ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții P.O.A.

și SC E.C. SRL au chemat în judecată pe pârâții A.D.S., C.L.O.I. și pe SC P. SA

Arad, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de

concesiune din 29 octombrie 2002, încheiat între prima și ultima pârâtă cu

privire la „teren amenajat pentru piscicultură” aflat în perimetrul localității

Ineu și să fie obligată prima pârâtă să treacă la faza de negociere privind

concesionarea întregii suprafețe a terenurilor din C.F.

Tribunalul Arad, secția comercială,

prin sentința nr. 466 din 23 februarie 2004 a admis în parte acțiunea

reclamantelor și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de

concesiune din 29 octombrie 2000, în privința terenurilor înscrise în C.F.

Prin aceeași sentință s-a respins

cererea reclamantelor de obligare a pârâtei A.D.S. de a trece la faza de

negociere privind atribuirea directă spre concesionare a trenurilor menționate fiind

respinsă și acțiunea formulată și precizată, față de pârâtele C.L.O.I. și O.I.

Instanța de fond a reținut în fapt,

că, la data de 29 octombrie 2002 între pârâtele A.D.S. București și SC P. SA

Arad s-a încheiat în temeiul Legii nr. 268/2001, privind privatizarea

societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri cu destinație agricol

și a H.G. nr. 626/2001 de aprobare a Normelor Metodologice, contractul de

concesiune din 29 octombrie 2001, având ca obiect la cap. II pct. 2 lit. a),

transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație

agricolă, în suprafață de 1315,38 ha din care l,53 ha teren agricol având

categoria de folosință pășuni și 1313,85 ha teren neagricol având categoria de

folosință „teren amenajat pentru piscicultură” aflat în perimetrul localității

Arad, pentru o perioadă de 49 ani în schimbul unei redevențe în conformitate cu

obiectivele concedentului.

Pârâtele nu au contestat cuprinderea

terenului care face obiectul litigiului în contract, fiind de necontestat și că

reclamanta P.O.A. a devenit proprietara F.P.R. în temeiul procesului verbal de

vânzare directă pentru bunuri imobile din 13 martie 2002.

Ulterior dobândirii dreptului de

proprietate asupra imobilelor de către reclamantă, pârâta A.D.S. București a

scos la vânzare prin negociere directă cu preselecție, acțiuni reprezentând

99,98 % din capitalul social al SC P. SA Arad și a oferit spre concesionare

suprafața de 1,53 ha teren cu destinație agricolă și 1313,85 luciu de apă aflat

în administrarea societății, încheindu-se astfel contractul de concesiune din 29

octombrie 2002 între A.D.S. și SC P. SA.

S-a apreciat că față de situația

juridică a terenurilor în litigiu, competențele legale ale pârâtei A.D.S. și

prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, contractul de

concesiune nu îndeplinește condițiile esențiale de validitate prevăzute de art.

948 C. civ., părțile convenind concesionarea uni teren asupra căruia prima

pârâtă nu avea legitimare juridică.

Față de determinarea titularului

dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu este fără relevanță incidența

Legii nr. 192/2001 și respectiv nr. 268/2001, care reglementează concesionarea

terenurilor proprietate publică a statului ori privată și aflate în

administrarea unor societăți comerciale.

În raport de regimul juridic al

terenurilor pentru care s-a cerut trecerea la faza de conciliere în vederea

concesionării instanța a reținut că cererea este greșit îndreptată pe de o

parte, iar pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii

prevăzute de Legea nr. 219/1998.

Împotriva sentinței au declarat apel

pârâtele SC P. SA Arad și A.D.S. București, solicitând admiterea apelurilor și

pe fond respingerea acțiunii, arătând că în pofida mențiunilor din cartea

funciară pârâții C.L.O.I. și O.I. nu au avut în proprietate sau în folosință

terenuri de această categorie, terenul în litigiu fiind în proprietatea

statului și în exploatarea SC P. SA Arad, care se regăsește în anexa la Legea nr.

268/2001.

În fața instanței de apel s-au

suplimentat probatoriile efectuându-se o expertiză tehnică judiciară în specialitatea

topografie, iar în urma reanalizării probelor prin prisma motivelor de apel s-a

concluzionat în sensul netemeiniciei acestor motive, terenurile în litigiu

fiind în proprietatea privată a O.I.

Cum prin susținerile apelantelor nu

pot fi combătute înscrisurile efectuate în cărțile funciare, care pot fi

modificate numai pe calea unei acțiuni în rectificarea cărții funciare, nu

prezintă relevanță că pârâta SC P. SA Arad se regăsește în anexa 1 la Legea nr.

268/2001, față de regimul juridic al terenurilor în litigiu, nefiind incidente

nici dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 76/2002 pentru identitate de

rațiune.

În contra deciziei au declarat

recurs pârâtele A.D.S. și SC P. SA.

admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii în

ce privește anularea contractului de concesiune din 29 octombrie 2002, arătând,

prin trimiterea la motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

că:

- ambele instanțe au ignorat

prevederile Legii speciale nr. 268/2001 în a cărei anexă figurează SC P. SA

Arad, iar potrivit Ordinului nr. 142/1999 al M.A. terenul aflat în exploatarea

acestei societăți este inclus în domeniul public al statului, cu regimul

juridic aferent;

- invocarea de către instanță a

prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 este greșită întrucât A.D.S.

avea calitatea de concedent la data încheierii contractului în temeiul Legii nr.

268/2001;

- instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a expertizei tehnice judiciare topografice care concluzionează că

imobilele în speță sunt înscrise în C.F. în favoarea O.I.

decizia apelată pentru motivele care urmează;

- 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia

atacată cuprinde motive contradictorii deoarece, pe de o parte, reține că

terenurile în litigiu, înscrise în C.F. în favoarea O.I., „se identifică”, deci

sunt aceleași cu terenurile înscrise în evidențele A.D.S. implicit că ele sunt

proprietate de stat;

- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

concluzia instanțelor că terenurile în litigiu înscrise în C.F. ar reprezenta

proprietatea privată a statului este nelegală în raport de dispozițiile art. 2 alin.

(3) și art. 7 din Legea nr. 268/2001 cât și prin prisma art. 61 din Legea nr. 7/1996,

acestea ignorând că terenurile în litigiu sunt înscrise și în C.F.;

- art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi hotărâtoare și anume coala

C.F.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

la termenul din 28 iunie 2004, la cererea A.D.S. în temeiul protocolului de

predare-primire a participației statului la societatea comercială cu profil

piscicol precum și a terenurilor aflate sub luciu de apă de la A.D.S. la C.N.A.F.P.

la 8 noiembrie 2004, a dispus introducerea în cauză a acesteia din urmă ca

succesoare.

Intimata reclamantă P.O.A. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, arătând că motivele de netemeinicie nu pot fi primite prin abrogarea

pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., cât privește recursul C.N.A.F.P. și tot cu

privire la aceasta că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, întrucât

această recurentă nu are competențe în administrarea terenurilor proprietate

privată a unităților teritoriale administrative.

Cu privire la recursul declarat de

SC P. SA intimata arată, de asemenea, că motivele invocate nu sunt fondate.

Hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii, iar înscrierea în coala C.F.

s-a făcut cu rea credință de recurentă fiind atacată pentru rectificare.

Recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul declarat de C.N.A.F.P.,

prin subrogare.

invocate de recurentă se reduc la incidența Legii nr. 268/2001, privind

privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea

A.D.S. și greșita aplicare a prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998,

privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia.

În cauza de față instanțele au avut

a se pronunța asupra nulității absolute parțiale, pentru lipsa obiectului

juridic, a contractului de concesiune încheiat între A.D.S. și SC P. SA la 29

octombrie 2002, față de împrejurarea că terenurile în litigiu sunt proprietatea

privată a O.I., conform înregistrărilor cadastrale: iar nu proprietate publică

în administrarea A.D.S.

Intimata-reclamantă și-a dovedit

interesul în promovarea acțiunii prin faptul că, anterior încheierii

contractului de concesiune, la 13 martie 2002 a dobândit activele F.P.R.

aparținând SC P. SA prin vânzare la licitație intabulate la aceleași numere C.F.

Drept urmare, incidența Legii nr. 268/2001

sau a Legii nr. 213/1998 în raport de corespondența dintre terenurile reclamate

și înregistrările cadastrale a apreciat-o instanța de apel pe baza probelor

administrate, inclusiv a probei cu expertiză topografică la care recurenta nu a

avut obiecțiuni.

Mai trebuie precizat că terenul

pentru care s-a solicitat nulitatea parțială a contractului de concesiune are

categoria de folosință „teren amenajat pentru piscicultură” ori, cu privire la

acesta se aplică dispozițiile Legii nr. 192/2001 care constituie lege specială

în raport cu prevederile Legii nr. 268/2001, situație confirmată prin

modificarea art. 9 din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și

acvacultura în sensul subrogării C.N.A.F.P. A.D.S. în ceea ce privește

drepturile și obligațiile ce rezultă din contractele încheiate de aceasta din

urmă.

nefiind devolutivă, ea neputând antama temeinicia hotărârii atacate, critica

recurentei cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză nu poate fi

primită.

II. Cu privire la recursul declarat

de SC P. SA.

7 C. proc. civ. nu este fondat.

Contrarietatea de motive la care

face referire norma legală are ca obiect susțineri care se exclud reciproc cu

privire la capetele de cerere formulate de reclamantă sau cu privire la acțiune

și cererea reconvențională sau alte cereri incidente. Ori, recurenta invocă contrarietatea

unei fraze, fără a oferi, în afara unor deducții, termenul de comparație,

situație în care critica nu poate fi primită.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referă în dezvoltarea lui la înregistrările

cadastrale, recurenta fiind de acord că potrivit C.F., terenurile în litigiu

figurează ca fiind în întregime în proprietatea privată a O.I. dar susține că

ele sunt înscrise și în C.F. ca proprietate a S.R. în regim de drept public,

iar la motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta invocă

nepronunțarea instanței asupra acestei din urmă înregistrări.

Ori, instanța de apel a reținut, în

acord și cu susținerea recurentei, că nici una din înscrierile în cartea

funciară nu au fost rectificate, situație în care în mod corect a dat eficiență

înscrierilor definitive în cartea funciară (intabulării) iar nu înscrierii

nedefinitive, pronunțându-se, așadar, cu privire la acest aspect.

III. Față de cele ce preced Înalta

Curte va respinge recursurile declarate ca nefondate, menținând ca legală

decizia atacată.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâtele C.N.A.F.P. și SC P. SA Arad, împotriva deciziei nr. 295

din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

Obligă pe recurente la cheltuieli de

judecată în recurs în sumă de 2000 RON către intimata-reclamantă SC E.C. SRL.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

24 ianuarie 2006.