ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3489/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5535/36/2006 la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.M.

SRL a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006 înregistrat la pârâtă sub nr. 4069 din 24 mai 2006. S-a arătat, în primul rând, prin motivele acțiunii formulate, că terenul ce face obiectul concesiunii nu face parte din domeniul public sau privat al statului, acesta aflându-se în proprietatea privată a foștilor membri cooperatori ai CAP Conacu, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 opozabilă pârâtei in calitate de succesor cu titlu particular a SC P. SA Constanța. Mai mult, acest teren s-a aflat încă din anul 1997 în administrarea SC C. SRL care în anul 2003 a fuzionat prin absorbție cu SC A.M.

SRL, continuând exploatarea și administrarea în perioada 2003-2006. In al doilea rând, o altă cauză de nulitate absolută a contractului de concesiune, invocată de reclamantă, o reprezintă nerespectarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 219/1998 și a prevederilor contractuale privind obligația înregistrării contractului în registrul de publicitate imobiliară. În fine, reclamanta a precizat că actul atacat, sub aspectul modalității de încheiere a contractului și a clauzelor acestuia, este nelegal, întrucât cuprinde clauze si prevederi contrare situației de fapt si de drept, ceea ce atrage nulitatea sa. In cauză a formulat întâmpinare pârâta Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, prin care s-a invocai excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, Asociația Familială C.N. a formulat cerere de intervenție, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol București, s-a solicitat citarea în calitate de pârâtă a Agenției Domeniilor Stalului București, în locul Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, precum și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de necompetență materială a instanței, invocată de Agenția Domeniilor Statului, a fost admisă cererea de intervenție in interes propriu formulată de Asociația Familială C.N.

și a fost respinsă acțiunea reclamantei SC A.M. SRL ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 2298 din 30 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de SC A.M. SRL Cobadin Constanța, a fost casată sentința civilă nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comerciala, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a învederat, prin considerentele deciziei de casare, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este insuficient motivată în fapt și în drept, nefiind respectate astfel cerințele dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ. S-a stabilit, de asemenea, prin decizia instanței de recurs, obligația instanței de rejudecare de a lămuri printr-un lux probatoriu, situația juridică a terenului în litigiu, urmând ca în raport de părerea unui nou expert să aprecieze dacă terenul ce face obiectul litigiului este proprietate publică sau privată. Urmare rejudecării pricinii, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ si fiscal, prin sentința civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.M.

SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și cu intervenienta în interes propriu Asociația Familiala "C.N." și a dispus anularea contractului de concesiune prin atribuirea directă nr. 103 din 24 mai 2006. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenția în nume propriu a intervenientei Asociația Familiala "C.N.". Instanța de contencios administrativ a arătat, prin considerentele hotărârii pronunțate, că prin raportare la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 din Legea nr. 219/1998, care stabilesc cadrul de aplicare a legii privind concesiunile, că este datoare a cerceta, în analiza valabilității contractului de concesiune nr. 103/2006, dacă obiectul acestui contract face parte din domeniul public sau privat al statului.

Astfel, s-a relevat că prin sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanța a fost obligată pârâta SC P. SA Constanța să lase CAP Conacu comuna Cobadin în deplină proprietate și posesie suprafața de 147 ha teren acoperit cu apă și că, fără a pune în discuție executorialitatea acestei hotărâri judecătorești în cadrul termenului de prescripție, se reține că prin sentința civilă mai sus menționată s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că balta aflată în administrarea SC P. SA anterior anului 1993, inițial în suprafață de 78,72 ha, iar în urma precipitațiilor pluviometrice extinsă până la suprafața de 147 ha, a fost și a rămas proprietate cooperatistă, reprezentând parte a fondului constituit în anul 1955, la înființarea CAP Conacu, prin participațiile cu teren ale locuitorilor acestei comune.

Valabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat preluarea de către stat a acestui teren a fost cercetată pe cale incidentală în cadrul litigiului în urma căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. 5294/1993 a Judecătoriei Constanța, reținându-se că preluarea de către stat a fost abuzivă, neputându-se invoca prescripția achizitivă, cât timp deținerea titlului nu echivalează cu posesia, iar protocolul din 18 februarie 1977 nu poate fi considerat just titlu, întrucât acesta nu a respectat prevederile HCM nr. 1397/1975 privind repartizarea între Ministerul Agriculturii Și Ministerul Economiei Forestiere și a Materialelor de Construcții a bazinelor piscicole proprietate de stat, deoarece nu s-a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a trecerii în proprietatea statului a terenului aparținând membrilor cooperatori ai CAP Conacu.

Odată stabilit cu putere de lucru judecat regimul juridic al acestui teren ca fiind cel al unui imobil aliat în proprietatea privată a persoanelor fizice care au participat la constituirea CAP Conacu în anul 1953, fără a fi trecut niciodată în mod valabil în proprietatea statului, curtea de apel a verificat dacă acest teren se suprapune cu cel ce a formal obiectul contractului de concesiune nr. 103/2006. a cărui anulare s-a solicitat de partea vătămată prin încheierea acestui act. respectiv reclamanta SC A.M. SRL, și a concluzionat că terenul ce a fost concesionat de către pârâta Asociația Familială '"C.N.", în suprafață de 186 ha, se suprapune peste terenul revendicat de CAP Conacu, de 147 ha, pentru care reclamanta SC A.M.

SRL își justifică dreptul său de proprietate consfințit prin sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanța. Curtea de apel a considerat irelevant, prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, că terenul ce a fost concesionat intervenientei Asociația Familială C.N. a fost inventariat și trecut în proprietatea publică a comunei Cobadin prin H.G. nr. 904/2002, cât timp parte din acest teren, în suprafață de 147 ha, a fost în mod neîntrerupt în proprietatea privata a foștilor membri cooperatori ai CAP Conacu, iar preluarea acestui teren în evidențele statului, cu stabilirea prerogativelor de proprietar, a îmbrăcat un caracter abuziv, fiind restabilită ordinea juridică firească prin sentința civilă nr. 5294/1993 a Judecătoriei Constanța.

Prin urmare, reținând că a fost concesionat prin contractul nr. 103/2006 un teren ce nu aparținea statului, nefiind valabil titlul prin care s-a constituit dreptul de proprietate publică în patrimoniul statal, Curtea de apel a admis cererea reclamantei și a dispus anularea actului administrativ vătămător pentru SC A.M. SRL, constatând nelegalitatea sa în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 1 din Legea nr. 219/1998.

împotriva sentinței civile nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs intervenientul Asociația Familială "C.N." și Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultura, prin care s-a solicitat, de către recurenta-intervenientă, în principal admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei expertize tehnice de specialitate care să identifice corect suprafețele deținute de stat sau de persoane fizice sau juridice, și, in subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și urmare rejudecării pricinii, respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea cererii de intervenție, și de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond si pe fond respingerea acțiunii.

Prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de intervenienta Asociația Familială C.N. și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura împotriva sentinței nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în esență următoarele. Soluția adoptată de prima instanță, de admitere a acțiunii reclamantei SC A.M. SRL (cu consecința dispunerii anulării contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006) și de respingere ca nefondată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația Familială C.N., se privește ca fiind legală, pe de altă parte, urmare efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Este neîndoielnic că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să asigure, din nevoia de ordine și de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, astfel că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește anterior.

Or, în litigiu, atâta vreme cât s-a stabilit, prin sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanța, devenită irevocabilă și pusă în executare, că dreptul de proprietate asupra unei părți din amenajarea piscicolă concesionată prin contractul nr. 103 din 24 mai 2006 nu aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptul de proprietate privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condițiile în care nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între timp, în condițiile legii. Împotriva deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Asociația Familială „C.N." a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc.

civ. In motivarea căii de atac se arată, în esență, că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Astfel se arată că deși prin întâmpinarea depusă de pârâta Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A.M., nici o instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. S-a mai arătat că după pronunțarea deciziei atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv Decizia nr. 332 din 04 martie 2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 3305/256/2009.

Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Recurenta Asociația Familială C.N. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 2, 5, 7 C. proc. civ. Codul de Procedură Civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din același cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita și plus petita, textul referindu-se strict la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată. Prin urmare având în vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, și ținând cont de faptul că decizia a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, Înalta Curte constată că cerere de revizuire este inadmisibilă. Pentru ca o hotărâre dată de instanța de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei.

Or, în speța de față cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-au respins recursurile declarate de Asociația Familială C.N. și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura, de unde rezultă că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă. Pe de altă parte, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, implică îndeplinirea unor condiții cumulative, care rezultă din chiar din economia prevederilor menționate. Documentul despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinește niciuna din condițiile enunțate.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de fată nu întrunește cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale. Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Asociația Familială „C.N." împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2011.