită în ce privește exercitarea
dreptului de administrare după momentul când s-a dispus atribuirea terenului în
patrimoniul A.D.S. ca titular al acestui drept care poate exercita și
prerogativele care decurg din acesta. Din momentul în care terenul a fost
predat de SC A.P. SA direct către A.D.S., contractul prin care anterior s-a
transmis folosința către SC S.T. SRL, partenera contractuală a recurentei este
afectat într-un element esențial, obiectul său, în condițiile în care intimata A.D.S.
nu a înțeles să se subroge în drepturile societății amintite pentru menținerea
în ființă a dreptului de folosință atribuit acesteia anterior preluării. Prin
urmare interpretarea dată de recurentă art. 78 alin. (3) din H.G. nr. 626/2001
nu poate fi reținută.
Faptul că după preluarea terenului încă din
anul 2000 de la SC A.P. SA atributele dreptului de administrare reveneau A.D.S.
rezultă și din alte probe (sentința nr. 7231/2001) așa cum corect au reținut
instanțele anterioare.
Chiar și în ipoteza susținută la punctul 4 de
recurentă, a subrogării A.D.S. în drepturile SC S.T. SRL, încheierea
contractului de către această societate, în nume propriu fără acordul A.D.S.,
dispunând astfel asupra dreptului de folosință al unui bun aflat în patrimoniul
intimatei-reclamante, nu poate fi reținută ca legală și rațională și nici ca o
exercitare cu bună-credință a drepturilor derivând dintr-o convenție
anterioară.
Celelalte chestiuni privind faptul că intimata
nu a făcut dovada că a cerut rezilierea contractului de asociere încheiat
anterior precum și interpretarea unor înscrisuri la care se face trimitere la
punctele 5 și 6 din argumentele recurentei nu vor fi reținute întrucât nu se
încadrează în motivul de nelegalitate invocat iar pct. 10 al art. 304 C. proc.
civ., care ar fi dat posibilitatea acestei analize a fost abrogat.
În consecință, față de cele ce preced se va
respinge în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge și recursul pârâtei
SC A. SRL.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.D.S.
și de pârâta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL împotriva
deciziei nr. 220 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7
martie 2008.