ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1894/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. - Hotărârea primei instanțe Prin sentința comercială nr. 760 din data de 25 martie 2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC G.I. SRL Constanța și C.N.A.F.P. și în consecință: a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi și obligații încheiat între reclamanta și pârâta SC G.I. SRL în luna noiembrie 2003, având ca obiect transmiterea drepturilor și obligațiilor reclamantei rezultând din contractul de asociere în participațiune nr. 556 din 16 februarie 2002 încheiat cu SC P. SA; a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 1 din 17 noiembrie 2003 la contractul de asociere nr. 556/2002 încheiat între SC G.I.

SRL și C.N.A.F.P., succesoarea SC P. SA; a constatat totodată și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 din 6 decembrie 2006 încheiat între C.N.A.F.P. și SC G.I. SRL având ca obiect activele aferente amenajării piscicole M.K. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut din actele și lucrările dosarului următoarea situație de fapt și de drept. La data de 13 noiembrie 2003 Adunarea Generală a asociaților societății reclamante a aprobat încheierea cu pârâta SC G.I. SRL a unui contract de cesiune a drepturilor și obligațiilor asumate de reclamanta prin contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002 încheiat cu SC P. SA, asociere care avea ca obiect exploatarea în comun a amenajării piscicole M.K.

Urmare contractului de cesiune încheiat între reprezentantul celor două societăți, la data de 17 noiembrie 2003, între pârâta SC G.I. SRL și C.N.A.F.P. se încheie actul adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002, iar la data de 6 decembrie 2006 între aceleași părți se încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 al cărui obiect îl constituie vânzarea de către companie și respectiv cumpărarea de către pârâtă a activelor aferente amenajării piscicole nominalizate în anexa 01 la contract. Reține prima instanță că hotărârea adunării generale a SC I. SRL din data de 13 noiembrie 2003 a fost anulată prin sentința civilă nr. 3319 din 31 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, hotărârea fiind rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 96 din 4 mai 2006 a Curții de Apel Constanța.

În acest context faptic și legal, tribunalul apreciază că se impune aplicarea principiului anulării actelor subsecvente urmare anulării actului inițial, respectiv a hotărârii A.G.A. din 13 noiembrie 2003, deoarece actele încheiate ulterior adoptării hotărârii există o legătură indisolubilă. Din analiza operațiunilor juridice, din punct de vedere cronologic, tribunalul reține că pârâtele nu au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 180, deoarece la data semnării lui 6 decembrie 2006, instanțele judecătorești se pronunțaseră asupra neegalității hotărârii din 13 noiembrie 2003. Apărările pârâtei SC G.I.

SRL cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, lipsa de interes a reclamantei și inadmisibilitatea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 au fost considerate de prima instanță ca nefondate, față de caracterul subsecvent al actelor a căror nulitate s-a constatat, în raport de actul principal, care impune o simetrie a sancțiunilor aplicate, și pe cale de consecință, aplicarea regulii imprescriptibilității constatării nulității absolute. II - Apelul Prin decizia civilă nr. 199/ COM din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC G.I.

SRL, constatând neîntemeiate criticile formulate de pârâtă, cu privire la dezlegarea dată de prima instanță excepțiilor invocate cât și pe fondul cauzei. Cu privire la excepția de necompetență materială a primei instanțe în soluționarea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 1/2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 din 6 decembrie 2006 încheiate cu C.N.A.F.P., curtea apreciază că cele două contracte au o natură juridică comercială, obiectul lor vizând fondul de comerț situat în localitatea M.K. și respectiv vânzarea activelor aferente amenajării piscicole, active care aparțin domeniului privat al statului, iar interesul reclamantei în desființarea acestor contracte apare ca legitim direct și personal în condițiile în care contestă preluarea de către societatea pârâtă a drepturilor și obligațiilor rezultând din contractul de asociere în participațiune încheiat cu SC P. SA.

Pe fondul cauzei, curtea de apel, constată că între actele juridice a căror nulitate se solicită există o strânsă legătură, contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 fiind încheiat în considerarea faptului că pârâta folosea activele în temeiul asocierii cu C.N.A.F.P., context în care declararea nulității A.G.A. din 13 noiembrie 2003 prin care s-a aprobat cesiunea de drepturi și obligații atrage după sine și nulitatea actelor subsecvente. III. Recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL împotriva deciziei nr. 199/ COM din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Prin cererea de recurs înregistrată, la data de 7 ianuarie 2009, astfel cum a fost sistematizată prin memoriu din data de 13 mai 2010, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de ipotezele reglementate de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - hotărârile pronunțate în cauză în fond și apel de instanțele comerciale încalcă competența materială absolută a instanțelor de contencios administrativ față de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează nulitatea actului adițional nr. 1/2003 și a contractului de vânzare cumpărare nr. 180/2006 încheiate cu o autoritate publică, acte asimilate actelor administrative potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2006, ceea ce impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de contencios administrativ competentă; - soluția adoptată pe fondul cauzei este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și a aplicării greșite a principiului anulării actului subsecvent în condițiile în care contractul de asociere în participațiune și actul adițional sunt contracte cu executare succesivă, exceptate de la principiul retroactivității efectele nulității; subsumat acestei critici, recurenta arată că actele juridice ce fac obiectul judecății au o natură juridică de sine stătătoare și trebuie analizate individual, fiind încheiate în baza unor dispoziții legale diferite; - hotărârea A.G.A.

din 13 noiembrie 2003 a asociaților reclamantei a fost desființată pentru vicii de formă, iar contractul de cesiune de drepturi încheiat în baza sa și-a produs efectele, datoriile societății reclamante fiind suportate de societatea SC G.I. SRL prețul cesiunii fiind de aproximativ 120.000 lei. Prin întâmpinarea depusă la data de 9 iunie 2009 reclamanta SC I. SRL prin administrator M.N. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea ca legală a deciziei instanței de apel. La termenul din 19 iunie 2009 recurenta a învederat că intimata reclamantă se află în lichidare judiciară având desemnat lichidator potrivit informațiilor obținute de la O.R.C.

din data de 10 iunie 2009. Situația juridică a reclamantei a fost clarificată în baza înscrisurilor depuse de intimată, respectiv deciziei civile nr. 1517 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca instanță de recurs, din cuprinsul căreia rezultă că cererea de dizolvare a societății reclamante dispusă prin sentința civilă nr. 4659/2008 a Tribunalului Constanța pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale a fost respinsă prin decizia nr. 1094 din 20 august 2009 a Curții de Apel Constanța, cererea de numire a lichidatorului fiind rămasă fără obiect, societatea reclamantă intimată urmând să stea în proces în nume propriu prin reprezentantul legal. Recurenta pârâtă, a depus, în această fază procesuală, conform art. 305 C. proc.

civ., înscrisuri noi, respectiv contractul de concesiune nr. 7 din 5 februarie 2007 încheiat cu C.N.A.F.P. având ca obiect concesionarea suprafeței de teren de 226,24 ha pe care sunt amplasate amenajările piscicole M.K. în schimbul unei redevențe anuale precum și contractul de vânzare-cumpărare active încheiat între C.N.A.F.P. în calitate de vânzător și

SC G.I. SRL

în calitate de cumpărător, contract autentificat sub nr. 326 din 14 februarie 2007 de Notarul Public M.M., având ca obiect activele aferente amenajării piscicole M.K. individualizate în Anexa 01 la contract. Asupra recursului. Înalta Curte constată următoarele: 1. - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând necompetența materială a instanțelor comerciale în soluționarea cauzei este nefondat. Cesiunea de drepturi și obligații izvorâte dintr-un contract de asociere în participațiune și actul adițional la un contract de asociere, constituie acte și respectiv operațiuni comerciale, datorită naturii lor, încadrându-se în categoria faptelor obiective de comerț reglementate de art. 3 din codul comercial și supuse jurisdicției comerciale conform art. 1 din același cod.

În cauză, contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002 a fost încheiat în temeiul art. 251 – art. 256 C. com., asociatul SC P. SA fiind o societate comercială agricolă care deținea în administrare terenuri agricole. Modificările legislative ulterioare care au impus predarea către C.N.A.F.P. a dotărilor și construcțiilor aferente amenajărilor piscicole enumerate în Protocolul încheiat la 22 iulie 2003 nu schimbă natura comercială a contractelor de asociere în participațiune aflate în derulare. Cât privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 încheiat între C.N.A.F.P. și pârâta SC G.I. SRL, potrivit mențiunilor din preambulul său, temeiul legal l-au constituit dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Or, în această materie, dispozițiile art. 720 10 C. proc. civ., prevăd expres că litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinarea de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau altor persoane juridice cu capital de stat, se soluționează de instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comercială. Așa fiind, dezlegarea dată de instanța de fond menținută în apel asupra excepției necompetenței materiale a instanțelor comerciale nu este susceptibilă de critică sub aspectul nerespectării dispozițiilor legale incidente. 2. În ce privește însă, soluția adoptată pe fondul litigiului, criticile de nelegalitate formulate de recurentă se vădesc întemeiate.

Aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca efect al anulării actului inițial, care constituie fundamentul raționamentului juridic adoptat de prima instanță și confirmat de instanța de apel este greșită în raport de împrejurările factuale și legale ale cauzei. Circumstanțial, Curtea amintește că regula potrivit căreia actul a cărui nulitate a fost pronunțată nu produce nici un efect, quad nullum est nullum producit effectum, ceea ce determină și caracterul retroactiv al nulității, comportă, unele discuții și nuanțări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este eliminată în privința terților de bună credință, în scopul protecției terților și a securității creditului în general.

Concluzia se impune cu forța evidenței din dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990 republicată, care reglementează declararea nulității societății și consecințele asupra actelor încheiate cu terții de bună credință, acte care își păstrează deplina valabilitate. În alte cuvinte, chiar și în situația unei nulități de o gravitate deosebită, esențială vizând însăși existența societății, actele încheiate cu terții de bună credință își păstrează deplina valabilitate și își produc efectele avute în vedere la încheierea lor. Plecând de la această premisă legală, Curtea observă că hotărârea A.G.A.

a societății reclamante din data de 13 noiembrie 2003 prin care s-a decis cesiunea drepturilor și obligațiilor reclamantei din contractul de asociere în participațiune încheiat cu SC P. SA, a fost constatată nulă prin sentința civilă nr. 3319/2005, pentru încălcarea unor cerințe formale privind neîntocmirea în ciornă a procesului verbal al adunării și ținerea în alt loc decât la sediul societății. Or, actul de cesiune încheiat urmare acestei hotărâri, act cu titlu oneros, și-a produs efectele de la data consimțirii lui prin reprezentantul legal al societății reclamante, astfel că sub aspectul consimțământului la încheierea contractului de cesiune, efectele nulității hotărârii A.G.A. nu retroactivează.

Sub un al doilea aspect, se impune a sublinia că cesiunea drepturilor și obligațiilor discutate în A.G.A. din 13 noiembrie 2003, se încadrează mai degrabă într-un act de administrare curentă a societății care, datorită situației financiare, a hotărât să se retragă din asocierea cu SC P. SA urmând ca datoriile sale către asociat să fie achitate de cesionarul afacerii SC G.I. SRL, și prin urmare supunerea acestei decizii adunării generale apare excesivă față de dispozițiile care reglementează funcționarea unei societăți cu răspundere limitată, respectiv art. 194 din Legea societăților comerciale în varianta în vigoare la data adoptării hotărârii. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că cesiunea asocierii în participațiune se înscrie în categoria actelor de dispozițiile ce aparțin adunării generale, SC G.I.

SRL în calitate de terț este protejat de teoria aparenței de drept, considerând de bună credință că adunarea generală a societății reclamante întrunită la 13 noiembrie 2003 a decis în condiții de legalitate cesiunea drepturilor sale, contractul de cesiune, fiind semnat de reprezentantul legal al societății. În cauză, nu s-a dovedit că societatea cesionară nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin contractul de cesiune și nici faptul că la semnarea cesiunii consimțământul reprezentantului reclamantei a fost afectat de vreun viciu, care să impună concluzia desființării actului.

În ce privesc actele ulterioare încheierii contractului de cesiune, respectiv actul adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002 din data de 17 noiembrie 2003 și contractul de vânzare cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 consimțite de pârâte, configurația lor juridică de acte independente de sine stătătoare și care nu se află într-un raport de subsecvență cu hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003, este impusă de conținutul și natura obiectului convențiilor astfel încheiate. Prin actul adițional nr. 1 încheiat cu C.N.A.F.P. se modifică și se completează contract de asociere în participațiune nr. 556/2002, sub aspecte esențiale, vizând durata asocierii și obligațiile asociațiilor, în principal cele impuse asociatului secund SC G.I.

SRL. În alte cuvinte părțile au reglementat asocierea lor în alți termeni decât cei stabiliți inițial cu SC I. SRL, atât în ce privește durata asocierii, cât și prin impunerea în sarcina asociatului secund a unor obligații substanțial mai mari, distinct de faptul că încheierea actului adițional semnifică și o acceptare a societății SC G.I. SRL de către asociatul prim în vederea continuării asocierii în participațiune, contract cu caracter intuitu personae. Altfel spus, independent de contractul de cesiune încheiat cu SC I. SRL, calitatea societății G.I. SRL de asociat secund era condiționată de acordul asociatului prim în vederea continuării în anumite condiții a exploatării în comun a amenajării piscicole, aspecte care conferă actului astfel încheiat un caracter de sine stătător.

Contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 a fost încheiat cu C.N.A.F.P. în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale sau amenajărilor piscicole deținute de companie în portofoliu, în baza hotărârii nr. 137 din 19 octombrie 2006 a Consiliului de Administrație al Companiei în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2001 republicată și ale Regulamentului de organizare și funcțional a C.N.A.F.P. Prin urmare stabilirea unui raport de subsecvență a acestui contract de vânzare cumpărare cu hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003 a societății reclamante nu are nici un suport legal. Aplicarea principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accepiens” presupune desființarea dreptului celui care transmite pentru ca și dreptul celui care primește să fie desființat.

Or, hotărârea A.G.A. anulată nu poate avea nici un efect asupra activelor care au făcut obiectul vânzării cumpărării, active care nu au fost în proprietatea reclamantei și nici asupra dreptului cumpărătorului de a solicita vânzarea-cumpărarea bunurilor în condițiile prescrise de dispozițiile legale care reglementează privatizarea amenajărilor piscicole. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de aceeași parte împotriva sentinței fondului pe care o va schimba în tot respingând acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta

SC G. SRL CONSTANȚA

împotriva deciziei civile nr. 199/ COM din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 760 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Piatra Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.