ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2775/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 mai 2003 la Tribunalul Giurgiu reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.D.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a licitației organizate de pârâtă în septembrie 2002, pentru fraudă la lege cu consecința suspendării contractului de concesiune din 23 octombrie 2002 având ca obiect o suprafață de teren agricol aflat în exploatarea SC A.P. SA Giurgiu și încheiat între pârâtă și SC M.T. SRL în baza licitației menționate. La termenul din 16 octombrie 2003 intervenienta SC M.T.

SRL a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea cererii reclamantei, constatându-se că intervenienta este titular al dreptului de concesiune în baza contractului de concesiune din 23 octombrie 2002 încheiat în urma adjudecării licitației din septembrie 2002 organizată de A.D.S., cu consecința obligației reclamantei de a-i respecta dreptul de concesiune asupra terenului. Prin sentința comercială nr. 1156 pronunțată la data de 16 octombrie 2003 în dosarul nr. 2002/695COM/2003 Tribunalul Giurgiu a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Prin încheierea dată la 20 mai 2004 în dosarul nr. 305/2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză.

Prin sentința comercială nr. 8282 pronunțată la data de 17 iunie 2004 în dosarul nr. 305/2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei și a admis cererea de intervenție formulată de intervenientă, constatând că aceasta din urmă este titulara dreptului de concesiune conform contractului din 2002. Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția de incompatibilitate a apărătorului interveninetei, invocată de reclamantă, sub motivul că acesta a fost angajat în cadrul A.D.S., întocmind în această calitate documentația licitației din septembrie 2002, că este neîntemeiată, deoarece nu sunt aplicabile dispozițiile art. 44 din Legea nr. 51/1995, excepția fiind respinsă prin încheierea pronunțată la 15 aprilie 2004. În baza Legii nr. 268/2001 A.D.S.

a organizat în septembrie 2002 o licitație cu plic închis pentru concesionarea unui teren agricol în suprafață de 9.016 ha aflat în exploatarea societății reclamante, organizarea licitației fiind impusă prin sentința civilă nr. 7231/2001 a Tribunalului București, secția comercială. Reclamanta a exploatat în anul agricol 2001 - 2002 o suprafață de 845,91 ha fără a avea un raport contractual legal cu pârâta ci în baza unor contracte de asociere în participațiune încheiate cu terțe societăți, astfel că înființarea unor culturi pe terenul respectiv s-a realizat pe propriul său risc, în condițiile în care a și fost notificată prin adresa din 2002 pentru încheierea unui contract valabil cu pârâta, fără a se prezenta însă.

Prin urmare, nu este îndreptățită să primească despăgubiri. Termenul de 90 de zile la care se referă art. 7 din Legea nr. 268/2001 privind inventarierea terenurilor cu destinație agricolă nu este un termen de decădere iar dispozițiile legale respective au fost modificate prin Legea nr. 549/2002. Referitor la obligația pârâtei de înscriere a dreptului de proprietate al statului în cartea funciară, aceasta nu s-a realizat pentru că la nivel național nu s-au definitivat lucrările de cadastru, însă oricum acest aspect nu poate constitui motiv de nulitate absolută a licitației. În ceea ce privește cererea de intervenție, aceasta este întemeiată, având în vedere că intervenienta și-a adjudecat licitația și a încheiat contractul de concesiune din 2002 cu A.D.S.

Împotriva acestei sentințe reclamanta SC A.P. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii principale și al respingerii cererii de intervenție. În motivarea apelului a arătat că hotărârea prin care pârâta a fost obligată să organizeze o nouă licitație a fost obținută ca urmare a demersurilor făcute de către o asociată a reclamantei în exploatarea terenului și nu este neadevărat că a exploatat terenul în suprafață de 845,91 ha fără un titlu care să îi permită aceasta. În anul 1997 SC A.P. SRL, care avea terenul în administrare a intrat în procedura de reorganizare judiciară iar în baza propunerii administratorului judiciar, aprobată de judecătorul sindic, s-au încheiat în contracte de asociere pentru exploatarea terenului, între care și cel încheiat cu SC S.T.

SRL, pe o perioadă de 5 ani, iar acestei societăți, adunarea creditorilor și judecătorul sindic i-au permis să încheie alte contracte de asociere, context în care s-a încheiat contractul de asociere cu reclamanta. Prin urmare, asociata reclamantei a exploatat terenul în baza unui contract valabil încheiat. Înființarea A.D.S. nu a afectat valabilitatea acestui contract, dat fiind că potrivit art. 78 alin. (3) din H.G. nr. 626/2001 contractele în derulare pot fi preluate de A.D.S. prin subrogare în drepturile societăților comerciale. A.D.S. avea posibilitatea să solicite în instanță, ulterior apariției H.G. nr. 626/2001, rezilierea contractului sau să continue raportul juridic încheiat de predecesoarea sa și din moment ce nu s-a cerut rezilierea rezultă că raportul juridic a continuat.

În concluzie, atât titlul asociatei cât și al reclamantei erau perfect valabile și își produceau efectele la momentul organizării licitației. În ceea ce privește investiția reprezentând cultura de lucernă înființată de reclamantă erau aplicabile prevederile art. 494 C. civ. și, prin urmare, pârâta nu putea ignora existența investiției. Nu este adevărat că reclamanta ar fi fost notificată pentru a încheia un contract valabil cu A.D.S. Astfel, adresa din 2002 nu este o notificare ci un răspuns la o solicitare de informații a reclamantei care oricum nu suplinește obligația prevăzută de art. 75 alin. (4) care impune notificarea proprietarilor de investiții în vederea evaluării acestora. Prevederea privind termenul de 90 de zile a fost eliminată din lege la 17 octombrie 2002, prin Legea nr. 549/2002 iar licitația a avut loc la 19 septembrie 2002, procedura inventarierii fiind prealabilă acestei date.

Nerespectarea dispoziției în discuție duce la nulitatea absolută a licitației din cel puțin din trei considerente: - lipsa inventarierii poate duce la concesionarea unui teren în suprafață mai mare sau de categorie superioară, fără modificarea corespunzătoare a redevenței; în lipsa inventarierii obligația de identificare a investițiilor devine o formă fără fond iar obligația de despăgubire a proprietarilor de investiții o simplă declarație de principiu, deși proprietarii nu pot fi expropriați fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, aceasta fiind o chestiune de ordine publică, nerespectarea atrăgând nulitatea absolută; caietul de sarcini se întocmește în funcție de suprafața de teren. Problema înscrierii dreptului de proprietate al statului în cartea funciară privește atât stabilirea suprafeței de teren cât și posibilitatea diminuării titlului statului în urma retrocedării proprietăților.

În privința cererii de intervenție, reclamanta a arătat că admiterea în principiu a acesteia nu a fost menționată în dispozitivul vreunei încheieri. Apelanta a mai susținut că potrivit art. 5.1.5 din caietul de sarcini, contractul de concesiune trebuia încheiat într-un termen de decădere de 10 zile de la întocmirea procesului – verbal de licitație iar nu după 30 de zile cum s-a întâmplat în realitate, caz în care pârâta trebuia să organizeze o nouă licitație. Intimatele A.D.S. și SC M.T. SRL au formulat întâmpinări solicitând respingerea apelului ca tardiv declarat, și, în subsidiar, ca nefondat. Prin decizia comercială nr. 626 pronunțată la 29 septembrie 2005 în dosarul nr. 702/2005 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția tardivității apelului și a respins ca tardiv declarat apelul în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SRL. Prin decizia nr. 3568 pronunțată la 14 noiembrie 2006 în dosarul nr. 6990/2/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza Curții de Apel București pentru rejudecarea apelului în fond. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 255 pronunțată la data de 17 mai 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.P. SRL București. Prin aceeași decizie instanța a respins ca neîntemeiată și cererea intimatei A.D.S. de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că hotărârea judecătorească prin care A.D.S.

a fost obligată la organizarea unei noi licitații este anterioară licitației vizată prin obiectul acțiunii și nu implică în concret nici un motiv de nulitate absolută cu privire la aceasta. A mai reținut că înființarea de către reclamantă a culturilor pe terenul folosit în anul agricol 2001 - 2001 s-a făcut pe riscul propriu al acesteia, deoarece reclamanta nu a avut un titlu valabil întrucât prin sentința nr. 607 din 4 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 220 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat între SC S.T.

SRL și reclamantă. Împotriva deciziei pronunțată în apel reclamanta SC A.P. SRL București și pârâta A.D.S. București în termen legal au declarat recurs. Reclamanta prin recursul său critică hotărârea pentru nelegalitate, în drept invocând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Astfel recurenta - reclamantă arată că hotărârea instanței de apel este dată cu greșita aplicare a legii în sensul că licitația a fost organizată în temeiul unei hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 7231/2001 a Tribunalului București rămasă definitivă și irevocabilă la data de 4 aprilie 2002, critica din apel referitoare la acest aspect avea drept scop să demonstreze lipsa de substanță a argumentației primei instanțe care a prezumat că o licitație la care pârâta A.D.S.

a fost obligată prin hotărâre judecătorească nu poate fi decât legală. Recurenta mai arată că este neadevărat și chiar tendențios a se susține că a exploatat terenul în suprafață de 845,91 ha fără a avea un titlu care să-i permită această activitate. Menționează că asociata sa SC S.T. SRL a exploatat terenul în baza unui contract valabil încheiat cu administratorul din acel moment al recurentei, contract avizat de către judecătorul sindic și care nu a fost niciodată reziliat sau desființat și modificarea legislativă apărută în 2001 prin înființarea A.D.S. nu a afectat valabilitatea acestuia contract. Potrivit art. 78 alin. (3) din H.G. nr. 621/2001 contractele în derulare încheiate în vederea exploatării eficiente și viabile a terenurilor agricole de către societățile comerciale, aflate sub incidența Legii nr. 64/1995, pot fi preluate de A.D.S., prin subrogare în drepturile societăților comerciale.

Deci recurenta arată că înființarea A.D.S. și apariția normelor metodologice de aplicare a legii nu au atras desființarea de drept a contractelor încheiate anterior. De altfel, arată recurenta, A.D.S. avea posibilitatea ulterior apariției H.G. nr. 626/2001 să opteze a solicita instanței rezilierea contractului sau să continue raportul juridic încheiat de predecesoarea reclamantei și cum nu a solicitat aceasta, concluzionează că titlul asociatei și titlul în baza căruia au exploatat terenul au fost valabile și își produceau efecte la momentul organizării licitației.

Recurenta mai menționează că nerespectarea dispozițiilor referitoare la termenul de 90 de zile la care se referă art. 7 din Legea nr. 268/2001 privind inventarierea terenurilor cu destinație agricolă cât și problema nerespectării procedurii prealabile de despăgubire a proprietarilor de investiții atrag nulitatea absolută a licitației și deci greșit au apreciat instanțele că neîndeplinirea acestor obligații prealabile nu atrag nulitatea absolută a licitației. Cu privire la cererea de intervenție reclamanta a arătat că admiterea în principiu a acesteia nu a fost menționată în dispozitivul vreunei încheieri. Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, admiterea cererii principale, constatarea nulității absolute a licitației și respingerea cererii de intervenție.

Pârâta A.D.S. București prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Prin recursul său, pârâta a arătat că decizia atacată este dată cu greșita interpretare și aplicare a legii întrucât deși instanța de apel a respins apelul reclamantei a respins și cererea sa privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu s-a făcut în concret dovada efectuării acestor cheltuieli. Recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul obligării intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată către A.D.S. București. Recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în raport de actele și înscrisurile dosarului, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Astfel, criticile formulate de către reclamantă și încadrate în drept în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu au fost argumentate în sensul cerut de text, deoarece nu s-a demonstrat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta-reclamantă nu a avut în vedere faptul că licitația a fost organizată de către pârâta A.D.S. în temeiul unei obligații stabilită printr-o hotărâre judecătorească. De asemeni, reclamanta nu are în vedere faptul că nu a avut un titlu valabil pentru exploatarea terenului, astfel încât rezultă că în mod corect au apreciat instanțele că înființarea de către aceasta a culturilor de lucernă, s-a făcut pe riscul propriu.

Cu privire la recursul declarat de pârâta A.D.S., Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod legal a respins cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, deoarece acestea nu au fost dovedite. În consecință, față de cele ce prevăd, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.P. SRL București prin administrator judiciar SC I.G.C. SRL București și pârâta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 255 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2008.